Pierdut în biserică? — Mesaj de la Președintele CG
Roanoke, 9 martie 2015
Iubiți frați din întreaga lume,
Salutări creștine cu Luca 15:8–10: „Sau care femeie, dacă are zece lei din argint și pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa și nu caută cu băgare de seamă până când îl găsește? După ce l‑a găsit, cheamă pe prietenele și vecinele ei și zice: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit leul pe care‑l pierdusem.” Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.”
După prezentarea predicii în Sabat, un predicator a mers la ușa bisericii pentru a saluta participanții. Terminând cu salutările, el s‑a întors la amvon pentru a‑și lua cărțile. Acolo a întâlnit un băiețel plângând. Întrebându‑l de ce plânge, copilul a răspuns cu ochii plini de lacrimi: „Sunt pierdut. Părinții mei au uitat de mine.” După considerarea acestei situații neobișnuite predicatorul a spus pentru el însuși:
„Pierdut în biserică!”
Parabola monedei pierdute are o aplicație specială pentru acei care sunt pierduți în familii și în biserică. Moneda pierdută nu este vinovată. Din parabolă reiese că femeia este cea care a pierdut‑o. Moneda nu știe că este pierdută și nu poate găsi drumul înapoi. Femeia trebuie să facă ceva. În parabolă, femeia aprinde lumina, mătură casa și caută cu atenție până ce găsește moneda pierdută.
Există multe familii ai căror copii sunt pierduți de Domnul. Părinții nu realizează aceasta și, de asemenea, nici copiii. Este un tablou foarte trist. Întrucât copiii noștri merg la biserică, cresc participând la programe, noi suntem ispitiți să considerăm, ca de la sine înțeles, că ei sunt salvați. Dar, Îl cunosc ei pe Isus ca Mântuitor personal? Le povestesc părinții despre Mântuitorul? Își iau ei timp să se roage și să studieze Cuvântul lui Dumnezeu cu ei?
Ce se poate spune de acei care participă cu regularitate la serviciile bisericii și chiar sunt membri în bună regulă? Ei, de asemenea, poate nu‑L cunosc pe Mântuitorul din experiență personală. Mulți chiar au responsabilități în biserică, și, asemenea lui Nicodim, au nevoie de nașterea din nou. Nicodim era un conducător religios, membru în Sinedriu, și un susținător generos al bisericii, dar Hristos i‑a spus clar: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu… Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” Ioan 3:3, 5
Preocuparea noastră principală este cu privire la copiii și tinerii noștri din întreaga lume. Primesc ei o atenție spirituală individualizată și potrivită din partea părinților, a predicatorilor, a lucrătorilor biblici și a liderilor bisericii?
În unele țări pe care le-am vizitat, am văzut clar că mulți din copiii și tinerii noștri se pierd, fie în biserică, fie în afara bisericii. Ei au nevoie de mult mai multă atenție din partea noastră a tuturor. Pe de altă parte apreciem foarte mult lucrarea pe care profesorii noștri o fac în favoarea copiilor noștri în multe biserici. Acei profesori au nevoie de o încurajare puternică din partea predicatorilor, prezbiterilor și lucrătorilor biblici, astfel încât lucrarea lor să fie cât mai eficientă.
Iubiți frați, părinți, predicatori, prezbiteri și conducători, trebuie să ne ridicăm imediat și să începem o lucrare serioasă în cămin și în biserică. Haideți să acordăm o atenție specială copiilor și tinerilor. Un predicator cu experiență ne‑a spus că, în multe cazuri, noi cheltuim mulți bani să aducem oameni din afară (și este drept) dar, în același timp neglijăm salvarea acelora care sunt deja în interiorul bisericii și nu primesc nicio atenție.
„Drahma pierdută reprezintă pe aceia care sunt pierduți în greșelile și păcatele lor, dar care nu au simțământul stării lor. Ei s‑au înstrăinat de Dumnezeu, dar ei nu-și dau seama de aceasta. Sufletele lor sunt în primejdie, dar ei sunt inconștienți și nepăsători. În această parabolă, Domnul Hristos ne spune că și aceia care sunt indiferenți față de cerințele lui Dumnezeu formează totuși obiectul iubirii Sale pline de milă. Aceștia trebuie căutați, căci ei trebuie să fie aduși înapoi la Dumnezeu.
Dacă în familie se află un copil care este inconștient de starea lui păcătoasă, părinții n‑ar trebui să aibă odihnă. Să se aprindă lumina. Cercetați Cuvântul lui Dumnezeu, și în lumina lui, să se cerceteze în mod sincer totul în cămin, să se vadă de ce este pierdut acest copil. Părinții să-și cerceteze inimile lor, să-și examineze obiceiurile și practicile lor. Copiii sunt moștenirea lui Dumnezeu, și noi suntem răspunzători față de El pentru felul în care administrăm proprietatea Lui.
Sunt părinți, tați și mame, care doresc să lucreze în unele câmpuri misionare; sunt foarte mulți aceia care sunt foarte activi în lucrarea creștină în afara căminului, în timp ce propriii lor copii sunt străini de Mântuitorul și de iubirea Lui. Mulți părinți încredințează lucrarea câștigării copiilor lor pentru Hristos, pastorului sau instructorului Școlii de Sabat, dar făcând astfel, ei își neglijează răspunderea pe care le‑a dat‑o Dumnezeu. Educarea și pregătirea copiilor lor pentru a fi creștini este lucrarea cea mai înaltă pe care părinții o pot face pentru Dumnezeu. Aceasta este o lucrare care cere o muncă plină de răbdare, o viață întreagă de eforturi făcute în mod chibzuit și cu perseverență. Neglijând această comoară ce ne‑a fost încredințată, ne dovedim slujitori necredincioși. Dumnezeu nu va accepta nici un fel de scuză pentru o astfel de neglijență.
Dar aceia care se fac vinovați de o astfel de neglijență nu trebuie să dispere. Femeia care și‑a pierdut banul l‑a căutat până când l‑a găsit. Tot astfel, cu iubire, credință și rugăciune, părinții să lucreze pentru casa lor, până când, plini de bucurie, pot veni la Dumnezeu spunând: „Iată, eu și copiii pe care mi i‑a dat Domnul”. Isaia 8:18.” Parabolele Domnului Hristos, pg. 193–196. (Sublinierea autorului)
Înainte de a doua venire a lui Hristos, Dumnezeu așteaptă ca noi să împlinim sarcina profetizată în Maleahi 4:5–6: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată. El va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem!”
„Cum pot eu suporta gândul că cei mai mulți dintre tinerii acestui veac vor pierde viața veșnică! O, fie ca sunetul muzicii instrumentale să înceteze și ca ei să nu mai irosească timpul atât de prețios după plăcerea imaginației lor. O, fie ca ei să dedice mai puțin timp pentru îmbrăcăminte și conversație fără rost, și să înalțe către Dumnezeu rugăciuni serioase și disperate, pentru o experiență sănătoasă. Este mare nevoie de o îngrijită cercetare de sine, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu; fiecare să-și pună întrebarea: „Sunt eu sănătos sau stricat cu inima? Sunt eu renăscut în Hristos sau mai sunt încă cu o inimă firească, cu o haină nouă pusă pe deasupra”? Oprește-te la tribunalul cel mare și, în lumina lui Dumnezeu, cercetează să vezi dacă există vreun păcat tainic pe care‑l îndrăgești, vreun idol pe care nu l‑ai sacrificat. Roagă-te, da, roagă-te cum nu te-ai rugat niciodată mai înainte, ca să nu fii înșelat de trucurile lui Satana, astfel încât să nu poți renunța la un spirit nepăsător, ușuratic și amăgitor și să participi la îndatoririle religioase doar spre a‑ți liniști conștiința.” 2T pg. 144
Dorim să ne punem pe noi înșine sub controlul Duhului Sfânt așa încât El să facă o lucrare specială în favoarea copiilor, a celor mici și a tinerilor noștri? Fie ca Domnul să ne binecuvânteze din belșug ca să ducem la bun sfârșit, prin harul Său, această lucrare specială!
Fratele vostru în binecuvântata speranță,
Davi P. Silva
