Centrul Educațional Copii de Caracter
Va salut cu pace, dragi părinți !
Doresc să vă invit cu căldură la un nou eveniment destinat copilașilor noștri în care sa se bucure de părtășia cu Isus, de părtășia unii cu alții și de diferite activități specifice vârstei lor.
Ne bucuram sa ne întâlnim de aceasta data la Făgăraș. Pentru cazare, avem la dispoziție câteva camere la sediul uniunii si la frați acasă. Dacă cineva are cazare asigurata, rugam sa ne anunțe. Mâncarea o vom avea asigurată cu toții la biserica. Taxa de participare este de 150 de lei pentru cazare și masa pe toată perioada/adult și 50 de lei/copil, iar dacă aveți cazarea asigurata va fi de 100 de lei/adult si 50 de lei/copil. Dacă mai aveți prieteni sau cunoștințe care doresc sa participe la aceasta întâlnire va rog sa îmi comunicați.
Vineri seara vom avea activități pentru copii și adolescenți pe grupe de vârstă și în paralel o tema interesanta pentru părinți.
Sâmbăta, Școala de Sabat se va desfășura pe grupe de adulți, copii și adolescenți. Programul dinainte de masa va fi unul de învățătură atât pentru părinți cât și pentru copii. După amiaza, vom avea un program de lauda susținut de copilași. Tema pentru acest program este De mana cu Tata. Pentru a compune un program cât mai frumos am nevoie de sprijinul dumneavoastră. Pentru cei care vin din comunități mari cu mai mulți copilași pot pregăti câte un cântecel sau doua pe aceasta tema și de asemenea poezii, experiențe cu Isus sau povestioare din Biblie despre personaje care au ascultat de Tatăl nostru ceresc și sunt o inspirație pentru ei cărora sa le facă un scurt rezumat. Pentru aceasta rog ajutorul instructorilor de copii din aceste comunitati si va multumesc pentru implicarea dumneavoastră. Pentru cei care nu aparțin unei comunități mari, pot pregăti aceleași momente, dar individual. Așteptăm participarea tuturor copilașilor cu ceea ce pot ei sa pregătească și doresc sa va mulțumesc anticipat pentru efortul pe care îl veți depune în pregătirea copilașilor. Vom avea și trei piese pe care va rog sa le repetați cu copilașii și le vor cânta cu toții împreună. Pe acestea le atașez în format audio-video și pdf
Pentru ziua de duminica, împreună cu Centrul Educațional Copii de Caracter organizam câteva ateliere de creație care se vor desfășura în centrul orașului lângă cetate. Acestea vor avea loc între orele 16:00 și 20:00 și se adresează atât copilașilor noștri cât și tuturor copiilor din oraș, de aceea depindem de primărie și ceilalți colaboratori ai noștri referitor la oră. Pentru duminica dimineața voi anunța în timp util care va fi programul. În cazul în care vremea este nefavorabilă, atelierele le vom tine la sediul nostru la o ora rezonabila pentru toată lumea.
Aștept înscrierile dumneavoastră cât de repede posibil, pana maxim în data de 20 mai, dar cu cât aflam mai repede numărul participanților, cu atât mai bine pentru o buna organizare a evenimentului.
Sa ne rugam pentru acest eveniment și pentru copilașii noștri sa se bucure alături de Isus și unii cu alții.
Cu toate celelalte detalii necesare voi reveni aici în timp util. Va doresc tuturor o zi frumoasă și liniștită.

PS. Dragi părinți de adolescenți, vom aborda teme și potrivite vârstei lor, așa ca ii așteptăm cu drag și pe ei și îi rugăm să ne ajute la programul de după amiaza.
