„Deschide-mi ochii să văd” – Tabără națională de tineret
„Deschide-mi ochii să văd” – Tabără națională de tineret
Dragi tineri, prin harul lui Dumnezeu avem din nou bucuria de a vă invita să participați la o tabără organizată de Departamentul de Tineret al Uniunii Române AZSMR, în perioada 2–5 Mai 2024 la Campus Porumbacu, jud. Sibiu, sub genericul: „Deschide-mi ochii să văd”.
Motto: „Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s‑o urmezi,
te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalmi 32:8)
”Voința umană este în siguranţă numai atunci când este unită cu voinţa lui Dumnezeu. Cooperarea voinţei umane cu lucrarea perseverentă a puterii divine stabileşte o relaţie care îi uneşte pe oameni unii cu alţii şi pe toţi cu Dumnezeu. Când voinţa este aşezată de partea Domnului, Duhul Sfânt ia această voinţă şi o face una cu voința divină.” (“Minte, caracter și personalitate” – E. G. White, p. 64)
”Când umbrele se aştern între sufletul vostru şi Dumnezeu, când toate circumstanţele sunt potrivnice şi întunecoase, când vrăjmaşul este gata să distrugă loialitatea sufletului vostru faţă de Dumnezeu şi faţă de adevăr şi când greşeala pare atât de acceptabilă şi de atrăgătoare, atunci este timpul pentru rugăciune şi pentru exercitarea credinţei în Dumnezeu. Prin cultivarea credinţei, sufletul devine capabil să se ridice deasupra limitelor personale şi să străpungă norii întunecaţi pe care vrăjmaşul îi adună pentru a umbri calea sufletului ce se luptă pentru o cunună nepieritoare. ” (“Minte, caracter și personalitate” – E. G. White, p. 150)
Te invităm cu drag la această tabără unde vom putea descoperii chemarea lui Dumnezeu pentru tine ca tânăr astăzi. Cum poți să recunoști chemarea lui Dumnezeu pentru tine? Este important să cunoști voia lui Dumnezeu? Suntem oameni cu limite? Sunt doar câteva dintre întrebările provocatoare pe care le vom aborda. Dacă ai întrebări, nelămuriri, lupte interioare, sugestii, îndemnuri, te așteptăm cu drag în familia noastră. Ne vom bucura de o părtășie specială cu ceilalţi participanţi sub călăuzirea lui Dumnezeu. Alături de noi la acest eveniment vor fi și pastorii Liviu Tudoroiu si Radu Ioniță. Să ne rugăm ca Duhul lui Dumnezeu să fie revărsat într-un mod îmbelșugat în cadrul acestei tabere și în viața ta, iar inima fiecăruia să fie pregătită pentru a primi cu bucurie mesajul Cuvântului.
Din program:
- Prezentări;
- Grupuri de discuții;
- Ateliere;
- Program de laudă: cântări, poezii, experiențe;
- Drumeţii şi alte activităţi recreative, în funcție de condițiile meteo etc.
Dacă aveți vreo propunere pentru acest program nu ezitați să o transmiteți organizatorilor.
Costurile de participare pentru toată perioada sunt următoarele:
- Între 4–7 ani — 250 lei cazare și masă;
- Între 8–14 ani — 310 lei cazare și masă;
- Peste 15 ani — 370 lei cazare și masă.
Detalii importante:
- Pentru persoanele care nu vor putea să participe cu noi la acest eveniment vom transmite live programele sau vom posta prezentările ulterior evenimentului.
- Plata se va face integral când veți ajunge la tabără
- Cazarea se va face de Joi, 2 Mai, începând cu ora 13:00.
Toți cei interesați de acest eveniment, se pot adresa pentru mai multe detalii și înscriere în limita locurilor disponibile, la numerelede telefon: 0767276582 – Cristian Paulescu sau 0720100062 – Horia Ioniță.
De reținut:
Pentru buna desfășurare a acestui eveniment, avem nevoie de sprijinul și colaborarea dumneavoastră în toate aspectele. De aceea credem că regulamentul de mai jos ne va fi de folos tuturor și sperăm ca fiecare participant să vină cu o inimă deschisă și umilită înaintea lui Dumnezeu, gata să primească tot ce este bun. “Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială.” (1 Corinteni 14:40)
– Odată ajuns la tabără, fiecare participant va fi respectuos față de toți ceilalți. Acest lucru presupune că toți să dormim la ora stabilită în program, să fim prezenți în sală cu 5–10 minute înainte de începerea serviciilor divine și să păstrăm liniștea atât pe coridoare cât și în sală. Va fi interzisă prezenţa în altă cameră (decât cea în care s‑a făcut repartizarea fiecaruia) după ora stingerii.
– Dorința noastră este ca tinerii prezenți să participe activ atât la activitățile organizate în sală (prezentări, cercuri de rugăciune, discuții pe ateliere, programe de laudă, repetiții orchestră și cor etc.) cât și la activitățile recreative, astfel încât să ne putem încadra în program.
– Înscrierea pentru programele de laudă (cântări vocale sau instrumentale, poezii) se pot face odată cu înscrierea la tabără sau din prima zi a taberei, deoarece dorim să avem momente de laudă pentru slava lui Dumnezeu pe toată perioada taberei. Avem de asemenea rugămintea ca toți cei ce cântă la un instrument muzical portabil, să le luați cu voi deoarece va exista o orchestră a taberei, și se va acorda un timp special pentru repetiții.
– Porțile Campusului vor fi închise între orele 00:00 – 6:00 pe toată durata taberei.
– Îmbrăcămintea pe tot parcursul programului taberei să fie conform cu principiile noastre de credință, bazate pe recomandările Bibliei și ale Spiritului Profetic.
– Este interzisă păstrarea sau utilizarea în incinta Campusului a materialelor explozibile (petarde, artificii etc.)
– Deasemenea va fi interzisă folosirea sau păstrarea în incinta Campusului a produselor ce conțin alcool, cofeină, tutun.
– Organizatorii împreună cu administrația campusului își rezervă dreptul de a lua anumite decizii, dacă o anumită persoană în mod voit și repetat încalcă principiile după care funcționează această tabără.
– Nu în ultimul rând, vrem să vă amintim că odată ce ați ales să participați la această tabără v‑ați dat consimțământul că sunteți de acord să respectați aceste puncte menționate mai sus și cu faptul că fiecare se va comporta corespunzător pentru a avea o părtășie deosebită cu ceilalți și cu Dumnezeu.
În privinţa programului vom reveni şi cu alte detalii în timp util.
Vă așteptăm cu drag!