567. Străvechii pribegi în pustie

567. Străvechii pribegi în pustie

1. Străvechii pri­begi în pustie,
   De șerpi veni­noși fiind mușcați,
   Priveau la un șar­pe de-aramă
   Și-nda­tă erau vindecați.
   Azi, când șerpi de ispite
   Ne toar­nă în suflet venin,
   Să pri­vim spre jert­fa iubirii
   Și vom fi izbă­viți pe deplin.
2. Noi toți cei sal­vați prin credință,
   Prin tai­ni­cul Miel răstignit,
   Suntem mai curați ca un nufăr,
   Mai albi ca un crin înflorit.
   Că ori­când gla­sul lumii
   Ne-adu­ce în piept vre­un ecou,
   Noi pri­vim din nou spre Golgota
   Și păca­tul dis­pa­re din nou.
3. Prietene drag, ține minte
   Și-ascul­tă Cuvântul cel viu,
   Învață secre­tul salvării,
   Ce‑a fost învă­țat în pustiu!
   Vechii șerpi, de-altădată
   Sunt duhuri lup­tând dușmănos,
   Ce-au învins prin rău lumea-ntreagă
   Dar au fost biruite‑n Hristos!

Versurile: Necunoscut
Muzica: Hellen H. Lemmel, 1922 (1863–1961)