Zâmbetul clipei — Ultimul tren

Tema 13: Zâmbetul cli­pei
Seria: Ultimul tren — Conferințe de sănă­ta­te și orien­ta­re spi­ri­tu­a­lă sus­ți­nu­te la Cluj-Napoca între 14–28 apri­lie 2013.
Prezintă: Emil Barbu

Sinopsis:

Zâmbetul clipei

Vorba bună, zâm­be­tul și fap­ta bine­fă­că­toa­re sunt raze ale soa­re­lui răsfrân­te în sufle­tul omu­lui. Nicolae Iorga

Endorfina

• Starea de feri­ci­re a omu­lui e strâns lega­tă de hor­mo­nul cere­bral numit endor­fi­nă, un ade­vă­rat drog natural.
• Sunt o cate­go­rie de sub­stan­țe pro­du­se de cre­ier, deci fac par­te din­tre neu­ro­trans­mi­ță­tori (ală­tu­ri de dopa­mi­nă și sero­to­ni­nă). Din punct de vede­re chi­mic, endor­fi­ne­le au struc­tu­ra de pro­te­i­ne com­ple­xe, iar rolul pe care li‑l încre­din­țea­ză orga­nis­mul este ace­la de anal­ge­zic, vizând supri­ma­rea dure­rii de ori­ce fel.
• După cum le spu­ne și nume­le, endor­fi­ne­le au o struc­tu­ră chi­mi­că foar­te ase­mă­nă­toa­re cu a sub­stan­țe­lor extra­se din opiu și folo­sesc ace­iași recep­tori pen­tru a se „agă­ța” de celu­le. Efectul de cal­ma­re a dure­rii este puter­nic, iar con­se­cin­ța este o sta­re de rela­xa­re, de bucu­rie chiar.

Există sti­muli pre­ciși care declan­șea­ză secre­ția inter­nă a aces­tei substanțe:

• expu­ne­rea la lumină
• dure­rea
• con­di­men­te­le din mân­că­ruri (piper, chilli)
• stre­sul sau râsul
• sexul și efor­tul fizic în general

Rezultatul este, de fie­ca­re dată, atin­ge­rea unei stări euforice.

Efectul Mozart

Se știe de mul­tă vre­me că muzi­ca are efec­te asu­pra cre­ie­ru­lui. Muzicologul Julius Pornoy a des­co­pe­rit că ea modi­fi­că meta­bo­lis­mul, sca­de sau creș­te pre­siu­nea sân­ge­lui și influ­en­țea­ză diges­tia – pozi­tiv sau nega­tiv, în func­ție de tipul melo­di­ei. Muzica gene­ra­toa­re de calm duce și la creș­te­rea nive­lu­lui endor­fi­ne­lor: o jumă­ta­te de oră de Bach sau Mozart are un efect com­pa­ra­bil cu înghi­ți­rea unei table­te de Valium.

Ambele emis­fe­re cere­bra­le par­ti­ci­pă la „dro­ga­rea” cre­ie­ru­lui, agen­tul pro­du­că­tor de plă­ce­re fiind nu ver­su­ri­le, ci muzi­ca, melo­dia, sune­te­le, ritmul.

Zahărul

Un drog vân­dut liber. Un expe­ri­ment pe care l‑am par­curs cu toții, în spe­cial în copi­lă­rie, este sta­rea de bine pro­du­să de către dul­ciuri. Mecanismul e des­tul de sim­plu: zahă­rul indu­ce o ușoa­ră sta­re de vese­lie, prin mul­ti­ple reac­ții chi­mi­ce care au loc în cre­ier. Mai întâi, pătră­țe­lul de cio­co­la­tă sau muș­că­tu­ra din gogoa­șă sti­mu­lea­ză căi­le ner­voa­se către cre­ier, ducând la eli­be­ra­rea dopa­mi­nei și a endorfinelor.

Mai mult, plă­ce­rea este poten­ța­tă de acu­mu­lă­ri­le ener­ge­ti­ce ale orga­nis­mu­lui, care sunt o con­se­cin­ță a creș­te­rii nive­lu­lui de glu­co­za în sân­ge. Din păca­te, sen­za­ția de feri­ci­re este de scur­tă dura­tă, dimi­nu­ân­du-se o dată cu reve­ni­rea glu­co­zei din cir­cu­la­ție la nive­luri nor­ma­le. Pe măsu­ră ce gli­ce­mia sca­de (după o oră-două de la ser­vi­rea mesei), apa­re și o sta­re de tris­te­țe, de goli­re sufle­teas­că. Așa deve­nim depen­denți de ceea ce ne pla­ce și înce­pem să fim pre­o­cu­pați de urmă­toa­rea „doză”.

Subconștientul (incon­ști­en­tul) — domi­nat de ver­bul „a vrea“.

Conștientul — e domi­nat de ver­bul „a putea“. Este sedi­ul rațiu­nii, a gân­di­rii logice.

Supraconștientul (numit de unii și super-ego) — este domi­nat de ver­bul „a trebui“.

Majoritatea oame­ni­lor dezvol­tă un supra­con­ști­ent colec­tiv, dar puțini dezvol­tă un supra­con­ști­ent indi­vi­du­al, pro­priu. Adică, una e să res­pecți niș­te reguli impu­se de soci­e­ta­te și alta e sa îți cre­ezi tu un set de reguli pe care le res­pecți din con­vin­ge­re (cre­din­țe și valori, morală).

Așadar, un con­ști­ent puter­nic va res­pin­ge impul­su­ri­le con­si­de­ra­te imo­ra­le, acest lucru fiind numit cen­zu­ră. Impulsurile nu au de ales decât să se reîn­toar­că în sub­con­ști­ent, aceas­tă întoar­ce­re fiind numi­tă refu­la­re. Ele însă nu dis­par, deo­a­re­ce au rădă­cini puter­ni­ce, dese­ori ins­tinc­tu­a­le — trans­mi­se gene­tic. Impulsul sexu­al și impul­sul agre­siv sunt pro­ba­bil cele mai puter­ni­ce din subconștient.

Deși ele sunt refu­za­te de un con­ști­ent puter­nic, și deci nu se mai expri­mă în com­por­ta­ment, ele găsesc moda­li­tăți indi­rec­te de expri­ma­re. Putem simți o sta­re de discon­fort, o emo­ție cu o sur­să nepre­ci­zată sau chiar putem avea niș­te simp­to­me difu­ze (dureri de cap, ușoa­ră ame­țe­a­lă, tot felul de fur­ni­că­tu­ri și amor­țeli), pe care le eti­che­tăm foar­te corect cu expre­sia… „sunt pe fond nervos“.

Cheia feri­ci­rii absolute

Este vor­ba des­pre Conștiință. Conștiința nu este ace­lași lucru cu con­ști­en­tul, care are cen­tri ner­voși bine cunos­cuți. Conștiința este un „ceva“, este „acel ceva“, care inte­grea­ză armo­ni­os toa­te com­po­nen­te­le des­pre care am scris mai sus. Conștiința este orien­ta­tă spre dezvol­ta­re și are ca scop o mai mare auten­ti­ci­ta­te, auto­no­mie și indi­vi­du­a­li­za­re a fiin­ței uma­ne care o posedă.

Conștiința nu e pre­zen­tă la toți oame­nii, și apa­re mai târ­ziu în via­ță (nu se știe când, pro­ba­bil când omul e matu­ri­zat sufi­cient). Știam de acest lucru în momen­tul în care am citit Secretele Vârstelor de Aur, și m‑a șocat afir­ma­ția că nu toți oame­nii au o scân­te­ie divi­nă, ci asta se câști­gă. Am recu­nos­cut con­ști­in­ța în des­cri­e­rea din car­te, acea com­po­nen­tă ima­te­ria­lă și mis­te­ri­oa­să care con­du­ce per­so­na­li­ta­tea omu­lui de la un anu­mit moment în exis­ten­ța sa.

Cum putem deți­ne fericirea?

Proprietarii de con­ști­in­țe desă­vâr­și­te sunt oame­nii cu ade­vă­rat fericiți.

• Apa
• Aerul
• Mișcarea
• Odihna
• Soarele
• Alimentația