4. De ce nu acceptă adventiştii reformişti divorţul şi recăsătoria după divorţ?
Noi credem că Dumnezeu a lăsat căsătoria ca pe o legătură sfântă între un bărbat și o femeie și că acest legământ nu poate fi desființat decât prin moartea unuia dintre parteneri.
Despărțirea în căsătorie nu este un lucru acceptabil înaintea lui Dumnezeu: „Căci eu urăsc despărțirea în căsătorie, — zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, — și pe cel ce își acopere haina cu sâlnicie, — zice Domnul oștirilor. – De aceea, luați seama în mintea voastră, și nu fiți necredincioși!” (Maleahi 2:16).
Decizia unilaterală a unuia dintre parteneri de a ieși din acest legământ, ignorând obligațiile pe care acesta le implică, nu îl scutește de responsabilitate față de Dumnezeu și de partenerul său, și reprezintă călcare a legii lui Dumnezeu:
„Dacă deci, când îi trăiește bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă, dar dacă‑i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, așa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.” (Romani 7:3).
„O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbatul; dar dacă‑i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.” (1 Corinteni 7:39).
De asemenea nu credem că în cazul în care unul dintre parteneri a fost părăsit de celălalt, cel rămas, adică „partea nevinovată”, ar fi liber să se recăsătorească. Biblia nu prevede nici o clauză de excepție în această privință, ci afirmă categoric că:
„Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă, preacurvește, și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurvește.” (Luca 16:18).
În concluzie, în caz de despărțire între soți, singurele alternative care îi rămân creștinului sunt următoarele: „Celor căsătoriți, pe poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. (Dacă este despărțită, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul ei.) Și nici bărbatul să nu-și lase nevasta.” (1 Corinteni 7:10,11).
