Cursul 7 — Sabatul

1. Ce a făcut Dumnezeu în a șap­tea zi a săp­tămâ­nii cre­a­țiu­nii?

„În ziua a șap­tea, Dumnezeu Și‑a sfâr­șit lucra­rea pe care o făcu­se; și în ziua a șap­tea S‑a odih­nit de toa­tă lucra­rea Lui, pe care o zidi­se și o făcu­se. Dumnezeu a bine­cu­vân­tat ziua a șap­tea și a sfințit‑o, pen­tru că în ziua aceas­ta S‑a odih­nit de toa­tă lucra­rea Lui, pe care o zidi­se și o făcu­se.” (Geneza 2:2–3).

2. De ce S‑a odih­nit Dumnezeu la sfâr­și­tul lucră­rii de cre­a­țiu­ne? Putea El, care este sur­sa a toa­tă ener­gia, să fi obo­sit?

„Nu știi? N‑ai auzit? Dumnezeul cel veș­nic, Domnul a făcut mar­gi­ni­le pămân­tu­lui. El nu obo­seș­te, nici nu oste­neș­te; pri­ce­pe­rea Lui nu poa­te fi pătrun­să.” (Isaia 40:28).

Este impo­si­bil ca Dumnezeul cel ato­tpu­ter­nic să obo­seas­că, fiind­că El „nu obo­seș­te, nici nu oste­neș­te” ci „zice și se face, porun­ceș­te și ce porun­ceș­te ia fiin­ță” (Psalmii 33:9). Dar pen­tru că în ziua a șasea îl cre­a­se pe om, care se afla acum într-un mediu cu totul nou și necu­nos­cut pen­tru el, Dumnezeu Și‑a luat un timp spe­cial pe care să‑l petrea­că împre­u­nă cu copi­ii Săi proas­păt cre­ați și în care să‑i învețe cu pri­vi­re la iden­ti­ta­tea lor, la ori­gi­nea și ros­tul lor și al între­gii cre­a­țiuni.

3. Ce sem­ni­fi­ca­ție are fap­tul că Dumnezeu „a bine­cu­vân­tat ziua a șap­tea și a sfințit‑o”?

Căci ce bine­cu­vân­tezi Tu, Doamne, este bine­cu­vân­tat pen­tru veș­ni­cie!” (1 Cronici 17:27 ulti­ma par­te).

Binecuvântând acea zi, Dumnezeu o făcea deo­se­bi­tă de cele­lal­te șase și aceas­ta pen­tru vii­tor, până în veș­ni­cie. Prin sfin­ți­re se înțe­le­ge pune­rea deo­par­te a unui anu­mit lucru pen­tru o folo­si­re sfân­tă, reli­gi­oa­să (Dicționarul Webster). Deci, dacă Dumnezeu a bine­cu­vân­tat ziua a șap­tea și a sfințit‑o, înțe­le­gem că a deosebit‑o de cele­lal­te zile și a pus‑o deo­par­te pen­tru a fi folo­si­tă de atunci îna­in­te în sco­puri sfin­te. Experiența păr­tă­și­ei omu­lui cu Creatorul său urma să fie repe­ta­tă de atunci îna­in­te într-un timp spe­cial dedi­cat pen­tru aceas­ta, în ziua a șap­tea a fie­că­rei săp­tămâni.

4. Ce legă­tu­ră are insti­tu­i­rea Sabatului cu omul?

Sabatul a fost făcut pen­tru om, iar nu omul pen­tru Sabat.” (Marcu 2:27).

Înțelegem de aici că ade­vă­ra­tul motiv pen­tru care a fost insti­tu­it Sabatul era omul. El era des­ti­na­ta­rul aces­tei minu­na­te bine­cu­vân­tări, iar pen­tru a‑i oferi posi­bi­li­ta­tea cul­ti­vă­rii unei strân­se rela­ții cu Creatorul Său, omu­lui i s‑a dăru­it aceas­tă zi sfân­tă, în care, liber de ori­ce alte pre­o­cu­pări lumești, să poa­tă să se dedi­ce în spe­cial comu­niu­nii cu Creatorul Său. Gestul lui Dumnezeu de a Se „odihni” în Sabat, a fost unul sim­bo­lic, prin care îi dădea omu­lui un exem­plu cu pri­vi­re la modul în care era de dorit a se ser­ba acea zi. Sabatul a fost lăsat pen­tru bine­le fizic și spi­ri­tu­al al omu­lui.

5. A fost Sabatul dat doar evre­i­lor, sau omu­lui în gene­ral?

„… și a dat de ști­re lui Avram, Evreul.” (Geneza 14:13).

Avraam, pri­mul om pe care Biblia îl numeș­te „evreu” a tră­it la pes­te 19 seco­le după cre­a­țiu­ne, iar evrei sunt con­si­de­rați urma­șii aces­tu­ia care des­cin­deau din fiul său, Isaac.
Deci atunci când „Sabatul a fost făcut pen­tru om” nici nu putea fi vor­ba de evrei, iar Sabatul, după ce a fost bine­cu­vân­tat și sfin­țit de Dumnezeu, a fost dat omu­lui ca zi sfân­tă de odih­nă și memo­ri­al al pute­rii cre­a­toa­re a lui Dumnezeu. Înțelegem de aici că Sabatul nu este o bana­lă săr­bă­toa­re evre­ias­că, ci o zi de odih­nă sfân­tă și bine­cu­vân­ta­tă, lăsa­tă de Dumnezeu pen­tru întrea­ga ome­ni­re.

6. Ce rea­li­ta­te era Sabatul menit s‑o păs­tre­ze vie în min­ți­le oame­ni­lor din toa­te gene­ra­ți­i­le?

„Adu-ți amin­te de ziua de odih­nă, ca s‑o sfin­țești. Să lucrezi șase zile, și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șap­tea este ziua de odih­nă, închi­na­tă Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucra­re în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fii­ca ta, nici robul tău, nici roa­ba ta, nici vita ta, nici stră­i­nul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul ceru­ri­le, pămân­tul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șap­tea S‑a odih­nit: de ace­ea a bine­cu­vân­tat Domnul ziua de odih­nă și a sfințit‑o.” (Exodul 20:8–11).

Porunca a patra nu era o porun­că nouă, ci „adu-ți amin­te,” rea­min­tind prac­tic odih­na dată omu­lui la cre­a­țiu­ne. (Geneza 1:5).
Sabatul tre­bu­ia să păs­tre­ze vie în min­tea oame­ni­lor din toa­te gene­ra­ți­i­le pute­rea cre­a­toa­re a lui Dumnezeu și auto­ri­ta­tea care deri­vă din aceas­ta, și să‑i umple de recu­noș­tin­ță pen­tru fap­tul că El este Sursa tutu­ror bine­cu­vân­tă­ri­lor.

7. Ce altă sem­ni­fi­ca­ție adi­țio­na­lă mai avea Sabatul?

Le-am dat și Sabatele Mele, ca să fie un semn între Mine și ei, pen­tru ca să știe că Eu sunt Domnul, care îi sfin­țesc.” (Ezechiel 20:12).

8. Cum S‑a rapor­tat Domnul Isus la Sabat?

„…așa că Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului.” (Marcu 2:28).

9. Ce îndemn le‑a făcut Domnul Isus uce­ni­ci­lor, refe­rin­du-Se la niș­te eve­ni­men­te care aveau să urmeze după moar­tea, învi­e­rea și înăl­ța­rea Lui la cer?

„Rugați-vă ca fuga voas­tră să nu fie iar­na, nici într‑o zi de Sabat.” (Matei 24:20).

Distrugerea Ierusalimului, eve­ni­men­tul la care se refe­ră în prin­ci­pal acest ver­set, urma să aibă loc după învi­e­rea Mântuitorului, când uce­ni­cii tre­bu­ia totuși să țină sea­ma de Sabat.

10. Dat fiind carac­te­rul veș­nic al Sabatului, când și unde va con­ti­nua aces­ta să fie ser­bat?

„Căci după cum ceru­ri­le cele noi și pămân­tul cel nou, pe care le voi face, vor dăi­nui îna­in­tea Mea – zice Domnul – așa va dăi­nui și sămân­ța voas­tră și nume­le vos­tru. În fie­ca­re lună nouă și în fie­ca­re zi de Sabat, va veni ori­ce făp­tu­ră să se închi­ne îna­in­tea Mea – zice Domnul.” (Isaia 66:22, 23).

11. Ce bien­cu­vân­ta­re este lega­tă de păzi­rea Sabatului nu ca o pova­ră, ci ca o rea­lă bine­cu­vân­ta­re?

„Dacă îți vei opri picio­rul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gus­tu­ri­le tale în ziua Mea cea sfân­tă; dacă Sabatul va fi desfă­ta­rea ta, ca să sfin­țești pe Domnul, slăvindu‑L, și dacă‑l vei cin­sti, neur­mând căi­le tale, neîn­de­le­t­ni­cin­du-te cu tre­bu­ri­le tale și nede­dân­du-te la fle­că­rii, atunci te vei putea desfă­ta în Domnul, și Eu te voi sui pe înăl­ți­mi­le țării, te voi face să te bucuri de moș­te­ni­rea tată­lui tău Iacov; căci gura Domnului a vor­bit.” (Isaia 58:13, 14).