Cursul 11 — Misiunea lui Hristos pe pământ partea a II-a

1. Prin ce s-a carac­te­ri­zat întrea­ga via­ță pămân­teas­că a Domnului Isus?

„…vine stă­pâ­ni­to­rul lumii aces­te­ia. El n-are nimic în Mine” (Ioan 14:30).
„…Hristos, Mielul fără cusur și fără pri­ha­nă.” (1 Petru 1:19).
„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slă­bi­ciu­ni­le noas­tre, ci unul care în toa­te lucru­ri­le a fost ispi­tit ca și noi, dar fără păcat.” (Evrei 4:15).
„Preoții cei mai de sea­mă și tot sobo­rul cău­tau vreo măr­tu­rie împo­tri­va lui Isus, ca să-L omoa­re; dar nu găseau nici una.” (Marcu 14:55).

2. Pe cine a des­co­pe­rit El îna­in­tea oame­ni­lor în tot tim­pul vie­ții Sale?

„Toate lucru­ri­le Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaș­te deplin pe Fiul, afa­ră de Tatăl; tot ast­fel nimeni nu cunoaș­te deplin pe Tatăl, afa­ră de Fiul și ace­la căru­ia vrea Fiul să i-L des­co­pe­re.” (Matei 11:27).
„Isus a luat din nou cuvân­tul și le-a zis: ‚Adevărat, ade­vă­rat vă spun, că, Fiul nu poa­te face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl, face și Fiul întoc­mai.’” (Ioan 5:19).

3. Cum a reu­șit El să rămâ­nă neclin­tit în fața tutu­ror încer­că­ri­lor?

„El este Acela care, în zile­le vie­ții Sale pămân­tești, adu­când rugă­ciuni și cereri cu stri­gă­te mari și cu lacri­mi către Cel ce putea să-L izbă­veas­că de la moar­te, și fiind ascul­tat, din pri­ci­na evla­vi­ei Lui, măcar că era Fiu, a învă­țat să ascul­te prin lucru­ri­le pe care le-a sufe­rit. Și după ce a fost făcut desă­vâr­șit, S-a făcut pen­tru toți cei ce-L ascul­tă, urzi­to­rul unei mân­tu­iri veș­ni­ce.” (Evrei 5:7–9).

4. Ce urmă­reau marii pre­oți, fari­se­ii și căr­tu­ra­rii dato­ri­tă fap­tu­lui că via­ța și învă­ță­tu­ri­le Lui Isus erau o per­ma­nen­tă mus­tra­re la adre­sa lor?

„Isus învă­ța în toa­te zile­le pe norod în Templu. Și pre­o­ții cei mai de sea­mă, căr­tu­ra­rii și bătrâ­nii noro­du­lui cău­tau să-L omoa­re.” (Luca 19:47).

5. Care au fost împre­ju­ră­ri­le prin­de­rii lui Isus?

„Apoi a mers puțin mai îna­in­te, a căzut cu fața la pământ și S-a rugat, zicând: ‚Tată, dacă este cu putin­ță, depăr­tea­ză de la Mine paha­rul aces­ta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu’ … S-a depăr­tat a doua oară și S-a rugat zicând: ‚Tată, dacă nu se poa­te să se înde­păr­te­ze de Mine paha­rul aces­ta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!… Apoi a venit la uce­nici și le-a zis: ‚Dormiți de acum și odih­niți-vă!… Iată că a venit cea­sul ca Fiul omu­lui să fie dat în mâi­ni­le păcă­to­și­lor. Sculați-vă, hai­dem să mer­gem; iată că se apro­pie vân­ză­to­rul…’ (Matei 26:39–46).
„Iuda, deci, a luat cea­ta osta­și­lor și pe apro­zii tri­miși de pre­o­ții cei mai de sea­mă și de Farisei și a venit aco­lo cu feli­na­re, cu făclii și cu arme. Isus, care știa tot ce avea să I se întâm­ple, a mers spre ei și le-a zis: ‚Pe cine cău­tați?’ Ei I-au răs­puns: ‚Pe Isus din Nazaret!’ Isus le-a zis: ‚Eu sunt!’ Iuda, vân­ză­to­rul, era și el cu ei. Când le-a zis Isus ‚Eu sunt’ ei s-au dat îna­poi și au căzut jos la pământ. El i-a între­bat din nou: ‚Pe cine cău­tați?’ ‚Pe Isus din Nazaret’ I-au zis ei. Isus a răs­puns: ‚V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă cău­tați pe Mine, lăsați pe aceștia să se ducă.’” (Ioan 18:3–8).
„Și unul din cei ce erau cu Isus a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul mare­lui pre­ot și i-a tăi­at ure­chea. Atunci Isus i-a zis: ‚Pune-ți sabia la locul ei; căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune înda­tă la îndemâ­nă mai mult de două­spre­ze­ce legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că așa tre­bu­ie să se întâm­ple? În cli­pa ace­ea Isus a zis gloa­te­lor: ‚Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu cio­me­ge, ca să Mă prin­deți. În toa­te zile­le ședeam în mij­lo­cul vos­tru și învă­țam noro­dul în Templu și n-ați pus mâna pe Mine. Dar toa­te aces­te lucruri s-au întâm­plat ca să se împli­neas­că cele scri­se prin pro­o­roci.’” (Matei 26:51–56).

Este vred­nic de remar­cat fap­tul că Isus n-a fost o vic­ti­mă a împre­ju­ră­ri­lor la ares­ta­rea și răs­tig­ni­rea Lui, ci, deși ar fi putut cu ușu­rin­ță să Se eli­be­re­ze ori­când din com­plo­tul oame­ni­lor, având pute­rea și resur­se­le nece­sa­re pen­tru aceas­ta, a ales totuși de bună­vo­ie să ducă până la capăt pla­nul de mân­tu­i­re, sufe­rind întrea­ga pedeap­să în locul păcă­to­su­lui, așa încât aces­ta să poa­tă afla ier­ta­re și mân­tu­i­re.

6. Ce con­sta­ta­re au fost nevo­iți să facă Irod și Pilat, în urma anche­tă­rii lui Isus?

„Pilat a strâns pe pre­o­ții cei mai de sea­mă, pe frun­tași și pe norod, și le-a zis: ‚Mi-ați adus îna­in­te pe omul aces­ta ca pe unul care ațâ­ță noro­dul la răscoa­lă. Și iată că, după ce l-am cer­ce­tat cu dea­mă­nu­n­tul îna­in­tea voas­tră, nu l-am găsit vino­vat de nici­u­nul din lucru­ri­le de care-l pârâți. Nici Irod nu i-a găsit nici o vină, căci ni l-a tri­mis îna­poi; și iată că omul aces­ta n-a făcut nimic vred­nic de moar­te.” (Luca 23:13–15).
„Când a văzut Pilat că n-ajun­ge la nimic, ci că se face mai mul­tă zar­vă, a luat apă, și-a spă­lat mâi­ni­le îna­in­tea noro­du­lui și a zis: ‚Eu sunt nevi­no­vat de sân­ge­le nepri­hă­ni­tu­lui aces­tu­ia. Treaba voas­tră!’” (Matei 27:24).

7. Ce le spu­se­se Isus uce­ni­ci­lor Săi îna­in­te ca aces­te lucruri să aibă loc? De unde știm că Și-a dat via­ța de bună­vo­ie?

„Iată că ne suim la Ierusalim și Fiul omu­lui va fi dat în mâi­ni­le pre­o­ți­lor celor mai de sea­mă și căr­tu­ra­ri­lor. Ei Îl vor osân­di la moar­te și-L vor da în mâi­ni­le Neamurilor, ca să-L batjo­co­reas­că, să-L bată și să-L răs­tig­neas­că; dar a tre­ia zi va învia.” (Matei 20:18,19).
„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă via­ța pen­tru oi. …așa cum Mă cunoaș­te pe Mine Tatăl, și cum cunosc Eu pe Tatăl; și Eu Îmi dau via­ța pen­tru oile Mele. Tatăl Mă iubeș­te, pen­tru că Îmi dau via­ța, ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am pute­re s-o dau, și am pute­re s-o iau iarăși: aceas­ta este porun­ca, pe care am pri­mit-o de la Tatăl Meu.” (Ioan 10:11,15,17,18).

8. Cum s-au împli­nit lite­ral toa­te aces­te lucruri anti­ci­pa­te de Hristos?

„Atunci Pilat le-a slo­bo­zit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuie­le, L-a dat în mâi­ni­le lor, ca să fie răs­tig­nit. Ostașii dre­gă­to­ru­lui au dus pe Isus în pre­to­riu și au adu­nat în jurul Lui toa­tă cea­ta osta­și­lor. L-au dez­bră­cat de hai­ne­le Lui și L-au îmbră­cat cu o hai­nă sta­co­jie. Au împle­tit o cunu­nă de spini, pe care I-au pus-o pe cap și I-au pus o tres­tie în mâna dreap­tă. Apoi înge­nun­cheau îna­in­tea Lui, își băteau joc de El și ziceau: ‚Plecăciune, Împăratul Iudeilor!’ Și scui­pau asu­pra Lui și luau tres­tia și-L băteau în cap. După ce și-au bătut ast­fel joc de El, L-au dez­bră­cat de hai­na sta­co­jie, L-au îmbră­cat cu hai­ne­le Lui și L-au dus să-L răs­tig­neas­că… Împreună cu El au fost răs­tig­niți doi tâlhari: unul la dreap­ta și celă­lalt la stân­ga Lui. Trecătorii își băteau joc de El… Preoții cei mai de sea­mă, împre­u­nă cu căr­tu­ra­rii și bătrâ­nii își băteau și ei joc de El… Tâlharii care erau răs­tig­niți împre­u­nă cu El, Îi arun­cau ace­leași cuvin­te de batjo­cu­ră.” (Matei 27:26–44).
„De la cea­sul al șase­lea până la cea­sul al nouă­lea s-a făcut întu­ne­ric pes­te toa­tă țara. Și pe la cea­sul al nouă­lea, Isus a stri­gat cu glas tare: ‚Eli, Eli, Lama Sabactani?’ adi­că: ‚Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pen­tru ce M-ai pără­sit?”… Isus a stri­gat iarăși cu glas tare, și Și-a dat duhul.” (Matei 27:45–50).

9. Ce eve­ni­men­te au înso­țit moar­tea Domnului Isus și ce au putut con­sta­ta cei care au fost mar­to­rii ace­lor sce­ne?

„Și înda­tă per­dea­ua dină­un­trul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pămân­tul s-a cutre­mu­rat, stân­ci­le s-au des­pi­cat, mor­min­te­le s-au des­chis și mul­te tru­puri ale sfin­ți­lor care muri­se­ră, au învi­at. Ei au ieșit din mor­min­te, după învi­e­rea Lui, au intrat în sfân­ta ceta­te și s-au ară­tat mul­to­ra. Sutașul și cei ce păzeau pe Isus împre­u­nă cu el, când au văzut cutre­mu­rul de pământ și cele întâm­pla­te s-au înfri­co­șat foar­te tare și au zis: ‚Cu ade­vă­rat, aces­ta a fost Fiul lui Dumnezeu!’ ” (Matei 27:51–54).

10. De ce a sufe­rit Isus aceas­tă moar­te cum­pli­tă?

„…fiind­că iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.” (Ioan 13:1 ulti­ma par­te).
„Totuși El sufe­rin­țe­le noas­tre le-a pur­tat și dure­ri­le noas­tre le-a luat asu­pra Lui și noi am cre­zut că este pedep­sit, lovit de Dumnezeu și sme­rit. Dar El era stră­puns pen­tru păca­te­le noas­tre, zdro­bit pen­tru fără­de­le­gi­le noas­tre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut pes­te El și prin răni­le Lui sun­tem tămă­du­iți. Noi rătă­ceam cu toții ca niș­te oi, fie­ca­re își vedea de dru­mul lui; dar Domnul a făcut să cadă asu­pra Lui nele­giu­i­rea noas­tră a tutu­ror. Când a fost chi­nu­it și asu­prit, n-a des­chis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măce­lă­rie și ca o oaie mută îna­in­tea celor ce o tund: n-a des­chis gura. El a fost luat prin apă­sa­re și jude­ca­tă; dar cine din cei de pe vre­mea Lui a cre­zut că El fuse­se șters de pe pămân­tul celor vii și lovit de moar­te pen­tru păca­te­le popo­ru­lui meu?” (Isaia 53:4–8).
„Astfel dar, deo­a­re­ce copi­ii sunt păr­tași sân­ge­lui și căr­nii, tot așa și El însuși a fost deo­po­tri­vă păr­taș la ele, pen­tru ca, prin moar­te, să nimi­ceas­că pe cel ce are pute­rea mor­ții, adi­că pe dia­vo­lul, și să izbă­veas­că pe toți ace­ia, care prin fri­ca mor­ții erau supuși robiei toa­tă via­ța lor.” (Evrei 2:14,15).