Cursul 17 — Marea restaurare

1. De ce este res­ta­u­ra­rea chi­pu­lui lui Dumnezeu în om, prin pla­nul de mân­tu­i­re, atât de greu de rea­li­zat?

„Și jude­ca­ta stă în fap­tul că, oda­tă veni­tă Lumina în lume, oame­nii au iubit mai mult întu­ne­ri­cul decât lumi­na, pen­tru că fap­te­le lor erau rele.” (Ioan 3:19).
„Vai de cei ce numesc răul bine, și bine­le rău, care spun că întu­ne­ri­cul este lumi­nă și lumi­na întu­ne­ric, care dau amă­ră­ciu­nea în loc de dul­cea­ță și dul­cea­ța în loc de amă­ră­ciu­ne.” (Isaia 5:20).

2. Cum a fost per­ce­pu­tă de către lume ves­ti­rea prin­ci­pi­i­lor împă­ră­ți­ei lui Dumnezeu?

Oamenii aceștia care au răsco­lit (întors cu susul în jos – KJV Bible) lumea au venit și aici.” (Fapte 17:6).
„[omul firesc] nu pri­meș­te lucru­ri­le Duhului lui Dumnezeu, căci, pen­tru el sunt o nebu­nie și nici nu le poa­te înțe­le­ge, pen­tru că tre­bu­ie jude­ca­te duhov­ni­ceș­te.” (1 Corinteni 2:14).

3. În ce sens era răs­pân­di­rea prin­ci­pi­i­lor lui Dumnezeu o răs­tur­na­re a lumii și ce con­sti­tu­ia aceas­ta de fapt?

„Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâ­mă­tu­ri­le de mai îna­in­te, vei ridi­ca din nou teme­li­i­le stră­bu­ne; vei fi numit, ‚Dregător de spăr­turi’, ‚Cel ce dre­ge dru­mu­ri­le și face țara cu putin­ță de locu­it’.” (Isaia 58:12).

4. Ce a făcut țara „cu nepu­tin­ță” de locu­it și con­vie­țu­i­rea soci­a­lă impo­si­bi­lă?

„Țara este tris­tă, sle­i­tă de puteri; locu­i­to­rii sunt mâh­niți și tân­jesc; căpe­te­ni­i­le popo­ru­lui sunt fără pute­re, căci țara a fost spur­ca­tă de locu­i­to­rii ei; ei căl­cau legi­le, nu țineau porun­ci­le și rupeau legămân­tul cel veș­nic! De ace­ea mănân­că bles­te­mul țara și sufăr locu­i­to­rii ei pedeap­sa nele­giu­i­ri­lor lor…” (Isaia 24:4–6).

5. Care va fi unul din­tre eve­ni­men­te­le ce vor însoți reve­ni­rea Domnului Hristos?

„Pocăiți-vă dar, și întoar­ceți-vă la Dumnezeu, pen­tru ca să vi se ștear­gă păca­te­le, ca să vină de la Domnul vre­mi­le de învi­o­ra­re și să tri­mi­tă pe Cel ce a fost rân­du­it mai dina­in­te pen­tru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul tre­bu­ie să-L pri­meas­că până la vre­mi­le așe­ză­rii din nou a tutu­ror lucru­ri­lor: des­pre aces­te vremi a vor­bit Dumnezeu prin gura tutu­ror sfin­ți­lor Săi pro­o­roci din vechi­me.” (Fapte 3:18–21).

6. Care două prin­ci­pii stau la baza aces­tei res­ta­u­rări?

„ ‚Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toa­tă ini­ma ta, cu tot sufle­tul tău și cu tot cuge­tul tău‘. Aceasta este cea din­tâi și cea mai mare porun­că. Iar a doua, ase­me­nea ei, este: ‚Să iubești pe aproa­pe­le tău ca pe tine însuți‘. În aces­te două porunci se cuprin­de toa­tă Legea și Proorocii.” (Matei 22:37–40).

7. Cum sunt aces­te două prin­ci­pii inter­de­pen­den­te, nepu­tând fi împli­ni­te unul fără celă­lalt?

Cunoaștem că iubim pe copi­ii lui Dumnezeu prin ace­ea că iubim pe Dumnezeu și păzim porun­ci­le Lui.” (1 Ioan 5:2).
Dacă zice cine­va: ‚Eu iubesc pe Dumnezeu’ și urăș­te pe fra­te­le său, este un min­ci­nos; căci cine nu iubeș­te pe fra­te­le său, pe care-l vede, cum poa­te să iubeas­că pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 4:20).

8. De când este în vigoa­re legea celor zece porunci, care expli­ci­tea­ză aces­te două prin­ci­pii uni­ver­sa­le?

„…unde nu este o lege, aco­lo nu este nici căl­ca­re de lege.” (Romani 4:15 u.p.)
„…păca­tul este căl­ca­rea legii.” (1 Ioan 3:4 – Biblia Carol II).

Înțelegem de aici că legea exis­ta într-o for­mă oare­ca­re încă dina­in­te de apa­ri­ția păca­tu­lui, aces­ta nepu­tând exis­ta în lip­sa unei legi.

9. Care sunt cele zece porunci și cum sunt ele gru­pa­te, con­form celor două prin­ci­pii fun­damen­ta­le?

A. IUBIREA FAȚĂ DE DUMNEZEU

I. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dum­ne­zei afa­ră de Mine. (Exodul 20:2,3).
II. Să nu-ți faci chip cio­plit, nici vreo înfă­ți­șa­re a lucru­ri­lor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în ape­le mai jos decât pămân­tul. Să nu te închini îna­in­tea lor, și să nu le slu­jești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedep­sesc nele­giu­i­rea părin­ți­lor în copii până la al tre­i­lea și la al patru­lea neam al celor ce Mă urăsc și Mă îndur până la al mii­lea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc porun­ci­le Mele. (Exodul 20:4–6).

„Dar țara lor este pli­nă de idoli, căci se închi­nă îna­in­tea lucră­rii mâi­ni­lor lor, îna­in­tea lucru­ri­lor făcu­te de dege­te­le lor.” (Isaia 2:8).
„…S-au fălit că sunt înțe­lepți și au înne­bu­nit; și au schim­bat sla­va Dumnezeului nemu­ri­tor într-o icoa­nă care sea­mă­nă cu omul muri­tor… De ace­ea Dumnezeu i-a lăsat pra­dă necu­ră­ți­ei, să urmeze pofte­le ini­mi­lor lor, așa că își necin­stesc sin­guri tru­pu­ri­le; căci au schim­bat în min­ciu­nă ade­vă­rul lui Dumnezeu și au slu­jit și s-au închi­nat făp­tu­rii în locul Făcătorului, care este bine­cu­vân­tat în veci! Amin!” (Romani 1:22–25).
„Oamenii aceștia își poar­tă ido­lii în ini­mă…” (Ezechiel 14:3).

III. Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepe­dep­sit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui. (Exodul 20:7).
IV. Adu-ți amin­te de ziua de odih­nă, ca s-o sfin­țești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șap­tea este ziua de odih­nă, închi­na­tă Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucra­re în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fii­ca ta, nici robul tău, nici roa­ba ta, nici vita ta, nici stră­i­nul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul ceru­ri­le, pămân­tul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șap­tea S-a odih­nit: de ace­ea a bine­cu­vân­tat Domnul ziua de odih­nă și a sfin­țit-o. (Exodul 20:8–11).

B. IUBIREA FAȚĂ DE APROAPELE

V. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pen­tru ca să ți se lun­geas­că zile­le în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. (Exodul 20:12).
VI. Să nu ucizi. (Exodul 20:13).
VII. Să nu pre­a­cur­vești. (Exodul 20:14).
VIII. Să nu furi. (Exodul 20:15).
IX. Să nu măr­tu­ri­sești strâmb împo­tri­va aproa­pe­lui tău. (Exodul 20:16).
X. Să nu poftești casa aproa­pe­lui tău; să nu poftești nevas­ta aproa­pe­lui tău, nici robul lui, nici roa­ba lui, nici boul lui, nici măga­rul lui, nici vre­un alt lucru care este al aproa­pe­lui tău. (Exodul 20:17).

10. Care sunt stra­te­gi­i­le folo­si­te de dia­vo­lul pen­tru a-i aba­te pe oameni de la ascul­ta­rea de aces­te porunci? Numai cum pot fi oame­nii feri­ciți?

a. „Sămânța căzu­tă între spini, este cel ce aude Cuvântul; dar îngri­jo­ră­ri­le vea­cu­lui aces­tu­ia și înșe­lă­ciu­nea bogă­ți­i­lor înea­că acest Cuvânt, și ajun­ge nero­di­tor.” (Matei 13:22).
b. „Vrei dar să înțe­legi, om neso­co­tit, că cre­din­ța fără fap­te este zădar­ni­că?” (Iacov 2:20).
c. „…și prin care sun­teți mân­tu­iți, dacă o țineți așa după cum v-am pro­po­vă­du­it-o; alt­fel, degea­ba ați cre­zut.” (1 Corinteni 15:2).
Degeaba Mă cin­stesc ei, învă­țând ca învă­ță­turi niș­te porunci ome­nești.” (Matei 15:9).
„Dacă ierți pe cel rău, el totuși nu înva­ță nepri­hă­ni­rea, se dedă la rău în țara în care domneș­te nepri­hă­ni­rea și nu cau­tă la măre­ția Domnului.” (Isaia 26:10).
„O, de ai fi luat amin­te la porun­ci­le Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și feri­ci­rea ta ca valu­ri­le mării.” (Isaia 48:18).

Vrăjmașul încear­că să-i facă pe oameni să renun­țe la ascul­ta­rea de porun­ci­le lui Dumnezeu, ști­ind că renun­ța­rea la aceas­ta înseam­nă renun­ța­rea la via­ța veș­ni­că. Cu acest scop el încear­că să-i împo­vă­re­ze cu îngri­jo­rări sau cu aler­ga­rea după bogă­ții, sau să-i amă­geas­că a cre­de că o cre­din­ță neîn­so­ți­tă de fap­te cores­pun­ză­toa­re ar fi accep­ta­bi­lă îna­in­tea lui Dumnezeu. O altă amă­gi­re este ace­ea de a-i face să cre­a­dă că păzi­rea unor porunci ome­nești în locul porun­cii lui Dumnezeu ar fi con­si­de­ra­tă ca ascul­ta­re. Este de ase­me­nea răs­pân­di­tă eroa­rea că ier­ta­rea lui Dumnezeu îi dă drep­tul omu­lui de a păcă­tui în con­ti­nu­a­re, motiv pen­tru care oame­nii aleg să tră­i­as­că și mai depar­te în păcat… Totuși Scriptura spu­ne clar că feri­ci­rea și pacea este pen­tru acei care iau amin­te la porun­ci­le lui Dumnezeu și își călă­u­zesc via­ța după aces­tea.