Pierdut în biserică? — Mesaj de la Președintele CG

Roanoke, 9 mar­tie 2015

Iubiți frați din întrea­ga lume,

Salutări creș­ti­ne cu Luca 15:8–10: „Sau care feme­ie, dacă are zece lei din argint și pier­de unul din ei, nu aprin­de o lumi­nă, nu mătu­ră casa și nu cau­tă cu băga­re de sea­mă până când îl găseș­te? După ce l-a găsit, chea­mă pe pri­e­te­ne­le și veci­ne­le ei și zice: „Bucurați-vă împre­u­nă cu mine, căci am găsit leul pe care-l pier­du­sem.” Tot așa, vă spun că este bucu­rie îna­in­tea înge­ri­lor lui Dumnezeu pen­tru un sin­gur păcă­tos care se pocă­ieș­te.”

Pierdut în biserică, parabola drahmei

După pre­zen­ta­rea pre­di­cii în Sabat, un pre­di­ca­tor a mers la ușa bise­ri­cii pen­tru a salu­ta par­ti­ci­pan­ții. Terminând cu salu­tă­ri­le, el s-a întors la amvon pen­tru a-și lua căr­ți­le. Acolo a întâl­nit un băie­țel plân­gând. Întrebându-l de ce plân­ge, copi­lul a răs­puns cu ochii plini de lacri­mi: „Sunt pier­dut. Părinții mei au uitat de mine.” După con­si­de­ra­rea aces­tei situ­a­ții neo­biș­nu­i­te pre­di­ca­to­rul a spus pen­tru el însuși:

„Pierdut în biserică!”

Parabola mone­dei pier­du­te are o apli­ca­ție spe­cia­lă pen­tru acei care sunt pier­duți în fami­lii și în bise­ri­că. Moneda pier­du­tă nu este vino­va­tă. Din para­bo­lă reie­se că feme­ia este cea care a pier­dut-o. Moneda nu știe că este pier­du­tă și nu poa­te găsi dru­mul îna­poi. Femeia tre­bu­ie să facă ceva. În para­bo­lă, feme­ia aprin­de lumi­na, mătu­ră casa și cau­tă cu aten­ție până ce găseș­te mone­da pier­du­tă.

Există mul­te fami­lii ai căror copii sunt pier­duți de Domnul. Părinții nu rea­li­zea­ză aceas­ta și, de ase­me­nea, nici copi­ii. Este un tablou foar­te trist. Întrucât copi­ii noș­tri merg la bise­ri­că, cresc par­ti­ci­pând la pro­gra­me, noi sun­tem ispi­tiți să con­si­de­răm, ca de la sine înțe­les, că ei sunt sal­vați. Dar, Îl cunosc ei pe Isus ca Mântuitor per­so­nal? Le poves­tesc părin­ții des­pre Mântuitorul? Își iau ei timp să se roa­ge și să stu­die­ze Cuvântul lui Dumnezeu cu ei?

Ce se poa­te spu­ne de acei care par­ti­ci­pă cu regu­la­ri­ta­te la ser­vi­ci­i­le bise­ri­cii și chiar sunt mem­bri în bună regu­lă? Ei, de ase­me­nea, poa­te nu-L cunosc pe Mântuitorul din expe­rien­ță per­so­na­lă. Mulți chiar au res­pon­sa­bi­li­tăți în bise­ri­că, și, ase­me­nea lui Nicodim, au nevo­ie de naș­te­rea din nou. Nicodim era un con­du­că­tor reli­gi­os, mem­bru în Sinedriu, și un sus­ți­nă­tor gene­ros al bise­ri­cii, dar Hristos i-a spus clar: „Adevărat, ade­vă­rat îți spun că, dacă un om nu se naș­te din nou, nu poa­te vedea Împărăția lui Dumnezeu… Adevărat, ade­vă­rat îți spun că, dacă nu se naș­te cine­va din apă și din Duh, nu poa­te să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” Ioan 3:3, 5

Preocuparea noas­tră prin­ci­pa­lă este cu pri­vi­re la copi­ii și tine­rii noș­tri din întrea­ga lume. Primesc ei o aten­ție spi­ri­tu­a­lă indi­vi­du­a­li­za­tă și potri­vi­tă din par­tea părin­ți­lor, a pre­di­ca­to­ri­lor, a lucră­to­ri­lor biblici și a lide­ri­lor bise­ri­cii?

În une­le țări pe care le-am vizi­tat, am văzut clar că mulți din copi­ii și tine­rii noș­tri se pierd, fie în bise­ri­că, fie în afa­ra bise­ri­cii. Ei au nevo­ie de mult mai mul­tă aten­ție din par­tea noas­tră a tutu­ror. Pe de altă par­te apre­ci­em foar­te mult lucra­rea pe care pro­fe­so­rii noș­tri o fac în favoa­rea copi­i­lor noș­tri în mul­te bise­rici. Acei pro­fe­sori au nevo­ie de o încu­ra­ja­re puter­ni­că din par­tea pre­di­ca­to­ri­lor, prez­bi­te­ri­lor și lucră­to­ri­lor biblici, ast­fel încât lucra­rea lor să fie cât mai efi­cien­tă.

Iubiți frați, părinți, pre­di­ca­tori, prez­bi­teri și con­du­că­tori, tre­bu­ie să ne ridi­căm ime­di­at și să înce­pem o lucra­re seri­oa­să în cămin și în bise­ri­că. Haideți să acor­dăm o aten­ție spe­cia­lă copi­i­lor și tine­ri­lor. Un pre­di­ca­tor cu expe­rien­ță ne-a spus că, în mul­te cazuri, noi chel­tu­im mulți bani să adu­cem oameni din afa­ră (și este drept) dar, în ace­lași timp negli­jăm sal­va­rea ace­lo­ra care sunt deja în inte­ri­o­rul bise­ri­cii și nu pri­mesc nicio aten­ție.

„Drahma pier­du­tă repre­zin­tă pe ace­ia care sunt pier­duți în gre­șe­li­le și păca­te­le lor, dar care nu au sim­țămân­tul stă­rii lor. Ei s-au înstră­i­nat de Dumnezeu, dar ei nu-și dau sea­ma de aceas­ta. Sufletele lor sunt în pri­mej­die, dar ei sunt incon­ști­enți și nepă­să­tori. În aceas­tă para­bo­lă, Domnul Hristos ne spu­ne că și ace­ia care sunt indi­fe­renți față de cerin­țe­le lui Dumnezeu for­mea­ză totuși obiec­tul iubi­rii Sale pli­ne de milă. Aceștia tre­bu­ie cău­tați, căci ei tre­bu­ie să fie aduși îna­poi la Dumnezeu.

Dacă în fami­lie se află un copil care este incon­ști­ent de sta­rea lui păcă­toa­să, părin­ții n-ar tre­bui să aibă odih­nă. Să se aprin­dă lumi­na. Cercetați Cuvântul lui Dumnezeu, și în lumi­na lui, să se cer­ce­te­ze în mod sin­cer totul în cămin, să se vadă de ce este pier­dut acest copil. Părinții să-și cer­ce­te­ze ini­mi­le lor, să-și exa­mi­ne­ze obi­ce­iu­ri­le și prac­ti­ci­le lor. Copiii sunt moș­te­ni­rea lui Dumnezeu, și noi sun­tem răs­pun­ză­tori față de El pen­tru felul în care admi­nis­trăm pro­pri­e­ta­tea Lui.

Sunt părinți, tați și mame, care doresc să lucre­ze în une­le câm­puri misio­na­re; sunt foar­te mulți ace­ia care sunt foar­te activi în lucra­rea creș­ti­nă în afa­ra cămi­nu­lui, în timp ce pro­pri­ii lor copii sunt stră­ini de Mântuitorul și de iubi­rea Lui. Mulți părinți încre­din­țea­ză lucra­rea câști­gă­rii copi­i­lor lor pen­tru Hristos, pas­to­ru­lui sau instruc­to­ru­lui Școlii de Sabat, dar făcând ast­fel, ei își negli­jea­ză răs­pun­de­rea pe care le-a dat-o Dumnezeu. Educarea și pre­gă­ti­rea copi­i­lor lor pen­tru a fi creș­tini este lucra­rea cea mai îna­l­tă pe care părin­ții o pot face pen­tru Dumnezeu. Aceasta este o lucra­re care cere o mun­că pli­nă de răb­da­re, o via­ță întrea­gă de efor­turi făcu­te în mod chi­b­zu­it și cu per­se­ve­ren­ță. Neglijând aceas­tă comoa­ră ce ne-a fost încre­din­ța­tă, ne dove­dim slu­ji­tori necre­din­cioși. Dumnezeu nu va accep­ta nici un fel de scu­ză pen­tru o ast­fel de negli­jen­ță.

Dar ace­ia care se fac vino­vați de o ast­fel de negli­jen­ță nu tre­bu­ie să dis­pe­re. Femeia care și-a pier­dut banul l-a cău­tat până când l-a găsit. Tot ast­fel, cu iubi­re, cre­din­ță și rugă­ciu­ne, părin­ții să lucre­ze pen­tru casa lor, până când, plini de bucu­rie, pot veni la Dumnezeu spu­nând: „Iată, eu și copi­ii pe care mi i-a dat Domnul”. Isaia 8:18.” Parabolele Domnului Hristos, pg. 193–196. (Sublinierea auto­ru­lui)

Înainte de a doua veni­re a lui Hristos, Dumnezeu așteap­tă ca noi să împli­nim sar­ci­na pro­fe­ti­za­tă în Maleahi 4:5–6: „Iată, vă voi tri­mi­te pe pro­ro­cul Ilie îna­in­te de a veni ziua Domnului, ziua ace­ea mare și înfri­co­șa­tă. El va întoar­ce ini­ma părin­ți­lor spre copii și ini­ma copi­i­lor spre părin­ții lor, ca nu cum­va, la veni­rea Mea, să lovesc țara cu bles­tem!”

„Cum pot eu supor­ta gân­dul că cei mai mulți din­tre tine­rii aces­tui veac vor pier­de via­ța veș­ni­că! O, fie ca sune­tul muzi­cii instru­men­ta­le să înce­te­ze și ca ei să nu mai iro­seas­că tim­pul atât de pre­ți­os după plă­ce­rea ima­gi­na­ți­ei lor. O, fie ca ei să dedi­ce mai puțin timp pen­tru îmbră­că­min­te și con­ver­sa­ție fără rost, și să îna­l­țe către Dumnezeu rugă­ciuni seri­oa­se și dis­pe­ra­te, pen­tru o expe­rien­ță sănă­toa­să. Este mare nevo­ie de o îngri­ji­tă cer­ce­ta­re de sine, în lumi­na Cuvântului lui Dumnezeu; fie­ca­re să-și pună între­ba­rea: „Sunt eu sănă­tos sau stri­cat cu ini­ma? Sunt eu renăs­cut în Hristos sau mai sunt încă cu o ini­mă fireas­că, cu o hai­nă nouă pusă pe dea­su­pra”? Oprește-te la tri­bu­na­lul cel mare și, în lumi­na lui Dumnezeu, cer­ce­tea­ză să vezi dacă exis­tă vre­un păcat tai­nic pe care-l îndră­gești, vre­un idol pe care nu l-ai sacri­fi­cat. Roagă-te, da, roa­gă-te cum nu te-ai rugat nici­o­da­tă mai îna­in­te, ca să nu fii înșe­lat de tru­cu­ri­le lui Satana, ast­fel încât să nu poți renun­ța la un spi­rit nepă­să­tor, ușu­ra­tic și amă­gi­tor și să par­ti­cipi la înda­to­ri­ri­le reli­gi­oa­se doar spre a-ți liniști con­ști­in­ța.” 2T pg. 144

Dorim să ne punem pe noi înși­ne sub con­tro­lul Duhului Sfânt așa încât El să facă o lucra­re spe­cia­lă în favoa­rea copi­i­lor, a celor mici și a tine­ri­lor noș­tri? Fie ca Domnul să ne bine­cu­vân­te­ze din bel­șug ca să ducem la bun sfâr­șit, prin harul Său, aceas­tă lucra­re spe­cia­lă!

Fratele vos­tru în bine­cu­vân­ta­ta spe­ran­ță,
Davi P. Silva