Tabără de tineret — „Anotimpul renașterii”
Sub binecuvântarea lui Dumnezeu, în primăvara acestui an, respectiv 28 aprilie – 2 mai 2016, Departamentul de Tineret al Uniunii Române AZSMR, a organizat o tabără naţională de tineret, la Campus Porumbacu — Sibiu. Genericul taberei a fost, “Anotimpul renașterii” , cu textul motto: „Semănați potrivit cu neprihănirea, și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă plouă mântuire” Osea 10:12, şi gândul introductiv inspirat din Spiritul Profetic: “Dragi prieteni tineri, ce aţi semănat, aceea veţi secera! Acum este timpul semănatului pentru voi. Care va fi secerişul vostru? Ce semănați? Fiecare cuvânt pe care‑l rostiţi, fiecare act pe care‑l îndepliniţi este o sămânţă care va aduce roade bune sau rele şi la seceriş va rezulta fie tristeţe, fie bucurie. Aşa cum va fi semănată sămânţa, aşa va fi recolta… Voi înşivă vă construiţi destinul.” Solii pentru Tineret, 146.
Numărul participanţilor a fost peste aşteptările organizatorilor, acest fapt a scos în evidenţă dorinţa profundă a tinerilor şi nu numai, de a căuta să cunoască mai mult despre Dumnezeu, despre timpul în care trăim şi totodată de modul în care El poate să transforme vieţile fiecăruia prin sămânţa cuvântului Său. Această tabără a fost organizată având trei obiective majore: pentru slava lui Dumnezeu, pentru creştere spirituală şi pentru părtăşie creştină.
Au fost câteva zile deosebite, în care a fost simţită prezenţa lui Dumnezeu într-un mod profund, descoperindu-se prin Cuvântul Său prezentat, prin peisajul extraordinar al naturii, cât şi prin imnurile de laudă, vocale şi instrumentale, intonate cu această ocazie.
Pe baza genericului acestei tabere au fost prezentate şi dezbătute următoarele teme: „Prima dată lucrurile dintâi”, „Războiul seminţelor”, „Creşterea armonioasă”, „Belşugul rodirii” şi de asemenea la altarul de dimineaţă al fiecărei zile, s‑au transmis mesaje din cuvântul lui Dumnezeu în legătură cu acest subiect. În Sabat dimineaţa şi copiii au avut un program special, fiind împărţiţi în două grupe, iar apoi după amiază la programul de laudă ei au putut să laude pe Creatorul nostru prin cântări, poezii, versete biblice etc.
Aproape toate programele acestei tabere au fost susţinute de către tineri, care au dat dovadă de o implicare deosebită atât la prezentări, dezbateri pe grupe, momente de rugăciune, cât şi la poezii, cântări vocale şi instrumentale.
Un timp semnificativ a fost alocat programelor de laudă la adresa lui Dumnezeu, la care şi‑au adus aportul: Orchestra Naţională a Bisericii noastre, reunind un număr de aproximativ 40 de tineri şi copii din toată ţara, corurile şi grupurile muzicale din mai multe conferinţe ale Uniunii Române şi alte imnuri de laudă intonate din partea participanţilor din România şi Bulgaria. De asemena a fost alocat timp pentru părtăşie, pentru diferite activităţi recreative şi plimbare în natură.
In ziua de 1 mai între orele 18:00–20:00 la sala Palatului Brukenthal din Avrig în colaborare cu Departamentul de Muzică al Uniunii Române AZSMR, şi cu sprijiul bisericii noastre a fost organizat un Concert de muzică sacră, vocală şi instrumentală la care au participat pe lângă cei prezenţi la tabără, şi persoane din oraşul Avrig şi din împrejurimile acestuia care au fost invitaţi la acest eveniment.
Luni, 2 mai, a avut loc un program de încheiere a taberei noastre în care s‑au prezentat concluziile acestui eveniment, a fost realizat un sondaj de opinie pentru cei prezenţi, iar apoi cei doritori au avut posibilitatea să facă o excursie la anumite obiective din zonă, sau, au mai petrecut un timp plăcut în incinta Campusului.
Redăm câteva impresii din partea participanţilor:
„Mi‑a plăcut tot programul, cântările, predicile, mâncarea etc.”
„Consider că a fost bună implicarea tinerilor, faptul că li s‑a acordat încredere contribuind foarte bine la Concert, orchestră şi celelate programe”
„Ar fi bine să avem Concert de Muzică Sacră la sfârşitul fiecărei tabere”
„Subiectul taberei a fost foarte impresionant”
„Mi‑a plăcut programul şi faptul că acestea s‑au început şi terminat la timp”
„Locaţia unde s‑a desfășurat tabăra a fost foarte plăcută”
„Am învățat lucruri noi, am cunoscut persoane noi, şi aceasta m‑a bucurat mult”
„A fost o tabără reuşită, sunt foarte multumită, să se facă mai multe tabere de genul acesta” etc.
Mulțumim tinerilor și tuturor celor care au colaborat și implicat pentru buna desfăşurare a acestei tabere. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru timpul de har acordat în care să avem astfel de întruniri, fie ca El să binecuvinteze într-un mod îmbelşugat pe fiecare participant şi nu numai, ca în viaţa noastră a tuturor, sămânţa cuvântului Evangheliei să găsească un loc prielnic, să se dezvolte, să renască şi să aducă un rod îmbelşugat pentru viaţa aceasta şi pentru veşnicie. Isaia 60:11 — „Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui și după cum o grădină face să încolțească semănăturile ei, așa va face Domnul Dumnezeu să răsară mântuirea și lauda în fața tuturor neamurilor.” Amin!
(autor: Ghiţă Ulici)





