Scăpând de nebunia lui Cupidon

Scăpând de nebu­nia lui Cupidon

de Barbara Montrose

Multe ţări din lume au o zi în care săr­bă­to­resc roman­tis­mul. În Brazilia, de exem­plu, aceas­ta este cele­bra­tă în luna iunie. În Statele Unite, fes­ti­vi­ta­tea cunos­cu­tă ca Valentine’s Day gene­rea­ză afa­ceri mari. Conform National Retail Federation (n.tr. Federaţia Naţională de Comerţ), se chel­tu­iesc mili­ar­de în onoa­rea aces­tei fes­ti­vi­tă­ţi popu­la­re. Bomboane, flori, biju­te­rii, şi feli­ci­tări îl cos­tă pe băr­ba­tul de rând 163,37$, iar pe feme­ia de rând 84,72$. Copiii tri­mit feli­ci­tări de Valentine’s Day cole­gi­lor de cla­să, şi mai mult de 46 mili­oa­ne cutii de cio­co­la­tă în for­mă de ini­mi­oa­re sunt achi­zi­ţio­na­te ca recu­noa­ş­te­re a săgeţii stră­pun­g­ă­toa­re a lui Cupidon. Ce este în spa­te­le a toa­te aces­tea? În rea­li­ta­te NU este doar săr­bă­toa­rea nevi­no­va­tă, secu­la­ră, care pare a fi!

CARE ESTE ORIGINEA EI?

Ziua Sfântului Valentin poa­te părea inofensivă—la urma urmei, ar fi, se zice, doar des­pre dra­gos­te. Însă sub aceas­tă săr­bă­toa­re păgâ­nă pân­desc peri­co­le. Aceasta îşi are ori­gi­nea în fes­ti­vi­ta­tea roma­nă a Lupercaliei, săr­bă­to­ri­tă la mij­lo­cul lunii febru­a­rie. Intenţionată ca o cele­bra­re a pri­mă­ve­rii care vine, ea inclu­dea ritu­a­luri de fer­ti­li­ta­te şi for­ma­rea de perechi femei-băr­ba­ţi prin loterie.

Lupercus era zeul-lup al înţe­lep­ciu­nii popu­la­re romane—şi în tim­pul aces­tei fes­ti­vi­tă­ţi, băr­ba­ţii sacri­fi­cau un ţap, îmbră­cau pie­lea lui, şi aler­gau după fete­le tine­re lovin­du-le cu biciuri micu­ţe, un gest des­pre care se pre­su­pu­nea că asi­gu­ră fer­ti­li­ta­tea. Numele feme­i­lor erau puse într‑o cutie şi erau extra­se de băr­ba­ţi, care le cereau să se supu­nă iubi­ţi­lor lor fizici pen­tru o anu­mi­tă peri­oa­dă de timp.

În cele din urmă, roma­no-cato­li­cis­mul a încer­cat să “încreş­ti­ne­ze” acest eve­ni­ment degra­dant, adap­tând săr­bă­toa­rea păgâ­nă a Lupercaliei la Sfântul Valentin. S‑a fabri­cat o poves­ti­re des­pre un pre­ot cato­lic mar­ti­ri­zat, care obi­ş­nu­ia să îşi sem­ne­ze scri­so­ri­le “Cu dra­gos­te de la Sfântul Valentin.” Rezultatul modern a fost con­to­pi­rea unui fes­ti­val roman păgân cu o isto­rie fal­să a unui sfânt ocrotitor—finalizată în cele din urmă cu un plan de mar­ke­ting iscusit.

Astăzi, în ori­ce caz, Ziua Sfântului Valentin nu mai face par­te din calen­da­rul litur­gic al vre­u­nei bise­rici, aşa încât fes­ti­vi­ta­tea s‑a întors com­plet la rădă­ci­ni­le ei păgâ­ne ale poftei.

CINE A FOST CUPIDON?

Să înce­pem cu un raport inte­re­sant găsit în Sfânta Scriptură: “Cuş [un fiu al lui Ham] a năs­cut pe Nimrod: el este ace­la care a înce­put să fie puter­nic pe pământ. El a fost un viteaz vână­tor îna­in­tea Domnului; iată de ce se zice: ‘Ca Nimrod, viteaz vână­tor îna­in­tea Domnului.’ El a domnit la înce­put pes­te Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear. Din ţara aceas­ta a intrat în Asiria; a zidit Ninive” (Geneza 10:8–11).

Astfel Nimrod, renu­mi­tul rebel, sfi­dă­tor împo­tri­va ceru­lui, este aso­ci­at cu une­le din­tre cele mai rele civi­li­za­ţii nota­te în isto­ria Biblică.

Legenda spu­să că după moar­tea lui Nimrod, vădu­va lui, Semiramida (cunos­cu­tă de ase­me­nea ca Venus) a avut un copil nele­gi­tim, Tamuz, des­pre care a spus că a fost con­ce­put de soa­re şi că ar fi fost, zice-se, Nimrod însu­şi, renăs­cut. Scene cu aceas­tă mamă împre­u­nă cu bebe­lu­şul se regă­sesc frec­vent ca motiv în arta antică.

Într‑o for­mă a aces­tei con­fu­zii păgâ­ne, Venus, pre­tin­zând a fi “zei­ţa” nemu­ri­rii, a poftit după fiul ei, şi rela­ţia lor încur­ca­tă a deve­nit obiec­tul Zilei lui Valentin.

Alte nume pen­tru Tamuz sunt “Adonis”, “Baal”, şi “Cupidon”—semnificând “Dorinţă”. Asemenea lui Nimrod, el, de ase­me­nea, a fost repre­zen­tat ca un vână­tor puter­nic cu arc şi săgeţi.

Numele “Valentin” vine din lati­nul “valens”, care înseam­nă “tare”, “puter­nic”, “măreţ”—prezentându‑l pe pre­su­pu­sul “erou” al lumii păgâ­ne care pre­tin­dea că adu­ce eli­be­ra­rea de regu­la şi guver­na­rea Cerului. Misterioasa reli­gie ocul­tă care era în legă­tu­ră cu Babilonul şi cu închi­na­rea la Baal şi‑a întins rădă­ci­ni­le prin marea par­te a cul­tu­rii anti­ce şi moder­ne, în ace­ea­şi măsură.

“Misterele hal­de­e­ne pot fi urmă­ri­te în timp îna­poi până la zile­le Semiramidei, care a tră­it la doar câte­va seco­le depăr­ta­re de potop, şi des­pre care se ştie că şi‑a pus asu­pra lor [n.tr. a mis­te­re­lor] ima­gi­nea minţii ei depra­va­te şi polu­a­te. Acea regi­nă fru­moa­să, dar aban­do­na­tă, a Babilonului, nu era doar ea însă­şi un model exem­plar de pati­mă nestă­vi­li­tă şi desfrâ­na­re, ci în Mistere, în a căror for­ma­re ea a avut rolul prin­ci­pal, ea era ado­ra­tă ca Rhea, marea ‘Mamă’ a zei­lor, cu ritu­a­luri atât de atro­ce, care o iden­ti­fi­cau cu Venus, Mama a toa­tă necu­ră­ţia, şi a ridi­cat pe cul­mea rău­lui între naţiuni toc­mai ora­şul în care domni­se, mare­le sediu—concomitent—al ido­la­tri­ei şi al pros­ti­tu­ţi­ei consacrate.”—Alexander Hislop, The Two Babylons, p. 5.

Raportul biblic găsit Ieremia 7:18; 44:17–19 pre­zin­tă popu­la­ri­ta­tea aces­tui cult păgânt, chiar între isra­e­li­ţii apos­ta­zi­a­ţi. În Ezechiel 8:14–18, pro­fe­tu­lui i‑a fost ară­ta­tă urâ­ciu­nea teri­bi­lă a oame­ni­lor care în tem­plu “plân­geau după Tamuz” (cel ce era ade­sea ado­rat ca un pre­su­pus zeu al vegetaţiei—care în fie­ca­re an moa­re şi învie—o batjo­cu­ră abso­lu­tă de pute­rea dătă­toa­re de via­ţă şi moar­te a lui Isus Hristos, ade­vă­ra­tul Fiu al lui Dumnezeu). Aceşti oameni din viziu­nea lui Ezechiel “se închi­nau soa­re­lui spre răsă­rit.” Citim de ase­me­nea în Ieremia 44:25–27 des­pre jude­ca­ta fina­lă a lui Dumnezeu asu­pra ace­lo­ra din pre­tin­sul său popor, care luau par­te la dife­ri­te­le ritu­a­luri aso­ci­a­te cu fal­sa “împă­ră­tea­să a cerului:

“Aşa vor­beş­te Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Voi şi neves­te­le voas­tre aţi măr­tu­ri­sit cu guri­le voas­tre şi aţi împli­nit cu mâi­ni­le voas­tre ce spu­neţi: ‘Vrem să împli­nim juru­inţe­le pe care le-am făcut, să adu­cem tămâie împă­ră­te­sei ceru­lui, şi să‑i tur­năm jert­fe de bău­tu­ră!’ De ace­ea, acum, după ce v‑aţi împli­nit juru­inţe­le, şi v‑aţi înfăp­tu­it făgă­du­inţe­le, ascul­ta­ţi Cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda, care ocu­i­ţi în ţara Egiptului! ‘Iată, jur pe Numele Meu cel Mare, zice Domnul,—că Numele Meu nu va mai fi che­mat de gura nici­u­nu­ia din oame­nii lui Iuda, şi în toa­tă ţara Egiptului nici­u­nul nu va mai zice: ‘Viu este Domnul, Dumnezeu!’ Iată, voi veghea asu­pra lor ca să le fac rău şi nu bine; şi toţi oame­nii lui Iuda, care sunt în ţara Egiptului or fi nimi­ci­ţi de sabie şi de foa­me­te până vor pieri de tot.’ ”

STRĂPUNŞI DE SĂGEŢILE LUI CUPIDON

“Împărăteasa ceru­lui” şi legă­tu­ra ei cu Tamuz a fost, din punct de vede­re isto­ric, baza cul­tu­lui fer­ti­li­tă­ţii în întrea­ga lume, inclu­zând ado­ra­rea ei ca “Iştar” în tim­pul săr­bă­to­rii paş­te­lui (Easter) în tim­pu­ri­le saxo­ne. În tim­pul aces­tor fes­ti­vi­tă­ţi, imo­ra­li­ta­tea se mani­fes­ta nestă­vi­li­tă. După cum menţio­nam, feli­ci­tă­ri­le de Valentine’s Day erau doar o invi­ta­ţie la o încăl­ca­re jos­ni­că a porun­cii a şap­tea. Nuditatea era o pri­ve­li­ş­te obi­ş­nu­i­tă la aces­te festivaluri—şi aces­ta era şi moti­vul pen­tru care Cupidon este întot­dea­u­na repre­zen­tat nud.

Simbolul ini­mii era aso­ci­at de ase­me­nea cu acest zeu-băi­at, care “a ajuns să fie con­si­de­rat ‘zeul ini­mii’, cu alte cuvin­te, Cupidon, sau zeul dra­gos­tei. Pentru a iden­ti­fi­ca aceas­tă divi­ni­ta­te-copil cu tatăl său, ‘vitea­zul vână­tor’, el era echi­pat cu ‘arc şi săgeţi’; şi în mâi­ni­le poeţi­lor, pen­tru amu­za­men­tul oame­ni­lor de rând, vul­gari, acest zeu-băi­at spor­tiv era cele­brat ca ţin­tind cu săgeţi­le sale cu vârf aurit spre ini­mi­le omenirii.”—Ibid., p.189.

Coloseni 3:5 ne aver­ti­zea­ză împo­tri­va “afe­cţiu­nii dez­or­do­na­te” … o afe­cţiu­ne ciu­da­tă, aprin­să, care nu este spre cel mai bun inte­res al nostru.

Este tra­gic, când ne gân­dim că în via­ţa rea­lă, săgeţi­le figu­ra­ti­ve ale lui Cupidon nu sunt ţin­ti­te după prin­ci­pii, nici în teme­re de Dumnezeu. Ele sunt dire­cţio­na­te după chi­mia oar­bă a infa­tuă­rii păti­ma­şe de for­ma unei “îndră­gos­tiri” de cine­va. Coloseni 3:5 ne aver­ti­zea­ză împo­tri­va “afe­cţiu­nii dez­or­do­na­te” (engl.), (rom. “pati­ma”), adi­că, afe­cţiu­ne care e în neo­rân­du­ia­lă, o afe­cţiu­ne ciu­da­tă, aprin­să, care nu este cu ade­vă­rat pen­tru cel mai bun inte­res al nostru.

Biblia face o refe­ri­re tris­tă la “feme­i­le fără min­te, încăr­ca­te cu păca­te, pur­ta­te de diver­se pofte” (2 Timotei 3:6), care sunt “lua­te cap­ti­ve” de băr­ba­ţi cu intenţii rele, după cum tână­rul din Proverbe, capi­to­lul 7, a fost dus pe căi greşi­te de către o feme­ie rău intenţio­na­tă. Cursa poa­te să fun­cţio­ne­ze în ambe­le sensuri.

EXISTĂ VREUN PERICOL ASTĂZI?

Mulţi astăzi—în spe­cial cei tineri—sunt prea uşor fer­me­ca­ţi şi sedu­şi de anu­mi­ţi oameni caris­ma­tici. Ei nu inves­ti­ghea­ză posi­bi­la isto­rie de adul­ter, imo­ra­li­ta­te, sau pro­mis­cu­i­ta­te a per­soa­nei pe care o găsesc încântătoare—iar rui­na şi ruşi­nea sunt rezul­ta­tul. Astfel, de exem­plu, când o feme­ie tri­mi­te o feli­ci­ta­re apa­rent nevă­tă­mă­toa­re, pe care scrie “Be my Valentine” (“Fii iubi­tul meu”), aceas­ta este un lucru repor­tat din tim­pu­ri­le anti­ce, când feme­i­le cău­tau în mod necu­ge­tat o rela­ţie roman­ti­că cu “Baal” sau “Nimrod”, pen­tru a pri­mi “bine­cu­vân­ta­rea” con­tra­fă­cu­tă a far­me­ce­lor ciu­da­te ale lui Cupidon.

CARE ESTE SOLUŢIA?

Asemenea cre­din­cio­su­lui Iosif, tine­rii tre­bu­ie să stea fermi şi să declare: “Cum aş putea… să fac eu un rău atât de mare şi să păcă­tu­iesc împo­tri­va lui Dumnezeu?” (Geneza 39:9).

“Un prin­ci­piu fix al ade­vă­ru­lui este sin­gu­ra sigu­ranţă pen­tru tineri. Scopurile fer­me şi o voinţă hotă­râ­tă vor închi­de uşa mul­tor ispi­te şi influ­enţe care sunt nefa­vo­ra­bi­le menţi­ne­rii unui carac­ter cre­ş­tin… Prima con­si­de­ra­ţie tre­bu­ie să fie onoa­rea lui Dumnezeu, iar a doua, să fii cre­din­cios ome­ni­rii, înde­pli­nind dato­ri­i­le pe care le adu­ce fie­ca­re zi, întâm­pinând încer­că­ri­le ei şi pur­tând pove­ri­le ei cu fer­mi­ta­te şi cu o ini­mă hotă­râ­tă. Efortul seri­os şi neo­bo­sit, unit cu sco­pul ferm şi o încre­de­re depli­nă în Dumnezeu, vor aju­ta în fie­ca­re situ­a­ţie de urgenţă, şi vor da o pre­gă­ti­re pen­tru via­ţa nemuritoare.”—Mărturii, vol.3, p.194, 195 (engl.)(rom.cap.19, “Lucrătorii în biro­uri”).

“Căci şti­ţi bine că nici un cur­var, nici un stri­cat, nici un lacom de ave­re, care este un ido­la­tru, nu are par­te de moş­te­ni­re în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşe­le cu vor­be deşar­te: căci din pri­ci­na aces­tor lucruri vine mânia lui Dumnezeu asu­pra copi­i­lor neas­cul­tă­rii. Să nu vă înto­vă­ră­şi­ţi deloc cu ei. Căci voi era­ţi cân­d­va întu­ne­ric, însă acum sun­teţi copii ai lumi­nii: … Şi nu lua­ţi deloc par­te la lucră­ri­le nero­di­toa­re ale întu­ne­re­cu­lui, ba încă mai degra­bă mus­tra­ţi-le.” (Efeseni 5:5–11 engl.KJV).

“Fiule, dacă niş­te păcă­toşi vor să te amă­geas­că, nu te lăsa câş­ti­gat de ei!” (Proverbe 1:10).

Din Youth Messenger, nr.1/2015