Familia creștină între ideal și realitate — partea 2

Familia creș­ti­nă între ide­al și realitate…
Seria: „Seminar de rela­ții și fami­lie” – Susținut la Campus Porumbacu între 17–19 ianu­a­rie 2014.
Prezintă: Marius Stroia

Sinopsis:

Familia creștină între ideal și realitate…

Proverbe 4:5 Dobândește înțe­lep­ciu­ne, dobân­deș­te pri­ce­pe­re; nu uita cuvin­te­le gurii mele și nu te aba­te de la ele.

Proverbe 23:23 Cumpără ade­vă­rul și nu‑l vin­de, înțe­lep­ciu­nea, învă­ță­tu­ra și priceperea.

Proiectul ini­țial

Matei 19:8 Isus le‑a răs­puns: „Din pri­ci­na împie­tri­rii ini­mi­lor voas­tre a îngă­du­it Moise să vă lăsați neves­te­le; dar de la înce­put n‑a fost așa.

Geneza 1:1 La înce­put, Dumnezeu a făcut ceru­ri­le și pământul.

Geneza 1:27 Dumnezeu a făcut pe om după chi­pul Său, l‑a făcut după chi­pul lui Dumnezeu; par­te băr­bă­teas­că și par­te feme­ias­că i‑a făcut.

Eclesiastul 3:14 Am ajuns la cunoș­tin­ța că tot ce face Dumnezeu dăi­nu­ie în veci, și la ceea ce face El nu mai este nimic de adă­u­gat și nimic de scă­zut, și că Dumnezeu face așa pen­tru ca lumea să se tea­mă de El.

Geneza 2:20 Și omul a pus nume tutu­ror vite­lor, păsă­ri­lor ceru­lui și tutu­ror fia­re­lor câm­pu­lui; dar pen­tru om nu s‑a găsit niciun aju­tor care să i se potrivească.

Geneza 1:18 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie sin­gur; am să‑i fac un aju­tor potri­vit pen­tru el.”

Domnul a fost mul­țu­mit de aceas­tă ulti­mă și cea mai nobi­lă din­tre toa­te cre­a­tu­ri­le Sale și a avut în vede­re ca omul să fie locu­i­to­rul desă­vâr­șit al unei lumi desă­vâr­și­te. Însă sco­pul Său nu era ca omul să tră­i­as­că sin­gur. El a spus: „Nu este bine ca omul să fie sin­gur; am să fac un aju­tor potri­vit pen­tru el.” {CA 25.2}

Geneza 2:23 Și omul a zis: „Iată în sfâr­șit ace­ea care este os din oase­le mele și car­ne din car­nea mea! Ea se va numi „feme­ie”, pen­tru că a fost lua­tă din om.”

Idealul de la început

Geneza 2:24 De ace­ea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevas­ta sa și se vor face un sin­gur trup.

În legă­tu­ra de căsă­to­rie, se face un pas foar­te impor­tant — uni­rea, con­to­pi­rea a două vieți într-una sin­gu­ră… {CA 101.4}

2 Corinteni 6:14 Nu vă înju­gați la un jug nepo­tri­vit cu cei necre­din­cioși. Căci ce legă­tu­ră este între nepri­hă­ni­re și fără­de­le­ge? Sau cum poa­te sta împre­u­nă lumi­na cu întunericul?

Dumnezeu Însuși i‑a dat lui Adam o tova­ră­șă. El i‑a dat un „aju­tor potri­vit pen­tru el” — un aju­tor cores­pun­ză­tor pen­tru el — o per­soa­nă potri­vi­tă, spre a‑i fi tova­ră­șă — una care putea să fie una cu el în dra­gos­te și împre­u­nă sim­ți­re. … O par­te din om, os din oase­le sale și car­ne din car­nea sa, ea era a doua iden­ti­ta­te a lui; măr­tu­rie a apro­pi­e­rii și ata­șa­men­tu­lui plin de afec­țiu­ne, care tre­bu­ie să exis­te în aceas­tă legă­tu­ră. {CA 25.3}

„Căsătoria este dem­nă de onoa­re”; ea a con­sti­tu­it unul din­tre pri­me­le daruri ale lui Dumnezeu pen­tru om și este una din­tre cele două insti­tu­ții pe care, după căde­re, Adam le‑a dus cu sine din­co­lo de por­ți­le Paradisului. Când sunt recu­nos­cu­te prin­ci­pi­i­le divi­ne în cadrul aces­tei rela­ții și cei doi se supun aces­to­ra, căsă­to­ria este o bine­cu­vân­ta­re; ea apă­ră cură­ția și feri­ci­rea nea­mu­lui ome­nesc, asi­gu­ră nevo­i­le soci­a­le ale omu­lui, îl îna­l­ță din punct de vede­re fizic, inte­lec­tu­al și moral. {CA 25.4}

Dumnezeu a dorit să exis­te iubi­re și armo­nie desă­vâr­și­tă între cei care se căsă­to­resc. Fie ca mire­le și mirea­sa să se anga­je­ze în fața uni­ver­su­lui ceresc, să se iubeas­că așa cum a rân­du­it Dumnezeu. … Soția să-și res­pec­te soțul, iar soțul să-și iubeas­că soția. {CA 103.4}

Dumnezeu doreș­te ca fami­lia să fie locul cel mai feri­cit de pe pământ, însuși sim­bo­lul cămi­nu­lui din ceruri. Purtând res­pon­sa­bi­li­tă­ți­le căsă­to­ri­ei în cămin, legân­du-și inte­re­se­le cu Domnul Isus Hristos, bizu­in­du-se pe bra­țul și asi­gu­ra­rea Sa, soțul și soția împăr­tă­șesc în aceas­tă uni­re o feri­ci­re pe care înge­rii lui Dumnezeu o oma­gi­a­ză. {CA 102.2}

Legătura fami­li­a­lă este cea mai strân­să, cea mai dui­oa­să și cea mai sfân­tă din­tre toa­te legă­tu­ri­le de pe pământ. A fost desem­na­tă spre a fi o bine­cu­vân­ta­re pen­tru ome­ni­re. Și este cu ade­vă­rat o bine­cu­vân­ta­re ori de câte ori se pășeș­te în legămân­tul căsă­to­ri­ei în mod inte­li­gent, cu tea­mă de Dumnezeu și ținând sea­ma în mod cores­pun­ză­tor de res­pon­sa­bi­li­tă­ți­le impli­ca­te. {CA 18.5}

Căminul ar tre­bui să fie ceea ce impli­că acest cuvânt. Ar tre­bui să fie un mic colț de cer pe pământ, un loc în care sen­ti­men­te­le să fie cul­ti­va­te cu gri­jă, și nu înă­bu­și­te. Fericirea noas­tră depin­de de felul în care cul­ti­văm dra­gos­tea, împre­u­na sim­ți­re și ade­vă­ra­ta cur­toa­zie unii față de alții. {CA 15.3}

Un colț de cer este acel cămin în care domneș­te Duhul lui Dumnezeu. Dacă este împli­ni­tă voin­ța lui Dumnezeu, soțul și soția se vor res­pec­ta reci­proc și vor cul­ti­va iubi­rea și încre­de­rea. {CA 15.4}

Relațiile din cadrul fami­li­ei tre­bu­ie să fie sfin­ți­toa­re prin influ­en­ța lor. Căminele creș­ti­ne, înte­me­ia­te și con­du­se con­form pla­nu­lui lui Dumnezeu, con­sti­tu­ie un aju­tor extra­or­di­nar în for­ma­rea carac­te­ru­lui creș­tin. {CA 19.6}

Autoevaluarea

• Cum e să fii căsătorit(ă) cu mine?
• Cum per­ce­pe par­te­ne­rul meu relația?
• Se sim­te mul­țu­mit și împli­nit de ceea ce pri­meș­te din par­tea mea în rela­ție, sau mai degra­bă dezamăgit?
• Contopirea a două vieți sau doar “un sin­gur trup”, sau poa­te nici măcar aceas­ta nu mai este de actualitate?
• Cerul pe pământ?
• “Împreună sim­ți­re” sau fie­ca­re cu sim­ți­ri­le pro­prii și cu pro­pri­ul pro­gram de viață?
• “Atașament plin de afecțiune”?
• “Armonie desă­vâr­și­tă”?
• Se sim­te par­te­ne­rul meu pro­fund res­pec­tat tot timpul?
• Am deve­nit eu a doua iden­ti­ta­te a par­te­ne­ru­lui sau m‑am deli­mi­tat de el?

O căs­ni­cie laodiceană?

Apocalipsa 3:17 Pentru că zici: „Sunt bogat, m‑am îmbo­gă­țit, și nu duc lip­să de nimic“, și nu știi că ești tică­los, neno­ro­cit, sărac, orb și gol.

Sunt doar puțini care au vederi corec­te cu pri­vi­re la rela­ția de căsă­to­rie. Mulți par să cre­a­dă că aceas­ta înseam­nă atin­ge­rea feri­ci­rii supre­me; dar dacă ar putea cunoaș­te măcar un sfert din dure­ri­le sufle­tești ale băr­ba­ți­lor și feme­i­lor care sunt legați prin legămân­tul căsă­to­ri­ei cu lan­țuri pe care nu pot și nu îndrăz­nesc să le rupă, nu ar fi sur­prinși că scriu aces­te rân­duri. Căsătoria, în majo­ri­ta­tea cazu­ri­lor, este un jug din­tre cele mai amar­ni­ce. Sunt mii care sunt împe­re­cheați, dar nu potri­viți. Cărțile ceru­lui sunt împo­vă­ra­te de vaiu­ri­le, rău­ta­tea și abu­zu­ri­le care sunt ascun­se sub man­tia căsă­to­ri­ei… Calea vie­ții de căsă­to­rie poa­te părea fru­moa­să și pli­nă de feri­ci­re, dar ce vă face să cre­deți că nu ați putea fi și voi dez­a­mă­giți, așa cum au fost alții mii? {AH 44.1}

Astăzi, lumea este pli­nă de sufe­rin­ță și păcat dato­ri­tă nepo­tri­vi­ri­lor din căsă­to­rii. Uneori, este nevo­ie doar de câte­va luni pen­tru ca soțul și soția să-și dea sea­ma că nu li se vor armo­ni­za nici­o­da­tă carac­te­re­le; iar urma­rea este discor­dia care va tri­um­fa în cămin, aco­lo unde ar tre­bui să exis­te numai iubi­re și armo­nie cereas­că. {CA 83.3}

Prin cer­turi pe sea­ma unor lucruri neîn­sem­na­te se cul­ti­vă un spi­rit de amă­ră­ciu­ne și resen­ti­ment. În cămin, neîn­țe­le­ge­ri­le și cer­tu­ri­le pro­duc sufe­rin­ță ce nu se poa­te reda în cuvin­te și con­duc la înstră­i­na­rea ace­lo­ra care ar tre­bui să fie uniți prin legă­tu­ri­le iubi­rii. În acest fel, mii de oameni s‑au sacri­fi­cat, trup și suflet, dato­ri­tă unor căsă­to­rii neîn­țe­lep­te și au por­nit în jos pe calea spre pier­za­re. {CA 83.4}

De ani de zile pri­mesc scri­sori de la dife­ri­te per­soa­ne care au căs­ni­cii nefe­ri­ci­te și isto­ri­si­ri­le revol­tă­toa­re ce îmi sunt rela­ta­te sunt sufi­cien­te pen­tru a‑ți pro­du­ce dure­re de ini­mă. Nu este lucru ușor să decizi ce sfat poa­te fi dat aces­tor nefe­ri­ciți sau cum s‑ar putea ușu­ra par­tea lor atât de împo­vă­ră­toa­re, însă expe­rien­ța lor tris­tă ar tre­bui să fie o aver­ti­za­re pen­tru alții. {CA 85.3}

Satana este întot­dea­u­na gata să tra­gă foloa­se atunci când se ivesc situ­a­ții difi­ci­le și, spe­culând tră­să­tu­ri­le de carac­ter ere­di­ta­re, dis­cu­ta­bi­le, el încear­că să‑i înstră­i­ne­ze pe cei care s‑au unit prin legământ solemn îna­in­tea lui Dumnezeu. Prin acest legământ, ei au pro­mis să fie una, soția fiind de acord să-și iubeas­că și să se supu­nă soțu­lui, iar soțul făgă­du­ind că își va iubi și ocro­ti soția. Dacă se dă pe față ascul­ta­re de legea lui Dumnezeu, demo­n­ul cer­tu­ri­lor nu va avea acces în fami­lie, nu vor exis­ta inte­re­se dife­ri­te și nu va pro­du­ce înstră­i­na­rea celor doi. {CA 106.3}

Deși pot apă­rea gre­u­tăți, situ­a­ții de nedu­me­ri­re și des­cu­ra­jări, nici soțul și nici soția să nu nutreas­că gân­dul că uni­rea lor a fost o gre­șe­a­lă sau o dez­a­mă­gi­re. Luați hotă­rârea să fiți tot ce este posi­bil a fi unul pen­tru celă­lalt. Continuați cu cele din­tâi aten­ții. Pe ori­ce cale, încu­ra­jați-vă unul pe celă­lalt în lup­te­le vie­ții. Studiați să spo­riți feri­ci­rea celui­lalt. Atunci căsă­to­ria, în loc să fie sfâr­și­tul iubi­rii, este doar înce­pu­tul ei. Căldura ade­vă­ra­tei pri­e­te­nii, dra­gos­tea care lea­gă ini­mă cu ini­mă este o pre­gus­ta­re a bucu­ri­i­lor ceru­lui. {CA 106.1}

1 Corinteni 9:22 Am fost slab cu cei sla­bi, ca să câștig pe cei sla­bi. M‑am făcut tutu­ror totul, ca, ori­cum, să mân­tu­iesc pe unii din ei.

2 Samuel 23:5 Măcar că nu este așa casa mea îna­in­tea lui Dumnezeu, totuși El a făcut cu mine un legământ veș­nic, bine întă­rit în toa­te pri­vin­țe­le și tare. Nu va face El oare să răsa­ră din el tot ce este spre mân­tu­i­rea și bucu­ria mea?

Satana este întot­dea­u­na gata să tra­gă foloa­se atunci când se ivesc situ­a­ții difi­ci­le și, spe­culând tră­să­tu­ri­le de carac­ter ere­di­ta­re, dis­cu­ta­bi­le, el încear­că să‑i înstră­i­ne­ze pe cei care s‑au unit prin legământ solemn îna­in­tea lui Dumnezeu. Prin acest legământ, ei au pro­mis să fie una, soția fiind de acord să-și iubeas­că și să se supu­nă soțu­lui, iar soțul făgă­du­ind că își va iubi și ocro­ti soția. Dacă se dă pe față ascul­ta­re de legea lui Dumnezeu, demo­n­ul cer­tu­ri­lor nu va avea acces în fami­lie, nu vor exis­ta inte­re­se dife­ri­te și nu va pro­du­ce înstră­i­na­rea celor doi. {CA 106.3}

Ca ori­ca­re din­tre daru­ri­le bune ale lui Dumnezeu încre­din­ța­te ome­ni­rii spre păs­tra­re, căsă­to­ria a fost per­ver­ti­tă de păcat; dar este sco­pul evan­ghe­li­ei să‑i res­ta­bi­leas­că fru­mu­se­țea și cură­ția… {CA 100.1}

Înțelegerea cores­pun­ză­toa­re a rela­ți­ei de căsă­to­rie con­sti­tu­ie lucra­rea între­gii vieți. Cei care se căsă­to­resc încep o școa­lă pe care nu o vor absolvi nici­o­da­tă în aceas­tă via­ță. {CA 105.1}

Oricât de aten­tă și înțe­leap­tă ar fi fost pre­gă­ti­rea în vede­rea căsă­to­ri­ei, puți­ne cupluri sunt pe deplin uni­te în momen­tul cere­mo­n­i­ei nun­ții. Adevărata uni­re a celor doi în căs­ni­cie este lucra­rea ani­lor care urmea­ză. {CA 105.2}