286. Isus iubit
- Partitura
- Versuri

286. Isus iubit
- Isus iubit, a noastră tinerețe
Sub crucea Ta, ca jertfă Ți-am adus.
Cu strălucirea sfintei Tale fețe,
Tu-mbrac-o‑n slava zărilor de sus.
Cu strălucirea sfintei Tale fețe,
Tu-mbrac-o‑n slava zărilor de sus. - E singurul dar ce-Ți putem aduce,
În schimbu-atâtor veci de frumuseți,
Ce ne-ai gătit prin jertfa de pe cruce,
În cerul fericitei tinereți.
Ce ne-ai gătit prin jertfa de pe cruce,
În cerul fericitei tinereți. - Condu-ne Tu pe drumuri de lumină,
Spre culmi cerești de har să năzuim.
Aprinde‑n noi dorința Ta divină:
Din slăvi în slăvi spre Tine să plutim.
Aprinde‑n noi dorința Ta divină:
Din slăvi în slăvi spre Tine să plutim. - În ochi ne dă lumina fericirii,
În piept puteri de jertfă să ne-aduni,
În glas ne-adu chemările iubirii
Și-apoi în lumea asta să ne pui.
În glas ne-adu chemările iubirii
Și-apoi în lumea asta să ne pui. - Te-om predica cu drag la-ntreaga lume
Cu zel și cu avânt nebiruit.
Muri-vom pentru dulcele Tău nume,
Tot fericiți, precum am și trăit.
Muri-vom pentru dulcele Tău nume,
Tot fericiți, precum am și trăit.
Versurile: Traian Dorz
Muzica: T. C. Adorian
