Salvat din robie — Prietenii Împăratului

Salvat din robie
Seria: „Prietenii Împăratului” – con­gres inter­națio­nal pen­tru tineri ce a avut loc la Mogyorod, Ungaria între 12–18 august 2013.
Prezintă: Peter Lausevic

Sinopsis:

Salvat din robie

Salvat din robie, Prietenii Împăratului

I. Robia

Care este în gene­ral sen­sul biblic al ter­me­nu­lui rob?

  • Vechiul Testament: 5650 ‘erbed {eh’-bed}

Semnificație: 1) sclav, slu­ji­tor 1a) sclav, slu­ji­tor, rob 1b) subiecți 1c) slu­ji­tori, închi­nă­tori (lui Dumnezeu) 1d) slu­ji­tor (în sens spe­cial ca pro­feți, leviți etc) 1e) slu­ji­tor (al lui Israel) 1f) slu­ji­tor (ca for­mă de adre­sa­re între egali)

  • Noul Testament: 1401 dou/loj dou­los {doo’-los}

Semnificație: 1) un sclav, rob, om de con­di­ție ser­vi­lă 1a) un sclav 1b) meta­fo­ric, cine­va care se pre­dă pe sine voin­ței alt­cui­va, acei a căror ser­vi­cii sunt folo­si­te de Hristos în extin­de­rea și avan­sa­rea cau­zei Sale prin­tre oameni 1c) devo­tat altu­ia până la des­con­si­de­ra­rea inte­re­se­lor pro­prii 2) un slu­ji­tor, înso­ți­tor

Cum devi­ne cine­va un slu­ji­tor sau un rob?

Lev 25:47 Dacă un stră­in sau un vene­tic se îmbo­gă­ţeş­te, şi fra­te­le tău sără­ceş­te lân­gă el şi se vin­de stră­i­nu­lui care locu­ieş­te la tine sau vre­u­nu­ia din fami­lia stră­i­nu­lui,…

O sără­cie neaș­tep­ta­tă poa­te deter­mi­na pe cine­va să se vân­dă ca rob

2Imp 4:1 O feme­ie din­tre neves­te­le fii­lor pro­ro­ci­lor a stri­gat lui Elisei: „Robul tău, băr­ba­tul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul; şi cel ce l‑a împru­mu­tat a venit să ia cei doi copii ai mei şi să‑i facă robi.”

Alteori din cau­za nebu­ni­ei cui­va

Mat 18:23–25 De ace­ea, Împărăţia ceru­ri­lor se asea­mă­nă cu un împă­rat care a vrut să se soco­teas­că cu robii săi. A înce­put să facă soco­tea­la şi i‑au adus pe unul care îi dato­ra zece mii de gal­beni. Fiindcă el n‑avea cu ce plăti, stă­pâ­nul lui a porun­cit să‑l vân­dă pe el, pe nevas­ta lui, pe copi­ii lui şi tot ce avea, şi să se plă­teas­că dato­ria.

  • 10.000 de talanți = 600.000 lbs
  • 600.000 lbs = 7.200.000 uncii tro­ie­ne
  • În argint = 21.51 uncii tro­ie­ne = 154.872.000$ (13 august 2013 pre­țul bur­sei de valori din New York)
  • În aur = 1.322 uncii tro­ie­ne = 9.518.400.000$ (13 august 2013 pre­țul bur­sei de valori din New York)

Cât poa­te achi­ta un sclav din aceas­tă sumă?

  • Dacă ar fi să plă­teas­că 1 mili­on de dolari din dato­rie pe an — fără a inclu­de dobân­da — ar dura 154 ani pen­tru argint.
  • Dacă ar fi aur, ar dura 9.518 ani la 1 mili­on de dolari pe an.

Ce se întâm­plă dacă luăm și dobân­da în con­si­de­ra­re?

Chiar și o sim­plă dobân­dă de 5% pe an în argint s‑ar ridi­ca la 7.743.600$.
Aceasta ar însem­na 645.300$ pe lună
21.215$ pe zi

Neplătind nimic în 50 de ani s‑ar ajun­ge la o sumă astro­no­mi­că (1.867.593.117$).

Scopul para­bo­lei bibli­ce pre­zen­ta­tă de Isus este să ara­te impo­si­bi­li­ta­tea noas­tră de a ieși din dato­rie.

II. Vândut în dato­rii

Din ce cau­ză sun­tem datori lui Dumnezeu?

Rom 4:1–5 Ce vom zice, dar, că a căpă­tat, prin pute­rea lui, stră­moşul nos­tru Avraam? Dacă Avraam a fost soco­tit nepri­hă­nit prin fap­te, are cu ce să se lau­de, dar nu îna­in­tea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a cre­zut pe Dumnezeu, şi aceas­ta i s‑a soco­tit ca nepri­hă­ni­re.” Însă, celui ce lucrea­ză, pla­ta cuve­ni­tă lui i se soco­teş­te nu ca un har, ci ca ceva dato­rat; pe când, celui ce nu lucrea­ză, ci cre­de în Cel ce soco­teş­te pe păcă­tos nepri­hă­nit, cre­dinţa pe care o are el îi este soco­ti­tă ca nepri­hă­ni­re.

Este des­tul de evi­dent că păca­tul

Rom 6:16 Nu şti­ţi că, dacă vă daţi robi cui­va, ca să‑l ascul­ta­ţi, sun­teţi robii ace­lu­ia de care ascul­ta­ţi, fie că este vor­ba de păcat, care duce la moar­te, fie că este vor­ba de ascul­ta­re, care duce la nepri­hă­ni­re?

Ce cere păca­tul?

Iac 1:14–15 Ci fie­ca­re este ispi­tit, când este atras de pofta lui însu­şi şi momit. Apoi pofta, când a zămi­slit, dă naş­te­re păca­tu­lui; şi păca­tul, oda­tă făp­tu­it, adu­ce moar­tea.

De ce meri­tăm moar­tea?

Rom 5:12 De ace­ea, după cum prin­tr-un sin­gur om a intrat păca­tul în lume, şi prin păcat a intrat moar­tea, şi ast­fel moar­tea a tre­cut asu­pra tutu­ror oame­ni­lor, din pri­ci­nă că toţi au păcă­tu­it…

Merit să mor pen­tru că Adam a păcă­tu­it? Sunt res­pon­sa­bil pen­tru păca­te­le părin­ți­lor mei? Care este prin­ci­pi­ul biblic sta­bi­lit în sis­te­mul juri­dic din Israel cu pri­vi­re la aceas­tă pro­ble­mă?

Deut 24:16 Să nu omori pe părinţi pen­tru copii şi să nu omori pe copii pen­tru părinţi; fie­ca­re să fie omorât pen­tru păca­tul lui.

Intră aceas­ta în con­flict cu porun­ca a doua?

Exod 20:5 Să nu te închini îna­in­tea lor şi să nu le slu­jeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedep­sesc nele­giu­i­rea părinţi­lor în copii, până la al tre­i­lea şi la al patru­lea neam al celor ce Mă urăsc,…

Este ine­vi­ta­bil ca și copi­ii să sufe­re urmă­ri­le fap­te­lor rele ale părin­ți­lor lor, dar ei nu sunt pedep­siți pen­tru vino­vă­ția părin­ți­lor, în afa­ra cazu­lui că și ei au luat par­te la păca­te­le lor. Cu toa­te aces­tea, copi­ii cal­că, de obi­cei, pe urme­le părin­ți­lor lor. Prin moș­te­ni­re sau exem­plu, fiii devin păr­tași ai păca­te­lor tată­lui lor. Tendințele spre rău, ape­ti­tul per­ver­tit și mora­li­ta­tea jos­ni­că, împre­u­nă cu boli­le și dege­ne­ra­rea fizi­că se trans­mit ca o moș­te­ni­re din tată în fiu, până la a tre­ia și a patra gene­ra­ție. PP 306.3

Mai are acest prin­ci­piu nevo­ie de vreo cla­ri­fi­ca­re?

Ezec 18:19–20 Voi însă ziceţi: „Pentru ce nu poar­tă fiul pedeap­sa pen­tru nele­giu­i­rea tată­lui său?” Pentru că fiul a lucrat după nepri­hă­ni­re şi drep­ta­te, a păzit şi a împli­nit toa­te legi­le Mele; el va trăi negreşit! Sufletul care păcă­tu­ieş­te, ace­la va muri. Fiul nu va pur­ta nele­giu­i­rea tată­lui său, şi tatăl nu va pur­ta nele­giu­i­rea fiu­lui său! Neprihănirea celui nepri­hă­nit va fi pes­te el, şi rău­ta­tea celui rău va fi pes­te el.

Atunci de ce meri­tăm moar­tea?

Rom 3:23 Căci toţi au păcă­tu­it şi sunt lip­si­ţi de sla­va lui Dumnezeu.

  • Cu alte cuvin­te, sunt un păcă­tos deo­a­re­ce eu am păcă­tu­it, nu dato­ri­tă păca­te­lor tată­lui meu
  • Sunt în între­gi­me res­pon­sa­bil pen­tru fap­te­le mele
  • Cele mai difi­cil de învă­țat pen­tru o per­soa­nă ce tre­ce de la copi­lă­rie la matu­ri­ta­te este prin­ci­pi­ul res­pon­sa­bi­li­tă­ții pen­tru pro­pri­i­le acțiuni
  • Aceasta înseam­nă a fi ado­les­cent

De ace­ea, eu sunt de fapt vân­dut păca­tu­lui.

Rom 7:14 Ştim, în ade­văr, că Legea este duhov­ni­ceas­că; dar eu sunt pămân­tesc, vân­dut rob păca­tu­lui.

Ce înseam­nă să fii vân­dut rob păca­tu­lui?

Rom 7:18–20 Ştiu, în ade­văr, că nimic bun nu locu­ieş­te în mine, adi­că în firea mea pămân­teas­că, pen­tru că, ce‑i drept, am voinţa să fac bine­le, dar n‑am pute­rea să‑l fac. Căci bine­le pe care vreau să‑l fac, nu‑l fac, ci răul pe care nu vreau să‑l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul aces­ta, ci păca­tul care locu­ieş­te în mine.

Face aceas­ta ca legea să fie rea?

Rom 7:16 Acum, dacă fac ce nu vreau, măr­tu­ri­sesc prin aceas­ta că Legea este bună.

Legea în sine este bună, dar eu sunt vân­dut în robia păca­tu­lui și nu se pot face nimic, chiar dacă recu­nosc că legea este bene­fi­că.

Rom 7:12 Aşa că Legea, negreşit, este sfân­tă, şi porun­ca este sfân­tă, dreap­tă şi bună.

III. Răscumpărarea

Ce alt­ce­va este în nere­gu­lă cu aceas­tă ser­vi­tu­te față de păcat?

Isa 59:2 Ci nele­giu­i­ri­le voas­tre pun un zid de des­pă­rţi­re între voi şi Dumnezeul vos­tru; păca­te­le voas­tre vă ascund faţa Lui şi‑L împie­di­că să v‑asculte!

De fapt cau­zea­ză sepa­ra­re de Dumnezeu

De ce este sepa­ra­rea de Dumnezeu atât de îngro­zi­toa­re?

Ioan 17:3 Şi via­ţa veş­ni­că este aceas­ta: să Te cunoas­că pe Tine, sin­gu­rul Dumnezeu ade­vă­rat, şi pe Isus Hristos pe care L‑ai tri­mis Tu.

Ce este de fapt răs­cum­pă­ra­rea?

Lev 25:48–49 El să aibă drep­tul de răs­cum­pă­ra­re, după ce se va fi vân­dut: unul din fra­ţii lui să poa­tă să‑l răs­cum­pe­re. Unchiul lui, sau fiul unchiu­lui lui, sau una din rude­le lui de aproa­pe, va putea să‑l răs­cum­pe­re; sau, dacă are mij­loa­ce, să se răs­cum­pe­re sin­gur.

  • Am văzut deja cât de impo­si­bil este să fim răs­cum­pă­rați prin noi înși­ne, mai ales oda­tă ce am fost vân­duți în scla­vie.
  • Răscumpărarea înseam­nă a cum­pă­ra îna­poi ceva care a fost pier­dut sau vân­dut.
  • În cazul unui sclav, a achi­zi­țio­na o per­soa­nă de la o scla­vie la alta.

De ce este impo­si­bil să ne sal­văm pe noi înși­ne?

Gal 3:10–12 Căci toţi cei ce se bizu­ie pe fap­te­le Legii sunt sub bles­tem; pen­tru că este scris: „Blestemat este ori­ci­ne nu stă­ru­ie în toa­te lucru­ri­le scri­se în car­tea Legii, ca să le facă.” Şi că nimeni nu este soco­tit nepri­hă­nit îna­in­tea lui Dumnezeu, prin Lege, este înve­de­rat, căci „cel nepri­hă­nit prin cre­dinţă va trăi.” Însă Legea nu se înte­me­ia­ză pe cre­dinţă; ci ea zice: „Cine va face aces­te lucruri va trăi prin ele.”

De ce? Deoarece nu putem să achi­tăm nici măcar dobân­da pe dato­ria ante­ri­oa­ră.

Dar păcă­to­sul nu se poa­te trans­for­ma pe sine, prin exer­ci­ta­rea pro­pri­ei sale voin­țe. El nu are nici pute­rea prin care să poa­tă face aceas­tă schim­ba­re. Aluatul — ceva cu totul din afa­ră — tre­bu­ie să fie pus în făi­nă — mai îna­in­te ca schim­ba­rea dori­tă să aibă loc. Tot ast­fel și harul lui Dumnezeu tre­bu­ie să fie pri­mit de păcă­tos mai îna­in­te ca el să poa­tă fi pre­gă­tit pen­tru Împărăția sla­vei, în ceea ce pri­veș­te mân­tu­i­rea, toa­tă cul­tu­ra și edu­ca­ția pe care o poa­te da lumea, nu va putea face din­tr-un fiu degra­dat al păca­tu­lui, un fiu al ceru­lui. Puterea rege­ne­ra­toa­re tre­bu­ie să vină de la Dumnezeu. Parabolele Domnului Hristos 96.2

Deci ce tre­bu­ie să se întâm­ple?

Gal 3:13 Hristos ne‑a răs­cum­pă­rat din bles­te­mul Legii, făcân­du-Se bles­tem pen­tru noi – fiind­că este scris: „Blestemat e ori­ci­ne este atâr­nat pe lemn”

Ce face aceas­tă răs­cum­pă­ra­re pen­tru păca­te­le din tre­cut?

Col 1:13–14 El ne‑a izbă­vit de sub pute­rea întu­ne­ri­cu­lui şi ne‑a stră­mu­tat în Împărăţia Fiului dra­gos­tei Lui, în care avem răs­cum­pă­ra­rea, prin sân­ge­le Lui, ier­ta­rea păca­te­lor.

IV. Concluzie

Întrebări

  • Ce înseam­nă că Hristos a tre­bu­it să devi­nă un bles­tem pen­tru noi?
  • Ce se întâm­plă cu noi când sun­tem răs­cum­pă­rați?
  • Devenim slu­ji­tori ai rege­lui?
  • Devenim fii și fii­ce ale rege­lui?
  • Sau exis­tă alt­ce­va în cadrul răs­cum­pă­ră­rii cerești?