3. De ce nu prestează adventiştii reformişti serviciul militar sub arme, şi nu participă la război?
În Biblie, Dumnezeu ne‑a arătat prin învățătură și exemplu că nu avem dreptul să facem rău nimănui, nici să răspundem cu rău pentru rău:
„Ați auzit că s‑a zis: ‚Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte.’ Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce‑i și pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine, și să-ți ia haina, lasă‑i și cămașa. Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ți cere, dă‑i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. Ați auzit că s‑a zis: ‚Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău.’ Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” (Matei 5:38–48).
„Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri; ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: ‚Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă‑i să mănânce; dacă‑i este sete, dă‑i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.” (Romani 12:18–21)
În loc de a‑i considera pe alții vrăjmași ai noștri, noi trebuie să vedem chiar și în cei mai răi oameni victime ale Satanei și să îi tratăm ca atare, prezentându-le iubirea lui Isus și șansa lor de a afla iertare prin meritele sângelui Său și transformarea într‑o natură nouă, nobilă și plină de bunătate.
În consecință nici un act de agresiune sau violență, și cu atât mai puțin curmarea unei vieți omenești nu sunt compatibile cu statutul de copil al lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu este acela care are putere asupra vieții și a morții, și când omul muritor ia viața semenului său, el subminează autoritatea lui Dumnezeu, ale Căruia sunt toate făpturile.
Porunca a șasea, „să nu ucizi” interzice cu desăvârșire orice acțiune prin care ar putea fi curmată viața cuiva și orice încălcare a acesteia este un păcat grav, pentru care omul va avea de dat socoteală înaintea Creatorului.
În ceea ce privește atitudinea creștinilor în vreme de război, exemplul Domnului Isus care declara că „împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36), motiv pentru care nu a opus nici un fel de rezistență agresorilor Săi, ar trebui să fie relevant.
În lumea aceasta, creștinul este străin și călător și nu are o patrie stătătoare (vezi Evrei 11:13), el fiind în căutarea unei patrii mai bune, adică a unei patrii cerești. (vezi Evrei 11:16). Din acest motiv, nici un teritoriu nu este al lui aici și prin urmare nici vrednic de apărat cu arma.
În caz contrar s‑ar ajunge la situații paradoxale, în care un creștin dintr‑o țară, fiind mobilizat pe front împotriva voinței sale, ar ajunge să‑l omoare pe fratele său, creștin și membru al aceleiași biserici, din țara vecină, care și el a fost mobilizat contra voinței sale la război. Aceleași două persoane, dacă s‑ar fi întâlnit pe timp de pace, ar fi fost poate cei mai buni prieteni și s‑ar fi bucurat să se închine lui Dumnezeu împreună. De asemenea amândoi trăiesc cu speranța mântuirii. Atunci cum ar putea un asemenea om să‑l omoare pe celălalt, lăsându‑i poate mama covârșită de durere, soția văduvă și copiii orfani?
Este adevărat că orice creștin este dator să respecte autoritățile statului și să le fie supus, dând Cezarului ceea ce este al Cezarului, însă toate acestea până la legea lui Dumnezeu. Când „Cezarul” îți pretinde să încalci legea lui Dumnezeu, atunci trebuie ascultată autoritatea superioară, a lui Dumnezeu, în detrimentul oricărei autorități omenești: „Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i‑au zis: ‚Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!’ ” (Faptele Apostolilor 5:29).
În ceea ce privește prestarea serviciului militar sub arme, credem că nici un copil al lui Dumnezeu nu poate face aceasta, întrucât premisa înrolării în armată este depunerea jurământului de credință față de patrie, în care se specifică angajamentul soldatului de a lupta până la ultima picătură de sânge pentru apărarea patriei, ceea ce creștinului veritabil îi este imposibil, după cum arătam mai sus.
A depune acest jurământ cu gândul de a nu‑l respecta este o înșelăciune, minciuna fiind și ea sancționată de Dumnezeu ca fiind o călcare a poruncii a noua din decalog.
A merge să te antrenezi pentru a omorî oameni, imitând acțiunile care ar duce la acest rezultat ar fi la fel de nenatural și vinovat, ca și când ai merge să înveți cum să-ți înșeli partenerul de viață, imitând acțiunile implicate de aceasta, în timp ce consideri că niciodată nu vei face acest lucru în realitate și că ești credincios partenerului tău de viață.
O altă problemă pe care o ridică prestarea serviciului militar sub arme este aceea a păzirii Sabatului, care este o imposibilitate în armată, unde trebuie să fi 7 zile pe săptămână disponibil la ordinele superiorilor.
În consecință, porunca lui Hristos din Matei 26:52 „Pune-ți sabia la locul ei; căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” ar trebui să ne fie cât se poate de clară, și să ne declarăm pe față și cu orice risc internaționali, pacifiști și necombatanți.
În locul serviciului militar sub arme, ar trebui să ne manifestăm disponibilitatea de a presta orice alt serviciu utilitar alternativ, în condițiile respectării credinței noastre.