Cursul 1 — Despre existenţa lui Dumnezeu

„Câte lucruri de necre­zut mai tre­bu­ie să cre­a­dă necre­din­cio­șii, pen­tru a putea fi necre­din­cioși!” Blaise Pascal

1. Unde putem găsi dovezi eloc­ven­te și de netă­gă­du­it ale exis­ten­ței lui Dumnezeu?

„În ade­văr, însu­și­ri­le nevă­zu­te ale Lui, pute­rea Lui veș­ni­că și dum­ne­zei­rea Lui, se văd lămu­rit de la face­rea lumii, când te uiți cu băga­re de sea­mă la ele în lucru­ri­le făcu­te de El.” (Romani 1:20).

Toate lucru­ri­le minu­na­te din natu­ră vor­besc fără cuvin­te, dar cu mul­tă con­vin­ge­re des­pre minu­na­tul Creator, iar ochiul care le pri­veș­te „cu băga­re de sea­mă“ nu poa­te să nu rămâ­nă impre­sio­nat de pute­rea, înțe­lep­ciu­nea și gus­tul rafi­nat al Celui care se află în spa­te­le capo­do­pe­rei creațiunii.

2. Cum Îl ves­teș­te cre­a­țiu­nea pe Dumnezeu?

Cerurile spun sla­va lui Dumnezeu, și întin­de­rea lor ves­teș­te lucra­rea mâi­ni­lor Lui. O zi isto­ri­seș­te alte­ia acest lucru, o noap­te dă de ști­re alte­ia des­pre el. Și aceas­ta fără vor­be, fără cuvin­te, al căror sunet să fie auzit; dar răsu­ne­tul lor stră­ba­te tot pămân­tul și gla­sul lor mer­ge până la mar­gi­ni­le lumii.” (Psalmii 19:1–4).

De la bol­ta înste­la­tă sau soa­re­le cu raze­le sale bine­fă­că­toa­re și până la suc­ce­siu­nea zile­lor, ano­tim­pu­ri­lor și ani­lor cu pre­ci­zia lor „astro­no­mi­că”, toa­te pro­cla­mă „până la mar­gi­ni­le pămân­tu­lui” sla­va ace­lui Dumnezeu care le‑a cre­at și le men­ți­ne în miș­ca­rea lor ordonată.
Din moment ce după mai mul­te sute de ani de pro­gres și dezvol­ta­re oame­nii nu reu­șesc să păs­tre­ze o ordi­ne și pre­ci­zie cât de cât ase­mă­nă­toa­re în tra­fi­cul vehi­cu­le­lor cre­a­te de ei, deși aces­ta este con­tro­lat de per­soa­ne cu îna­l­tă cali­fi­ca­re și cu aju­to­rul a mul­tă apa­ra­tu­ră sofis­ti­ca­tă, ar fi abe­rant și de nei­ma­gi­nat să cre­dem că miș­ca­rea ordo­na­tă și cu exac­ti­ta­te impre­sio­nan­tă a cor­pu­ri­lor cerești în uni­vers, fie­ca­re pe tra­iec­to­ria lui, să fie rodul sim­plei coin­ci­den­țe. Ca să nu mai vor­bim des­pre ener­gia ine­pu­i­za­bi­lă și gra­tu­i­tă care le propulsează…

3. Cum vor­besc pro­por­ți­i­le și „măsu­ri­le” opti­me ale cre­a­țiu­nii des­pre Creator?

„Nu v‑ați gân­dit nici­o­da­tă la înte­me­ie­rea pămân­tu­lui?” (Isaia 40:21 ulti­ma par­te).„Unde erai tu când am înte­me­iat pămân­tul? Spune, dacă ai pri­ce­pe­re. Cine i‑a hotă­rât măsu­ri­le, știi? Sau cine a întins frân­ghia de măsu­rat pes­te el?” (Iov 38:4,5).
„Cine a măsu­rat ape­le cu mâna lui? Cine a măsu­rat ceru­ri­le cu pal­ma și a strâns țărâ­na pămân­tu­lui într‑o tre­i­me de măsu­ră? Cine a cân­tă­rit mun­ții cu cân­ta­rul și dea­lu­ri­le cu cum­pă­na?” (Isaia 40:12).

Unul din­tre cele mai uimi­toa­re lucruri pen­tru oame­nii de ști­in­ță îl con­sti­tu­ie „măsu­ri­le”, adi­că valo­ri­le opti­me pe care le au dife­riți para­me­tri ai pla­ne­tei noas­tre (dia­me­trul, gra­dul de încli­na­ție al axei, vite­za de rota­ție, dis­tan­ța față de soa­re, com­po­zi­ția chi­mi­că a aeru­lui etc.) care con­sti­tu­ie o com­bi­na­ție uni­că pro­pi­ce vie­ții pe pământ, în timp ce vari­a­ția unui sin­gur para­me­tru ar face impo­si­bi­lă via­ța pe Terra. Probabilitatea mate­ma­ti­că a coin­ci­den­ței tutu­ror aces­tor fac­tori în ace­lași timp este ega­lă cu zero, iar încer­ca­rea de a sus­ți­ne așa ceva cu totul absur­dă. Numai pre­zen­ța unei inte­li­gen­țe ato­tpu­ter­ni­ce poa­te expli­ca con­di­ți­i­le de via­ță uni­ce pen­tru pla­ne­ta noastră.

4. Care este una din­tre cele mai impre­sio­nan­te rea­li­zări ale lui Dumnezeu pe care o putem vedea?

„Tu mi-ai întoc­mit rărun­chii, Tu m‑ai țesut în pân­te­ce­le mamei mele: Te laud că sunt o făp­tu­ră așa de minu­na­tă. Minunate sunt lucră­ri­le Tale și ce bine vede sufle­tul meu lucrul aces­ta! Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tai­nic, țesut în chip ciu­dat, ca în adân­ci­mi­le pămân­tu­lui. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau…” (Psalmii 139:13–16 p.p.).
„Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne‑a făcut și nu noi înși­ne.” (Psalmii 100:3 trad. eng.)

Corpul ome­nesc este o capo­do­pe­ră a cre­a­țiu­nii lui Dumnezeu și vor­beș­te, la rân­dul lui, prin com­ple­xi­ta­tea și per­fec­țiu­nea struc­tu­rii sale, des­pre ine­ga­la­bi­lul său Creator. Faptul că toți savan­ții la un loc nu sunt capa­bili să cre­e­ze nici măcar un rinichi (ca să nu mai vor­bim de impo­si­bi­li­ta­tea creă­rii unui întreg orga­nism), deși au mode­lul gata pro­iec­tat, și este nevo­ie să se recur­gă încă la transplan­turi ar putea fi un bun exem­plu al dife­ren­ței din­tre ști­in­ța ome­neas­că și înțe­lep­ciu­nea lui Dumnezeu. Nu se poa­te accep­ta ide­ea că șan­sa oar­bă poa­te pro­du­ce un orga­nism din care toa­tă inte­li­gen­ța ome­neas­că cumu­la­tă nu poa­te repro­du­ce nici chiar o pică­tu­ră de sân­ge, cu atât mai puțin un organ.

5. Cum putem iden­ti­fi­ca chiar în adân­cul fiin­ței noas­tre măr­tu­rii des­pre exis­ten­ța lui Dumnezeu?

„Orice lucru El îl face fru­mos la vre­mea lui; a pus în ini­ma lor chiar și gân­dul veș­ni­ci­ei, măcar că omul nu poa­te cuprin­de de la înce­put până la sfâr­șit lucra­rea pe care a făcut‑o Dumnezeu.” (Eclesiastul 3:11).
„Când nea­mu­ri­le, măcar că n‑au lege, fac din fire lucru­ri­le Legii, prin aceas­ta ei, care n‑au o lege, își sunt sin­guri lege, și ei dove­desc că lucra­rea Legii este scri­să în ini­mi­le lor; fiind­că des­pre lucra­rea aceas­ta măr­tu­ri­seș­te cuge­tul lor și gân­du­ri­le lor, care sau se învi­no­vă­țesc sau se dezvi­no­vă­țesc între ele.” (Romani 2:14,15).

Gândul veș­ni­ci­ei, aspi­ra­ția spre nemu­ri­re și ide­ea de Dumnezeu și reli­gie, exis­ten­te ca o carac­te­ris­ti­că comu­nă la toa­te popoa­re­le din toa­te tim­pu­ri­le dau măr­tu­rie des­pre fap­tul că aces­tea sunt sădi­te în om de către Însuși Dumnezeu.
Glasul con­ști­in­ței, de ase­me­nea și capa­ci­ta­tea de a face dis­tinc­ția între bine și rău sunt carac­te­ris­tici pro­prii omu­lui, care nu pot fi expli­ca­te con­ving­ă­tor în vre­un alt mod, decât prin fap­tul că Dumnezeu a înzes­trat omul cu aceas­tă dimen­siu­ne mora­lă care‑l deo­se­beș­te de toa­te cele­lal­te creaturi.

6. Ce mesaj ne trans­mi­te per­fec­țiu­nea ce se regă­seș­te în toa­te lucru­ri­le cre­a­te de Dumnezeu?

„Am ajuns la cunoș­tin­ța că tot ce face Dumnezeu dăi­nu­ieș­te în veci și la ceea ce face El nu mai este nimic de adă­u­gat și nimic de scă­zut și că Dumnezeu face așa pen­tru ca lumea să se tea­mă de El.” (Eclesiastul 3:14).

Spre deo­se­bi­re de toa­te rea­li­ză­ri­le ome­nești, care sunt într‑o per­ma­nen­tă nevo­ie de îmbu­nă­tă­ți­re și care o dată cu tre­ce­rea vre­mii devin peri­ma­te și depă­și­te de alte­le care le iau locul, cre­a­țiu­nea lui Dumnezeu este desă­vâr­și­tă și în con­se­cin­ță nu nece­si­tă îmbu­nă­tă­țiri, com­ple­tări sau ver­siuni noi fiind­că „la ceea ce face El nu mai este nimic de adă­u­gat și nimic de scăzut”.

7. Cum se expli­că fap­tul că lucru­ri­le cre­a­te de El dăi­nu­iesc încă?

„Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nos­tru să pri­mești sla­va, cin­stea și pute­rea, căci Tu ai făcut toa­te lucru­ri­le și prin voia Ta stau în fiin­ță și au fost făcu­te!” (Apocalipsa 4:11).

Dumnezeu nu este doar Creatorul Universului, ci și Acela care îl păs­trea­ză în fiin­ță și în per­fec­tă sta­re de func­țio­na­re. Așa se face că, spre deo­se­bi­re de rea­li­ză­ri­le uma­ne care după o vre­me se defec­tea­ză și sunt scoa­se din uz, Universul dăi­nu­ieș­te din tim­puri nei­ma­gi­na­bi­le fără a se „defec­ta” sau a nece­si­ta „pie­se de schimb”.

8. Cum îi con­si­de­ră Dumnezeu pe ace­ia care în ciu­da tutu­ror dove­zi­lor ce li se ofe­ră la tot pasul, se încă­pă­țâ­nea­ză să‑I tăgă­du­ias­că existența?

Nebunul zice în ini­ma lui: ‚Nu este Dumnezeu!’ ” (Psalmii 14:1).

Persistența încă­pă­țâ­na­tă a unor oameni de a tăgă­dui exis­ten­ța lui Dumnezeu în ciu­da dove­zi­lor de netă­gă­du­it, care vor­besc incon­tes­ta­bil în favoa­rea aces­te­ia, îi face să fie pri­viți de Dumnezeu mai degra­bă ca niș­te nebuni, decât ca niș­te fiin­țe raționale.

9. Ce nu reu­șesc oame­nii printr‑o ase­me­nea gândire?

„Așa că nu se pot dezvi­no­văți” (Romani 1:20).

Politica stru­țu­lui, care bagă capul în nisip cre­zând că ast­fel nu va fi văzut, nu dă rezul­ta­te nici în cazul oame­ni­lor. Chiar sus­ținând ine­xis­ten­ța lui Dumnezeu, spe­rând ca ast­fel să sca­pe de răs­pun­de­rea pe care o au îna­in­tea Lui, ei nu pot anu­la prin aceas­ta exis­ten­ța Lui și nici res­pon­sa­bi­li­ta­tea lor care deri­vă din aceasta.

10. Care sunt rezul­ta­te­le tăgă­du­i­rii de Dumnezeu?

„Fiindcă măcar că au cunos­cut pe Dumnezeu, nu L‑au pro­slă­vit ca Dumnezeu, nici nu I‑au mul­țu­mit; ci s‑au dedat la gân­diri deșar­te și ini­ma lor fără pri­ce­pe­re s‑a întu­ne­cat. S‑au fălit că sunt înțe­lepți și au înne­bu­nit… de ace­ea Dumnezeu i‑a lăsat pra­dă necu­ră­ți­ei, să urmeze pofte­le ini­mi­lor lor; așa că își necin­stesc sin­guri tru­pu­ri­le… Fiindcă n‑au cău­tat să păs­tre­ze pe Dumnezeu în cunoș­tin­ța lor, Dumnezeu i‑a lăsat în voia min­ții lor bles­te­ma­te, ca să facă lucruri neîn­gă­du­i­te. Astfel au ajuns plini de ori­ce fel de nele­giu­i­re…” (Romani 1:21,22,24,28,29 p.p.).

Nici una din teo­ri­i­le ate­i­ste n‑a reu­șit să facă lumea mai bună și pe oameni mai feri­ciți, ci, dim­po­tri­vă, a con­dus la haos, anar­hie și neno­ro­ci­re cum­pli­tă, așa încât oame­nii au ajuns să excla­me înspă­i­mân­tați, ca în tim­pul Revoluției Franceze că „dacă Dumnezeu nu exis­tă, tre­bu­ie să‑L inven­tăm” fiind­că alt­fel întrea­ga soci­e­ta­te ome­neas­că s‑ar fi dus de râpă, oda­tă cu năru­i­rea tutu­ror valo­ri­lor mora­le lega­te nemij­lo­cit de exis­ten­ța lui Dumnezeu și care făceau posi­bi­lă con­vie­țu­i­rea decen­tă în societate.