Cursul 8 — Căderea în păcat
1. Unde l‑a așezat Dumnezeu pe om la creațiune și cu ce scop?
„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; și a pus acolo pe omul pe care‑l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mâncare… Domnul Dumnezeu a luat pe om și l‑a așezat în grădina Edenului, ca s‑o lucreze și s‑o păzească.” (Geneza 2:8,9,15).
2. Care pomi se deosebeau prin natura lor de restul pomilor din grădină?
„…și pomul vieții în mijlocul grădinii și pomul cunoștinței binelui și răului.” (Geneza 2:9 ultima parte).
3. Ce era aparte cu privire la pomul cunoștinței binelui și răului și care erau condițiile legate de acesta?
„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ‚Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.” (Geneza 2:16,17).
4. Ce rost avea existența acelui pom în grădină?
„Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești tu și sămânța ta…” (Deuteronomul 30:19).
Întrucât Dumnezeu dorea binele suprem al omului, iar acesta nu putea fi fericit decât fiind liber, Dumnezeu l‑a creat ca ființă suverană, înzestrată cu voință autonomă, pe care și‑o putea exercita în orice direcție dorea, asumându-și însă responsabilitatea și consecințele pentru alegerea făcută.
În lipsa libertății și a unei alternative, el nu ar fi putut fi pe deplin împlinit și ar fi rămas un banal automat obtuz, care și-ar fi rulat consecvent programul cu care a fost construit și nimic altceva.
De aceea Dumnezeu, cu admirabila generozitate ce‑L caracterizează, a hotărât să‑i acorde credit omului și să‑i lase voința liberă, pentru ca acesta să-și poată alege el însuși destinul, să poată decide dacă dorește sau nu să‑I fie credincios Creatorului său. Bineînțeles că procedând astfel, Dumnezeu Și‑a asumat și niște mari riscuri, dar aceasta era singura cale pe care omul putea să fie cu adevărat fericit.
5. Cum a ajuns omul să acționeze contrar poruncii clare și explicite a lui Dumnezeu?
„Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ‚Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mâncați din toți pomii din grădină’? Femeia a răspuns șarpelui: ‚Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ‚Să nu mâncați din el, ca să nu muriți.’ Atunci șarpele a zis femeii: ‚Hotărât că nu veți muri; dar Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.’ Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea și bărbatul a mâncat și el.” (Geneza 3:1–6).
În ciuda faptului că fusese avertizat cu privire la consecințele pe care le-ar fi avut neascultarea sa, omul a crezut mai mult cuvintele șarpelui decât avertismentul lui Dumnezeu și a ajuns să accepte sugestia șarpelui, că Dumnezeu i‑ar interzice accesul la roadele acelui pom, pentru a‑i împiedica trecerea într‑o sferă superioară, în care să devină „ca Dumnezeu”. Luându-și soarta în propriile mâini, omul a ales să guste din rodul pomului oprit și să cunoască astfel binele și răul. Prin această decizie, el trecea de partea lui Satana, devenind tovarăș cu acesta în păcătuire și manifestând îndoială față de înțelepciunea și iubirea lui Dumnezeu, față de justețea guvernării Sale și de bunele Sale intenții cu privire la ființele pe care le crease.
6. Care au fost primele consecințe ale păcătuirii lor?
„Atunci li s‑au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei; și omul și nevasta lui s‑au ascuns de Fața Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, și i‑a zis: ‚Unde ești?’ El a răspuns: ‚Ți-am auzit glasul în grădină și mi‑a fost frică, pentru că eram gol și m‑am ascuns’. Și Domnul Dumnezeu a zis: ‚Cine ți‑a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?’ Omul a răspuns: ‚Femeia pe care mi-ai dat‑o ca să fie lângă mine, ea mi‑a dat din pom și am mâncat.’ Și Domnul Dumnezeu a zis femeii: ‚Ce ai făcut?’ Femeia a răspuns: ‚Șarpele m‑a amăgit și am mâncat din pom.’” (Geneza 3:7–13).
7. Cum a afectat căderea în păcat viitorul omului și condițiile sale de viață, relația dintre bărbat și femeie și destinul vieții sale pe pământ?
„Femeii i‑a zis: „Voi mări foarte mult suferința și însărcinarea ta; cu durere vei naște copii și dorințele tale se vor ținea după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.’ Omului i‑a zis: ‚Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem: Să nu mănânci deloc din el, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale; spini și pălămidă să-ți dea și să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat: căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.” (Geneza 3:16–19).
„De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit.” (Romani 5:12).
8. Ce altă consecință a avut păcătuirea omului?
„Domnul Dumnezeu a zis: ‚Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele și răul. Să‑l împiedicăm dar acum, ca nu cumva să-și întindă mâna, să ia și din pomul vieții, să mănânce din el și să trăiască în veci.’ De aceea Domnul Dumnezeu l‑a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Astfel a izgonit El pe Adam; și la răsăritul grădinii Edenului a pus niște heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieții.” (Geneza 3:22–24).
9. De ce trebuia să moară omul?
„Fiindcă plata păcatului este moartea…” (Romani 6:23 p.p.)
„…dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.” (Geneza 2:16,17).
10. De ce sentimente era cuprins Dumnezeu în fața păcătuirii omului și a perspectivei morții veșnice a acestuia?
„Cum să te dau…?… Mi se zbate inima în Mine și tot lăuntrul Mi se mișcă de milă!” (Osea 11:8).
„Domnul mi Se arată de departe: ‚Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea!’” (Ieremia 31:3).
