Cursul 8 — Căderea în păcat

1. Unde l-a așe­zat Dumnezeu pe om la cre­a­țiu­ne și cu ce scop?

Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o gră­di­nă în Eden, spre răsă­rit; și a pus aco­lo pe omul pe care-l întoc­mi­se. Domnul Dumnezeu a făcut să răsa­ră din pământ tot felul de pomi, plă­cuți la vede­re și buni la mân­ca­re… Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așe­zat în gră­di­na Edenului, ca s-o lucre­ze și s-o păzeas­că.” (Geneza 2:8,9,15).

2. Care pomi se deo­se­beau prin natu­ra lor de res­tul pomi­lor din gră­di­nă?

„…și pomul vie­ții în mij­lo­cul gră­di­nii și pomul cunoș­tin­ței bine­lui și rău­lui.” (Geneza 2:9 ulti­ma par­te).

3. Ce era apar­te cu pri­vi­re la pomul cunoș­tin­ței bine­lui și rău­lui și care erau con­di­ți­i­le lega­te de aces­ta?

Domnul Dumnezeu a dat omu­lui porun­ca aceas­ta: ‚Poți să mănânci după plă­ce­re din ori­ce pom din gră­di­nă; dar din pomul cunoș­tin­ței bine­lui și rău­lui să nu mănânci, căci în ziua în care vei mân­ca din el, vei muri negreșit.” (Geneza 2:16,17).

4. Ce rost avea exis­ten­ța ace­lui pom în gră­di­nă?

„Iau azi cerul și pămân­tul mar­tori împo­tri­va voas­tră că ți-am pus îna­in­te via­ța și moar­tea, bine­cu­vân­ta­rea și bles­te­mul. Alege via­ța, ca să tră­iești tu și sămân­ța ta…” (Deuteronomul 30:19).

Întrucât Dumnezeu dorea bine­le suprem al omu­lui, iar aces­ta nu putea fi feri­cit decât fiind liber, Dumnezeu l-a cre­at ca fiin­ță suve­ra­nă, înzes­tra­tă cu voin­ță auto­no­mă, pe care și-o putea exer­ci­ta în ori­ce direc­ție dorea, asu­mân­du-și însă res­pon­sa­bi­li­ta­tea și con­se­cin­țe­le pen­tru ale­ge­rea făcu­tă.
În lip­sa liber­tă­ții și a unei alter­na­ti­ve, el nu ar fi putut fi pe deplin împli­nit și ar fi rămas un banal auto­mat obtuz, care și-ar fi rulat con­sec­vent pro­gra­mul cu care a fost con­stru­it și nimic alt­ce­va.
De ace­ea Dumnezeu, cu admi­ra­bi­la gene­ro­zi­ta­te ce-L carac­te­ri­zea­ză, a hotă­rât să-i acor­de cre­dit omu­lui și să-i lase voin­ța libe­ră, pen­tru ca aces­ta să-și poa­tă ale­ge el însuși des­ti­nul, să poa­tă deci­de dacă doreș­te sau nu să-I fie cre­din­cios Creatorului său. Bineînțeles că pro­ce­dând ast­fel, Dumnezeu Și-a asu­mat și niș­te mari ris­curi, dar aceas­ta era sin­gu­ra cale pe care omul putea să fie cu ade­vă­rat feri­cit.

5. Cum a ajuns omul să acțio­ne­ze con­trar porun­cii cla­re și expli­ci­te a lui Dumnezeu?

„Șarpele era mai șiret decât toa­te fia­re­le câm­pu­lui, pe care le făcu­se Domnul Dumnezeu. El a zis feme­ii: ‚Oare a zis Dumnezeu cu ade­vă­rat: Să nu mân­cați din toți pomii din gră­di­nă’? Femeia a răs­puns șar­pe­lui: ‚Putem să mân­căm din rodul tutu­ror pomi­lor din gră­di­nă. Dar des­pre rodul pomu­lui din mij­lo­cul gră­di­nii, Dumnezeu a zis: ‚Să nu mân­cați din el, ca să nu muriți.’ Atunci șar­pe­le a zis feme­ii: ‚Hotărât că nu veți muri; dar Dumnezeu știe că în ziua când veți mân­ca din el, vi se vor des­chi­de ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunos­când bine­le și răul.’ Femeia a văzut că pomul era bun de mân­cat și plă­cut de pri­vit și că pomul era de dorit ca să des­chi­dă cui­va min­tea. A luat deci din rodul lui și a mân­cat; a dat și băr­ba­tu­lui ei, care era lân­gă ea și băr­ba­tul a mân­cat și el.” (Geneza 3:1–6).

În ciu­da fap­tu­lui că fuse­se aver­ti­zat cu pri­vi­re la con­se­cin­țe­le pe care le-ar fi avut neas­cul­ta­rea sa, omul a cre­zut mai mult cuvin­te­le șar­pe­lui decât aver­tis­men­tul lui Dumnezeu și a ajuns să accep­te suges­tia șar­pe­lui, că Dumnezeu i-ar inter­zi­ce acce­sul la roa­de­le ace­lui pom, pen­tru a-i împie­di­ca tre­ce­rea într-o sfe­ră supe­ri­oa­ră, în care să devi­nă „ca Dumnezeu”. Luându-și soar­ta în pro­pri­i­le mâini, omul a ales să gus­te din rodul pomu­lui oprit și să cunoas­că ast­fel bine­le și răul. Prin aceas­tă deci­zie, el tre­cea de par­tea lui Satana, deve­nind tova­răș cu aces­ta în păcă­tu­i­re și mani­fes­tând îndo­ia­lă față de înțe­lep­ciu­nea și iubi­rea lui Dumnezeu, față de jus­te­țea guver­nă­rii Sale și de bune­le Sale inten­ții cu pri­vi­re la fiin­țe­le pe care le cre­a­se.

6. Care au fost pri­me­le con­se­cin­țe ale păcă­tu­i­rii lor?

Atunci li s-au des­chis ochii la amân­doi; au cunos­cut că erau goi, au cusut lao­lal­tă frun­ze de smo­chin și și-au făcut șor­țuri din ele. Atunci au auzit gla­sul Domnului Dumnezeu, care umbla prin gră­di­nă în răcoa­rea zilei; și omul și nevas­ta lui s-au ascuns de Fața Domnului Dumnezeu prin­tre pomii din gră­di­nă. Dar Domnul Dumnezeu a che­mat pe om, și i-a zis: ‚Unde ești?’ El a răs­puns: ‚Ți-am auzit gla­sul în gră­di­nă și mi-a fost fri­că, pen­tru că eram gol și m-am ascuns’. Și Domnul Dumnezeu a zis: ‚Cine ți-a spus că ești gol? Nu cum­va ai mân­cat din pomul din care îți porunci­sem să nu mănânci?’ Omul a răs­puns: ‚Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lân­gă mine, ea mi-a dat din pom și am mân­cat.’ Și Domnul Dumnezeu a zis feme­ii: ‚Ce ai făcut?’ Femeia a răs­puns: ‚Șarpele m-a amă­git și am mân­cat din pom.’” (Geneza 3:7–13).

7. Cum a afec­tat căde­rea în păcat vii­to­rul omu­lui și con­di­ți­i­le sale de via­ță, rela­ția din­tre băr­bat și feme­ie și des­ti­nul vie­ții sale pe pământ?

„Femeii i-a zis: „Voi mări foar­te mult sufe­rin­ța și însăr­ci­na­rea ta; cu dure­re vei naș­te copii și dorin­țe­le tale se vor ținea după băr­ba­tul tău, iar el va stă­pâni pes­te tine.’ Omului i-a zis: ‚Fiindcă ai ascul­tat de gla­sul neves­tei tale și ai mân­cat din pomul des­pre care îți porunci­sem: Să nu mănânci deloc din el, bles­te­mat este acum pămân­tul din pri­ci­na ta. Cu mul­tă tru­dă să-ți scoți hra­na din el în toa­te zile­le vie­ții tale; spini și pălă­mi­dă să-ți dea și să mănânci iar­ba de pe câmp. În sudoa­rea feței tale să-ți mănânci pâi­nea, până te vei întoar­ce în pământ, căci din el ai fost luat: căci țărâ­nă ești și în țărâ­nă te vei întoar­ce.” (Geneza 3:16–19).
„De ace­ea, după cum prin­tr-un sin­gur om a intrat păca­tul în lume și prin păcat a intrat moar­tea, și ast­fel moar­tea a tre­cut asu­pra tutu­ror oame­ni­lor, din pri­ci­nă că toți au păcă­tu­it.” (Romani 5:12).

8. Ce altă con­se­cin­ță a avut păcă­tu­i­rea omu­lui?

„Domnul Dumnezeu a zis: ‚Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunos­când bine­le și răul. Să-l împie­di­căm dar acum, ca nu cum­va să-și întin­dă mâna, să ia și din pomul vie­ții, să mănân­ce din el și să tră­i­as­că în veci.’ De ace­ea Domnul Dumnezeu l-a izgo­nit din gră­di­na Edenului, ca să lucre­ze pămân­tul, din care fuse­se luat. Astfel a izgo­nit El pe Adam; și la răsă­ri­tul gră­di­nii Edenului a pus niș­te heru­vimi, care să învâr­teas­că o sabie învă­pă­i­a­tă, ca să păzeas­că dru­mul care duce la pomul vie­ții.” (Geneza 3:22–24).

9. De ce tre­bu­ia să moa­ră omul?

Fiindcă pla­ta păca­tu­lui este moar­tea…” (Romani 6:23 p.p.)
„…dar din pomul cunoș­tin­ței bine­lui și rău­lui să nu mănânci, căci în ziua în care vei mân­ca din el, vei muri negreșit.” (Geneza 2:16,17).

10. De ce sen­ti­men­te era cuprins Dumnezeu în fața păcă­tu­i­rii omu­lui și a per­spec­ti­vei mor­ții veș­ni­ce a aces­tu­ia?

Cum să te dau…?… Mi se zba­te ini­ma în Mine și tot lăun­trul Mi se miș­că de milă!” (Osea 11:8).
„Domnul mi Se ara­tă de depar­te: ‚Te iubesc cu o iubi­re veș­ni­că; de ace­ea îți păs­trez bună­ta­tea Mea!’” (Ieremia 31:3).