Întorcându-ne la cărările vechi

Adventişti de Ziua a Șaptea Mișcarea de Reformă

Conferința Generală

 

P.O. Box 7240 Roanoke VA 24019–0240 USA

Tel +1 540 362 1800  Fax: +1 540 366 -2814

   www.sdarm.org  —  [email protected]

 

Roanoke, 2 mai 2019

Iubiți frați din întrea­ga lume

Calde salu­tări creș­ti­ne cu urmă­toa­re­le cuvin­te inspi­ra­te:

      Invitația per­so­na­lă a lui Hristos: „Veniți la Mine, toți cei tru­diți și împo­vă­rați, și Eu vă voi da odih­nă. Luați jugul Meu asu­pra voas­tră și învă­țați de la Mine, căci Eu sunt blând și sme­rit cu ini­ma; și veți găsi odih­nă pen­tru sufle­te­le voas­tre. Căci jugul Meu este bun, și sar­ci­na Mea este ușoa­ră.” Matei 11:28–30.

      „Iubirea de sine este cea care adu­ce neli­niș­te. Dacă sun­tem năs­cuți de sus, vom avea gân­duri cum a avut Isus, gân­duri care L-au făcut să Se umi­leas­că, pen­tru ca noi să putem fi sal­vați. Atunci nu vom mai cău­ta locul cele mai de frun­te. Vom dori să stăm la picioa­re­le lui Isus și să învă­țăm de la El. Vom înțe­le­ge că valoa­rea lucră­rii noas­tre nu con­stă în a face para­dă și zgo­mot în lume sau în a fi activi și zeloși în pro­pria pute­re. Valoarea lucră­rii noas­tre este pro­por­țio­na­lă cu împăr­tă­și­rea cu Duhul Sfânt. Încrederea în Dumnezeu ne sfin­țeș­te pute­ri­le min­ții, așa încât, în răb­da­re, să ne putem stă­pâni sufle­te­le.” HLL 330.

      Cuvintele inspi­ra­te ale pro­fe­tu­lui Ieremia: „Așa vor­beș­te Domnul: „Stați în dru­muri, uitați-vă și între­bați care sunt cără­ri­le cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea, și veți găsi odih­nă pen­tru sufle­te­le voas­tre!” Dar ei răs­pund: „Nu vrem să umblăm pe ele!” Am pus niș­te stră­jeri pes­te voi [spu­nând]: „Fiți cu lua­re amin­te la sune­tul trâm­bi­ței!” Dar ei răs­pund: „Nu vrem să fim cu lua­re amin­te!” De ace­ea, ascul­tați, nea­muri, și luați sea­ma la ce li se va întâm­pla, adu­na­re a popoa­re­lor! Ascultă și tu, pămân­tu­le! Iată, voi adu­ce pes­te popo­rul aces­ta o neno­ro­ci­re [chiar] rodul gân­du­ri­lor lui; căci n-au luat amin­te la cuvin­te­le Mele și au neso­co­tit Legea Mea.” Ieremia 6:16–19.

        Ieremia a fost unul din­tre cei mai mari pro­feți ai Vechiului Testament.

      Lucrarea pro­fe­ti­că a lui Ieremia a fost con­ti­nu­a­tă în tim­pul domni­ei ulti­mi­lor cinci regi iudei: Iosia (639–609); Ioahaz (nume­le sub care este cunos­cut Șalum) (609); Ioiachim (nume­le sub care este cunos­cut Eliachim) (609–598); Ioaiachin (598) și Zedechia (nume­le sub care este cunos­cut Matania) (598–587), ulti­mul rege al lui Iuda.

      În tim­pul slu­ji­rii lui Ieremia, Iuda a tre­cut prin­tr-o apos­ta­zie pro­fun­dă. Regele Iosia a înce­put o mare lucra­re refor­ma­toa­re și se părea că miș­ca­rea urma să schim­be sta­rea spi­ri­tu­a­lă a popo­ru­lui, dar, din păca­te, nu a ajuns la ini­ma lor.

      „Reforma adu­să de Iosia cură­ți­se țara de alta­re ido­lești, dar ini­mi­le mul­ți­mi­lor nu fuse­se­ră schim­ba­te. Semințele ade­vă­ru­lui care răsă­ri­se­ră și dădu­se­ră făgă­du­in­ța unui sece­riș bogat fuse­se­ră înă­bu­și­te de spini. O altă  apos­ta­zie de felul aces­ta avea să fie fata­lă; și Domnul cău­ta să tre­zeas­că popo­rul pen­tru a-și da sea­ma de pri­mej­die. Numai în măsu­ra în care se dove­deau cre­din­cioși față de Iehova puteau nădăj­dui la favoa­rea divi­nă și la pros­pe­ri­ta­te.

      Ieremia le-a atras aten­ția în repe­ta­te rân­duri asu­pra sfa­tu­ri­lor date în Deuteronomul. Mai mult decât alți pro­roci, el a accen­tu­at învă­ță­min­te­le legii mozai­ce și a ară­tat cum aces­tea ar putea adu­ce cea mai îna­l­tă bine­cu­vân­ta­re spi­ri­tu­a­lă atât popo­ru­lui cât și fie­că­rei inimi în par­te. „Întrebați care sunt cără­ri­le cele vechi, care este calea cea bună; umblați pe ea”, îi ruga el, „și veți găsi odih­nă pen­tru sufle­te­le voas­tre!” (Ieremia 6:16.)

Reforma păs­tră­rii Sabatului

      „Cu o oca­zie, la porun­ca Domnului, pro­ro­cul s-a așe­zat la una din intră­ri­le prin­ci­pa­le în ceta­te și a sus­ți­nut aco­lo impor­tan­ța sfin­ți­rii zilei de Sabat. Locuitorii Ierusalimului erau în pri­mej­die să piar­dă din vede­re sfin­ți­rea Sabatului și au fost aver­ti­zați cu solem­ni­ta­te împo­tri­va pre­o­cu­pă­rii lor cu cele vre­mel­ni­ce în ziua aceas­ta. A fost făgă­du­i­tă o bine­cu­vân­ta­re cu con­di­ția ascul­tă­rii. „Dacă Mă veți ascul­ta în ade­văr, zicea Domnul, și în ziua Sabatului nu veți face nici o lucra­re în ziua aceas­ta, atunci pe por­ți­le aces­tei cetăți vor intra împă­rați și voie­vozi, care vor ședea pe sca­u­nul de domnie al lui David; ei vor veni în cară și călări pe cai, ei și voie­vo­zii lor, oame­nii lui Iuda și locu­i­to­rii Ierusalimului, și ceta­tea aceas­ta va fi locu­i­tă în veci”. (Ieremia 17:24, 25.)

      Această făgă­du­in­ță cu pri­vi­re la pros­pe­ri­ta­te ca răs­pla­tă a supu­ne­rii a fost înso­ți­tă de o pro­o­ro­cie cu pri­vi­re la jude­că­ți­le teri­bi­le care urmau să cadă asu­pra cetă­ții, dacă locu­i­to­rii urma să se dove­deas­că necre­din­cioși față de Dumnezeu și față de Legea Sa. Dacă îndem­nu­ri­le de a ascul­ta de Domnul, Dumnezeul părin­ți­lor lor, și de a sfinți ziua Sa de Sabat nu erau lua­te în sea­mă, atunci ceta­tea și pala­te­le urma să fie dis­tru­se pe de-a-ntre­gul de foc.

      Astfel, pro­ro­cul a sus­ți­nut cu tărie prin­ci­pi­i­le sănă­toa­se ale vie­țu­i­rii corec­te, atât de lămu­rit date în car­tea legii. Dar stă­ri­le care pre­do­mi­nau în țara lui Iuda erau de așa natu­ră că numai prin cele mai hotă­râ­te măsuri se putea pro­du­ce o schim­ba­re în bine; de ace­ea, el lucra din toa­tă ini­ma pen­tru bine­le celor nepo­că­iți. „Desțeleniți-vă un ogor nou”, îi îndem­na el, „și nu semă­nați între spini! Curăță-ți ini­ma de rău, Ierusalime, ca să fii mân­tu­it!” (Ieremia 4:3, 14).” Profeți și regi, pp. 410–412.

       Dragi frați, tră­im într-un timp pri­mej­di­os. Hristos Și-a aver­ti­zat popo­rul Său că „din pri­ci­na înmul­ți­rii fără­de­le­gii, dra­gos­tea celor mai mulți se va răci.” (Matei 24:12).

       La înce­pu­tul aces­tui mesaj, găsim două ape­luri: unul al Domnului Hristos Însuși, și altul făcut de Dumnezeu prin pro­fe­tul Ieremia. Sunt ase­mă­nă­toa­re.

      Trăim în tim­pul zilei anti­ti­pi­ce a ispă­și­rii, când Hristos ple­dea­ză în nume­le popo­ru­lui Său îna­in­tea tro­nu­lui de îndu­ra­re. Care era ati­tu­di­nea lui Israel în ziua tipi­că a ispă­și­rii?

      „În ser­vi­ci­ul sim­bo­lic, atunci când mare­le pre­ot făcea ispă­și­re pen­tru Israel, tutu­ror li se cerea să-și întris­te­ze sufle­te­le prin pocă­in­ță de păcat și prin umi­li­re îna­in­tea lui Dumnezeu, ca să nu fie nimi­ciți din popo­rul lui Dumnezeu. În ace­lași fel, toți ace­ia care vor ca nume­le lor să rămâ­nă în car­tea vie­ții tre­bu­ie ca acum, în puți­ne­le zile de har care au mai rămas, să-și umi­leas­că sufle­te­le îna­in­tea lui Dumnezeu prin întris­ta­rea pen­tru păcat și prin pocă­in­ță ade­vă­ra­tă. Trebuie să se dea pe față o cer­ce­ta­re de ini­mă pro­fun­dă și sin­ce­ră. Spiritul ușu­ra­tic și fri­vol, în care se com­plac atâ­ția care pre­tind că sunt creș­tini, tre­bu­ie înde­păr­tat. În fața tutu­ror ace­lo­ra care vor să-și supu­nă încli­na­ți­i­le rele ce vor să stă­pâ­neas­că, stă o lup­tă stă­ru­i­toa­re. Lucrarea de pre­gă­ti­re este o lucra­re per­so­na­lă. Nu sun­tem mân­tu­iți în grup. Curăția și devo­țiu­nea unu­ia nu vor împlini lip­sa aces­tor cali­tăți la altul. Chiar dacă toa­te popoa­re­le tre­bu­ie să trea­că prin fața jude­că­ții lui Dumnezeu, El va cer­ce­ta cazul fie­că­ru­ia în par­te cu tot atâ­ta aten­ție ca și când n-ar mai exis­ta altă fiin­ță pe pământ. Fiecare tre­bu­ie să fie încer­cat și dove­dit fără pată sau zbâr­ci­tu­ră sau alt­ce­va de felul aces­ta.” (Tragedia Veacurilor, p. 489).

      Unde tre­bu­ie să ne îndrep­tăm aten­ția chiar acum? Spre Hristos, Marele nos­tru Preot, care pre­zin­tă îna­in­tea tro­nu­lui de îndu­ra­re via­ța Sa per­fec­tă și sân­ge­le Său per­fect, în nume­le popo­ru­lui Său. Apostolul Pavel spu­ne:

      „Dacă, deci, ați învi­at împre­u­nă cu Hristos, să umblați după lucru­ri­le de sus, unde Hristos șade la dreap­ta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucru­ri­le de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit, și via­ța voas­tră este ascun­să cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va ară­ta Hristos, via­ța voas­tră, atunci vă veți ară­ta și voi împre­u­nă cu El în sla­vă.” (Coloseni 3:1–4).

       Care este rezul­ta­tul prac­tic al pri­vi­rii con­ti­nue la Hristos, în timp ce El ple­dea­ză pen­tru noi?

       „De ace­ea, omorâți mădu­la­re­le voas­tre care sunt pe pământ: cur­via, necu­ră­ția, pati­ma, pofta rea și lăco­mia, care este o închi­na­re la idoli. Din pri­ci­na aces­tor lucruri vine mânia lui Dumnezeu pes­te fiii neas­cul­tă­rii. Din numă­rul lor erați și voi odi­ni­oa­ră, când tră­i­ați în aces­te păca­te. Dar acum lăsați-vă de toa­te aces­te lucruri: de mânie, de vră­j­mă­șie, de rău­ta­te, de cle­ve­ti­re, de vor­be­le ruși­noa­se care v-ar putea ieși din gură. Nu vă min­țiți unii pe alții, întru­cât v-ați dez­bră­cat de omul cel vechi, cu fap­te­le lui, și v-ați îmbră­cat cu omul cel nou, care se înno­ieș­te spre cunoș­tin­ță, după chi­pul Celui ce l-a făcut.” (Coloseni 3:5–10).

      Ziua ispă­și­rii este para­le­lă cu tim­pul de sigi­la­re. În timp ce Hristos mij­lo­ceș­te pen­tru popo­rul Său în locul prea sfânt, Duhul Sfânt și înge­rii cerești lucrea­ză la sigi­la­rea popo­ru­lui lui Dumnezeu de pe pământ.

       „Ziua răz­bu­nă­rii lui Dumnezeu este chiar asu­pra noas­tră. Sigiliul lui Dumnezeu va fi așe­zat numai pe frun­tea ace­lo­ra care sus­pi­nă și gem din pri­ci­na urâ­ciu­ni­lor ce se săvâr­șesc în țară. Aceia care, legați fiind prin legă­turi de sim­pa­tie cu lumea, mănân­că și beau cu beți­vii vor fi cu sigu­ran­ță nimi­ciți împre­u­nă cu cei ce săvâr­șesc nele­giu­i­re. „Ochii Domnului sunt pes­te cei fără pri­ha­nă și ure­chi­le Lui iau amin­te la stri­gă­te­le lor. Dar Domnul Își întoar­ce fața împo­tri­va celor răi.” (1 Petru 3:12).

       „Cursul pro­pri­i­lor noas­tre acțiuni va hotă­rî dacă vom pri­mi sigi­li­ul viu­lui Dumnezeu sau vom fi dobo­râți de arme­le de nimi­ci­re. Deja câți­va stropi ai mâni­ei lui Dumnezeu au căzut asu­pra pămân­tu­lui; dar când cele șap­te plăgi de pe urmă vor fi revăr­sa­te fără să mai fie ames­te­ca­te în poti­rul indig­nă­rii Sale, atunci va fi pen­tru tot­dea­u­na prea târ­ziu pen­tru pocă­in­ță și pen­tru a găsi adă­post. Nici un sân­ge ispă­și­tor nu va mai spă­la atunci mân­ji­tu­ra păca­tu­lui.

      „În vre­mea ace­ea se va scu­la mare­le voie­vod Mihail, ocro­ti­to­rul copi­i­lor popo­ru­lui tău; căci aceas­ta va fi o vre­me de strâm­to­ra­re, cum n-a mai fost de când sunt nea­mu­ri­le și până la vre­mea aceas­ta. Dar în vre­mea ace­ea, popo­rul tău va fi mân­tu­it, și anu­me, ori­ci­ne va fi găsit scris în car­te.” (Daniel 12:1).  Când vine acest timp de strâm­to­ra­re, fie­ca­re caz este hotă­rât; nu mai este timp de pro­bă, nu va mai fi nici un fel de îndu­ra­re pen­tru cel nepo­că­it. Sigiliul viu­lui Dumnezeu este pus pe frun­tea popo­ru­lui Său. Această mică rămă­și­ță, nepu­tin­cioa­să să se ape­re sin­gu­ră în con­flic­tul aces­ta pe via­ță și pe moar­te cu pute­ri­le pămân­tu­lui ce măr­șă­lu­iesc con­du­se de oas­tea bala­u­ru­lui, fac din Dumnezeu apă­ra­rea lor. Decretul ca [n.tr. oame­nii] să se închi­ne fia­rei și să pri­meas­că sem­nul ei, sub pedeap­sa per­se­cu­ți­ei și a mor­ții, a fost emis de către cea mai îna­l­tă auto­ri­ta­te pămân­teas­că. Fie ca Dumnezeu să aju­te pe popo­rul Său acum, căci ce ar putea face ei într-o lup­tă atât de teri­bi­lă fără aju­to­rul Său!

      „Curajul, tăria, cre­din­ța și încre­de­rea impli­ci­tă în pute­rea lui Dumnezeu de a mân­tui nu vin într-o cli­pă. Aceste daruri cerești se capă­tă prin expe­rien­ța ani­lor. Printr-o via­ță de sfin­te stră­du­in­țe și o ade­ra­re fer­mă la ceea ce este drept, copi­ii lui Dumnezeu și-au sigi­lat des­ti­nul. Asaltați de ispi­te fără număr, ei au ști­ut că tre­bu­ie să rezis­te cu fer­mi­ta­te sau alt­fel vor fi înfrânți. Ei sim­țeau că aveau o mare lucra­re de făcut și că în ori­ce oră ar putea fi che­mați să-și depu­nă armu­ra; și că dacă ar ajun­ge la înche­ie­rea vie­ții cu lucra­rea lor neter­mi­na­tă, aceas­ta ar însem­na o pier­de­re veș­ni­că. Ei au accep­tat cu mult zel lumi­na ceru­lui de pe buze­le Domnului Isus, așa cum au făcut și pri­mii uce­nici. Când acei pri­mi creș­tini, erau exi­lați pe munți sau pus­tiuri, când erau lăsați să moa­ră în închi­sori de foa­me, frig sau tor­tu­ră, când mar­ti­ra­jul părea că este sin­gu­ra cale de a ieși din acest necaz, ei s-au bucu­rat că sunt soco­tiți vred­nici să sufe­re pen­tru Hristos, care a fost cru­ci­fi­cat pen­tru ei. Exemplul lor demn va fi o mân­gâi­e­re și o încu­ra­ja­re pen­tru popo­rul lui Dumnezeu, care va fi adus în acel timp de pro­bă și necaz cum n-a fost nici­o­da­tă.

      Nu toți cei care măr­tu­ri­sesc a păs­tra Sabatul vor fi sigi­lați. Printre cei care înva­ță pe alții ade­vă­rul, sunt mulți care nu vor pri­mi sigi­li­ul lui Dumnezeu pe frun­ți­le lor. Ei au avut lumi­na ade­vă­ru­lui, au cunos­cut voia stă­pâ­nu­lui lor, au înțe­les fie­ca­re punct din cre­din­ța noas­tră, dar nu au avut fap­te cores­pun­ză­toa­re. Aceștia, care au fost atât de fami­li­a­ri­zați cu pro­fe­ți­i­le și cu como­ri­le înțe­lep­ciu­nii divi­ne, ar fi tre­bu­it să acțio­ne­ze în armo­nie cu cre­din­ța lor. Ei ar fi tre­bu­it să porun­ceas­că celor din case­le lor după ei, ca prin­tr-o fami­lie bine ordo­na­tă să poa­tă pre­zen­ta lumii influ­en­ța ade­vă­ru­lui asu­pra ini­mii ome­nești.

      „Prin lip­sa lor de con­sa­cra­re și de evla­vie și prin fap­tul că au dat greș în a atin­ge un îna­lt stan­dard reli­gi­os, ei fac ca și alte sufle­te să fie mul­țu­mi­te cu sta­rea lor. Oameni cu jude­ca­ta măr­gi­ni­tă nu pot vedea că, luând ca model pe acești oameni care le-au des­chis atât de des como­ri­le Cuvântului lui Dumnezeu, ei își vor pri­mej­dui cu sigu­ran­ță sufle­te­le. Isus este sin­gu­rul model ade­vă­rat. Fiecare tre­bu­ie să cer­ce­te­ze acum Biblia pen­tru sine, pe genunchi, îna­in­tea lui Dumnezeu, cu ini­ma umi­lă și gata de a pri­mi învă­ță­tu­ra ca un copil, dacă vrea să cunoas­că ceea ce cere Dumnezeu de la el. Oricât de îna­l­tă ar fi fost favoa­rea în care un slu­ji­tor a stat îna­in­tea lui Dumnezeu, dacă negli­jea­ză să urmeze lumi­na pe care i-a dat-o Dumnezeu, dacă refu­ză să se lase învă­țat ase­me­nea unui copi­laș, va ajun­ge în întu­ne­ric și înșe­lă­ciuni sata­ni­ce și va con­du­ce pe alții pe ace­eași cale.

      „Nici unul din­tre noi nu va pri­mi vreo­da­tă sigi­li­ul lui Dumnezeu, atâ­ta timp cât carac­te­re­le noas­tre au o zbâr­ci­tu­ră sau o pată pe ele. Nouă ne este lăsa­tă reme­di­e­rea carac­te­re­lor noas­tre, cură­ți­rea tem­plu­lui sufle­tu­lui de ori­ce înti­nă­ciu­ne. Apoi, ploa­ia târ­zie va cădea asu­pra noas­tră, așa cum ploa­ia tim­pu­rie a căzut asu­pra uce­ni­ci­lor în Ziua Cincizecimii.” (Testimonies vol. 5, p. 212–214).

      „Imediat ce popo­rul lui Dumnezeu este pece­tlu­it în min­tea lor – nu este un sigi­liu sau un semn ce poa­te fi văzut, ci o sta­tor­ni­ci­re în ade­văr, atât din punct de vede­re inte­lec­tu­al cât și spi­ri­tu­al, — ime­di­at ce popo­rul lui Dumnezeu este sigi­lat și pre­gă­tit pen­tru încer­ca­re, aceas­ta va veni. Într-ade­văr, a înce­put deja; jude­că­ți­le lui Dumnezeu sunt acum pe pământ, pen­tru a ne aver­ti­za, ca să știm ce urmea­ză să vină.” (Manuscript 173, 1902) (Comentarii Biblice, vol. 4, p. 1161).

      „În timp ce copi­ii lui Dumnezeu își amă­răsc sufle­te­le îna­in­tea Lui, rugân­du-se pen­tru cură­ția ini­mii, porun­ca este ros­ti­tă: „Îndepărtați hai­ne­le mur­da­re” de la ei, și sunt ros­ti­te cuvin­te­le pli­ne de încu­ra­ja­re: „Iată am făcut ca nele­giu­i­rea ta să trea­că de la tine și te voi îmbră­ca cu hai­ne de săr­bă­toa­re”. Haina fără pată a nepri­hă­ni­rii Domnului Hristos este pusă asu­pra copi­i­lor încer­cați, ispi­tiți, dar cre­din­cioși ai lui Dumnezeu. Rămășița cea des­con­si­de­ra­tă este îmbră­ca­tă în veș­min­te de sla­vă, pen­tru a nu mai fi mân­jiți nici­o­da­tă de stri­căciu­nea care este în lume. Numele lor sunt păs­tra­te  în Cartea Vieții Mielului, înscri­se prin­tre cre­din­cio­șii din toa­te vea­cu­ri­le. Ei au rezis­tat vicle­șu­gu­ri­lor amă­gi­to­ru­lui; n-au fost clin­tiți de la dato­ria lor de către răc­ne­tul bala­u­ru­lui. Acum sunt pe veci apă­rați de vicle­șu­gu­ri­le ispi­ti­to­ru­lui. Păcatele lor sunt trans­fe­ra­te asu­pra ace­lu­ia care este auto­rul păca­tu­lui. Și rămă­și­ța nu numai că este ier­ta­tă și pri­mi­tă, ci este și ono­ra­tă. „O mitră cura­tă” este pusă pe capul lor. Ei vor fi împă­rați și pre­oți pen­tru Dumnezeu. În vre­me ce Satana acu­za și încer­ca să nimi­ceas­că aceas­tă gru­pă, înge­rii cei sfinți, nevă­zuți, tre­ceau din­tr-o par­te în alta, punând asu­pra lor sigi­li­ul viu­lui Dumnezeu. Aceștia sunt cei ce stau pe Muntele Sionului cu Mielul, având pe frun­ți­le lor scris Numele Tatălui. Ei cân­tă o cân­ta­re nouă îna­in­tea tro­nu­lui, iar cân­te­cul ace­la nu-l poa­te învă­ța nimeni în afa­ră de cei o sută patru­zeci și patru de mii, care au fost răs­cum­pă­rați de pe pământ. „Ei urmea­ză pe Miel ori­un­de mer­ge El. Au fost răs­cum­pă­rați din­tre oameni, ca cel din­tâi rod pen­tru Dumnezeu și pen­tru Miel. Și în gura lor nu s-a găsit min­ciu­nă, căci sunt fără vină îna­in­tea sca­u­nu­lui de domnie a lui Dumnezeu.“ (Testimonies, vol. 5, p. 475, 476).

Cum putem ajun­ge la acea con­di­ție de biru­in­ță?

       „Dar mul­țu­mi­ri fie adu­se lui Dumnezeu, care ne dă biru­in­ța prin Domnul nos­tru Isus Hristos! De ace­ea, prea­iu­bi­ții mei frați, fiți tari, neclin­tiți, spo­riți tot­dea­u­na în lucrul Domnului, căci știți că oste­ne­a­la voas­tră în Domnul nu este zadar­ni­că.” (1 Corinteni 15:57, 58).

      „Neprihănirea ves­ti­tă de Hristos este con­for­ma­rea ini­mii și a vie­ții față de voia lui Dumnezeu. Oamenii păcă­toși pot să devi­nă drepți numai dacă au cre­din­ță în Dumnezeu și dacă păs­trea­ză o vie legă­tu­ră cu El. Atunci ade­vă­ra­ta evla­vie va înăl­ța gân­du­ri­le și va înno­bi­la via­ța. Atunci for­me­le exte­ri­oa­re ale reli­gi­ei sunt în armo­nie cu cură­ția creș­ti­nă lăun­tri­că. Atunci cere­mo­n­i­i­le ceru­te în slu­j­ba lui Dumnezeu nu sunt ritu­a­luri fără rost ca ale fari­se­i­lor fățar­nici.” (Hristos, lumi­na lumii, p. 310).

      „Păcătosul poa­te găsi spe­ran­ță și nepri­hă­ni­re numai în Dumnezeu, și nicio făp­tu­ră uma­nă nu mai este nepri­hă­ni­tă, dacă nu are cre­din­ță în Dumnezeu și nu păs­trea­ză o legă­tu­ră vie cu El.” (Mărturii pen­tru pas­tori și slu­ji­to­rii Evangheliei, p. 366).

      Dragi frați, noi avem o lup­tă pen­tru a men­ți­ne legă­tu­ra noas­tră cu Hristos prin stu­di­e­rea și ascul­ta­rea de Cuvântul lui Dumnezeu și repre­zen­ta­rea carac­te­ru­lui Său aca­să, la locul de mun­că și ori­un­de mer­gem. Lecțiile găsi­te în Ioan 15 tre­bu­ie să fie lua­te în seri­os. Hristos a spus: „Eu sunt Vița, voi sun­teți mlă­di­țe­le. Cine rămâ­ne în Mine și în cine rămân Eu adu­ce mul­tă roa­dă, căci, des­păr­țiți de Mine, nu puteți face nimic.” (Ioan 15:5).

      „Sufletul, care era mort în nele­giu­iri și păca­te, pri­meș­te via­ță prin legă­tu­ra cu Hristos. Unirea cu El se face prin cre­din­ța în El ca Mântuitor per­so­nal. Păcătosul își uneș­te slă­bi­ciu­nea cu tăria lui Hristos, goli­ciu­nea sa cu pli­nă­ta­tea lui Hristos, nimic­ni­cia sa cu pute­rea dăi­nu­i­toa­re a lui Hristos. Apoi el are gân­dul lui Hristos. Natura ome­neas­că a lui Hristos a atins natu­ra noas­tră ome­neas­că și natu­ra noas­tră ome­neas­că a atins divi­ni­ta­tea. În felul aces­ta, prin lucra­rea Duhului Sfânt, omul ajun­ge păr­taș al natu­rii dum­ne­ze­iești. El este pri­mit în Cel Preaiubit.

      Această uni­re cu Hristos, oda­tă rea­li­za­tă, tre­bu­ie men­ți­nu­tă. Hristos a zis: „Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâ­ne în voi. După cum mlă­di­ța nu poa­te adu­ce roa­dă de la sine, dacă nu rămâ­ne în viță, tot așa nici voi nu puteți adu­ce roa­dă, dacă nu rămâ­neți în Mine”. Aceasta nu este o atin­ge­re întâm­plă­toa­re și nici o legă­tu­ră din când în când. Mlădița ajun­ge par­te inte­gran­tă din vița cea vie. Revărsarea de via­ță, tărie și pute­re de rodi­re de la rădă­ci­nă la ramuri este neîm­pie­di­ca­tă și con­stan­tă. Despărțită de viță, mlă­di­ța nu poa­te să tră­i­as­că. Nici voi, a zis Isus, nu puteți trăi des­păr­țiți de Mine. Viața pe care ați pri­mit-o de la Mine nu poa­te fi păs­tra­tă decât prin­tr-o legă­tu­ră neîn­tre­rup­tă. Fără Mine nu puteți birui nici un păcat și nu puteți să vă împo­tri­viți nici unei ispi­te.” (Hristos, lumi­na lumii, p. 675, 676).

      În ulti­me­le sale zile, Iosua a făcut un apel puter­nic pen­tru o refor­mă prin­tre isra­e­liți: „Acum, temeți-vă de Domnul și slu­jiți-I cu sin­ce­ri­ta­te și în ade­văr. Depărtați dum­ne­ze­ii căro­ra le-au slu­jit părin­ții voș­tri din­co­lo de râu și în Egipt și slu­jiți Domnului. Și dacă vi se pare greșit să slu­jiți Domnului, ale­geți astăzi cui vreți să slu­jiți: sau dum­ne­ze­i­lor căro­ra le slu­jeau părin­ții voș­tri din­co­lo de râu, sau dum­ne­ze­i­lor amo­ri­ți­lor, în a căror țară locu­iți. Cât des­pre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.” Poporul a răs­puns și a zis: „Departe de noi gân­dul să pără­sim pe Domnul și să slu­jim altor dum­ne­zei. Căci Domnul este Dumnezeul nos­tru. El ne-a scos din țara Egiptului, din casa robiei, pe noi și pe părin­ții noș­tri; El a făcut îna­in­tea ochi­lor noș­tri ace­le minuni mari și ne-a păzit în tot tim­pul dru­mu­lui pe care l-am urmat și în mij­lo­cul tutu­ror popoa­re­lor pe la care am tre­cut. El a izgo­nit dina­in­tea noas­tră pe toa­te popoa­re­le și pe amo­ri­ții care locu­iau țara aceas­ta. Și noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nos­tru.” Iosua a zis popo­ru­lui: „Voi nu veți putea să slu­jiți Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ier­ta fără­de­le­gi­le și păca­te­le.” (Iosua 24:14–19 engl.).

       „Înainte de a putea fi vor­ba de o con­ti­nuă refor­mă, popo­rul tre­bu­ia să ajun­gă con­ști­ent de pro­pria sa nepu­tin­ță de a ascul­ta de Dumnezeu. Ei căl­ca­se­ră Legea Sa, aceas­ta îi con­dam­na ca vino­vați și nu ofe­rea nici o cale de scă­pa­re. Atâta timp cât se încre­deau în pro­pria lor pute­re și drep­ta­te, le era cu nepu­tin­ță să-și asi­gu­re ier­ta­rea păca­te­lor; ei nu erau în sta­re să satis­fa­că cerin­țe­le Legii desă­vâr­și­te a lui Dumnezeu și era în zadar fap­tul că se anga­ja­se cu legământ să-I ser­veas­că lui Dumnezeu. Numai prin cre­din­ța lui Hristos puteau ei să-și asi­gu­re ier­ta­rea păca­te­lor și să pri­meas­că pute­rea de a ascul­ta de Legea lui Dumnezeu. Era nece­sar ca ei să înce­te­ze a se mai încre­de în pro­pri­i­le lor stră­du­in­țe de a fi mân­tu­iți, ei tre­bu­ia să se încrea­dă cu totul în meri­te­le Mântuitorului făgă­du­it, dacă doreau să fie accep­tați de Dumnezeu.” (Patriarhi și pro­feți, p. 524).

      Fie ca Domnul să ne dea aceas­tă expe­rien­ță esen­ți­a­lă în tim­pul aces­tei peri­oa­de de pro­bă.

Fratele vos­tru în bine­cu­vân­ta­ta spe­ran­ță,

Davi Paes Silva.