Documentar — Vis de libertate

Documentar des­pre expe­rien­țe­le adven­tiș­ti­lor de ziua a șap­tea miș­ca­rea de refor­mă în peri­oa­da comunistă.

Documentarul este sub­ti­trat în mai mul­te lim­bi! Subtitrarea dori­tă se poa­te ale­ge prin apă­sa­rea buto­nu­lui CC (Closed Caption).

Video

CAPITOLE
Documentar Vis de libertate - Capitolul 1: Motivul detenției
Motivul deten­ți­ei
Documentar Vis de libertate - Capitolul 2: Față-n față cu sentința
Față‑n față cu sentința
Documentar Vis de libertate - Capitolul 3: Viața în închisoare
Viața în închisoare
Documentar Vis de libertate - Capitolul 4: Experiențe
Experiențe
Documentar Vis de libertate - Capitolul 5: Lecții din închisoare
Lecții din închisoare
Documentar Vis de libertate - Capitolul 6: Adevărata libertate
Adevărata liber­ta­te

Sinopsis: Documentar — Vis de libertate

Motivul deten­ți­ei

După cel de-al doi­lea răz­boi mondi­al, sta­tul a acor­dat tem­po­rar drep­tul de a func­țio­na ca aso­ci­a­ții unui număr impor­tant de gru­pări reli­gi­oa­se, care fuse­se­ră crunt opri­ma­te sub regi­mul Ion Antonescu. Printre aces­tea s‑a numă­rat și bise­ri­ca Adventist Reformistă, care în anul 1947 a fost ofi­ci­al recu­nos­cu­tă ca aso­ci­a­ție reli­gi­oa­să. Tuturor li s‑a cerut să-și pre­zin­te măr­tu­ri­si­rea de cre­din­ță și să-și pre­ci­ze­ze pozi­ția față de stat. 

Ulterior Ministerul Cultelor a cerut Adventiștilor Reformiști modi­fi­ca­rea sta­tu­te­lor, res­pec­tiv, arti­co­lul 5 alin. ‘e’ în care era scris: „Respectăm ca zi de cult, ziua sâm­be­tei, în care nu facem nici stu­dii șco­la­re și nici exer­ci­ții mili­ta­re, ci inter­ve­nim doar în cazuri de sal­va­re a vie­ții. Facem ser­vi­ci­ul mili­tar ca necom­ba­tanți, dar numai con­form prin­ci­pi­i­lor noas­tre și la cere­rea noas­tră (adi­că aco­lo unde ne per­mi­te conștiința).”

În ce pri­veș­te par­ti­ci­pa­rea la răz­boi, era scris de ase­meni: „Avem oroa­re față de răz­boi și nu luăm par­te la măce­lu­ri­le tota­li­ta­re din­tre popoa­re, întru­cât sun­tem inter­națio­nali și pri­vim pe toți oame­nii ca frați”.

În ace­lași timp s‑au făcut pre­siuni asu­pra lide­ri­lor Bisericii să se aso­cie­ze cu Biserica Adventiștilor de Ziua a Șaptea din România. Se pre­gă­tea for­ma­rea așa zisei „Confederații a Cultelor” care a cuprins toa­te Bisericile și Cultele din România. De ase­me­nea s‑a cerut con­du­ce­rii Bisericii, să depu­nă jurămân­tul de cre­din­ță în fața Ministerului Cultelor.

Nu s‑a accep­tat nici unul din lucru­ri­le ceru­te de Ministerul Cultelor și ca urma­re, în anul 1951 Biserica a fost pusă în afa­ra legii prin res­pin­ge­rea sta­tu­te­lor, inter­zi­cân­du-i-se ori­ce fel de activitate.

S‑a tre­cut apoi în mod sis­te­ma­tic la desfi­in­ța­rea Asociației Religioase Adventist-Reformiste punând pe urme­le pre­di­ca­to­ri­lor și apoi a tutu­ror slu­j­ba­și­lor, secu­ri­ta­tea, care inter­pre­ta ca fiind căl­cări ale legii sta­tu­lui chiar și o vizi­tă făcu­tă unor mem­bri din fami­lie și rugă­ciu­nea făcu­tă împre­u­nă, numind‑o „acti­vi­ta­te reli­gi­oa­să inter­zi­să”, prin care cei făcuți vino­vați erau amen­dați, apoi ares­tați și con­dam­nați la ani grei de temniță.

Discriminarea împo­tri­va fide­li­lor bise­ri­cii, a cunos­cut noi for­me. Iritați de lip­sa de con­for­mism a mul­tor mem­bri, lide­rii de par­tid și de stat au luat măsuri con­tra aces­to­ra, orches­trând deni­gra­rea sis­te­ma­ti­că a cre­din­cio­și­lor în ședin­țe publi­ce ori în mass-media.

Scopul nede­cla­rat al sis­te­mu­lui comu­nist era deper­so­na­li­za­rea indi­vi­du­lui și uni­for­mi­za­rea ide­o­lo­gi­ca și soci­a­la. În drep­tul celor care nu se puteau înca­dra în ide­o­lo­gia sis­te­mu­lui era invo­cat moti­vul nesu­pu­ne­rii fata de auto­ri­tăți întru­cât refu­zau con­di­ți­i­le satis­fa­ce­rii ser­vi­ci­u­lui mili­tar fiind ast­fel tri­miși în închi­soa­re unde erau supuși unui regim de mun­că și unui tra­ta­ment aproa­pe inuman.

Față în față cu sentința

O sim­plă simu­la­re a ceea ce ți se cerea, să te faci doar că mun­cești în Sabat sau să te pre­faci că depui jurămân­tul mili­tar, punând doar trei punc­te în loc de sem­nă­tu­ră, i‑ar fi putut scuti pe unii de ani grei de tem­ni­ță, le-ar fi ofe­rit o carie­ră „ono­ra­bi­lă” în ochii lumii și mul­te pri­vi­le­gii în locul sufe­rin­țe­lor de care ar fi avut par­te în caz contrar.

Și totuși isto­ria cu cei trei tineri în fața chi­pu­lui de aur ridi­cat de Belșațar s‑a repe­tat ade­sea și în nenu­mă­ra­te moduri în cazul aces­tor cre­din­cioși, măr­tu­ri­sind cu mul­tă pute­re că exis­tă valori mai scum­pe decât via­ța, că exis­tă un Dumnezeu pen­tru care meri­tă să tră­iești, dar și să suferi și să mori dacă situ­a­ția o cere.

Iubirea pro­fun­dă pen­tru Mântuitorul lor i‑a deter­mi­nat ca în fața sen­tin­ței nu doar să o poa­tă accep­ta, ci să con­si­de­re ca fiind o onoa­re sa pășeas­că pe urme­le Lui prin sufe­rin­ță, trans­for­mând ast­fel slă­bi­ciu­nea în pute­re, tris­te­țea în bucu­rie și con­dam­na­rea în privilegiu.

Viața în închisoare

În închi­so­ri­le comu­nis­te con­di­ți­i­le de trai au fost de nei­ma­gi­nat, totul fiind gân­dit ast­fel încât omul să nu poa­tă nici să moa­ră, dar nici să tră­i­as­că nor­mal, fiind tot tim­pul la limi­ta din­tre via­ță și moar­te. Cei care erau tri­miși în lagă­re­le de mun­că sil­ni­că erau obli­gați să mun­ceas­că până la epu­i­za­re și une­ori până la leșin. La toa­te aces­tea se adă­u­gau batjo­curi și pedep­se supli­men­ta­re: erau înfo­me­tați, erau obli­gați să mear­gă în con­ti­nuu, dor­meau pe jos în celu­le­le reci și ude și une­ori lip­si­te de lumi­nă… Suprapopularea celu­le­lor era o meto­dă de mal­tra­ta­re psi­hi­că și fizi­că des întâl­ni­tă în închi­so­ri­le comu­nis­te. Astfel, con­dam­na­ții poli­tici erau înghe­su­iți în celu­le, în așa măsu­ră încât ade­sea se ajun­gea la impo­si­bi­li­ta­tea de a sta așe­zat. Aerul din came­ră deve­nea ime­di­at insu­fi­cient și insu­por­ta­bil, motiv pen­tru care deți­nu­ții veneau, pe rând, în drep­tul ușii, spre a inspi­ra pe sub toc.

Erau aproa­pe lip­siți de asis­ten­ță medi­ca­lă, boli­le și sufe­rin­țe­le lor fiind ști­u­te de cele mai mul­te ori numai de Dumnezeu, sin­gu­ra spe­ran­ță a sufle­te­lor lor.

Experiențe

Viața din închi­so­ri­le comu­nis­te a fost numi­tă ade­sea „expe­ri­ment“, deo­a­re­ce sco­pul urmă­rit nu era atât pedep­si­rea și îndrep­ta­rea obi­ce­iu­ri­lor rele, cât schim­ba­rea min­ții potri­vit dorin­ței sis­te­mu­lui. Deși ade­sea erau bătuți, înfo­me­tați și chi­nu­iți, cre­din­ța în Dumnezeu le‑a întă­rit tru­pul și spi­ri­tul și i‑a aju­tat sa poa­tă supraviețui.

Cum ne-am fi com­por­tat în ase­me­nea situ­a­ții extre­me? Am fi avut tăria de a supor­ta toa­te sufe­rin­țe­le la care ei au fost supuși? Ne-am fi păs­trat neștir­bi­tă inte­gri­ta­tea mora­lă sau am fi ales calea com­pro­mi­su­lui? Ar fi fost moti­va­ția noas­tră sufi­cient de puter­ni­că pen­tru a ne face să accep­tăm întem­ni­ța­rea în con­di­ții cum­pli­te, tor­tu­ra fizi­că și psi­hi­că, batjo­cu­ra, nedrep­ta­tea și lip­sa ori­că­rei per­spec­ti­ve în aceas­tă via­ță, des­păr­ți­rea de cei dragi și sacri­fi­ca­rea celor mai fru­moși ani din via­ță pen­tru a rămâ­ne cre­din­cioși porun­cii lui Dumnezeu? Cum am fi supor­tat sin­gu­ră­ta­tea, izo­la­rea, mize­ria, gerul, lan­țu­ri­le, foa­mea, mun­ca până la epu­i­za­re și cele mai dia­bo­li­ce tor­turi când pe de altă par­te erau ofe­ri­te per­spec­ti­ve atât de ade­me­ni­toa­re cu pre­țul unor așa de „nesem­ni­fi­ca­ti­ve” compromisuri?

Lecții din închisoare

Suferințele prin care au tre­cut cei ce au ales să Îl urmeze pe Dumnezeu, au fost supor­ta­te cu supu­ne­re, răb­da­re, și cu ini­ma hotă­râ­tă sa‑L ono­re­ze pe Răscumpărătorul lor, chiar dacă aceas­ta ar pre­su­pu­ne pre­țul vie­ții. Ei au reu­șit ca prin pute­rea lui Dumnezeu să își mode­le­ze carac­te­rul chiar și în con­di­ți­i­le cele mai difi­ci­le, învă­țând din via­ța de sufe­rin­ță din închi­soa­re lec­ția răb­dă­rii, a îngă­du­in­ței, lec­ția supu­ne­rii și a bună­tă­ții, a accep­tă­rii și a iubi­rii, căl­când ast­fel pe urme­le pași­lor Mântuitorului.

Astfel, ei au trans­for­mat dra­ma con­dam­nă­rii și a vie­ții din închi­soa­re în bine­cu­vân­ta­rea de a‑L repre­zen­ta pe Hristos în toa­tă măre­ția dra­gos­tei Sale.

Adevărata liber­ta­te

Suferința nu se poa­te cuan­ti­fi­ca — pen­tru ea nu exis­tă uni­ta­te de măsu­ră, ci doar nume: în sufle­te, pe tru­puri și în mor­min­te! Nu exis­ta îndo­ia­lă, pen­tru majo­ri­ta­tea oame­ni­lor, că regi­mul comu­nist a pro­vo­cat doar sufe­rin­ță! Însă din­co­lo de tot ce a însem­nat sis­te­mul comu­nist și trau­me­le pe care le-au pece­tlu­it pe tru­pu­ri­le atâ­tor copii ai lui Dumnezeu, atât cei care le-au tră­it cât și gene­ra­ția de azi și de mâi­ne care ascul­tă isto­ria dure­rii lor pot înțe­le­ge dra­gos­tea nemăr­gi­ni­tă a lui Dumnezeu chiar și aco­lo unde apa­rent nu mai exis­tă nici o spe­ran­ță… gri­ja Lui când pute­ri­le iți pără­sesc fiin­ța… mila Sa când toți cei din jur te umi­lesc… minu­ni­le Lui când tu nu mai ai solu­ții… și pacea depli­nă când sufle­tul îți este împo­vă­rat… căci Adevărul te va face LIBER!

Pe lân­gă acest docu­men­tar puteți afla mai mul­te infor­ma­ții par­cur­gând arti­co­lul: Originea și cre­din­ța AZS-MR. Pentru alte infor­ma­ții pe plan mondi­al puteți obține car­tea: The History of the Seventh Day Adventist Reform Movement.