Familia creștină între ideal și realitate – partea 3

Familia creș­ti­nă între ide­al și realitate…
Seria: „Seminar de rela­ții și fami­lie” – Susținut la Campus Porumbacu între 17–19 ianu­a­rie 2014.
Prezintă: Marius Stroia

Sinopsis:

Familia creștină între ideal și realitate…

Satana este întot­dea­u­na gata să tra­gă foloa­se atunci când se ivesc situ­a­ții difi­ci­le și, spe­culând tră­să­tu­ri­le de carac­ter ere­di­ta­re, dis­cu­ta­bi­le, el încear­că să‑i înstră­i­ne­ze pe cei care s‑au unit prin legământ solemn îna­in­tea lui Dumnezeu. Prin acest legământ, ei au pro­mis să fie una, soția fiind de acord să-și iubeas­că și să se supu­nă soțu­lui, iar soțul făgă­du­ind că își va iubi și ocro­ti soția. Dacă se dă pe față ascul­ta­re de legea lui Dumnezeu, demo­n­ul cer­tu­ri­lor nu va avea acces în fami­lie, nu vor exis­ta inte­re­se dife­ri­te și nu va pro­du­ce înstră­i­na­rea celor doi. {CA 106.3}

Ca ori­ca­re din­tre daru­ri­le bune ale lui Dumnezeu încre­din­ța­te ome­ni­rii spre păs­tra­re, căsă­to­ria a fost per­ver­ti­tă de păcat; dar este sco­pul evan­ghe­li­ei să‑i res­ta­bi­leas­că fru­mu­se­țea și cură­ția… {CA 100.1}

Înțelegerea cores­pun­ză­toa­re a rela­ți­ei de căsă­to­rie con­sti­tu­ie lucra­rea între­gii vieți. Cei care se căsă­to­resc încep o ȘCOALĂ pe care nu o vor absolvi nici­o­da­tă în aceas­tă via­ță. {CA 105.1}

Oricât de aten­tă și înțe­leap­tă ar fi fost pre­gă­ti­rea în vede­rea căsă­to­ri­ei, puți­ne cupluri sunt pe deplin uni­te în momen­tul cere­mo­n­i­ei nun­ții. Adevărata uni­re a celor doi în căsă­to­rie este lucra­rea ani­lor care urmea­ză. {CA 105.2}

Cea din­tâi lucra­re a creș­ti­ni­lor este să fie uniți în fami­lie. {CA 37.4}

Mulți ajung în cri­za aces­tei boli prin căsă­to­rie ima­tu­ră, iar, când nou­ta­tea a tre­cut și când vra­ja dorin­ței după inti­mi­ta­te s‑a ter­mi­nat, una sau ambe­le păr­ți se tre­zesc la ade­vă­ra­ta lor sta­re. Atunci își dau sea­ma că nu se potri­vesc, însă sunt uniți pe via­ță. Legați unul de celă­lalt prin cel mai solemn jurământ, ei pri­vesc cu ini­mi­le zdro­bi­te îna­in­te, la via­ța neno­ro­ci­tă care îi așteap­tă. În situ­a­ția dată, ei ar tre­bui să facă tot ceea ce pot mai bine din aceas­ta, însă mulți nu fac acest lucru. {CA 84.3}

De fapt, de acum îna­in­te, atât soțul, cât și soția ar tre­bui să stu­die­ze toa­tă via­ța cum pot evi­ta tot ce ar crea con­tro­ver­se, și ast­fel legămân­tul căsă­to­ri­ei ar rămâ­ne nea­tins. {CA 85.1}

Multe căsă­to­rii aduc numai sufe­rin­ță; și totuși, min­ți­le tine­ri­lor alu­ne­că pe aceas­tă cale, deo­a­re­ce Satana îi con­du­ce într-aco­lo, făcându‑i să cre­a­dă că tre­bu­ie să se căsă­to­reas­că pen­tru a fi feri­ciți, ei nea­vând capa­ci­ta­tea de a fi stă­pâni pe sine sau de a între­ți­ne o fami­lie. Aceia care nu doresc să se adap­te­ze carac­te­ru­lui celui­lalt, evi­tând ast­fel neîn­țe­le­geri și cer­turi neplă­cu­te, ar tre­bui să nu facă acest pas. Însă aceas­ta este una din­tre cur­se­le ispi­ti­toa­re ale tim­pu­lui sfâr­și­tu­lui, prin care mii de per­soa­ne sunt rui­na­te pen­tru via­ța aceas­ta și cea vii­toa­re. {CA 84.2}

Veți fi amân­doi feri­ciți, dacă veți încer­ca să vă faceți pe plac unul altu­ia. Țineți feres­tre­le sufle­tu­lui închi­se față de cele pămân­tești și des­chi­se spre ceruri. {CA 96.1}

Dacă nu aveți dorin­țe sin­ce­re de a deve­ni copii ai lui Dumnezeu, nu veți înțe­le­ge în mod clar cum să vă aju­tați unul pe celă­lalt. Dovediți aten­ție și deli­ca­te­țe unul față de altul, renun­țând la pro­pri­i­le dorin­țe și sco­puri pen­tru a vă face unul pe altul feri­ciți. Înaintați zil­nic în cunoaș­te­rea de sine. Zi de zi, puteți învă­ța mai bine să vă con­so­li­dați punc­te­le sla­be din carac­ter. Domnul Isus va fi lumi­na, tăria, coroa­na moti­ve­lor voas­tre de bucu­rie pen­tru că I‑ați supus Lui voin­ța voas­tră… {CA 95.3}

Fiind insti­tu­i­tă de Dumnezeu, căsă­to­ria este o rân­du­ia­lă sfân­tă și nu tre­bu­ie pri­vi­tă într-un spi­rit ego­ist. {CA 70.1}

Păzește-te necon­te­nit să nu‑i faci loc ego­is­mu­lui. {CA 103.2}

În căs­ni­cie, băr­ba­ții și feme­i­le se poar­tă une­ori pre­cum niș­te copii răi și neas­cul­tă­tori. Soțul doreș­te în felul lui, soția în felul ei și nici unul nu vrea să cede­ze. O ase­me­nea sta­re nu poa­te adu­ce decât cea mai mare nefe­ri­ci­re. Atât soțul, cât și soția tre­bu­ie să fie bine­vo­i­tori a ceda în ce pri­veș­te calea sau păre­rea pro­prie. Nu exis­tă posi­bi­li­ta­tea de a fi feri­ciți, câtă vre­me amân­doi per­sis­tă în a face ceea ce le pla­ce. {CA 118.3}

Spiritul tău este greșit. Când iei o anu­mi­tă pozi­ție, nu cân­tă­rești bine ches­tiu­nea res­pec­ti­vă și nu ții cont de efec­tul pe care îl are men­ți­ne­rea vede­ri­lor tale și, într‑o manie­ră inde­pen­den­tă, le împle­tești în rugă­ciu­ni­le și con­ver­sa­ți­i­le tale, când știi bine că soția ta nu are ace­leași vederi cu tine. În loc să res­pecți sen­ti­men­te­le soți­ei tale și să eviți în mod bine­vo­i­tor, așa cum ar face‑o un gen­tle­man, ace­le subiec­te des­pre care știi că aveți păreri dife­ri­te, tot insiști asu­pra punc­te­lor și mani­fești o îndă­ră­t­ni­cie în a‑ți expri­ma pro­pri­i­le vederi, în ciu­da tutu­ror din pre­a­j­ma ta. Greșești soco­tind că cei din jurul tău nu au drep­tul să vadă lucru­ri­le dife­rit de cum le vezi tu. Aceste roa­de nu cresc în pomul numit creș­ti­nism. {CA 119.2}

Ai pro­pri­i­le tale vederi cu pri­vi­re la admi­nis­tra­rea fami­li­ei. Exerciți o pute­re inde­pen­den­tă, arbi­tra­ră, care nu îngă­du­ie liber­ta­te de voin­ță celor din jurul tău. Te con­si­deri sufi­cient de capa­bil pen­tru a fi capul fami­li­ei și simți că aceas­tă func­ție este îndes­tu­lă­toa­re pen­tru a‑l pune în miș­ca­re pe fie­ca­re mem­bru, așa după cum o mași­nă este pusă în miș­ca­re de mâi­ni­le meca­ni­cu­lui. Tu dic­tezi și îți asumi auto­ri­ta­te. Acest lucru nu pla­ce însă Cerului și‑i întris­tea­ză pe înge­rii plini de milă. … Te-ai sim­țit ofen­sat când soția ta a îndrăz­nit să aibă o păre­re dife­ri­tă de a ta sau să pună sub sem­nul între­bă­rii deci­zi­i­le tale. {CA 226.1}

Când ai luat o pozi­ție, ori­ca­re ar fi ea, rare­ori ești dori­tor să o retragi. Ești hotă­rât să-ți aduci la înde­pli­ni­re în mod hotă­rât pla­nu­ri­le tale, când de mul­te ori nu urmezi cur­sul care ar tre­bui, și ar tre­bui să vezi acest lucru. Ceea ce îți lip­seș­te este mai mul­tă, cu mult mai mul­tă dra­gos­te și stă­pâ­ni­re de sine și mai puțin din acea hotă­râre de a avea pro­pria ta cale, atât în cuvânt, cât și în fap­tă. În felul în care pro­ce­dezi acum, în loc să‑i unești pe cei din fami­lia ta, ești mai degra­bă ca o men­ghi­nă care îi strân­ge și îi chi­nu­ie pe cei din casă. {CA 225.1}

În încer­ca­rea ta de a‑i for­ța pe cei­lalți să-ți adu­că la înde­pli­ni­re ide­i­le, în toa­te deta­li­i­le, ade­se­ori aduci mai mul­tă vătă­ma­re în jur decât dacă ai renun­ța la ace­le lucruri. Acest lucru este ade­vă­rat chiar când ide­i­le tale sunt bune, însă în mul­te pri­vin­țe ele nu sunt corec­te; ele sunt exa­ge­ra­te, ca urma­re a felu­lui defec­tu­os în care le orga­ni­zezi, de ace­ea faci un lucru rău, într-un mod con­strân­g­ă­tor, nere­zo­na­bil. {CA 225.2}

Nu încer­ca să‑l silești pe celă­lalt să facă așa cum vrei tu. Nu poți face acest lucru și totuși să mai păs­trezi dra­gos­tea celui­lalt. Manifestările de voin­ță pro­prie dis­trug pacea și feri­ci­rea cămi­nu­lui. Nu lăsați ca via­ța voas­tră de căs­ni­cie să fie una de lup­tă! Dacă faceți acest lucru, atunci amân­doi veți fi nefe­ri­ciți. Dovediți bună­ta­te în vor­bi­re și blân­de­țe în fap­te, renun­țând la pro­pri­i­le dorin­țe. Vegheați asu­pra cuvin­te­lor pe care le ros­tiți, căci au o puter­ni­că influ­en­ță spre bine sau spre rău. Nu îngă­du­iți aspri­me în tonul cu care vor­biți. Aduceți în via­ța voas­tră uni­tă mireas­ma ase­mă­nă­rii cu Hristos. {CA 107.1}

Iubirea este o plan­tă de ori­gi­ne divi­nă, care tre­bu­ie îngri­ji­tă și cul­ti­va­tă. Familiile în care se mani­fes­tă afec­țiu­ne, ce ros­tesc cuvin­te dem­ne de încre­de­re, iubi­toa­re, vor fi feri­ci­te și vor exer­ci­ta o influ­en­ță înăl­ță­toa­re asu­pra tutu­ror ace­lo­ra cu care vin în con­tact. {CA 50.4}

Dragostea nu poa­te exis­ta, fără a fi dove­di­tă prin fap­te exte­ri­oa­re, tot așa după cum focul nu poa­te fi între­ți­nut fără com­bus­ti­bil. Tu, fra­te C, ai sim­țit că este înjo­si­tor pen­tru dem­ni­ta­tea ta să dove­dești dui­o­șie prin fap­te de bună­ta­te sau să cauți oca­zia de a‑ți ară­ta afec­țiu­nea față de soția ta prin cuvin­te dui­oa­se și aten­ție amabilă…

Lasă-ți gri­ji­le, îngri­jo­ră­ri­le și supă­ră­ri­le la locul de mun­că. Vino aca­să voios, mul­țu­mit, pri­e­te­nos, dui­os și iubi­tor. Va fi ast­fel mai bine decât să chel­tui bani pe medi­ca­men­te sau la medici pen­tru soția ta. Aceasta va fi sănă­ta­te pen­tru trup și tărie pen­tru suflet. Viețile voas­tre au fost foar­te neno­ro­ci­te. Fiecare din­tre voi ați con­tri­bu­it la aceas­ta. Lui Dumnezeu nu‑I face plă­ce­re să vă vadă nefe­ri­ciți; este o sta­re pe care ați generat‑o voi prin dorin­ța de a stă­pâni. {CA 111.2}

Sunt mulți care soco­tesc că expri­ma­rea iubi­rii con­sti­tu­ie o dova­dă de slă­bi­ciu­ne și ei men­țin o rezer­vă care îi res­pin­ge pe cei­lalți. Acest spi­rit stă­vi­leș­te des­fă­șu­ra­rea nor­ma­lă a ata­șa­men­tu­lui. Dacă impul­su­ri­le pri­e­te­noa­se, gene­roa­se, sunt res­pin­se, aces­tea se veș­te­jesc, iar ini­ma se înstră­i­nea­ză, devi­ne rece. Trebuie să ne ferim să facem aceas­tă gre­șe­a­lă. IUBIREA NU POATE EXISTA MULT TIMP FĂRĂ A FI EXPRIMATĂ. Nu lăsa ca ini­ma ace­lu­ia de care ești legat să flămân­zeas­că după bună­ta­te și sim­pa­tie. {CA 107.2}

Ai soco­tit ca fiind o dova­dă de slă­bi­ciu­ne să fii bun, dui­os și înțe­le­gă­tor și ai gân­dit că este mai pre­jos de dem­ni­ta­tea ta să vor­bești dui­os, blând și iubi­tor cu soția ta. Ai o con­cep­ție greși­tă cu pri­vi­re la ade­vă­ra­ta băr­bă­ție și dem­ni­ta­te. Faptele lip­si­te de bună­ta­te sunt o dova­dă vădi­tă de slă­bi­ciu­ne a carac­te­ru­lui tău. Ceea ce tu soco­tești slă­bi­ciu­ne Dumnezeu soco­teș­te a fi ade­vă­ra­ta cur­toa­zie creș­ti­nă, care tre­bu­ie pusă în prac­ti­că de ori­ce creș­tin; aces­ta este spi­ri­tul pe care l‑a dat pe față Domnul Hristos. {CA 228.1}

El va lup­ta să ros­teas­că cuvin­te de apre­ci­e­re, să cre­e­ze o atmosfe­ră de pace în cer­cul fami­li­ei. {CA 228.2}

Fiecare să ofe­re dra­gos­te, nu să o pre­tin­dă. Cultivați tot ceea ce aveți mai nobil și fiți gata să recu­noaș­teți cali­tă­ți­le celui­lalt. Conștiența fap­tu­lui că ești apre­ciat con­sti­tu­ie un sti­mul și o satis­fac­ție deo­se­bi­tă. Împreuna sim­ți­re și res­pec­tul încu­ra­jea­ză lup­ta spre desă­vâr­și­re și însăși iubi­rea creș­te când este sti­mu­la­tă spre țeluri nobi­le. {CA 107.3}

Niciodată, nici soțul și nici soția nu ar tre­bui să-și îngă­du­ie vreo glu­mă care ar leza sen­ti­men­te­le celui­lalt. Niciodată, nici soțul și nici soția nu ar tre­bui să se plân­gă unul de celă­lalt, nici măcar în glu­mă, pen­tru că îngă­du­i­rea frec­ven­tă în acest haz nechi­b­zu­it care pare cu totul nevi­no­vat va sfârși cu necaz și poa­te înstră­i­na­re unul de celă­lalt. Mi‑a fost ară­tat că tre­bu­ie să exis­te un scut sacru în jurul fie­că­rei fami­lii. {CA 177.1}

Dumnezeu ne încear­că, ne pune la pro­bă prin întâm­plă­ri­le obiș­nu­i­te ale vie­ții. Prin lucru­ri­le mici ies la ive­a­lă cămă­ru­țe­le ini­mii. Micile aten­ții, nenu­mă­ra­te­le inci­den­te mici și dove­zi­le de cur­toa­zie în lucru­ri­le obiș­nu­i­te ale vie­ții sunt cele care însu­mea­ză feri­ci­rea în via­ță; iar negli­ja­rea cuvin­te­lor pli­ne de bună­ta­te, încu­ra­ja­toa­re, iubi­toa­re, și a dove­zi­lor de cur­toa­zie con­tri­bu­ie lao­lal­tă la neno­ro­ci­rea vie­ții. Se va des­co­peri în cele din urmă că tăgă­du­i­rea de sine spre bine­le și feri­ci­rea celor din jurul nos­tru sunt în mod spe­cial avu­te în vede­re în cadrul rapor­tu­lui care se face în ceruri vie­ții noas­tre. De ase­me­nea, se va des­co­peri că gri­ja pen­tru pro­pria per­soa­nă, fără a ține sea­ma de bine­le și feri­ci­rea celor­lalți, nu tre­ce neob­ser­va­tă de Tatăl ceresc. {CA 108.2}

În loc să se scu­fun­de în mul­ți­mea tre­bu­ri­lor gos­po­dă­rești care o înro­besc, ar tre­bui ca soția și mama să-și ia timp să citeas­că, să se infor­meze, să‑i țină com­pa­nie soțu­lui ei și să urmă­reas­că dezvol­ta­rea fizi­că și min­ta­lă a copi­i­lor ei. Ea ar tre­bui să folo­seas­că cu înțe­lep­ciu­ne anu­mi­te oca­zii pen­tru a‑i influ­en­ța pe cei dragi în direc­ția unei vieți cu ide­a­luri îna­l­te. Soția tre­bu­ie să-și ia timp să facă din scum­pul Mântuitor un Tovarăș de zi cu zi și un Prieten apro­pi­at. Să-și ia timp să stu­die­ze Cuvântul Său, să mear­gă cu copi­ii pe câmp și să‑i învețe des­pre Dumnezeu, prin fru­mu­se­țea lucră­ri­lor Sale. {CA 110.1}

Cauza neîn­țe­le­ge­ri­lor și a discor­di­ei din fami­lii și din bise­ri­că este des­păr­ți­rea de Hristos. A fi aproa­pe de Hristos înseam­nă a fi aproa­pe unul de altul. Secretul ade­vă­ra­tei uni­tăți în bise­ri­că și fami­lie nu este diplo­ma­ția, admi­nis­tra­rea sau efor­tul supra­o­me­nesc de a învin­ge gre­u­tă­ți­le — deși aces­tea tre­bu­ie făcu­te — ci uni­rea cu Hristos. {CA 179.1}

Faceți ca atmosfe­ra cămi­nu­lui vos­tru să fie înmi­res­ma­tă de gri­jă și aten­ție dui­oa­să. Dacă v‑ați înstră­i­nat unii de alții și ați dat greș în a fi creș­tini după cum cere Biblia, con­ver­tiți-vă din nou; deo­a­re­ce carac­te­rul pe care îl aveți în tim­pul de pro­bă va fi carac­te­rul pe care îl veți avea la veni­rea Domnului Hristos. Dacă vrei să fii un sfânt în ceruri, tre­bu­ie să fii sfânt și pe pământ. Trăsăturile de carac­ter pe care le cul­tivi în via­ță nu vor fi schim­ba­te prin moar­te sau învi­e­re. Vei ieși din mor­mânt cu ace­eași dis­po­zi­ție pe care ai avut‑o în cămi­nul tău și în soci­e­ta­te. Domnul Isus nu ne schim­bă carac­te­rul la veni­rea Sa. Lucrarea de trans­for­ma­re tre­bu­ie făcu­tă acum. Viața noas­tră de zi cu zi deter­mi­nă des­ti­nul nos­tru. {CA 16.2}

O căsă­to­rie poa­te fi înte­me­ia­tă în sigu­ran­ță numai în Hristos. Dragostea ome­neas­că poa­te fi mani­fes­ta­tă prin legă­turi foar­te strân­se doar în măsu­ra în care este ali­men­ta­tă de dra­gos­tea divi­nă. Doar aco­lo unde domneș­te Hristos poa­te exis­ta dra­gos­te pro­fun­dă, ade­vă­ra­tă, nee­go­is­tă. {CA 68.2}

Este nevo­ie de reli­gie în cămin. Numai aceas­ta poa­te pre­ve­ni rele­le gro­za­ve, care amă­răsc atât de ade­sea via­ța de fami­lie. Doar aco­lo unde domneș­te Hristos poa­te exis­ta dra­gos­te pro­fun­dă, ade­vă­ra­tă, nee­go­is­tă. Atunci sufle­tul este aproa­pe de suflet și cele două vieți se împle­tesc armo­ni­os. {CA 94.3}

Inimile care sunt umplu­te cu dra­gos­tea lui Hristos nu se pot înstră­i­na nici­o­da­tă prea mult. Religia înseam­nă dra­gos­te, iar un cămin creș­tin este un loc în care domneș­te dra­gos­tea și expri­mă prin cur­te­nie și fap­te ale­se o cur­toa­zie ama­bi­lă. {CA 94.2}