Respingerea — Radu Ioniță
„A venit la ai Săi și ai Săi nu L‑au primit”…
„Nu vrem ca Acesta să domnească peste noi”:
„Răstignește‑L, Pilat!”
Vai câtă orbire! Cum au putut fi atât de întunecați? Cum au putut să‑L respingă? Să vină Mesia Cel promis, și chiar nimeni să nu‑L aștepte. Nici în Ierusalim, nici măcar la Templu. Să cânte, să învețe despre El sute de ani, și când a venit, tocmai ei, moștenitorii făgăduinței, să nu‑L primească! Să vadă minunile Sale, și de fiecare dată, în loc să se plece înaintea Lui cu bucurie, să se împietrească ei și mai tare, și până la urmă să Îl dea morții! Cum a fost posibil? Dacă aș fi fost eu în locul lor!…
De câte ori nu ne gândim astfel?!
Și totuși, la o privire mai atentă, se pare că facem exact același lucru. Dacă nu cumva chiar mai rău. Cum e posibil ca noi, așteptători ai venirii Sale, învățăcei la picioarele Sale de ani buni, să experimentăm alunecări, căderi, naufragii? Să vedem familii destrămate, copii care se îndepărtează, să vedem în noi înșine orice altceva numai Hristos și caracterul Său nu! Cum e posibil? Cu Cartea în mână, cu potop de lumină la îndemână, și totuși parcă înghețați, împietriți în neputință! Cum se instalează această împietrire? Ce mai poate fi făcut?
Există o cutremurătoare metaforă pe tema aceasta, în Australia de Vest. O moară de apă, care de la o vreme n‑a mai „vrut” să se învârtă sub puterea apei. A strâns nisip (griji, nemulțumiri, îndoieli) și a mers o vreme tot mai „scârțâit”. Până s‑a oprit. De tot. Ce credeți că a ajuns astăzi? Sunt mii de turiști care o vizitează anual. O mare piatră, cântărind câteva tone, care mai amintește încă de moara de acum 300 de ani. Ce uimește însă e că apa continuă, încă, să o îmbie, clipă de clipă. Împietrită, moara nu mai răspunde demult…
În celebrul caz al împietririi inimii omenești, citim că „Dumnezeu a împietrit inima lui faraon…” Așa? Deci Dumnezeu l‑a împietrit? Atunci de ce‑i mai bagă vină? Să medităm puțin. Cum împietrește Dumnezeu inima cuiva? Poate El, care este dragoste, să „trimită o lucrare de rătăcire”? Își propune El să împietrească pe cineva, ca mai apoi să‑l piardă? Sau cum?
Nu, nicidecum! „Nu a fost folosită nici o putere supranaturală pentru a împietri inima lui faraon.” „Dumnezeu i‑a dat lui faraon dovada cea mai izbitoare a puterii divine, dar monarhul a refuzat cu încăpățânare să dea ascultare luminii.
Fiecare desfășurare a puterii infinite pe care o el respingea îl făcea și mai hotărât în răzvrătirea lui. Sămânța revoltei, pe care a semănat‑o atunci când a respins cea dintâi minune, și‑a adus roadele.” (PP pag. 268)
Deci cum a împietrit Dumnezeu inima lui faraon? Prin manifestarea dragostei și puterii Sale salvatoare! Cu fiecare desfășurare de putere, crescândă, Dumnezeu lucra la salvarea sa. Atunci de ce nu s‑a salvat?! De ce s‑a împietrit? Din pricina atitudinii, a răspunsului său la dragostea dumnezeiască! „[Odată] cu fiecare respingere a adevărului, mințile oamenilor se vor întuneca mai mult, inimile lor se vor împietri și mai tare, până când vor fi zăvorâte într‑o împietrire necredincioasă…” (ML pag. 603).
Nu Dumnezeu ne împietrește prin darurile Lui bune, ci noi ne împietrim, primindu-le rău! Respingându-le! Încăpățânându-ne să facem după capul nostru! Și atunci cine e de vină pentru consecințe? „Rezistând influenței Duhului Sfânt, oamenii ajung nepăsători sau chiar neglijenți față de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei înșiși sunt răspunzători pentru împietrirea inimii lor…” (PD pag. 56).
Cu adevărat vrednic de gândit… Cum să nu îți pui problema… Mai scapă faraon, din jocul acesta al răzvrătirii, al morții? Mai scapă Acan, mai scapă Iuda? Răspunsul plin de har al Tatălui nostru Ceresc, Iubitor, este „Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi,” pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.”
Astăzi să ne întoarcem! Astăzi să‑L primim! Astăzi să Îi cerem iertare, în pocăință! Astăzi să acceptăm cu smerenie orice ne cere, sau ne mustră! Și așa, chiar și o inimă în mare parte împietrită, în mâna Sa, poate trece de la moarte la viață!
Cum?
„Vă voi da o inimă nouă, și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele. Veți locui în țara,…” (Ezechiel 36:26–28), țara aceea bună, pe care S‑a dus să o pregătească pentru noi. Țara aceea în care Hristos e totul, și neprihănirea Sa umple fiecare piept! Vrei și tu să fii acolo? Fie ca El să ne ajute, fiindcă chiar aceasta e și voința Sa! Să putem spune împreună cu David, „Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m‑ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.” Amin.