Cursul 18 — Despre moarte şi înviere

1. De ce mor oame­nii?

„Domnul Dumnezeu a dat omu­lui porun­ca aceas­ta: ‚Poți să mănânci după plă­ce­re din ori­ce pom din gră­di­nă; dar din pomul cunoș­tin­ței bine­lui și rău­lui să nu mănânci, căci în ziua în care vei mân­ca din el, vei muri negreșit…A luat deci din rodul lui, și a mân­cat; a dat și băr­ba­tu­lui ei, care era lân­gă ea, și băr­ba­tul a mân­cat și el.” (Geneza 2:16,17; 3:6).
„Fiindcă pla­ta păca­tu­lui este moar­tea.” (Romani 6:23 pri­ma par­te).
„În sudoa­rea feței tale să-ți mănânci pâi­nea, până te vei întoar­ce în pământ, căci din el ai fost luat; căci țărâ­nă ești, și în țărâ­nă te vei întoar­ce.” (Geneza 3:19).
„De ace­ea, după cum prin­tr-un sin­gur om a intrat păca­tul în lume, și prin păcat a intrat moar­tea, și ast­fel moar­tea a tre­cut asu­pra tutu­ror oame­ni­lor, din pri­ci­nă că toți au păcă­tu­it…” (Romani 5:12). Femeia a văzut că pomul era bun de mân­cat și plă­cut de pri­vit, și că pomul era de dorit ca să des­chi­dă cui­va min­tea.

2. Cu ce se asea­mă­nă omul, dato­ri­tă carac­te­ru­lui tre­că­tor al vie­ții sale?

„Omul! Zilele lui sunt ca iar­ba și înflo­reș­te ca floa­rea de pe câmp. Când tre­ce un vânt pes­te ea, nu mai este și locul pe care-l cuprin­dea, n-o mai cunoaș­te.” (Psalmii 103:15,16).
„Omul năs­cut din feme­ie are via­ța scur­tă, dar pli­nă de neca­zuri. Se naș­te și e tăi­at ca o floa­re; fuge și pie­re ca o umbră.” (Iov 14:1,2).
„Căci ori­ce făp­tu­ră este ca iar­ba, și toa­tă sla­va ei, ca floa­rea ier­bii. Iarba se usu­că și floa­rea cade jos…” (1 Petru 1:24).

3. În ciu­da aces­tei rea­li­tăți, ce gând con­ti­nuă să pre­o­cu­pe nea­mul ome­nesc, de la pri­mii noș­tri părinți și până astăzi și care este pro­ve­nien­ța aces­tu­ia?

„Orice lucru El îl face fru­mos la vre­mea lui; a pus în ini­ma lor chiar și gân­dul veș­ni­ci­ei…” (Eclesiastul 3:11).

4. La ce fel de între­bări a dat naș­te­re acest gând pus de Dumnezeu în om?

Este vre­un om care să poa­tă trăi și să nu vadă moar­tea, care să poa­tă să-și sca­pe sufle­tul din locu­in­ța mor­ți­lor?” (Psalmii 89:48).
Căci, drept vor­bind, ce folos are omul din toa­tă mun­ca lui și din toa­tă stră­du­in­ța ini­mii lui, cu care se tru­deș­te sub soa­re? Toate zile­le lui sunt pli­ne de dure­re, și tru­da lui nu este decât necaz; nici măcar noap­tea n-are odih­nă ini­ma lui…” (Eclesiastul 2:22,23).
„…moar­tea, iată nădej­dea lor!” (Iov 11:20).
„Acum, Doamne, ce mai pot nădăj­dui eu? În Tine îmi este nădej­dea.” (Psalmii 39:7).

5. Cum a răs­puns Dumnezeu în mod pozi­tiv aces­tor între­bări?

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe sin­gu­rul Lui Fiu, pen­tru ca ori­ci­ne cre­de în El, să nu pia­ră, ci să aibă via­ță veș­ni­că.” (Ioan 3:16).
„Căci Eu știu gân­du­ri­le, pe care le am cu pri­vi­re la voi, zice Domnul, gân­duri de pace și nu de neno­ro­ci­re, ca să vă dau un vii­tor și o nădej­de.” (Ieremia 29:11).

6. Cum este Hristos în măsu­ră să rezol­ve aceas­tă pro­ble­mă exis­ten­ți­a­lă a omu­lui?

În El era via­ța, și via­ța era lumi­na oame­ni­lor.” (Ioan 1:4).
„Voia Tatălui Meu este ca ori­ci­ne vede pe Fiul și cre­de în El, să aibă via­ța veș­ni­că; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6:40).
„Dar lucru­ri­le aces­tea au fost scri­se, pen­tru ca voi să cre­deți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și cre­zând, să aveți via­ța în Numele Lui.” (Ioan 20:31).
„Și măr­tu­ri­si­rea este aceas­ta: Dumnezeu ne-a dat via­ța veș­ni­că, și aceas­tă via­ță este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are via­ța, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are via­ța.” (Ioan 5:11,12).
„Eu le dau via­ța veș­ni­că, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smul­ge din mâna Mea.” (Ioan 10:28).
„Isus i-a zis: ‚Eu sunt învi­e­rea și via­ța. Cine cre­de în Mine, chiar dacă ar fi murit, va tri. Și ori­ci­ne tră­ieș­te și cre­de în Mine, nu va muri nici­o­da­tă. Crezi lucrul aces­ta?’” (Ioan 11:25,26).

7. Ce repre­zin­tă moar­tea pen­tru ace­ia care L-au pri­mit pe Hristos ca Mântuitor per­so­nal? Ce ne spu­ne Scriptura des­pre sta­rea celor morți?

„Cei vii, în ade­văr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic…” (Eclesiastul 9:5).
„După aces­te vor­be, le-a zis: ‚Lazăr, pri­e­te­nul nos­tru, doar­me: dar Mă duc să-l tre­zesc din somn’.” (Ioan 11:11).

8. Cum decla­ră Biblia că teo­ria orien­ta­lă a reîn­car­nă­rii după moar­te este fal­să, și ce ne spu­ne ea că urmea­ză în rea­li­ta­te după moar­te?

„Și după cum oame­ni­lor le este rân­du­it să moa­ră o sin­gu­ră dată, iar după ace­ea vine jude­ca­ta…” (Evrei 9:27).

9. Care sunt câte­va din cri­te­ri­i­le după care oame­nii vor fi eva­lu­ați la aceas­tă jude­ca­tă a lui Dumnezeu?

„Și am auzit un glas din cer, care zicea: ‚Scrie: feri­ce de acum înco­lo de mor­ții, care mor în Domnul!” – ‚Da’, zice Duhul; ‚ei se vor odihni de oste­ne­li­le lor, căci fap­te­le lor îi urmea­ză’!” (Apocalipsa 14:13).
„Și dacă Duhul Celui ce a învi­at pe Isus din­tre cei morți locu­ieș­te în voi, Cel ce a învi­at pe Hristos Isus din morți, va învia și tru­pu­ri­le voas­tre muri­toa­re, din pri­ci­na Duhului Său, care locu­ieș­te în voi.” (Romani 8:11).
„Atunci împă­ra­tul va zice celor de la dreap­ta Lui: ‚Veniți, bine­cu­vân­ta­ții Tatălui Meu de moș­te­niți Împărăția, care v-a fost pre­gă­ti­tă de la înte­me­ie­rea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mân­cat; Mi-a fost sete și mi-ați dat de băut; am fost stră­in și M-ați pri­mit; am fost gol și M-ați îmbră­cat; am fost bol­nav și ați venit să Mă vedeți; am fost în tem­ni­ță și ați venit pe la Mine.’ Atunci cei nepri­hă­niți Îi vor răs­pun­de: ‚Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci? Sau fiin­du-ți sete și Ți-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi stră­in și Te-am pri­mit? Sau gol și Te-am îmbră­cat? Când Te-am văzut noi bol­nav sau în tem­ni­ță și am venit pe la Tine?’ Drept răs­puns, împă­ra­tul le va zice: ‚Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aces­te lucruri unu­ia din acești foar­te neîn­sem­nați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut’.” (Matei 25:34–40).

10. Când și cum va avea loc învi­e­rea celor drepți?

… într-o cli­pă, într-o cli­pe­a­lă din ochi, la cea din urmă trâm­bi­ță. Trâmbița va suna, mor­ții vor învia nesu­puși putre­zi­rii și noi vom fi schim­bați. Căci tre­bu­ie ca tru­pul aces­ta, supus putre­zi­rii, să se îmbra­ce în nepu­tre­zi­re, și tru­pul aces­ta muri­tor să se îmbra­ce în nemu­ri­re. Când tru­pul aces­ta supus putre­zi­rii se va îmbră­ca în nepu­tre­zi­re și tru­pul aces­ta muri­tor se va îmbră­ca în nemu­ri­re, atunci se va împlini cuvân­tul care este scris: ‚Moartea a fost înghi­ți­tă de biru­in­ță. Unde îți este biru­in­ța, moar­te? Unde îți este bol­dul, moar­te?’” (1 Corinteni 15:52–55).
„Nu voim, fra­ți­lor, să fiți în necu­noș­tin­ță des­pre cei care au ador­mit, ca să nu vă întris­tați ca cei­lalți, care n-au nădej­de. Căci dacă cre­dem că Isus a murit și a învi­at, cre­dem și că Dumnezeu va adu­ce îna­poi împre­u­nă cu Isus pe cei ce au ador­mit în El. Iată, în ade­văr, ce vă spu­nem, prin Cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămâ­nea până la veni­rea Domnului, nu vom lua-o îna­in­tea celor ador­miți. Căci însuși Domnul, cu un stri­găt, cu gla­sul unui arhan­ghel și cu trâm­bi­ța lui Dumnezeu, Se va pogo­rî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împre­u­nă cu ei, în nori, ca să întâm­pi­năm pe Domnul în văz­duh; și ast­fel vom fi tot­dea­u­na cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aces­te cuvin­te.” (1 Tesaloniceni 4:13–18).

11. Ce înțe­leg cre­din­cio­șii des­pre moar­te și cum pri­vesc ei acest eve­ni­ment, spre deo­se­bi­re de cei necre­din­cioși?

„La moar­tea celui rău, îi pie­re nădej­dea…” (Proverbele 11:7).
„… dar cel nepri­hă­nit chiar și la moar­te tra­ge nădej­de.” (Proverbele 14:32).
Scumpă este îna­in­tea Domnului moar­tea celor iubiți de El.” (Psalmii 116:15).
„Iar tu, du-te, până va veni sfâr­și­tul; tu te vei odihni, și te vei scu­la iarăși… oda­tă în par­tea ta de moș­te­ni­re, la sfâr­și­tul zile­lor.” (Daniel 12:13).
„Căci dacă tră­im, pen­tru Domnul tră­im; și dacă murim, pen­tru Domnul murim. Deci, fie că tră­im, fie că murim, noi sun­tem ai Domnului.” (Romani 14:8).