Cursul 16 — Convertirea — Consecinţe practice

1. Cum se modi­fi­că via­ța omu­lui în urma con­ver­ti­rii sale?

„Am fost răs­tig­nit împre­u­nă cu Hristos și tră­iesc… dar nu mai tră­iesc eu, ci Hristos tră­ieș­te în mine. Și via­ța pe care o tră­iesc acum în trup, o tră­iesc în cre­din­ța în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pen­tru mine.” (Galateni 2:20).

2. Ce înseam­nă tră­i­rea lui Hristos în noi și ce efect are aceas­ta asu­pra vie­ții noas­tre?

„Și El a murit pen­tru toți, pen­tru ca cei ce tră­iesc, să nu mai tră­i­as­că pen­tru ei înșiși, ci pen­tru Cel ce a murit și a învi­at pen­tru ei.” (2 Corinteni 5:15).
„În ade­văr, nici unul din noi nu tră­ieș­te pen­tru sine, și nici unul din noi nu moa­re pen­tru sine. Căci dacă tră­im, pen­tru Domnul tră­im; și dacă murim, pen­tru Domnul murim. Deci, fie că tră­im, fie că murim, noi sun­tem ai Domnului.” (Romani 14:7,8).

3. Care va fi cali­ta­tea acti­vi­tă­ții creș­ti­nu­lui și ce va sta la baza moti­va­ți­ei aces­te­ia?

Orice faceți, să faceți din toa­tă ini­ma, ca pen­tru Domnul, nu ca pen­tru oameni, ca unii care știți că veți pri­mi de la Domnul răs­pla­ta moș­te­ni­rii. Voi slu­jiți Domnului Hristos.” (Coloseni 3:23,24).
„Pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desă­vâr­șit și cu totul des­to­i­nic pen­tru ori­ce lucra­re bună.” (2 Timotei 3:17).

4. Ce prin­ci­piu al împă­ră­ți­ei lui Dumnezeu va deter­mi­na și carac­te­ri­za toa­te acțiu­ni­le omu­lui con­ver­tit?

Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toa­tă ini­ma ta, cu tot sufle­tul tău și cu tot cuge­tul tău. Aceasta este cea din­tâi și cea mai mare porun­că. Iar a doua, ase­me­nea ei, este: „Să iubești pe aproa­pe­le tău ca pe tine însuți. În aces­te două porunci se cuprin­de toa­tă Legea și Proorocii.” (Matei 22:37–40).

5. Cum se va mani­fes­ta prin­ci­pi­ul iubi­rii de semeni în via­ța de zi cu zi a creș­ti­nu­lui?

Nimeni să nu-și cau­te folo­sul lui, ci fie­ca­re să cau­te folo­sul altu­ia.” (1 Corinteni 10:24).
Fiecare din­tre voi să se uite nu la foloa­se­le lui, ci și la foloa­se­le alto­ra.” (Filipeni 2:4).
„Iubiți-vă unii pe alții cu o dra­gos­te fră­țeas­că. În cin­ste, fie­ca­re să dea întâi­e­ta­te altu­ia.” (Romani 12:10).
„Dragostea este înde­lung răb­dă­toa­re, este pli­nă de bună­ta­te: dra­gos­tea nu pizmu­ieș­te; dra­gos­tea nu se lau­dă, nu se umflă de mân­drie, nu se poar­tă necu­vi­in­cios, nu cau­tă folo­sul său, nu se mânie, nu se gân­deș­te la rău, nu se bucu­ră de nele­giu­i­re, ci se bucu­ră de ade­văr, aco­pe­ră totul, cre­de totul, nădăj­du­ieș­te totul, sufe­ră totul.” (1 Corinteni 13:4–7).

6. Ce ati­tu­di­ne va mani­fes­ta creș­ti­nul chiar față de ace­ia care nu se ridi­că la înăl­ți­mea aștep­tă­ri­lor sale, punân­du-i ade­sea răb­da­rea la încer­ca­re?

„Astfel, dar, ca niș­te aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, îmbră­cați-vă cu o ini­mă pli­nă de îndu­ra­re, cu bună­ta­te, cu sme­re­nie, cu blân­de­țe, cu înde­lun­gă răb­da­re. Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pri­ci­nă să se plân­gă de altul, ier­tați-vă unul pe altul. Cum v-a ier­tat Hristos, așa ier­tați-vă și voi. Dar, mai pre­sus de toa­te aces­tea, îmbră­cați-vă cu dra­gos­tea, care este legă­tu­ra desă­vâr­și­rii.” (Coloseni 3:12–14).

7. De ce este creș­ti­nul dator să ier­te seme­ni­lor săi?

„Oare nu se cădea să ai și tu milă de tova­ră­șul tău, cum am avut eu milă de tine?… Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fie­ca­re din voi nu iar­tă din toa­tă ini­ma pe fra­te­le său.” (Matei 18:33,35).
„Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, și ier­tați-vă unul pe altul, cum v-a ier­tat și Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32).

8. Cum va fi făcut creș­ti­nul capa­bil să tră­i­as­că o ase­me­nea via­ță?

„…să nu mai tră­iți cum tră­iesc păgâ­nii, în deșer­tă­ciu­nea gân­du­ri­lor lor, având min­tea întu­ne­ca­tă, fiind stră­ini de via­ța lui Dumnezeu, din pri­ci­na nești­in­ței în care se află în urma împie­tri­rii ini­mii lor…” (Efeseni 4:17,18).
„Să nu vă potri­viți chi­pu­lui vea­cu­lui aces­tu­ia, ci să vă pre­fa­ceți prin înno­irea min­ții voas­tre, ca să puteți deo­se­bi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plă­cu­tă și desă­vâr­și­tă.” (Romani 12:2).
„…și ori­ce gând îl facem rob ascul­tă­rii de Hristos.” (2 Corinteni10:5).
„…cu pri­vi­re la felul vos­tru de via­ță din tre­cut, să vă dez­bră­cați de omul cel vechi, care se stri­că după pofte­le înșe­lă­toa­re și să vă înno­iți în duhul min­ții voas­tre, și să vă îmbră­cați în omul cel nou, făcut după chi­pul lui Dumnezeu, de o nepri­hă­ni­re și sfin­țe­nie pe care o dă ade­vă­rul.” (Efeseni 4:22–24).

9. Cum devi­ne ast­fel via­ța creș­ti­nu­lui un câștig tot mai mare, fie­ca­re zi tre­cu­tă spo­rin­du-i valoa­rea?

„Și-L rog ca potri­vit cu bogă­ția sla­vei Sale, să vă facă să vă întă­riți în pute­re, prin Duhul Lui, în omul din lăun­tru, așa încât Hristos să locu­ias­că în ini­mi­le voas­tre prin cre­din­ță.” (Efeseni 3:16,17).
„De ace­ea, nu cădem de obo­sea­lă. Ci chiar dacă omul nos­tru de afa­ră se tre­ce, totuși omul nos­tru din lăun­tru se înno­ieș­te din zi în zi.” (2 Corinteni 4:16).

10. Cum vom putea creș­te zil­nic în ase­mă­na­re cu Hristos și cu ce rezul­tat?

„Credincioși ade­vă­ru­lui, în dra­gos­te, să creș­tem în toa­te pri­vin­țe­le, ca să ajun­gem la Cel ce este Capul, Hristos.” (Efeseni 4:15).
„Noi toți pri­vim… sla­va Domnului și sun­tem schim­bați în ace­lași chip al Lui, din sla­vă în sla­vă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18).
„Atunci când Se va ară­ta El, vom fi ca El.” (1 Ioan 3:2).
Hristos în voi, nădej­dea sla­vei.” (Coloseni 1:27).