3. De ce nu prestează adventiştii reformişti serviciul militar sub arme, şi nu participă la război?

În Biblie, Dumnezeu ne-a ară­tat prin învă­ță­tu­ră și exem­plu că nu avem drep­tul să facem rău nimă­nui, nici să răs­pun­dem cu rău pen­tru rău:
„Ați auzit că s-a zis: ‚Ochi pen­tru ochi, și din­te pen­tru din­te.’ Dar Eu vă spun: Să nu vă împo­tri­viți celui ce vă face rău. Ci, ori­cui te loveș­te pes­te obra­zul drept, întoar­ce-i și pe celă­lalt. Oricui vrea să se jude­ce cu tine, și să-ți ia hai­na, lasă-i și căma­șa. Dacă te sileș­te cine­va să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ți cere, dă-i; și nu întoar­ce spa­te­le celui ce vrea să se împru­mu­te de la tine. Ați auzit că s-a zis: ‚Să iubești pe aproa­pe­le tău, și să urăști pe vră­j­ma­șul tău.’ Dar Eu vă spun: Iubiți pe vră­j­ma­șii voș­tri, bine­cu­vân­tați pe cei ce vă bles­te­mă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pen­tru cei ce vă asu­presc și vă pri­go­nesc, ca să fiți fii ai Tatălui vos­tru care este în ceruri; căci El face să răsa­ră soa­re­le Său pes­te cei răi și pes­te cei buni, și dă ploa­ie pes­te cei drepți și pes­te cei nedrepți. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răs­pla­tă mai aștep­tați? Nu fac așa și vame­șii? Și dacă îmbră­ți­șați cu dra­gos­te numai pe fra­ții voș­tri, ce lucru neo­biș­nu­it faceți? Oare păgâ­nii nu fac la fel? Voi fiți dar desă­vâr­șiți, după cum și Tatăl vos­tru cel ceresc este desă­vâr­șit.” (Matei 5:38–48).
„Dacă este cu putin­ță, întru­cât atâr­nă de voi, tră­iți în pace cu toți oame­nii. Preaiubiților, nu vă răz­bu­nați sin­guri; ci lăsați să se răz­bu­ne mânia lui Dumnezeu; căci este scris: ‚Răzbunarea este a Mea; Eu voi răs­plăti’, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foa­me vră­j­ma­șu­lui tău, dă-i să mănân­ce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face ast­fel, vei gră­mă­di căr­buni aprinși pe capul lui. Nu te lăsa biru­it de rău, ci biru­ieș­te răul prin bine.” (Romani 12:18–21)
În loc de a-i con­si­de­ra pe alții vră­j­mași ai noș­tri, noi tre­bu­ie să vedem chiar și în cei mai răi oameni vic­ti­me ale Satanei și să îi tra­tăm ca ata­re, pre­zen­tân­du-le iubi­rea lui Isus și șan­sa lor de a afla ier­ta­re prin meri­te­le sân­ge­lui Său și trans­for­ma­rea într-o natu­ră nouă, nobi­lă și pli­nă de bună­ta­te.
În con­se­cin­ță nici un act de agre­siu­ne sau vio­len­ță, și cu atât mai puțin cur­ma­rea unei vieți ome­nești nu sunt com­pa­ti­bi­le cu sta­tu­tul de copil al lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu este ace­la care are pute­re asu­pra vie­ții și a mor­ții, și când omul muri­tor ia via­ța seme­nu­lui său, el sub­mi­nea­ză auto­ri­ta­tea lui Dumnezeu, ale Căruia sunt toa­te făp­tu­ri­le.
Porunca a șasea, „să nu ucizi” inter­zi­ce cu desă­vâr­și­re ori­ce acțiu­ne prin care ar putea fi cur­ma­tă via­ța cui­va și ori­ce încăl­ca­re a aces­te­ia este un păcat grav, pen­tru care omul va avea de dat soco­tea­lă îna­in­tea Creatorului.
În ceea ce pri­veș­te ati­tu­di­nea creș­ti­ni­lor în vre­me de răz­boi, exem­plul Domnului Isus care decla­ra că „împă­ră­ția Mea nu este din lumea aceas­ta” (Ioan 18:36), motiv pen­tru care nu a opus nici un fel de rezis­ten­ță agre­so­ri­lor Săi, ar tre­bui să fie rele­vant.
În lumea aceas­ta, creș­ti­nul este stră­in și călă­tor și nu are o patrie stă­tă­toa­re (vezi Evrei 11:13), el fiind în cău­ta­rea unei patrii mai bune, adi­că a unei patrii cerești. (vezi Evrei 11:16). Din acest motiv, nici un teri­to­riu nu este al lui aici și prin urma­re nici vred­nic de apă­rat cu arma.
În caz con­trar s-ar ajun­ge la situ­a­ții para­do­xa­le, în care un creș­tin din­tr-o țară, fiind mobi­li­zat pe front împo­tri­va voin­ței sale, ar ajun­ge să-l omoa­re pe fra­te­le său, creș­tin și mem­bru al ace­le­iași bise­rici, din țara veci­nă, care și el a fost mobi­li­zat con­tra voin­ței sale la răz­boi. Aceleași două per­soa­ne, dacă s-ar fi întâl­nit pe timp de pace, ar fi fost poa­te cei mai buni pri­e­te­ni și s-ar fi bucu­rat să se închi­ne lui Dumnezeu împre­u­nă. De ase­me­nea amân­doi tră­iesc cu spe­ran­ța mân­tu­i­rii. Atunci cum ar putea un ase­me­nea om să-l omoa­re pe celă­lalt, lăsân­du-i poa­te mama covâr­și­tă de dure­re, soția vădu­vă și copi­ii orfani?
Este ade­vă­rat că ori­ce creș­tin este dator să res­pec­te auto­ri­tă­ți­le sta­tu­lui și să le fie supus, dând Cezarului ceea ce este al Cezarului, însă toa­te aces­tea până la legea lui Dumnezeu. Când „Cezarul” îți pre­tin­de să încalci legea lui Dumnezeu, atunci tre­bu­ie ascul­ta­tă auto­ri­ta­tea supe­ri­oa­ră, a lui Dumnezeu, în detri­men­tul ori­că­rei auto­ri­tăți ome­nești: „Petru și apos­to­lii cei­lalți, drept răs­puns, i-au zis: ‚Trebuie să ascul­tăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!’ ” (Faptele Apostolilor 5:29).
În ceea ce pri­veș­te pres­ta­rea ser­vi­ci­u­lui mili­tar sub arme, cre­dem că nici un copil al lui Dumnezeu nu poa­te face aceas­ta, întru­cât pre­mi­sa înro­lă­rii în arma­tă este depu­ne­rea jurămân­tu­lui de cre­din­ță față de patrie, în care se spe­ci­fi­că anga­ja­men­tul sol­da­tu­lui de a lup­ta până la ulti­ma pică­tu­ră de sân­ge pen­tru apă­ra­rea patri­ei, ceea ce creș­ti­nu­lui veri­ta­bil îi este impo­si­bil, după cum ară­tam mai sus.
A depu­ne acest jurământ cu gân­dul de a nu-l res­pec­ta este o înșe­lă­ciu­ne, min­ciu­na fiind și ea sanc­țio­na­tă de Dumnezeu ca fiind o căl­ca­re a porun­cii a noua din deca­log.
A mer­ge să te antre­nezi pen­tru a omo­rî oameni, imi­tând acțiu­ni­le care ar duce la acest rezul­tat ar fi la fel de nena­tu­ral și vino­vat, ca și când ai mer­ge să înveți cum să-ți înșeli par­te­ne­rul de via­ță, imi­tând acțiu­ni­le impli­ca­te de aceas­ta, în timp ce con­si­deri că nici­o­da­tă nu vei face acest lucru în rea­li­ta­te și că ești cre­din­cios par­te­ne­ru­lui tău de via­ță.
O altă pro­ble­mă pe care o ridi­că pres­ta­rea ser­vi­ci­u­lui mili­tar sub arme este ace­ea a păzi­rii Sabatului, care este o impo­si­bi­li­ta­te în arma­tă, unde tre­bu­ie să fi 7 zile pe săp­tămâ­nă dis­po­ni­bil la ordi­ne­le supe­ri­o­ri­lor.
În con­se­cin­ță, porun­ca lui Hristos din Matei 26:52 „Pune-ți sabia la locul ei; căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” ar tre­bui să ne fie cât se poa­te de cla­ră, și să ne decla­răm pe față și cu ori­ce risc inter­națio­nali, paci­fiști și necom­ba­tanți.
În locul ser­vi­ci­u­lui mili­tar sub arme, ar tre­bui să ne mani­fes­tăm dis­po­ni­bi­li­ta­tea de a pres­ta ori­ce alt ser­vi­ciu uti­li­tar alter­na­tiv, în con­di­ți­i­le res­pec­tă­rii cre­din­ței noas­tre.