Familia creștină între ideal și realitate – partea 3
Familia creștină între ideal și realitate…
Seria: „Seminar de relații și familie” – Susținut la Campus Porumbacu între 17–19 ianuarie 2014.
Prezintă: Marius Stroia
Sinopsis:
Familia creștină între ideal și realitate…
Satana este întotdeauna gata să tragă foloase atunci când se ivesc situații dificile și, speculând trăsăturile de caracter ereditare, discutabile, el încearcă să‑i înstrăineze pe cei care s‑au unit prin legământ solemn înaintea lui Dumnezeu. Prin acest legământ, ei au promis să fie una, soția fiind de acord să-și iubească și să se supună soțului, iar soțul făgăduind că își va iubi și ocroti soția. Dacă se dă pe față ascultare de legea lui Dumnezeu, demonul certurilor nu va avea acces în familie, nu vor exista interese diferite și nu va produce înstrăinarea celor doi. {CA 106.3}
Ca oricare dintre darurile bune ale lui Dumnezeu încredințate omenirii spre păstrare, căsătoria a fost pervertită de păcat; dar este scopul evangheliei să‑i restabilească frumusețea și curăția… {CA 100.1}
Înțelegerea corespunzătoare a relației de căsătorie constituie lucrarea întregii vieți. Cei care se căsătoresc încep o ȘCOALĂ pe care nu o vor absolvi niciodată în această viață. {CA 105.1}
Oricât de atentă și înțeleaptă ar fi fost pregătirea în vederea căsătoriei, puține cupluri sunt pe deplin unite în momentul ceremoniei nunții. Adevărata unire a celor doi în căsătorie este lucrarea anilor care urmează. {CA 105.2}
Cea dintâi lucrare a creștinilor este să fie uniți în familie. {CA 37.4}
Mulți ajung în criza acestei boli prin căsătorie imatură, iar, când noutatea a trecut și când vraja dorinței după intimitate s‑a terminat, una sau ambele părți se trezesc la adevărata lor stare. Atunci își dau seama că nu se potrivesc, însă sunt uniți pe viață. Legați unul de celălalt prin cel mai solemn jurământ, ei privesc cu inimile zdrobite înainte, la viața nenorocită care îi așteaptă. În situația dată, ei ar trebui să facă tot ceea ce pot mai bine din aceasta, însă mulți nu fac acest lucru. {CA 84.3}
De fapt, de acum înainte, atât soțul, cât și soția ar trebui să studieze toată viața cum pot evita tot ce ar crea controverse, și astfel legământul căsătoriei ar rămâne neatins. {CA 85.1}
Multe căsătorii aduc numai suferință; și totuși, mințile tinerilor alunecă pe această cale, deoarece Satana îi conduce într-acolo, făcându‑i să creadă că trebuie să se căsătorească pentru a fi fericiți, ei neavând capacitatea de a fi stăpâni pe sine sau de a întreține o familie. Aceia care nu doresc să se adapteze caracterului celuilalt, evitând astfel neînțelegeri și certuri neplăcute, ar trebui să nu facă acest pas. Însă aceasta este una dintre cursele ispititoare ale timpului sfârșitului, prin care mii de persoane sunt ruinate pentru viața aceasta și cea viitoare. {CA 84.2}
Veți fi amândoi fericiți, dacă veți încerca să vă faceți pe plac unul altuia. Țineți ferestrele sufletului închise față de cele pământești și deschise spre ceruri. {CA 96.1}
Dacă nu aveți dorințe sincere de a deveni copii ai lui Dumnezeu, nu veți înțelege în mod clar cum să vă ajutați unul pe celălalt. Dovediți atenție și delicatețe unul față de altul, renunțând la propriile dorințe și scopuri pentru a vă face unul pe altul fericiți. Înaintați zilnic în cunoașterea de sine. Zi de zi, puteți învăța mai bine să vă consolidați punctele slabe din caracter. Domnul Isus va fi lumina, tăria, coroana motivelor voastre de bucurie pentru că I‑ați supus Lui voința voastră… {CA 95.3}
Fiind instituită de Dumnezeu, căsătoria este o rânduială sfântă și nu trebuie privită într-un spirit egoist. {CA 70.1}
Păzește-te necontenit să nu‑i faci loc egoismului. {CA 103.2}
În căsnicie, bărbații și femeile se poartă uneori precum niște copii răi și neascultători. Soțul dorește în felul lui, soția în felul ei și nici unul nu vrea să cedeze. O asemenea stare nu poate aduce decât cea mai mare nefericire. Atât soțul, cât și soția trebuie să fie binevoitori a ceda în ce privește calea sau părerea proprie. Nu există posibilitatea de a fi fericiți, câtă vreme amândoi persistă în a face ceea ce le place. {CA 118.3}
Spiritul tău este greșit. Când iei o anumită poziție, nu cântărești bine chestiunea respectivă și nu ții cont de efectul pe care îl are menținerea vederilor tale și, într‑o manieră independentă, le împletești în rugăciunile și conversațiile tale, când știi bine că soția ta nu are aceleași vederi cu tine. În loc să respecți sentimentele soției tale și să eviți în mod binevoitor, așa cum ar face‑o un gentleman, acele subiecte despre care știi că aveți păreri diferite, tot insiști asupra punctelor și manifești o îndărătnicie în a‑ți exprima propriile vederi, în ciuda tuturor din preajma ta. Greșești socotind că cei din jurul tău nu au dreptul să vadă lucrurile diferit de cum le vezi tu. Aceste roade nu cresc în pomul numit creștinism. {CA 119.2}
Ai propriile tale vederi cu privire la administrarea familiei. Exerciți o putere independentă, arbitrară, care nu îngăduie libertate de voință celor din jurul tău. Te consideri suficient de capabil pentru a fi capul familiei și simți că această funcție este îndestulătoare pentru a‑l pune în mișcare pe fiecare membru, așa după cum o mașină este pusă în mișcare de mâinile mecanicului. Tu dictezi și îți asumi autoritate. Acest lucru nu place însă Cerului și‑i întristează pe îngerii plini de milă. … Te-ai simțit ofensat când soția ta a îndrăznit să aibă o părere diferită de a ta sau să pună sub semnul întrebării deciziile tale. {CA 226.1}
Când ai luat o poziție, oricare ar fi ea, rareori ești doritor să o retragi. Ești hotărât să-ți aduci la îndeplinire în mod hotărât planurile tale, când de multe ori nu urmezi cursul care ar trebui, și ar trebui să vezi acest lucru. Ceea ce îți lipsește este mai multă, cu mult mai multă dragoste și stăpânire de sine și mai puțin din acea hotărâre de a avea propria ta cale, atât în cuvânt, cât și în faptă. În felul în care procedezi acum, în loc să‑i unești pe cei din familia ta, ești mai degrabă ca o menghină care îi strânge și îi chinuie pe cei din casă. {CA 225.1}
În încercarea ta de a‑i forța pe ceilalți să-ți aducă la îndeplinire ideile, în toate detaliile, adeseori aduci mai multă vătămare în jur decât dacă ai renunța la acele lucruri. Acest lucru este adevărat chiar când ideile tale sunt bune, însă în multe privințe ele nu sunt corecte; ele sunt exagerate, ca urmare a felului defectuos în care le organizezi, de aceea faci un lucru rău, într-un mod constrângător, nerezonabil. {CA 225.2}
Nu încerca să‑l silești pe celălalt să facă așa cum vrei tu. Nu poți face acest lucru și totuși să mai păstrezi dragostea celuilalt. Manifestările de voință proprie distrug pacea și fericirea căminului. Nu lăsați ca viața voastră de căsnicie să fie una de luptă! Dacă faceți acest lucru, atunci amândoi veți fi nefericiți. Dovediți bunătate în vorbire și blândețe în fapte, renunțând la propriile dorințe. Vegheați asupra cuvintelor pe care le rostiți, căci au o puternică influență spre bine sau spre rău. Nu îngăduiți asprime în tonul cu care vorbiți. Aduceți în viața voastră unită mireasma asemănării cu Hristos. {CA 107.1}
Iubirea este o plantă de origine divină, care trebuie îngrijită și cultivată. Familiile în care se manifestă afecțiune, ce rostesc cuvinte demne de încredere, iubitoare, vor fi fericite și vor exercita o influență înălțătoare asupra tuturor acelora cu care vin în contact. {CA 50.4}
Dragostea nu poate exista, fără a fi dovedită prin fapte exterioare, tot așa după cum focul nu poate fi întreținut fără combustibil. Tu, frate C, ai simțit că este înjositor pentru demnitatea ta să dovedești duioșie prin fapte de bunătate sau să cauți ocazia de a‑ți arăta afecțiunea față de soția ta prin cuvinte duioase și atenție amabilă…
Lasă-ți grijile, îngrijorările și supărările la locul de muncă. Vino acasă voios, mulțumit, prietenos, duios și iubitor. Va fi astfel mai bine decât să cheltui bani pe medicamente sau la medici pentru soția ta. Aceasta va fi sănătate pentru trup și tărie pentru suflet. Viețile voastre au fost foarte nenorocite. Fiecare dintre voi ați contribuit la aceasta. Lui Dumnezeu nu‑I face plăcere să vă vadă nefericiți; este o stare pe care ați generat‑o voi prin dorința de a stăpâni. {CA 111.2}
Sunt mulți care socotesc că exprimarea iubirii constituie o dovadă de slăbiciune și ei mențin o rezervă care îi respinge pe ceilalți. Acest spirit stăvilește desfășurarea normală a atașamentului. Dacă impulsurile prietenoase, generoase, sunt respinse, acestea se veștejesc, iar inima se înstrăinează, devine rece. Trebuie să ne ferim să facem această greșeală. IUBIREA NU POATE EXISTA MULT TIMP FĂRĂ A FI EXPRIMATĂ. Nu lăsa ca inima aceluia de care ești legat să flămânzească după bunătate și simpatie. {CA 107.2}
Ai socotit ca fiind o dovadă de slăbiciune să fii bun, duios și înțelegător și ai gândit că este mai prejos de demnitatea ta să vorbești duios, blând și iubitor cu soția ta. Ai o concepție greșită cu privire la adevărata bărbăție și demnitate. Faptele lipsite de bunătate sunt o dovadă vădită de slăbiciune a caracterului tău. Ceea ce tu socotești slăbiciune Dumnezeu socotește a fi adevărata curtoazie creștină, care trebuie pusă în practică de orice creștin; acesta este spiritul pe care l‑a dat pe față Domnul Hristos. {CA 228.1}
El va lupta să rostească cuvinte de apreciere, să creeze o atmosferă de pace în cercul familiei. {CA 228.2}
Fiecare să ofere dragoste, nu să o pretindă. Cultivați tot ceea ce aveți mai nobil și fiți gata să recunoașteți calitățile celuilalt. Conștiența faptului că ești apreciat constituie un stimul și o satisfacție deosebită. Împreuna simțire și respectul încurajează lupta spre desăvârșire și însăși iubirea crește când este stimulată spre țeluri nobile. {CA 107.3}
Niciodată, nici soțul și nici soția nu ar trebui să-și îngăduie vreo glumă care ar leza sentimentele celuilalt. Niciodată, nici soțul și nici soția nu ar trebui să se plângă unul de celălalt, nici măcar în glumă, pentru că îngăduirea frecventă în acest haz nechibzuit care pare cu totul nevinovat va sfârși cu necaz și poate înstrăinare unul de celălalt. Mi‑a fost arătat că trebuie să existe un scut sacru în jurul fiecărei familii. {CA 177.1}
Dumnezeu ne încearcă, ne pune la probă prin întâmplările obișnuite ale vieții. Prin lucrurile mici ies la iveală cămăruțele inimii. Micile atenții, nenumăratele incidente mici și dovezile de curtoazie în lucrurile obișnuite ale vieții sunt cele care însumează fericirea în viață; iar neglijarea cuvintelor pline de bunătate, încurajatoare, iubitoare, și a dovezilor de curtoazie contribuie laolaltă la nenorocirea vieții. Se va descoperi în cele din urmă că tăgăduirea de sine spre binele și fericirea celor din jurul nostru sunt în mod special avute în vedere în cadrul raportului care se face în ceruri vieții noastre. De asemenea, se va descoperi că grija pentru propria persoană, fără a ține seama de binele și fericirea celorlalți, nu trece neobservată de Tatăl ceresc. {CA 108.2}
În loc să se scufunde în mulțimea treburilor gospodărești care o înrobesc, ar trebui ca soția și mama să-și ia timp să citească, să se informeze, să‑i țină companie soțului ei și să urmărească dezvoltarea fizică și mintală a copiilor ei. Ea ar trebui să folosească cu înțelepciune anumite ocazii pentru a‑i influența pe cei dragi în direcția unei vieți cu idealuri înalte. Soția trebuie să-și ia timp să facă din scumpul Mântuitor un Tovarăș de zi cu zi și un Prieten apropiat. Să-și ia timp să studieze Cuvântul Său, să meargă cu copiii pe câmp și să‑i învețe despre Dumnezeu, prin frumusețea lucrărilor Sale. {CA 110.1}
Cauza neînțelegerilor și a discordiei din familii și din biserică este despărțirea de Hristos. A fi aproape de Hristos înseamnă a fi aproape unul de altul. Secretul adevăratei unități în biserică și familie nu este diplomația, administrarea sau efortul supraomenesc de a învinge greutățile — deși acestea trebuie făcute — ci unirea cu Hristos. {CA 179.1}
Faceți ca atmosfera căminului vostru să fie înmiresmată de grijă și atenție duioasă. Dacă v‑ați înstrăinat unii de alții și ați dat greș în a fi creștini după cum cere Biblia, convertiți-vă din nou; deoarece caracterul pe care îl aveți în timpul de probă va fi caracterul pe care îl veți avea la venirea Domnului Hristos. Dacă vrei să fii un sfânt în ceruri, trebuie să fii sfânt și pe pământ. Trăsăturile de caracter pe care le cultivi în viață nu vor fi schimbate prin moarte sau înviere. Vei ieși din mormânt cu aceeași dispoziție pe care ai avut‑o în căminul tău și în societate. Domnul Isus nu ne schimbă caracterul la venirea Sa. Lucrarea de transformare trebuie făcută acum. Viața noastră de zi cu zi determină destinul nostru. {CA 16.2}
O căsătorie poate fi întemeiată în siguranță numai în Hristos. Dragostea omenească poate fi manifestată prin legături foarte strânse doar în măsura în care este alimentată de dragostea divină. Doar acolo unde domnește Hristos poate exista dragoste profundă, adevărată, neegoistă. {CA 68.2}
Este nevoie de religie în cămin. Numai aceasta poate preveni relele grozave, care amărăsc atât de adesea viața de familie. Doar acolo unde domnește Hristos poate exista dragoste profundă, adevărată, neegoistă. Atunci sufletul este aproape de suflet și cele două vieți se împletesc armonios. {CA 94.3}
Inimile care sunt umplute cu dragostea lui Hristos nu se pot înstrăina niciodată prea mult. Religia înseamnă dragoste, iar un cămin creștin este un loc în care domnește dragostea și exprimă prin curtenie și fapte alese o curtoazie amabilă. {CA 94.2}