1. De ce ţin adventiştii reformişti sâmbăta ca zi de odihnă?

După cele șase zile ale cre­a­țiu­nii, care a cul­mi­nat cu cre­a­rea omu­lui în ziua a șasea, Dumnezeu Și-a luat o zi întrea­gă pe care s-o petrea­că cu cele mai tine­re cre­a­turi ale Sale, Adam și Eva, căro­ra le-a expli­cat fap­te­le lega­te de exis­ten­ța lor, cine sunt, care este ori­gi­nea lor și care este ros­tul și per­spec­ti­va lor de vii­tor.
Dumnezeu a bine­cu­vân­tat și a sfin­țit ziua a șap­tea, ca zi de odih­nă, aceas­ta urmând a fi ser­ba­tă și mai depar­te ca ata­re de către om. De remar­cat fap­tul că în tim­pul res­pec­tiv, oame­nii nu erau împăr­țiți în națiuni dife­ri­te, ci „Sabatul a fost făcut pen­tru om”, deci pen­tru toa­te națiu­ni­le care aveau să exis­te pe pământ, și nu doar pen­tru evrei, cum sus­țin unii oameni.
Porunca a patra din Decalog, nu intro­du­ce păzi­rea Sabatului ca pe o idee nouă, ci rea­fir­mă obli­ga­ti­vi­ta­tea ser­bă­rii aces­tu­ia, exis­ten­tă de la înce­put, cu cuvin­te­le: „Adu-ți amin­te de ziua Sabatului, ca s-o sfin­țești…”
Sabatul urma să fie un semn între Dumnezeu și popo­rul Său, care avea să-i dis­tingă pe cre­din­cioși de toți cei­lalți oameni.
Chiar ulti­ma bătă­lie din­tre cre­din­ță și necre­din­ță avea să se dea pen­tru păzi­rea porun­ci­lor lui Dumnezeu, iar carac­te­ris­ti­ca sfin­ți­lor avea să fie ace­ea că „păzesc porun­ci­le lui Dumnezeu și cre­din­ța lui Isus.”
Neascultarea de una din porunci impli­că păcă­tu­i­rea față de toa­te, căci „cine păzeș­te toa­tă legea și gre­șeș­te într-o sin­gu­ră porun­că, se face vino­vat de toa­te” iar la Dumnezeu „pla­ta păca­tu­lui este moar­tea”.
Prin urma­re, din dra­gos­te față de Dumnezeu și din dorin­ța de a-I împlini voia pe deplin, adven­tiș­tii refor­miști aleg să păzeas­că ziua sâm­be­tei, ca zi sfân­tă de odih­nă și cult.