227. Spre a Domnului cetate

227. Spre a Domnului cetate

1. Spre a Domnului cetate,
   Noi voioși călătorim,
   Chiar de bân­tu­ie furt­u­na, noi o știm!
   Drumul vie­ții urcă-ntruna,
   Întâlnind duș­mani mereu,
   Pe aceas­tă cale, am por­nit și eu!
   • Calea vie­ții urcă-ntruna,
     Doar pe ea pri­mești cununa.
     Cei ce merg mereu pe ea
     Lângă Domnul, în mări­re, toți vor sta!
2. Calea-aceas­ta e spinoasă,
   Și adesea‑i drum stâncos,
   Dar pe ea ‘nain­tea noas­tră e Hristos!
   Când vre­un spin înțeapă-amarnic
   El te va tămădui,
   Vezi tot mai aproa­pe tu de El să fii!
3. La sfâr­șit este‑o cetate,
   Pentru ori­ce peregrin,
   Și în ea se-adă­pos­teș­te- ori­ce străin.
   Acolo e bucurie,
   Pentru ori­ce chinuit,
   Căci dure­rea și ama­rul s‑au sfârșit!

Versurile: Din I.C. ale AZSMR
Muzica: James M. Black, 1893 (1856–1938)