Tabără pentru copii la Cluj-Napoca, 2014

Tabără pentru copii la Cluj-Napoca, 2014

În peri­oa­da 13–20 iulie 2014 a avut loc o tabă­ră pen­tru copii la sedi­ul bise­ri­cii noas­tre din Cluj Napoca.

Am fost plă­cut sur­prin­să când am aflat că voi petre­ce o săp­tămâ­nă cu 36 de „copi­la­şi”, din­tre care 10 erau din alte con­fe­siuni.

Tabără pentru copii

Duminică sea­ra când am ajuns nu-mi venea să cred ochi­lor. Parcă era o lume cu totul dife­ri­tă, una cu mai mul­tă dra­gos­te, gingă­şie şi bună­ta­te. Peste tot se auzeau gla­suri pli­ne de bucu­rie; toţi era plini de zâm­be­te molip­si­toa­re. Am şti­ut că voi avea o săp­tămâ­nă per­fec­tă. Luni dimi­nea­ţa a înce­put pro­gra­mul tabe­rei. Trezirea a fost la 8:00, iar la 8:15 copii s‑au dus la învi­o­ra­re, de unde veneau mereu râzând şi plini de via­ţă. La ora 9:00 a fost alta­rul de dimi­nea­ţă şi masa. Am fost răsfă­ţa­ţi în fie­ca­re zi de către suro­ri­le Aurelia Bogdan, Natalia Man, Cristina Breda, cu pre­pa­ra­te mereu pe pla­cul nos­tru. Ne-am bucu­rat sa‑i avem ală­tu­ri şi pe fra­ţii Daniel Bernad şi Iosif Siko, care au con­tri­bu­it la buna des­fă­șu­ra­re a întru­ni­rii.

La înce­pu­tul tabe­rei fie­ca­re copil a extras un bileţel cu nume­le altei per­soa­ne din tabă­ră și în fie­ca­re zi tre­bu­ia să îi facă o sur­pri­ză ace­lui copil: un ver­set, un semn de car­te, toa­te făcu­te manu­al. Astfel copi­ii au învă­ţat că cei din jurul lor sunt impor­tanţi şi că este de dorit să nu se gân­deas­că doar la ei.

Studiile au înce­put la ora 10:00, având trei ore pe zi, iar copi­ii au fost împă­rţi­ţi în două gru­pe. Prima gru­pă a fost alcă­tu­i­tă de copii de la gră­di­ni­ţă până în cla­sa a IV‑a, iar gru­pa a doua de copii până în cla­sa a VIII‑a. Prima oră a fost ora de reli­gie, iar tema săp­tămâ­nii a fost „Viaţa lui Iosif”. Am dez­bă­tut aceas­tă temă cu gri­jă, până am ajuns să îşi doreas­că copii să iubeas­că, să ier­te şi să fie cre­din­cioşi ca şi el. A doua oră a fost diri­genţia, unde instruc­to­rii şi-au ales după pre­fe­rinţe teme­le. Am învă­ţat des­pre bune­le manie­re şi prac­ti­ca­rea lor, am stu­di­at în amă­nu­nt mai mul­te tipuri de muzi­că, copi­ii au făcut cola­je des­pre pro­te­cţia mediu­lui, am învă­ţat și des­pre igie­nă.

Am avut pri­vi­le­gi­ul de a‑l avea pe Mureşan Septimiu o oră împre­u­nă cu noi. Copiii au putut obser­va dife­renţe­le din­tre ceea ce demon­strea­ză oame­nii de şti­inţă şi ceea ce spu­ne Biblia. Gabriela Răileanu le‑a des­tă­i­nu­it copi­i­lor câte­va secre­te în medi­ci­nă şi ne-am bucu­rat să o avem şi pe Cristina Răileanu într‑o zi cu noi, care i‑a aju­tat pe copii să se cunoas­că mai bine pe ei înşi­şi. În final ora iubi­tă de toţi copii: ora de muzi­că. Glasurile copi­i­lor se împle­teau cu gla­sul înge­ri­lor şi par­că era o sim­fo­nie ade­vă­ra­tă, con­du­să de diri­joa­rea, care s‑a făcut iubi­tă de toţi, mai ales de mine, Tündi Hathazi. A fost o plă­ce­re să cân­tăm împre­u­nă.

La gru­pa mare Gheorghe Ulici şi Viorel Birta s‑au pre­gă­tit pen­tru ore­le de reli­gie, iar cu ore­le de diri­genţie s‑a ocu­pat Cristina Breda. Eu, deo­a­re­ce mai tre­bu­ie să cresc şi să capăt expe­rienţă am lucrat împre­u­nă cu cei mici. Am făcut împre­u­nă cu aceşti „pri­chin­dei” ore­le de reli­gie şi diri­genţie. Am avut mul­te acti­vi­tă­ţi inte­re­san­te. Am avut oca­zia să ne tes­tăm talen­tul de a crea ceva fru­mos, pic­tând pe sti­clă şi pe cera­mi­că. Seara ieşeam să ne jucăm în parc, unde fie­ca­re îşi găsea o acti­vi­ta­te spor­ti­vă pe pla­cul lui.

Copiii au avut pri­vi­le­gi­ul de a‑l cunoa­ş­te pe Emil Barbu, care şi‑a făcut timp pen­tru noi în două seri pen­tru a ne împăr­tă­şi expe­rienţe­le tră­i­te în Africa.

Într‑o zi înso­ri­tă am vizi­tat Grădina Botanică, unde ne-am delec­tat admi­rând fru­mu­seţea natu­rii, am mân­cat împre­u­nă şi ne-am jucat cu apă. Ne-am simţit gro­zav! Joi am vizi­tat Muzeul Etnografic, iar de aco­lo ne-am dus la iar­bă ver­de. Nu cred că poa­te exis­ta ceva mai fru­mos decât să stai cu cei pe care îi iubeşti şi să te simţi ca într‑o fami­lie.

Eu am fost ruga­tă să scriu expe­rienţa care am trăit‑o săp­tămâ­na aceas­ta, însă sin­ce­ră să fiu, nu o pot face. Nu exis­tă cuvin­te pen­tru cât de bine m‑am simţit.Mi-ar plă­cea să întorc tim­pul. Să nu mă înţe­le­geţi greşit, nu doar noi i‑am învă­ţat pe copii, eu una m‑am întors cu săcu­leţul cunoa­ş­te­rii mai plin decât atunci când m‑am dus.

Vreau să vă rela­tez o mică con­ver­sa­ţie, ca să înţe­le­geţi des­pre ce vor­besc. „Xeni, o să vină ploa­ia.” – mi‑a zis el. „Da, ştiu. Nu îţi pla­ce când plo­uă?” am între­bat. Răspunsul a fost rapid. „Ba da, îmi pla­ce mult. Ştii de ce este bună ploa­ia?” Eu eram curi­oa­să de cum gân­deş­te un copil, aşa că am între­bat. „De ce?” Şi mi‑a răs­puns atât de dul­ce: „Pentru că atunci când plo­uă poţi să dormi mai bine, când auzi ploa­ia par­că ţi se închid ochii, este la fel ca atunci când faci duş, de asta plo­uă, ca să putem dormi bine.”

Nu ezi­ta nici­o­da­tă să asculţi un copil, te va învă­ţa lucruri foar­te impor­tan­te. Nu a exis­tat mic sau mare, am fost toţi una. Acum că scriu aces­te rân­duri înce­pe să-mi fie dor de gălă­gia de aco­lo, îmi e aşa dor… Aș vrea să zâm­besc ca aco­lo, chiar şi când sunt obo­si­tă. Acolo nu puteam să fiu alt­fel pen­tru că ime­di­at eram lua­tă la rost de pri­chin­dei: „Eşti tris­tă?” Era plă­cut să ţi se zică de 36 de ori: „Noapte bună!” şi să pri­meşti o groa­ză de pupici pen­tru a putea dormi mai bine.

Cea mai mare plă­ce­re a fost la sfârşi­tul tabe­rei când copii ziceau unii alto­ra: „Eu aş mai rămâ­ne o săp­tămâ­nă.” „Abia aştept să vină anul vii­tor, voi veni din nou.”

Noi am gus­tat o păr­ti­ci­că din rai, ne-am umplut săcu­leţul cunoa­ş­te­rii, ne-am făcut pri­e­te­ni noi, ne-am simţit bine, am învă­ţat să‑L iubim mai mult pe Dumnezeu şi de acum înco­lo tră­im în sufle­te­le celor cu care am făcut toa­te aces­te lucruri.

Îmi doresc mult să mi se înde­pli­neas­că dorinţa care am spus‑o în tabă­ră: „Îmi doresc ca anul vii­tor să fiţi de doua ori mai mulţi.” Invităm fie­ca­re copi­laş care doreş­te să petrea­că cu noi o săp­tămâ­nă de vis, iar atunci veţi avea pri­vi­le­gi­ul să poves­ti­ţi părinţi­lor, buni­ci­lor, pri­e­te­ni­lor, cu ochii scân­te­ind, des­pre ce aţi tră­it aici. Nu veţi regre­ta! Nu uita­ţi că voi sun­teţi vii­to­rul! Sunteţi impor­tanţi! Ne dorim să zâm­bi­ţi împre­u­nă cu noi! Vă aştep­tăm cu bra­ţe­le des­chi­se!

Aş vrea sa închei cu cita­tul lui Pablo Casals: „Copilul tre­bu­ie să ştie că este un mira­col, de vre­me ce de la înce­pu­tu­ri­le lumii şi până la sfârşi­tul ei, nu a mai fost și nu va mai fi niciun copil ase­meni lui.“

A con­sem­nat Xenia Breda

Mai mul­te foto­gra­fii de la aceas­tă tabă­ră pen­tru copii puteți urmări pe con­tul Flickr AZS-MR:

[fli­c­kr­ba­d­ge set=„72157648774117562“]