Nevoia de reformă a educaţiei

Iubiţi fra­ţi din întrea­ga lume,

Calde salu­tări cre­ş­ti­ne cu urmă­toa­re­le cuvin­te  inspi­ra­te: „Învaţă pe copil calea pe care tre­bu­ie să mear­gă, şi când va îmbă­trâni, nu se va aba­te de la ea” (Proverbele 22:6).

„Acum, ca nici­o­da­tă mai îna­in­te, tre­bu­ie să înţe­le­gem ade­vă­ra­ta şti­inţă a edu­ca­ţi­ei. Dacă nu înţ­le­gem aceas­ta, nu vom avea nici­o­da­tă un loc în împă­ră­ţia lui Dumnezeu. ‚Şi via­ţa veş­ni­că este aceas­ta, să te cunoas­că pe Tine, sin­gu­rul Dumnezeu ade­vă­rat şi pe Isus Hristos, pe care L‑ai tri­mis tu’ (Ioan 17:3). Dacă aces­ta este preţul ceru­lui, să nu fie desfă­şu­ra­tă edu­ca­ţia noas­tră în aceas­tă dire­cţie?” Minte, Caracter şi Personalitate, vol. 1, pg. 53.

Tocmai am ter­mi­nat de citit Testimonies, vol. 6, pg. 126–167 eng., secţiu­nea 3, inti­tu­la­tă „Educaţia – Nevoia de refor­mă a educaţiei.”

Acesta este un mesaj foar­te solemn, care pre­tin­de o atenţie spe­cia­lă din par­tea con­du­că­to­ri­lor noş­tri la toa­te nive­lu­ri­le şi în spe­cial din par­tea pre­di­ca­to­ri­lor, prez­bi­te­ri­lor, con­du­că­to­ri­lor de câmp şi învă­ţă­to­ri­lo. Totuşi, cre­dem că toţi mem­brii noş­tri, şi în spe­cial părinţii, ar tre­bui să acor­de o atenţie spe­cia­lă aces­tei solii.

Suntem foar­te pre­o­cu­pa­ţi cu pri­vi­re la şco­li­le noas­tre din dife­ri­te ţări. Dacă urmăm indi­ca­ţi­i­le divi­ne în mate­rie de edu­ca­ţie, şco­li­le noas­tre vor fi cele mai bune instru­men­te pen­tru câş­ti­ga­rea de sufle­te pen­tru împă­ră­ţia lui Dumnezeu.

Luând în con­si­de­ra­ţie fap­tul că pre­ce­den­tul capi­tol menţio­nat conţi­ne o can­ti­ta­te mai mare de mate­ri­al, am ales cele mai preg­nan­te para­gra­fe din el pen­tru lec­tu­ră. Totuşi, aş reco­man­da cu căl­du­ră lec­tu­ra­rea între­gii secţiuni ale Elenei White (din care pre­zen­tăm extra­se cu sub­li­ni­e­ri­le adăugate):

 

Nevoia de refor­mă a educaţiei

„Ei vor zidi iarăși pe vechi­le dărâ­mă­turi, vor ridi­ca iarăși năru­i­ri­le din vechi­me, vor înnoi cetăți pus­ti­i­te, răma­se pus­tii din neam în neam.… Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâ­mă­tu­ri­le de mai îna­in­te, vei ridi­ca din nou teme­li­i­le stră­bu­ne, vei fi numit: «Dregător de spăr­turi», «Cel ce dre­ge dru­mu­ri­le» și face țara cu putin­ță de locu­it”. (Isaia 61, 4; 58, 12.) Cuvintele aces­tea ale inspi­ra­ți­ei pre­zin­tă îna­in­tea cre­din­cio­și­lor în ade­vă­rul pre­zent lucra­rea care tre­bu­ie să fie făcu­tă acum în edu­ca­ția copi­i­lor și a tine­re­tu­lui nos­tru. Atunci când ade­vă­rul pen­tru aces­te zile de pe urmă va fi adus în lume prin pro­cla­ma­rea soli­i­lor pri­mu­lui înger, al doi­lea și al tre­i­lea, ne‑a fost ară­tat că, în ceea ce pri­veș­te edu­ca­ția copi­i­lor noș­tri, tre­bu­ie să fie intro­du­să o nouă rân­du­ia­lă; dar s‑a cerut mult timp pen­tru a înțe­le­ge ce anu­me schim­bări tre­bu­ie să se facă. {6M 126.1}

 

Lucrarea noas­tră este o lucra­re refor­ma­toa­re; și este pla­nul lui Dumnezeu ca, prin lucra­rea deo­se­bi­tă care se face prin insti­tu­ți­i­le noas­tre de edu­ca­ție, aten­ția oame­ni­lor să fie atra­să la ulti­mul mare efort de a‑i sal­va pe cei care pier…

 

Trebuie să se dea cea mai sâr­gu­in­cioa­să aten­ție edu­ca­ți­ei care va oferi cunoaș­te­rea mân­tu­i­rii și va face ca via­ța și carac­te­rul să se con­for­meze ase­mă­nă­rii divi­ne. Iubirea lui Dumnezeu și cură­ția sufle­tu­lui, țesu­te în via­ță ase­me­nea unor fire de aur, iată ce are în ade­văr valoa­re. Înălțimea pe care omul o poa­te ajun­ge în felul aces­ta încă n‑a fost pe deplin înțe­lea­să. {6M 127.1}

 

Pentru rea­li­za­rea aces­tei lucrări tre­bu­ie să se așe­ze o teme­lie larg cuprin­ză­toa­re. Trebuie să se intro­du­că un scop și să i se găseas­că un loc, iar ele­vii tre­bu­ie să fie aju­tați să apli­ce prin­ci­pi­i­le bibli­ce la tot ceea ce fac. Tot ce e strâmb, tot ce este sucit, în afa­ra lini­ei drep­te, tre­bu­ie să fie lămu­rit, ară­tat și evi­tat, deo­a­re­ce este o nele­giu­i­re care nu tre­bu­ie să fie con­ti­nu­a­tă. E impor­tant ca fie­ca­re pro­fe­sor să iubeas­că și să cul­ti­ve prin­ci­pii și învă­ță­turi sănă­toa­se, deo­a­re­ce aceas­ta este lumi­na ce tre­bu­ie să fie reflec­ta­tă pe căra­rea tutu­ror ele­vi­lor. {6M 127.2}

Solia înge­ru­lui al tre­i­lea în șco­li­le noastre

În car­tea Apocalipsului, citim des­pre o lucra­re spe­cia­lă, pe care Dumnezeu doreș­te ca popo­rul Lui să o facă în aces­te zile de pe urmă. El a des­co­pe­rit Legea Sa și ne‑a ară­tat ade­vă­rul pen­tru acest timp. Adevărul aces­ta se des­fă­șoa­ră fără înce­ta­re, și Dumnezeu inten­țio­nea­ză ca noi să mani­fes­tăm inte­li­gen­ță cu pri­vi­re la el, pen­tru ca să putem fi în sta­re să facem deo­se­bi­rea între bine și rău, între nepri­hă­ni­re și nele­giu­i­re. {6M 127.3}

 

Solia înge­ru­lui al tre­i­lea, mare­le ade­văr de pune­re la pro­bă pen­tru acest timp, tre­bu­ie să fie o mate­rie de stu­diu în toa­te insti­tu­ți­i­le noas­tre

 

„Ferice de cine citeș­te, și de cei ce ascul­tă cuvin­te­le aces­tei pro­o­ro­cii și păzesc lucru­ri­le scri­se în ea! Căci vre­mea este aproa­pe!” (Apocalipsa 1, 9–10, 1–3.) Aceasta este o edu­ca­ție care tre­bu­ie să se facă cu răb­da­re. Învățăturile noas­tre tre­bu­ie să fie însu­și­te pen­tru vre­mea în care tră­im, și învă­ță­tu­ra noas­tră reli­gi­oa­să să fie dată în armo­nie cu soli­i­le pe care le tri­mi­te Dumnezeu. {6M 128.2}

 

Noi urmea­ză să stăm în fața magis­tra­ți­lor pen­tru a da sea­ma de ascul­ta­rea noas­tră de Legea lui Dumnezeu și pen­tru a face cunos­cut teme­iu­ri­le cre­din­ței noas­tre. Și tine­re­tul ar tre­bui să înțe­lea­gă lucru­ri­le aces­tea. Ei ar tre­bui să cunoas­că lucru­ri­le care urmea­ză să se întâm­ple mai îna­in­te de înche­ie­rea isto­ri­ei lumii. Lucrurile aces­tea au de a face cu feri­ci­rea noas­tră veș­ni­că, iar învă­ță­to­rii și ele­vii (stu­den­ții) ar tre­bui să le dea mai mul­tă aten­ție. Prin scris și viu grai, ar tre­bui să se dea cunoș­tin­țe care să fie o hra­nă, la tim­pul potri­vit, nu numai pen­tru cei tineri, ci și pen­tru cei aju­nși în anii matu­ri­tă­ții… {6M 128.3}

 

Vom face noi, ca popor, aceas­tă lucra­re data de Dumnezeu? Vom urma noi cu atenţie întrea­ga lumi­nă, care a fost data, ţinând în mod con­stant îna­in­tea noas­tră sin­gu­rul ţel de a‑I cali­fi­ca pe stu­denţi pen­tru împă­ră­ţia lui Dumnezeu?…

 

Noi tră­im în mij­lo­cul sce­ne­lor de înche­ie­re a aces­tor vre­muri pri­mej­di­oa­se. Domnul a pre­vă­zut necre­din­ța care pre­do­mi­nă acum cu pri­vi­re la reve­ni­rea Sa; și, de repe­ta­te ori, El a dat aver­ti­zări în Cuvântul Său că eve­ni­men­tul aces­ta va fi neaș­tep­tat. Ziua cea mare va veni ca un laț „pes­te cei ce locu­iesc pe toa­tă fața pămân­tu­lui”. (Luca 21, 35.) Dar exis­tă două cate­go­rii. Uneia apos­to­lul îi pre­zin­tă cuvin­te­le aces­tea încu­ra­ja­toa­re: „Voi fra­ți­lor nu sun­teți în întu­ne­ric, pen­tru ca ziua ace­ea să vă prin­dă ca un hoț”. (1 Tesaloniceni 5, 4.) …

 

Trebuie să se adu­că la înde­pli­ni­re marea și gran­di­oa­sa lucra­re de a scoa­te un popor care să aibă un carac­ter ase­me­nea lui Hristos și care să fie în sta­re să stea în picioa­re în Ziua Domnului. Atâta vre­me cât plu­tim pe curen­tul lumii, nu avem nevo­ie nici de pân­ză nici de rame. Osteneala noas­tră înce­pe însă atunci când ne întoar­cem pen­tru a vâsli împo­tri­va curen­tu­lui. Satana va intro­du­ce tot felul de teo­rii pen­tru a per­verti ade­vă­rul. Lucrarea va mer­ge greu, deo­a­re­ce, de la căde­rea lui Adam, moda lumii a fost să păcătuiască…

 

Atunci să nu se mai piar­dă timp în stă­ru­i­rea asu­pra mul­tor lucruri care nu sunt esen­ți­a­le și care n‑au nici o legă­tu­ră cu nevo­i­le pre­zen­te ale popo­ru­lui lui Dumnezeu. Să nu se mai piar­dă timp cu înăl­ța­rea oame­ni­lor care nu cunosc ade­vă­rul, deo­a­re­ce „tim­pul este aproa­pe”. Nu e acum timp pen­tru a umple min­tea cu teo­rii numi­te în vor­bi­rea popu­la­ră „edu­ca­ția îna­l­tă”. Timpul folo­sit pen­tru ceea ce nu tin­de să facă sufle­tul, ca să fie ase­me­nea lui Hristos, este un timp pier­dut pen­tru veș­ni­cie. Noi nu ne putem îngă­dui așa ceva, deo­a­re­ce fie­ca­re moment este încăr­cat cu inte­re­se veș­ni­ce. Acum, când e aproa­pe să încea­pă marea lucra­re a jude­că­ții celor vii, să îngă­duim oare ca o ambi­ție nesfin­ți­tă să ia ini­ma în stă­pâ­ni­re și să ne facă să negli­jăm edu­ca­ția ceru­tă pen­tru a face față nevo­i­lor aces­tor zile pri­mej­di­oa­se? {6M 130.1}

 

 

Studiul Bibliei

 

Studiul Bibliei este nece­sar înde­o­se­bi în școli. Elevii tre­bu­ie să fie înră­dă­ci­nați și înte­me­iați în ade­vă­rul divin. Atenția lor tre­bu­ie să fie atra­să nu la ceea ce spun oame­nii, ci la Cuvântul lui Dumnezeu. Mai pre­sus de toa­te cele­lal­te cărți, Cuvântul lui Dumnezeu tre­bu­ie să fie stu­di­ul nos­tru, mare­le manu­al de stu­diu, teme­lia ori­că­rei edu­ca­ții, iar copi­ii noș­tri tre­bu­ie să fie edu­cați în ade­vă­ru­ri­le cuprin­se în el, indi­fe­rent de obi­ce­iu­ri­le și deprin­de­ri­le de mai îna­in­te. Făcând lucrul aces­ta, pro­fe­so­rii și ele­vii vor afla comoa­ra ascun­să, edu­ca­ția supe­ri­oa­ră. {6M 131.3}

 

Rânduielile bibli­ce tre­bu­ie să fie călă­u­za vie­ții de toa­te zile­le. Crucea lui Hristos tre­bu­ie să fie tema care să des­co­pe­re lec­ți­i­le pe care tre­bu­ie să le stu­di­em și să le prac­ti­căm. Hristos tre­bu­ie să fie adus în toa­te stu­di­i­le, pen­tru ca ele­vii să soar­bă cunoaș­te­rea de Dumnezeu și să‑L poa­tă repre­zen­ta pe El în carac­ter. Desăvârșirea Lui tre­bu­ie să fie stu­di­ul nos­tru acum și în veș­ni­cie. Cuvântul lui Dumnezeu, ros­tit de Hristos în Vechiul și în Noul Testament, este pâi­nea veni­tă din cer; dar mare par­te din ceea ce este numit ști­in­ță este un fel de mân­ca­re de ori­gi­ne ome­neas­că, o hra­nă stri­ca­tă ea nu este mană ade­vă­ra­tă. {6M 132.1}…

 

Studiul Cuvântului lui Dumnezeu va tre­bui să ia locul stu­di­u­lui ace­lor cărți care au dus min­tea oame­ni­lor la mis­ti­cism, depar­te de ade­văr. Principiile lui vii, între­țe­su­te în via­ța noas­tră, vor fi uni­ca noas­tră apă­ra­re în încer­cări și ispi­te; învă­ță­tu­ra lui dum­ne­ze­ias­că este sin­gu­ra cale către suc­ces. Atunci când încer­că­ri­le vin asu­pra fie­că­rui suflet, au loc apos­ta­zii. Unii se vor dove­di vio­lenți, aro­ganți și încre­zuți, și se vor aba­te de la cre­din­ță, sufe­rind nau­fra­giu în cele ale cre­din­ței. De ce? Deoarece ei nu au tră­it „cu ori­ce cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Ei nu au săpat adânc și nu și-au făcut sigu­ră temelia.

 

Atunci când cuvin­te­le Domnului le sunt pre­zen­ta­te prin solii Săi aleși, ei mur­mu­ră și soco­tesc că dru­mul e prea strâmt. În capi­to­lul al șase­lea al Evangheliei lui Ioan, citim des­pre unii care erau soco­tiți uce­nici ai lui Hristos, dar căro­ra, atunci când le‑a fost pre­zen­tat în mod lămu­rit ade­vă­rul, nu le‑a plă­cut și nu au mai mers cu El. Tot la fel și acești elevi (stu­denți) super­fi­ci­ali se vor depăr­ta de Hristos. {6M 132.3}

 

Oricine a fost con­ver­tit la Dumnezeu este che­mat să cre­as­că în iscu­sin­ța sa, folo­sin­du-și talan­ții. Fiecare ramu­ră a Viței celei vii care nu creș­te este tăi­a­tă și arun­ca­tă la gunoi. Prin urma­re, care ar tre­bui să fie carac­te­rul edu­ca­ți­ei date în șco­li­le noas­tre? Să fie potri­vit cu înțe­lep­ciu­nea aces­tei lumi sau potri­vit cu înțe­lep­ciu­nea de sus? Oare nu se vor trezi pro­fe­so­rii la răs­pun­de­rea pe care o au în pri­vin­ța aceas­ta și nu vor vedea ei cum Cuvântul lui Dumnezeu are un loc mult mai cuprin­ză­tor în instru­i­rea ce se face în șco­li­le noas­tre? {6M 133.1}

 

Instruirea de lucrători

Un mare obiec­tiv al șco­li­lor noas­tre este ace­la de for­ma­re a tine­re­tu­lui pen­tru a se anga­ja în slu­j­ba insti­tu­ți­i­lor noas­tre și în dife­ri­te­le ramuri ale lucră­rii Evangheliei. Oamenilor de pre­tu­tin­deni tre­bu­ie să li se pre­zin­te Biblia. A venit tim­pul, timp impor­tant, când prin solii lui Dumnezeu sulul sfânt să fie des­fă­șu­rat îna­in­tea lumii. Adevărul cuprins în solia pri­mu­lui, celui de-al doi­lea, și al tre­i­lea înger tre­bu­ie să fie dus la ori­ce neam, semin­ție, lim­bă și popor; ea tre­bu­ie să lumi­ne­ze întu­ne­ri­cul fie­că­rui con­ti­nent și să se extin­dă în insu­le­le mării. Nimic de natu­ră ome­neas­că nu tre­bu­ie să fie îngă­du­it să întâr­zie lucra­rea aceas­ta. Pentru a se rea­li­za lucrul aces­ta, este nevo­ie de talen­te cul­ti­va­te și con­sa­cra­te; este nevo­ie de per­soa­ne care pot face o lucra­re exce­len­tă în sme­re­nia lui Hristos, dato­ri­tă fap­tu­lui că eul este ascuns în Hristos…

 

E nevo­ie urgen­tă de lucră­tori în câm­pul Evangheliei. Sunt nece­sari tineri pen­tru lucra­rea aceas­ta; Dumnezeu îi chea­mă. Educația lor este de o pri­mă impor­tan­ță în cole­gi­i­le noas­tre și în nici un caz ea nu tre­bu­ie să fie igno­ra­tă sau soco­ti­tă ca o lucra­re de mâna a doua. Este cu totul greșit ca pro­fe­so­rii, suge­rân­du-le alte ocu­pa­ții, să‑i des­cu­ra­je­ze pe tine­rii care ar putea fi cali­fi­cați să facă o lucra­re accep­ta­bi­lă în lucra­rea pas­to­ra­lă. Aceia care ridi­că sta­vi­le pen­tru a‑i împie­di­ca pe tineri să se pre­gă­teas­că pen­tru lucra­rea aceas­ta lucrea­ză con­tra pla­nu­ri­lor lui Dumnezeu, și ei vor da soco­tea­lă de pur­ta­rea lor. În rân­du­ri­le noas­tre, sunt oameni cu talen­te mai mult decât obiș­nu­i­te. Dacă talen­te­le lor ar fi puse la lucru, noi am avea două­zeci de pre­di­ca­tori aco­lo unde nu avem acum decât unul. {6M 135.1}…

 

În șco­li­le noas­tre, ar tre­bui ca infir­mi­e­rii misio­nari să fie instru­iți de medici bine cali­fi­cați, și, ca o par­te a edu­ca­ți­ei lor, să învețe cum să lup­te cu boa­la și să pună în evi­den­ță valoa­rea lea­cu­ri­lor natu­ra­le. Lucrarea aceas­ta este foar­te necesară…

 

Cel mai bun talent pas­to­ral ar tre­bui anga­jat în învă­ţa­rea Bibliei în şco­li­le noas­tre. Acei aleşi pen­tru aceas­tă lucra­re tre­bu­ie să fie cer­ce­tă­tori pro­funzi ai Bibliei şi să aibă o expe­rienţă cre­ş­ti­nă pro­fu­nă, iar sala­ri­i­le lor ar tre­bui să fie plăti­te din zecime…

 

Elementele suc­ce­su­lui

În lucra­rea de refor­mă, pro­fe­so­rii și ele­vii ar tre­bui să con­lu­cre­ze, fie­ca­re lucrând în modul cel mai folo­si­tor pen­tru a face ca șco­li­le noas­tre să fie ast­fel încât Dumnezeu să le poa­tă apro­ba. Unitatea de acțiu­ne este nece­sa­ră pen­tru succes…

 

Piedici în calea reformei

În oare­ca­re măsu­ră, Biblia a fost intro­du­să în șco­li­le noas­tre și s‑au făcut une­le efor­turi în direc­ția refor­mei; dar este foar­te difi­cil să adopți prin­ci­pii drep­te după ce o vre­me atât de înde­lun­ga­tă ai fost obiș­nu­it cu meto­de popu­la­re. Primele încer­cări de a schim­ba vechi­le obi­ce­iuri au adus încer­cări gre­le asu­pra ace­lo­ra care voiau să mear­gă pe calea ară­ta­tă de Dumnezeu. S‑au făcut gre­șeli care s‑au sol­dat cu mari pier­deri, au fost obs­ta­co­le care au tins să ne țină pe cărări obiș­nu­i­te, lumești, și să ne împie­di­ce să prin­dem ade­vă­ra­te­le prin­ci­pii ale edu­ca­ți­ei. Celor nepo­că­iți, care văd lucru­ri­le de la nive­lul câm­pi­i­lor ego­is­mu­lui, necre­din­ței și indi­fe­ren­ței ome­nești, prin­ci­pi­i­le și meto­de­le drep­te li s‑au părut ca fiind greși­te… {6M 141.1}

 

Acum noi tre­bu­ie să înce­pem din nou. Trebuie să se trea­că la refor­me cu ini­ma, cu sufle­tul și cu voin­ța. Erorile poa­te că au încă­run­țit de bătrâ­ne­țe, dar bătrâ­ne­țea nu face din eroa­re ade­văr și nici din ade­văr eroa­re. Mult prea mult au fost urma­te vechi­le obi­ce­iuri și deprin­deri. Domnul vrea acum ca ori­ce idee care este fal­să să fie înde­păr­ta­tă de la pro­fe­sori și elevi. Noi nu sun­tem liberi să învă­țăm ceea ce ar cores­pun­de cu stan­dar­dul lumii sau cu stan­dar­dul bise­ri­cii numai pen­tru că așa este obi­ce­iul să facem. Standardul tre­bu­ie să fie învă­ță­tu­ri­le date de Hristos. Ceea ce a spus Domnul Hristos cu pri­vi­re la edu­ca­ția ce tre­bu­ie să fie dată în șco­li­le noas­tre tre­bu­ie să fie res­pec­tat cu stric­te­țe, căci, dacă nu are loc, în une­le pri­vin­țe, o edu­ca­ție de un carac­ter cu totul dife­rit de ceea ce s‑a făcut în une­le din șco­li­le noas­tre, nu ar fi tre­bu­it să intrăm în chel­tu­ieli pen­tru a cum­pă­ra tere­nuri și a ridi­ca clă­diri pen­tru școli. {6M 142.1}

 

Unii sus­țin că, dacă învă­țămân­tul reli­gi­os urmea­ză să devi­nă pro­e­mi­nent, șco­li­le noas­tre vor deve­ni nepo­pu­la­re, pen­tru că ace­ia care nu sunt de cre­din­ța noas­tră nu vor veni la șco­li­le noas­tre. Foarte bine; lăsați‑i atunci să se ducă la alte școli, unde vor găsi un sis­tem de edu­ca­ție care ar cores­pun­de gus­tu­lui lor. E pla­nul lui Satana ca prin con­si­de­ra­ți­i­le aces­tea să împie­di­ce rea­li­za­rea sco­pu­lui pen­tru care au fost înfi­in­ța­te șco­li­le noas­tre. Împiedicați de unel­ti­ri­le lui, admi­nis­tra­to­rii jude­că în felul lumii, copi­a­ză pla­nu­ri­le ei și imi­tă obi­ce­iu­ri­le ei. Mulți și-au dat pe față atât de mult lip­sa de înțe­lep­ciu­ne de sus, încât au reu­șit să se uneas­că cu vră­j­ma­șii lui Dumnezeu și ai ade­vă­ru­lui și să pro­cu­re dis­trac­ții lumești pen­tru elevi. Făcând ast­fel, ei își atrag mânia lui Dumnezeu, deo­a­re­ce duc pe elevi pe o cale greși­tă și fac lucra­rea lui Satana. Cu aceas­tă lucra­re, cu toa­te rezul­ta­te­le ei, aceștia va tre­bui să fie con­frun­tați la bara jude­că­ții lui Dumnezeu. {6M 142.2}

 

Cei care por­nesc pe o ast­fel de cale ara­tă că nu se poa­te avea încre­de­re în ei. După ce răul a fost făcut, ei ar putea să-și măr­tu­ri­seas­că gre­șe­a­la; dar pot ei anu­la influ­en­ța pe care au exercitat‑o? Se va ros­ti apro­ba­rea cereas­că: „Bine rob bun” în drep­tul ace­lo­ra care au fost necre­din­cioși față de însăr­ci­na­rea lor? Acești lucră­tori necre­din­cioși nu au clă­dit pe Stânca cea Veșnică, iar teme­lia lor se va dove­di că este nisip miș­că­tor. Atunci când Domnul ne cere să fim deo­se­biți și apar­te, cum putem noi pre­tin­de popu­la­ri­ta­te sau să cău­tăm să imi­tăm obi­ce­iu­ri­le și prac­ti­ci­le lumii? „Nu știți că pri­e­te­nia lumii este vră­j­mă­șie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie pri­e­ten cu lumea se face vră­j­maș cu Dumnezeu”? (Iacov 4, 4.) {6M 143.1}

 

A cobo­rî stin­dar­dul pen­tru a asi­gu­ra popu­la­ri­ta­tea și a spori numă­rul, și apoi a face din aceas­tă spo­ri­re un motiv de bucu­rie dove­deș­te mul­tă orbi­re. Dacă numă­rul ar fi o dova­dă a suc­ce­su­lui, Satana ar putea pre­tin­de întâi­e­ta­tea, deo­a­re­ce, în lumea aceas­ta, marea majo­ri­ta­te o for­mea­ză urma­șii săi. Ceea ce con­sti­tu­ie o dova­dă a pros­pe­ri­tă­ții unei școli este gra­dul de pute­re mora­lă care pre­do­mi­nă. Ceea ce ar tre­bui să fie un izvor de bucu­rie și recu­noș­tin­ță nu este numă­rul, ci vir­tu­tea, inte­li­gen­ța și evla­via celor care alcă­tu­iesc șco­li­le noas­tre. Atunci e cazul ca șco­li­le noas­tre să se schim­be după felul lumii și să se țină de obi­ce­iul și mode­le­le ei? „Vă îndemn dar fra­ți­lor, pen­tru îndu­ra­rea lui Dumnezeu, să nu vă potri­viți chi­pu­lui vea­cu­lui aces­tu­ia, ci să vă pre­fa­ceți prin înno­irea min­ții voas­tre, ca să puteți deo­se­bi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plă­cu­tă și desă­vâr­și­tă”. (Romani 12, 1.2.) {6M 143.2}

 

Oamenii vor folo­si toa­te mij­loa­ce­le cu putin­ță pen­tru a face mai puțin vizi­bi­lă deo­se­bi­rea din­tre adven­tiș­tii de ziua a șap­tea și cei care țin ziua întâi a săp­tămâ­nii. Mi‑a fost pre­zen­ta­tă o gru­pă sub nume­le de adven­tiști de ziua a șap­tea, care sfă­tu­iau ca stea­gul, sau sem­nul care face din noi un popor deo­se­bit, să nu fie înăl­țat așa de izbi­tor, deo­a­re­ce, pre­tin­deau ei, nu aceas­ta este calea cea mai bună pen­tru obți­ne­rea suc­ce­su­lui de către insti­tu­ți­i­le noas­tre. Dar acum nu e un timp când să cobo­râm stea­gul nos­tru, să ne ruși­năm de cre­din­ța noas­tră. Steagul aces­ta dis­tinc­tiv, des­cris în cuvin­te­le: „Aici este răb­da­rea sfin­ți­lor, care păzesc porun­ci­le lui Dumnezeu și cre­din­ța lui Isus”, tre­bu­ie să fie pur­tat în toa­tă lumea, până la înche­ie­rea tim­pu­lui de pro­bă. Acum tre­bu­ie să se facă efor­turi spo­ri­te pen­tru a îna­in­ta în dife­ri­te locuri; nu tre­bu­ie să aibă loc o ascun­de­re a cre­din­ței noas­tre pen­tru a ne asi­gu­ra sus­ți­ne­rea din par­tea oame­ni­lor. Adevărul tre­bu­ie să fie dus sufle­te­lor gata să pia­ră, iar dacă el e ascuns în vre­un fel sau altul, Dumnezeu este dezo­no­rat, și sân­ge­le oame­ni­lor va fi pe hai­ne­le noas­tre. {6M 144.1}

 

Atâta vre­me cât cei anga­jați în insti­tu­ți­i­le noas­tre umblă sme­riți cu Dumnezeu, fiin­țe­le inte­li­gen­te ale ceru­lui vor con­lu­cra cu ei; dar nimeni să nu uite că Dumnezeu a zis: „Voi cin­sti pe cine Mă cin­steș­te”. (1 Samuel 2, 30.) Nici măcar pen­tru o cli­pă nu ar tre­bui să aibă cine­va impre­sia că ar fi spre folo­sul lui să-și ascun­dă cre­din­ța și doc­tri­na de cei necre­din­cioși din lume, temân­du-se că el nu va mai fi atât de mult sti­mat, dacă prin­ci­pi­i­le sale vor fi cunos­cu­te. Hristos cere de la toți urma­șii Săi o măr­tu­ri­si­re sin­ce­ră și băr­bă­teas­că a cre­din­ței. Fiecare să-și ocu­pe pozi­ția și să fie ceea ce Dumnezeu inten­țio­nea­ză ca el să fie — o pri­ve­liș­te pen­tru lume, pen­tru îngeri și pen­tru oameni. Universul întreg pri­veș­te cu un inte­res ce nu poa­te fi des­cris, spre a vedea lucra­rea de înche­ie­re a unei lup­te din­tre Hristos și Satana… Nu lăsați nici­o­da­tă ca, din lași­ta­te sau din soco­teli lumești, ade­vă­rul să fie pus pe pla­nul al doi­lea. {6M 144.2}

 

Către pro­fe­sori și administratori

Îi invit pe mem­brii cor­pu­lui pro­fe­so­ral din șco­li­le noas­tre să facă uz de jude­ca­ta sănă­toa­să și să lucre­ze la un nivel mai îna­lt. Instituţiile noas­tre șco­la­re tre­bu­ie să fie cură­ți­te de ori­ce zgu­ră. Instituțiile noas­tre tre­bu­ie să fie con­du­se pe baza prin­ci­pi­i­lor creș­ti­ne, dacă vor să tri­um­fe asu­pra obs­ta­co­le­lor ce le stau împo­tri­vă

 

Noi nu tre­bu­ie să înăl­țăm stin­dar­dul nos­tru numai așa puțin dea­su­pra stin­dar­de­lor lumii, ci tre­bu­ie să facem ca deo­se­bi­rea să iasă bine în evi­den­ță. Motivul pen­tru care am avut așa de puți­nă influ­en­ță asu­pra rude­lor și cunoș­tin­țe­lor necre­din­cioa­se este ace­la că a fost o deo­se­bi­re atât de mică și nu atât de hotă­râ­tă între prac­ti­ci­le noas­tre și ace­lea ale lumii… {6M 147.3}

 

 

Dacă e să ajun­gem vreo­da­tă la cer, aceas­ta se va face legând sufle­te­le cu Hristos, prin spri­ji­ni­rea pe El, prin des­fa­ce­rea de lume, de nebu­ni­i­le și vră­ji­le ei…

 

Noi nu tre­bu­ie să‑i înăl­țăm pe oameni, ci pe Dumnezeu, sin­gu­rul Dumnezeu viu și ade­vă­rat. Viața nee­go­is­tă, spi­ri­tul gene­ros, plin de sacri­fi­ciu de sine, sim­pa­tia și iubi­rea ace­lo­ra care dețin pozi­ții de încre­de­re în insti­tu­ți­i­le noas­tre, ar tre­bui să aibă o influ­en­ță cură­ți­toa­re și înno­bi­la­toa­re, care va fi în mod eloc­vent în favoa­rea bine­lui. Cuvintele lor de sfă­tu­i­re nu vor veni atunci din­tr-un spi­rit mul­țu­mit de sine și îngâm­fat, ci vir­tu­ți­le lor pli­ne de modes­tie vor fi mai de preț decât aurul…

 

Reformatorii nu sunt dis­tru­gă­tori. Ei nu vor cău­ta nici­o­da­tă să‑i pră­pă­deas­că pe ace­ia care nu sunt de acord cu pla­nu­ri­le lor și nu le sea­mă­nă. Reformatorii tre­bu­ie să îna­in­te­ze, nu să dea îna­poi. Ei tre­bu­ie să fie hotă­râți, fermi, stă­ru­i­tori, neclin­tiți, dar fer­mi­ta­tea nu tre­bu­ie să dege­ne­re­ze într-un spi­rit domi­na­tor. Dumnezeu doreș­te ca toți ace­ia care‑I ser­vesc să fie tari ca stân­ca atunci când e vor­ba de prin­ci­pii, dar blânzi și sme­riți cu ini­ma, așa cum a fost Hristos. Atunci, rămânând în Hristos, ei pot face lucra­rea pe care ar face‑o El, dacă ar fi în locul lor. Un spi­rit aspru, osân­di­tor, nu este esen­ți­al pen­tru ero­ism în refor­me­le pre­zen­te. Toate meto­de­le ego­is­te, folo­si­te în slu­j­ba lui Dumnezeu, sunt o urâ­ciu­ne îna­in­tea Lui… {6M 151.1}

 

S‑ar putea să fie greu pen­tru pro­fe­sori să aban­do­ne­ze idei și meto­de pe care le-au îndră­git de mul­tă vre­me; dar, dacă vor între­ba cu sin­ce­ri­ta­te și umi­lin­ță la fie­ca­re pas: „Este aceas­ta calea Domnului?” Și se vor supu­ne călă­u­zi­rii Lui, El îi va îndru­ma pe căi sigu­re, și vede­ri­le lor se vor schim­ba prin expe­rien­ță… {6M 155.1}

 

Nimeni altul decât numai Acela care l‑a cre­at pe om, numai El poa­te săvârși o schim­ba­re în ini­ma omu­lui. Numai Dumnezeu poa­te da creș­te­rea. Fiecare pro­fe­sor tre­bu­ie să-și dea sea­ma că el tre­bu­ie să fie con­dus de instru­men­te divi­ne. Judecata ome­neas­că și ide­i­le celor mai cu expe­rien­ță oameni tind să fie nede­să­vâr­și­te și greși­te, iar instru­men­tul slab, supus pro­pri­i­lor sale tră­să­turi ere­di­ta­re de carac­ter, are nevo­ie de a se supu­ne sfin­ți­rii Duhului Sfânt în fie­ca­re zi, alt­fel eul va apu­ca frâ­ne­le și va dori să con­du­că. În spi­rit blând și sme­rit de uce­nic, toa­te meto­de­le, pla­nu­ri­le și ide­i­le ome­nești tre­bu­ie să fie adu­se la Dumnezeu pen­tru îndrep­ta­re sau apro­ba­re; de nu, ener­gia nestă­vi­li­tă a lui Pavel sau logi­ca îndemâ­na­ti­că a lui Apolo va fi fără de efect în con­ver­ti­rea de sufle­te. {6M 167.2}

 

 

 

Al vos­tru fra­te în feri­ci­ta nădejde,

 

Davi Paes Silva