Odihnă binemeritată — Șiclovan Petru

”Și în timp ce cre­din­cio­șii ste­gari ai prin­ci­pi­i­lor, isto­viți își dau via­ța pen­tru cau­za ade­vă­ru­lui, cine se va ridi­ca să le ia locul? Vor pri­mi tine­rii însăr­ci­na­rea din mâna părin­ți­lor lor? Sunt ei pre­gă­tiți să ocu­pe locu­ri­le răma­se goa­le prin moar­tea celor cre­din­cioși?” (IFA pag. 423).
Fratele Petru Șiclovan a văzut lumi­na zilei în 13 mar­tie 1921, numă­rân­du-se între cei cinci copii ai fami­li­ei. Școala a frecventat‑o în ora­șul natal, Curtici. Mai târ­ziu părin­ții s‑au mutat în loca­li­ta­tea Beliu, unde s‑au sta­bi­lit. Prin mun­că a petre­cut ado­les­cen­ța, fiind de folos fami­li­ei, ajutându‑i la ușu­ra­rea pove­ri­lor. Când s‑a apro­pi­at vre­mea ple­că­rii în arma­tă, s‑a hotă­rât să rămâ­nă cre­din­cios. În anul 1942 a ple­cat în arma­tă, fiind con­dam­nat la 8 ani de închi­soa­re, din care a exe­cu­tat 3 ani. Întors aca­să s‑a „anga­jat” în lucra­rea de col­por­taj. În aceas­tă peri­oa­dă, în toam­na anu­lui 1947, s‑a căsă­to­rit cu Dălălău Rebeca, iar după căsă­to­rie a fost che­mat să acti­veze ca lucră­tor biblic. În 1948 s‑a mutat la Curtici unde a locu­it în con­ti­nu­a­re. Securitatea i‑a pro­pus să‑l facă infor­ma­tor și pen­tru fap­tul că a refu­zat cate­goric, a rămas în obiec­ti­vul lor, fiind urmă­rit pas cu pas. Odată, venind spre casă, a fost ares­tat în tren și con­dam­nat la 5 ani închi­soa­re, din care a exe­cu­tat 3 ani. După un timp, în anul 1957, când toți fra­ții care acti­vau în cadrul bise­ri­cii au fost ares­tați, a fost și el con­dam­nat la 7 ani, pe care i‑a exe­cu­tat în ter­men. În total a petre­cut 13 ani din via­ță în puș­că­rie.
”Vajnic ostaș al lui Isus cu dra­gos­te ai ple­cat să‑I ser­vești cau­za, să ții sus și tot mai sus stin­dar­dul pătat în sân­ge al lui Emanuel, dea­su­pra ori­că­rei dia­de­me pămân­tești! Ai pri­mit o întâi­e­ta­te care nu‑i dori­tă omu­lui de a avea din plin par­te și nu ți-ai tras fața și ți-ai ple­cat spa­te­le la lovi­turi. Isus te‑a înso­țit și a notat cu cre­din­cio­șie pașii tăi. Ai fost cin­stit de El ca să‑L urmezi în sufe­rin­ță!”
Pe la mij­lo­cul ulti­mi­lor 7 ani de deten­ție, în urma bătă­i­lor a fost nevo­ie să i se pună un cor­set de gips, dar și din aceas­tă situ­a­ție Domnul l‑a vin­de­cat așa că a ajuns aca­să la fami­lie, având bucu­ria să-și reîn­tâl­neas­că soția și cei 4 copii (Petru, Lidia, Maria, Ioan). Cu tre­ce­rea tim­pu­lui a fost bine­cu­vân­tat să-și vadă și nepo­ții (9) și chiar stră­ne­po­ții (5).
Deși a tre­cut prin momen­te gre­le în via­ță, spe­ran­ța în făgă­du­in­țe­le lui Dumnezeu l‑a aju­tat să pri­veas­că din­co­lo de ceea ce ne ofe­ră acest pământ. A fost o fire vese­lă și petre­cea o bună par­te din timp fre­donând cân­tări de spe­ran­ță, de biru­in­ță, încu­ra­jân­du-se pe sine și încu­ra­jând pe cei din jur.
Cel mai scump lucru dorit a fost să cape­te harul ier­tă­rii și îndrep­tă­ți­rii, prin Isus Hristos și mai dorea să știe că toți ai fami­li­ei sunt cre­din­cioși și res­pec­tă cu gri­jă Sabatul.
Domnul i‑a făcut par­te de o toam­nă fru­moa­să a vie­ții sale, ajun­gând la 90 de ani fără 8 zile. Ultimii 2 ani au fost mai grei, nu a mai putut umbla, fiind nevo­it să stea la pat. În Sabatul din 5 mar­tie 2011, la ora 12:30, strân­gând mâna soți­ei, a închis ochii, cu spe­ran­ța că în ziua învi­e­rii drep­ți­lor să fie che­mat la via­ță pen­tru a rămâ­ne o veș­ni­cie cu Domnul.