1. De ce ţin adventiştii reformişti sâmbăta ca zi de odihnă?
După cele șase zile ale creațiunii, care a culminat cu crearea omului în ziua a șasea, Dumnezeu Și‑a luat o zi întreagă pe care s‑o petreacă cu cele mai tinere creaturi ale Sale, Adam și Eva, cărora le‑a explicat faptele legate de existența lor, cine sunt, care este originea lor și care este rostul și perspectiva lor de viitor.
Dumnezeu a binecuvântat și a sfințit ziua a șaptea, ca zi de odihnă, aceasta urmând a fi serbată și mai departe ca atare de către om. De remarcat faptul că în timpul respectiv, oamenii nu erau împărțiți în națiuni diferite, ci „Sabatul a fost făcut pentru om”, deci pentru toate națiunile care aveau să existe pe pământ, și nu doar pentru evrei, cum susțin unii oameni.
Porunca a patra din Decalog, nu introduce păzirea Sabatului ca pe o idee nouă, ci reafirmă obligativitatea serbării acestuia, existentă de la început, cu cuvintele: „Adu-ți aminte de ziua Sabatului, ca s‑o sfințești…”
Sabatul urma să fie un semn între Dumnezeu și poporul Său, care avea să‑i distingă pe credincioși de toți ceilalți oameni.
Chiar ultima bătălie dintre credință și necredință avea să se dea pentru păzirea poruncilor lui Dumnezeu, iar caracteristica sfinților avea să fie aceea că „păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.”
Neascultarea de una din porunci implică păcătuirea față de toate, căci „cine păzește toată legea și greșește într‑o singură poruncă, se face vinovat de toate” iar la Dumnezeu „plata păcatului este moartea”.
Prin urmare, din dragoste față de Dumnezeu și din dorința de a‑I împlini voia pe deplin, adventiștii reformiști aleg să păzească ziua sâmbetei, ca zi sfântă de odihnă și cult.
