Cursul 7 — Sabatul
1. Ce a făcut Dumnezeu în a șaptea zi a săptămânii creațiunii?
„În ziua a șaptea, Dumnezeu Și‑a sfârșit lucrarea pe care o făcuse; și în ziua a șaptea S‑a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‑o, pentru că în ziua aceasta S‑a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse.” (Geneza 2:2–3).
2. De ce S‑a odihnit Dumnezeu la sfârșitul lucrării de creațiune? Putea El, care este sursa a toată energia, să fi obosit?
„Nu știi? N‑ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.” (Isaia 40:28).
Este imposibil ca Dumnezeul cel atotputernic să obosească, fiindcă El „nu obosește, nici nu ostenește” ci „zice și se face, poruncește și ce poruncește ia ființă” (Psalmii 33:9). Dar pentru că în ziua a șasea îl crease pe om, care se afla acum într-un mediu cu totul nou și necunoscut pentru el, Dumnezeu Și‑a luat un timp special pe care să‑l petreacă împreună cu copiii Săi proaspăt creați și în care să‑i învețe cu privire la identitatea lor, la originea și rostul lor și al întregii creațiuni.
3. Ce semnificație are faptul că Dumnezeu „a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‑o”?
„Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veșnicie!” (1 Cronici 17:27 ultima parte).
Binecuvântând acea zi, Dumnezeu o făcea deosebită de celelalte șase și aceasta pentru viitor, până în veșnicie. Prin sfințire se înțelege punerea deoparte a unui anumit lucru pentru o folosire sfântă, religioasă (Dicționarul Webster). Deci, dacă Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‑o, înțelegem că a deosebit‑o de celelalte zile și a pus‑o deoparte pentru a fi folosită de atunci înainte în scopuri sfinte. Experiența părtășiei omului cu Creatorul său urma să fie repetată de atunci înainte într-un timp special dedicat pentru aceasta, în ziua a șaptea a fiecărei săptămâni.
4. Ce legătură are instituirea Sabatului cu omul?
„Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat.” (Marcu 2:27).
Înțelegem de aici că adevăratul motiv pentru care a fost instituit Sabatul era omul. El era destinatarul acestei minunate binecuvântări, iar pentru a‑i oferi posibilitatea cultivării unei strânse relații cu Creatorul Său, omului i s‑a dăruit această zi sfântă, în care, liber de orice alte preocupări lumești, să poată să se dedice în special comuniunii cu Creatorul Său. Gestul lui Dumnezeu de a Se „odihni” în Sabat, a fost unul simbolic, prin care îi dădea omului un exemplu cu privire la modul în care era de dorit a se serba acea zi. Sabatul a fost lăsat pentru binele fizic și spiritual al omului.
5. A fost Sabatul dat doar evreilor, sau omului în general?
„… și a dat de știre lui Avram, Evreul.” (Geneza 14:13).
Avraam, primul om pe care Biblia îl numește „evreu” a trăit la peste 19 secole după creațiune, iar evrei sunt considerați urmașii acestuia care descindeau din fiul său, Isaac.
Deci atunci când „Sabatul a fost făcut pentru om” nici nu putea fi vorba de evrei, iar Sabatul, după ce a fost binecuvântat și sfințit de Dumnezeu, a fost dat omului ca zi sfântă de odihnă și memorial al puterii creatoare a lui Dumnezeu. Înțelegem de aici că Sabatul nu este o banală sărbătoare evreiască, ci o zi de odihnă sfântă și binecuvântată, lăsată de Dumnezeu pentru întreaga omenire.
6. Ce realitate era Sabatul menit s‑o păstreze vie în mințile oamenilor din toate generațiile?
„Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s‑o sfințești. Să lucrezi șase zile, și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă, închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S‑a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit‑o.” (Exodul 20:8–11).
Porunca a patra nu era o poruncă nouă, ci „adu-ți aminte,” reamintind practic odihna dată omului la creațiune. (Geneza 1:5).
Sabatul trebuia să păstreze vie în mintea oamenilor din toate generațiile puterea creatoare a lui Dumnezeu și autoritatea care derivă din aceasta, și să‑i umple de recunoștință pentru faptul că El este Sursa tuturor binecuvântărilor.
7. Ce altă semnificație adițională mai avea Sabatul?
„Le-am dat și Sabatele Mele, ca să fie un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul, care îi sfințesc.” (Ezechiel 20:12).
8. Cum S‑a raportat Domnul Isus la Sabat?
„…așa că Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului.” (Marcu 2:28).
9. Ce îndemn le‑a făcut Domnul Isus ucenicilor, referindu-Se la niște evenimente care aveau să urmeze după moartea, învierea și înălțarea Lui la cer?
„Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într‑o zi de Sabat.” (Matei 24:20).
Distrugerea Ierusalimului, evenimentul la care se referă în principal acest verset, urma să aibă loc după învierea Mântuitorului, când ucenicii trebuia totuși să țină seama de Sabat.
10. Dat fiind caracterul veșnic al Sabatului, când și unde va continua acesta să fie serbat?
„Căci după cum cerurile cele noi și pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – așa va dăinui și sămânța voastră și numele vostru. În fiecare lună nouă și în fiecare zi de Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea – zice Domnul.” (Isaia 66:22, 23).
11. Ce biencuvântare este legată de păzirea Sabatului nu ca o povară, ci ca o reală binecuvântare?
„Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu‑L, și dacă‑l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 58:13, 14).
