Scăpând de nebunia lui Cupidon
Scăpând de nebunia lui Cupidon
de Barbara Montrose
Multe ţări din lume au o zi în care sărbătoresc romantismul. În Brazilia, de exemplu, aceasta este celebrată în luna iunie. În Statele Unite, festivitatea cunoscută ca Valentine’s Day generează afaceri mari. Conform National Retail Federation (n.tr. Federaţia Naţională de Comerţ), se cheltuiesc miliarde în onoarea acestei festivităţi populare. Bomboane, flori, bijuterii, şi felicitări îl costă pe bărbatul de rând 163,37$, iar pe femeia de rând 84,72$. Copiii trimit felicitări de Valentine’s Day colegilor de clasă, şi mai mult de 46 milioane cutii de ciocolată în formă de inimioare sunt achiziţionate ca recunoaştere a săgeţii străpungătoare a lui Cupidon. Ce este în spatele a toate acestea? În realitate NU este doar sărbătoarea nevinovată, seculară, care pare a fi!
CARE ESTE ORIGINEA EI?
Ziua Sfântului Valentin poate părea inofensivă—la urma urmei, ar fi, se zice, doar despre dragoste. Însă sub această sărbătoare păgână pândesc pericole. Aceasta îşi are originea în festivitatea romană a Lupercaliei, sărbătorită la mijlocul lunii februarie. Intenţionată ca o celebrare a primăverii care vine, ea includea ritualuri de fertilitate şi formarea de perechi femei-bărbaţi prin loterie.
Lupercus era zeul-lup al înţelepciunii populare romane—şi în timpul acestei festivităţi, bărbaţii sacrificau un ţap, îmbrăcau pielea lui, şi alergau după fetele tinere lovindu-le cu biciuri micuţe, un gest despre care se presupunea că asigură fertilitatea. Numele femeilor erau puse într‑o cutie şi erau extrase de bărbaţi, care le cereau să se supună iubiţilor lor fizici pentru o anumită perioadă de timp.
În cele din urmă, romano-catolicismul a încercat să “încreştineze” acest eveniment degradant, adaptând sărbătoarea păgână a Lupercaliei la Sfântul Valentin. S‑a fabricat o povestire despre un preot catolic martirizat, care obişnuia să îşi semneze scrisorile “Cu dragoste de la Sfântul Valentin.” Rezultatul modern a fost contopirea unui festival roman păgân cu o istorie falsă a unui sfânt ocrotitor—finalizată în cele din urmă cu un plan de marketing iscusit.
Astăzi, în orice caz, Ziua Sfântului Valentin nu mai face parte din calendarul liturgic al vreunei biserici, aşa încât festivitatea s‑a întors complet la rădăcinile ei păgâne ale poftei.
CINE A FOST CUPIDON?
Să începem cu un raport interesant găsit în Sfânta Scriptură: “Cuş [un fiu al lui Ham] a născut pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului; iată de ce se zice: ‘Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului.’ El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear. Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive” (Geneza 10:8–11).
Astfel Nimrod, renumitul rebel, sfidător împotriva cerului, este asociat cu unele dintre cele mai rele civilizaţii notate în istoria Biblică.
Legenda spusă că după moartea lui Nimrod, văduva lui, Semiramida (cunoscută de asemenea ca Venus) a avut un copil nelegitim, Tamuz, despre care a spus că a fost conceput de soare şi că ar fi fost, zice-se, Nimrod însuşi, renăscut. Scene cu această mamă împreună cu bebeluşul se regăsesc frecvent ca motiv în arta antică.
Într‑o formă a acestei confuzii păgâne, Venus, pretinzând a fi “zeiţa” nemuririi, a poftit după fiul ei, şi relaţia lor încurcată a devenit obiectul Zilei lui Valentin.
Alte nume pentru Tamuz sunt “Adonis”, “Baal”, şi “Cupidon”—semnificând “Dorinţă”. Asemenea lui Nimrod, el, de asemenea, a fost reprezentat ca un vânător puternic cu arc şi săgeţi.
Numele “Valentin” vine din latinul “valens”, care înseamnă “tare”, “puternic”, “măreţ”—prezentându‑l pe presupusul “erou” al lumii păgâne care pretindea că aduce eliberarea de regula şi guvernarea Cerului. Misterioasa religie ocultă care era în legătură cu Babilonul şi cu închinarea la Baal şi‑a întins rădăcinile prin marea parte a culturii antice şi moderne, în aceeaşi măsură.
“Misterele haldeene pot fi urmărite în timp înapoi până la zilele Semiramidei, care a trăit la doar câteva secole depărtare de potop, şi despre care se ştie că şi‑a pus asupra lor [n.tr. a misterelor] imaginea minţii ei depravate şi poluate. Acea regină frumoasă, dar abandonată, a Babilonului, nu era doar ea însăşi un model exemplar de patimă nestăvilită şi desfrânare, ci în Mistere, în a căror formare ea a avut rolul principal, ea era adorată ca Rhea, marea ‘Mamă’ a zeilor, cu ritualuri atât de atroce, care o identificau cu Venus, Mama a toată necurăţia, şi a ridicat pe culmea răului între naţiuni tocmai oraşul în care domnise, marele sediu—concomitent—al idolatriei şi al prostituţiei consacrate.”—Alexander Hislop, The Two Babylons, p. 5.
Raportul biblic găsit Ieremia 7:18; 44:17–19 prezintă popularitatea acestui cult păgânt, chiar între israeliţii apostaziaţi. În Ezechiel 8:14–18, profetului i‑a fost arătată urâciunea teribilă a oamenilor care în templu “plângeau după Tamuz” (cel ce era adesea adorat ca un presupus zeu al vegetaţiei—care în fiecare an moare şi învie—o batjocură absolută de puterea dătătoare de viaţă şi moarte a lui Isus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu). Aceşti oameni din viziunea lui Ezechiel “se închinau soarelui spre răsărit.” Citim de asemenea în Ieremia 44:25–27 despre judecata finală a lui Dumnezeu asupra acelora din pretinsul său popor, care luau parte la diferitele ritualuri asociate cu falsa “împărăteasă a cerului:
“Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Voi şi nevestele voastre aţi mărturisit cu gurile voastre şi aţi împlinit cu mâinile voastre ce spuneţi: ‘Vrem să împlinim juruinţele pe care le-am făcut, să aducem tămâie împărătesei cerului, şi să‑i turnăm jertfe de băutură!’ De aceea, acum, după ce v‑aţi împlinit juruinţele, şi v‑aţi înfăptuit făgăduinţele, ascultaţi Cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda, care ocuiţi în ţara Egiptului! ‘Iată, jur pe Numele Meu cel Mare, zice Domnul,—că Numele Meu nu va mai fi chemat de gura niciunuia din oamenii lui Iuda, şi în toată ţara Egiptului niciunul nu va mai zice: ‘Viu este Domnul, Dumnezeu!’ Iată, voi veghea asupra lor ca să le fac rău şi nu bine; şi toţi oamenii lui Iuda, care sunt în ţara Egiptului or fi nimiciţi de sabie şi de foamete până vor pieri de tot.’ ”
STRĂPUNŞI DE SĂGEŢILE LUI CUPIDON
“Împărăteasa cerului” şi legătura ei cu Tamuz a fost, din punct de vedere istoric, baza cultului fertilităţii în întreaga lume, incluzând adorarea ei ca “Iştar” în timpul sărbătorii paştelui (Easter) în timpurile saxone. În timpul acestor festivităţi, imoralitatea se manifesta nestăvilită. După cum menţionam, felicitările de Valentine’s Day erau doar o invitaţie la o încălcare josnică a poruncii a şaptea. Nuditatea era o privelişte obişnuită la aceste festivaluri—şi acesta era şi motivul pentru care Cupidon este întotdeauna reprezentat nud.
Simbolul inimii era asociat de asemenea cu acest zeu-băiat, care “a ajuns să fie considerat ‘zeul inimii’, cu alte cuvinte, Cupidon, sau zeul dragostei. Pentru a identifica această divinitate-copil cu tatăl său, ‘viteazul vânător’, el era echipat cu ‘arc şi săgeţi’; şi în mâinile poeţilor, pentru amuzamentul oamenilor de rând, vulgari, acest zeu-băiat sportiv era celebrat ca ţintind cu săgeţile sale cu vârf aurit spre inimile omenirii.”—Ibid., p.189.
Coloseni 3:5 ne avertizează împotriva “afecţiunii dezordonate” … o afecţiune ciudată, aprinsă, care nu este spre cel mai bun interes al nostru.
Este tragic, când ne gândim că în viaţa reală, săgeţile figurative ale lui Cupidon nu sunt ţintite după principii, nici în temere de Dumnezeu. Ele sunt direcţionate după chimia oarbă a infatuării pătimaşe de forma unei “îndrăgostiri” de cineva. Coloseni 3:5 ne avertizează împotriva “afecţiunii dezordonate” (engl.), (rom. “patima”), adică, afecţiune care e în neorânduială, o afecţiune ciudată, aprinsă, care nu este cu adevărat pentru cel mai bun interes al nostru.
Biblia face o referire tristă la “femeile fără minte, încărcate cu păcate, purtate de diverse pofte” (2 Timotei 3:6), care sunt “luate captive” de bărbaţi cu intenţii rele, după cum tânărul din Proverbe, capitolul 7, a fost dus pe căi greşite de către o femeie rău intenţionată. Cursa poate să funcţioneze în ambele sensuri.
EXISTĂ VREUN PERICOL ASTĂZI?
Mulţi astăzi—în special cei tineri—sunt prea uşor fermecaţi şi seduşi de anumiţi oameni carismatici. Ei nu investighează posibila istorie de adulter, imoralitate, sau promiscuitate a persoanei pe care o găsesc încântătoare—iar ruina şi ruşinea sunt rezultatul. Astfel, de exemplu, când o femeie trimite o felicitare aparent nevătămătoare, pe care scrie “Be my Valentine” (“Fii iubitul meu”), aceasta este un lucru reportat din timpurile antice, când femeile căutau în mod necugetat o relaţie romantică cu “Baal” sau “Nimrod”, pentru a primi “binecuvântarea” contrafăcută a farmecelor ciudate ale lui Cupidon.
CARE ESTE SOLUŢIA?
Asemenea credinciosului Iosif, tinerii trebuie să stea fermi şi să declare: “Cum aş putea… să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza 39:9).
“Un principiu fix al adevărului este singura siguranţă pentru tineri. Scopurile ferme şi o voinţă hotărâtă vor închide uşa multor ispite şi influenţe care sunt nefavorabile menţinerii unui caracter creştin… Prima consideraţie trebuie să fie onoarea lui Dumnezeu, iar a doua, să fii credincios omenirii, îndeplinind datoriile pe care le aduce fiecare zi, întâmpinând încercările ei şi purtând poverile ei cu fermitate şi cu o inimă hotărâtă. Efortul serios şi neobosit, unit cu scopul ferm şi o încredere deplină în Dumnezeu, vor ajuta în fiecare situaţie de urgenţă, şi vor da o pregătire pentru viaţa nemuritoare.”—Mărturii, vol.3, p.194, 195 (engl.)(rom.cap.19, “Lucrătorii în birouri”).
“Căci ştiţi bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un idolatru, nu are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte: căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu asupra copiilor neascultării. Să nu vă întovărăşiţi deloc cu ei. Căci voi eraţi cândva întuneric, însă acum sunteţi copii ai luminii: … Şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunerecului, ba încă mai degrabă mustraţi-le.” (Efeseni 5:5–11 engl.KJV).
“Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!” (Proverbe 1:10).
Din Youth Messenger, nr.1/2015
