Cursul 1 — Despre existenţa lui Dumnezeu
„Câte lucruri de necrezut mai trebuie să creadă necredincioșii, pentru a putea fi necredincioși!” Blaise Pascal
1. Unde putem găsi dovezi elocvente și de netăgăduit ale existenței lui Dumnezeu?
„În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” (Romani 1:20).
Toate lucrurile minunate din natură vorbesc fără cuvinte, dar cu multă convingere despre minunatul Creator, iar ochiul care le privește „cu băgare de seamă“ nu poate să nu rămână impresionat de puterea, înțelepciunea și gustul rafinat al Celui care se află în spatele capodoperei creațiunii.
2. Cum Îl vestește creațiunea pe Dumnezeu?
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul și glasul lor merge până la marginile lumii.” (Psalmii 19:1–4).
De la bolta înstelată sau soarele cu razele sale binefăcătoare și până la succesiunea zilelor, anotimpurilor și anilor cu precizia lor „astronomică”, toate proclamă „până la marginile pământului” slava acelui Dumnezeu care le‑a creat și le menține în mișcarea lor ordonată.
Din moment ce după mai multe sute de ani de progres și dezvoltare oamenii nu reușesc să păstreze o ordine și precizie cât de cât asemănătoare în traficul vehiculelor create de ei, deși acesta este controlat de persoane cu înaltă calificare și cu ajutorul a multă aparatură sofisticată, ar fi aberant și de neimaginat să credem că mișcarea ordonată și cu exactitate impresionantă a corpurilor cerești în univers, fiecare pe traiectoria lui, să fie rodul simplei coincidențe. Ca să nu mai vorbim despre energia inepuizabilă și gratuită care le propulsează…
3. Cum vorbesc proporțiile și „măsurile” optime ale creațiunii despre Creator?
„Nu v‑ați gândit niciodată la întemeierea pământului?” (Isaia 40:21 ultima parte).„Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere. Cine i‑a hotărât măsurile, știi? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?” (Iov 38:4,5).
„Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma și a strâns țărâna pământului într‑o treime de măsură? Cine a cântărit munții cu cântarul și dealurile cu cumpăna?” (Isaia 40:12).
Unul dintre cele mai uimitoare lucruri pentru oamenii de știință îl constituie „măsurile”, adică valorile optime pe care le au diferiți parametri ai planetei noastre (diametrul, gradul de înclinație al axei, viteza de rotație, distanța față de soare, compoziția chimică a aerului etc.) care constituie o combinație unică propice vieții pe pământ, în timp ce variația unui singur parametru ar face imposibilă viața pe Terra. Probabilitatea matematică a coincidenței tuturor acestor factori în același timp este egală cu zero, iar încercarea de a susține așa ceva cu totul absurdă. Numai prezența unei inteligențe atotputernice poate explica condițiile de viață unice pentru planeta noastră.
4. Care este una dintre cele mai impresionante realizări ale lui Dumnezeu pe care o putem vedea?
„Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m‑ai țesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau…” (Psalmii 139:13–16 p.p.).
„Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne‑a făcut și nu noi înșine.” (Psalmii 100:3 trad. eng.)
Corpul omenesc este o capodoperă a creațiunii lui Dumnezeu și vorbește, la rândul lui, prin complexitatea și perfecțiunea structurii sale, despre inegalabilul său Creator. Faptul că toți savanții la un loc nu sunt capabili să creeze nici măcar un rinichi (ca să nu mai vorbim de imposibilitatea creării unui întreg organism), deși au modelul gata proiectat, și este nevoie să se recurgă încă la transplanturi ar putea fi un bun exemplu al diferenței dintre știința omenească și înțelepciunea lui Dumnezeu. Nu se poate accepta ideea că șansa oarbă poate produce un organism din care toată inteligența omenească cumulată nu poate reproduce nici chiar o picătură de sânge, cu atât mai puțin un organ.
5. Cum putem identifica chiar în adâncul ființei noastre mărturii despre existența lui Dumnezeu?
„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde de la început până la sfârșit lucrarea pe care a făcut‑o Dumnezeu.” (Eclesiastul 3:11).
„Când neamurile, măcar că n‑au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n‑au o lege, își sunt singuri lege, și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.” (Romani 2:14,15).
Gândul veșniciei, aspirația spre nemurire și ideea de Dumnezeu și religie, existente ca o caracteristică comună la toate popoarele din toate timpurile dau mărturie despre faptul că acestea sunt sădite în om de către Însuși Dumnezeu.
Glasul conștiinței, de asemenea și capacitatea de a face distincția între bine și rău sunt caracteristici proprii omului, care nu pot fi explicate convingător în vreun alt mod, decât prin faptul că Dumnezeu a înzestrat omul cu această dimensiune morală care‑l deosebește de toate celelalte creaturi.
6. Ce mesaj ne transmite perfecțiunea ce se regăsește în toate lucrurile create de Dumnezeu?
„Am ajuns la cunoștința că tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci și la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut și că Dumnezeu face așa pentru ca lumea să se teamă de El.” (Eclesiastul 3:14).
Spre deosebire de toate realizările omenești, care sunt într‑o permanentă nevoie de îmbunătățire și care o dată cu trecerea vremii devin perimate și depășite de altele care le iau locul, creațiunea lui Dumnezeu este desăvârșită și în consecință nu necesită îmbunătățiri, completări sau versiuni noi fiindcă „la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut”.
7. Cum se explică faptul că lucrurile create de El dăinuiesc încă?
„Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11).
Dumnezeu nu este doar Creatorul Universului, ci și Acela care îl păstrează în ființă și în perfectă stare de funcționare. Așa se face că, spre deosebire de realizările umane care după o vreme se defectează și sunt scoase din uz, Universul dăinuiește din timpuri neimaginabile fără a se „defecta” sau a necesita „piese de schimb”.
8. Cum îi consideră Dumnezeu pe aceia care în ciuda tuturor dovezilor ce li se oferă la tot pasul, se încăpățânează să‑I tăgăduiască existența?
„Nebunul zice în inima lui: ‚Nu este Dumnezeu!’ ” (Psalmii 14:1).
Persistența încăpățânată a unor oameni de a tăgădui existența lui Dumnezeu în ciuda dovezilor de netăgăduit, care vorbesc incontestabil în favoarea acesteia, îi face să fie priviți de Dumnezeu mai degrabă ca niște nebuni, decât ca niște ființe raționale.
9. Ce nu reușesc oamenii printr‑o asemenea gândire?
„Așa că nu se pot dezvinovăți” (Romani 1:20).
Politica struțului, care bagă capul în nisip crezând că astfel nu va fi văzut, nu dă rezultate nici în cazul oamenilor. Chiar susținând inexistența lui Dumnezeu, sperând ca astfel să scape de răspunderea pe care o au înaintea Lui, ei nu pot anula prin aceasta existența Lui și nici responsabilitatea lor care derivă din aceasta.
10. Care sunt rezultatele tăgăduirii de Dumnezeu?
„Fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L‑au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I‑au mulțumit; ci s‑au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s‑a întunecat. S‑au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit… de aceea Dumnezeu i‑a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile… Fiindcă n‑au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i‑a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire…” (Romani 1:21,22,24,28,29 p.p.).
Nici una din teoriile ateiste n‑a reușit să facă lumea mai bună și pe oameni mai fericiți, ci, dimpotrivă, a condus la haos, anarhie și nenorocire cumplită, așa încât oamenii au ajuns să exclame înspăimântați, ca în timpul Revoluției Franceze că „dacă Dumnezeu nu există, trebuie să‑L inventăm” fiindcă altfel întreaga societate omenească s‑ar fi dus de râpă, odată cu năruirea tuturor valorilor morale legate nemijlocit de existența lui Dumnezeu și care făceau posibilă conviețuirea decentă în societate.