William Miller și Mișcarea Adventistă

În urma stu­di­e­rii cu aten­ție și in­te­res a Sfintelor Scripturi și a pro­fe­ți­i­lor pe care aces­tea le con­ți­neau și des­pre care cre­dea că Dumnezeu le-a dat oa­me­ni­lor cu sco­pul ca să fie în­țe­lese și să le slu­jească drept re­per pe ca­lea cre­din­ței, un fer­mier ame­ri­can, pe nume William Miller, a ajuns în anul 1818 la con­clu­zia că mult aș­tep­tata re­ve­nire a Mântuitorului urma să aibă loc după do­uă­zeci și cinci de ani.

William Miller și Mișcarea Adventistă până în anul 1844

William Miller și Mișcarea Adventistă

Această con­clu­zie a lui se în­te­meia pe pro­fe­ția din Daniel 8:14 în care se spu­nea: „Până vor trece două mii trei sute de seri și di­mi­neți; apoi sfân­tul lo­caș va fi cu­ră­țit.” Folosindu-se de prin­ci­piul echi­va­len­ței zi pro­fe­tică – an li­te­ral, care se re­gă­sește și în Numeri 14:34 și Ezechiel 4:6, el a con­si­de­rat că dacă ar pu­tea găsi punc­tul de în­ce­pere al aces­tei pe­ri­oade de 2300 de ani, ar pu­tea afla cu ușu­rință mo­men­tul cu­ră­ți­rii sfân­tu­lui lo­caș, prin care în­țe­le­gea re­ve­ni­rea Domnului Isus și cu­ră­ți­rea pămân­tu­lui prin foc la a doua Sa ve­nire. Dovezi în fa­voa­rea aces­tei ipo­teze a gă­sit și în ca­pi­to­lul 8 din car­tea lui Daniel, unde se men­țio­nează de mai multe ori fap­tul că pro­fe­ția din care fă­cea parte această ve­de­nie se re­fe­rea la vre­mea sfâr­și­tu­lui: „Fii cu lu­are aminte, fiul omu­lui, căci ve­de­nia pri­vește vre­mea sfâr­și­tu­lui!” (Daniel 8:17).

„Apoi mi-a zis: „Iată, îți arăt ce se va în­tâm­pla la vre­mea de apoi a mâ­niei, căci ve­de­nia aceasta pri­vește vre­mea sfâr­și­tu­lui.” (Daniel 8:19) „Iar ve­de­nia cu se­rile și di­mi­ne­țile, de care a fost vorba este ade­vă­rată. Tu pe­ce­tlu­iește ve­de­nia aceasta căci este cu pri­vire la niște vremi în­de­păr­tate.” (Daniel 8:26).

Studiind mai de­parte cu aten­ție car­tea pro­fe­tu­lui Daniel, în că­u­ta­rea mo­men­tu­lui de în­ce­put al aces­tei pe­ri­oade, el a ajuns să în­țe­leagă că ex­pli­ca­ți­ile din ca­pi­to­lul 9 al căr­ții lui Daniel se re­fe­reau tot la ve­de­nia din ca­pi­to­lul 8, care-l im­pre­sio­nase atât de mult pe pro­fet în­cât acesta a stat le­și­nat și bol­nav mai multe zile (Daniel 8:27). La măr­tu­ri­si­rile și ru­gă­ciu­nea lui, Dumnezeu îi răs­punde trimițându-l pe în­ge­rul Gabriel să-i lă­mu­rească ve­de­nia pe care o avu­sese îna­inte și care este des­crisă în ca­pi­to­lul 8: „…pe când vor­beam eu încă în ru­gă­ciu­nea mea, a ve­nit re­pede în zbor iute, omul Gavriil pe care-l vă­zu­sem mai îna­inte într-o ve­de­nie și m-a atins în clipa când se adu­cea jertfa de seară. El m-a în­vă­țat, a stat de vorbă cu mine și mi-a zis: „Daniele, am ve­nit acum să-ți lu­mi­nez min­tea. Când ai în­ce­put tu să te rogi, a ie­șit cu­vân­tul și eu vin să ți-l ves­tesc; căci tu ești prea iu­bit și scump. Ia aminte dar la cu­vân­tul acesta și în­țe­lege ve­de­nia!” (Daniel 9:21-23).

În con­ti­nu­a­rea ex­pu­ne­rii sale, în­ge­rul îl in­for­mează pe Daniel că șap­te­zeci de săp­tămâni (adică 490 de zile pro­fe­tice sau 490 de ani) fu­se­seră ho­tă­râte asu­pra po­po­ru­lui său și a ce­tă­ții sfinte, după care enu­meră mai multe eve­ni­mente ce aveau să aibă loc în acel in­ter­val. Constatând că ter­me­nul ori­gi­nal tra­dus aici prin “a fi ho­tă­rât” avea și sen­sul de “tă­iat”, “pus de­o­parte” dintr-o pe­ri­oadă mai mare și ținând cont de fap­tul că ex­pli­ca­ți­ile se re­feră la vi­ziu­nea din ca­pi­to­lul pre­ce­dent, William Miller a ajuns la con­clu­zia că acești 490 de ani erau parte din cei 2300 de ani din vi­ziu­nea ce-i fu­sese pre­zen­tată și că am­bele pe­ri­oade aveau ace­lași mo­ment de în­ce­put: da­rea po­run­cii pen­tru zi­di­rea din nou a Ierusalimului, care a avut loc în forma ei fi­nală și com­pletă în anul 457 î. Hr.

El a în­țe­les ast­fel acest ver­set, de­o­a­rece în toată car­tea lui Daniel n-a pu­tut găsi nici o re­fe­rire la vreun alt mo­ment de în­ce­put al pe­ri­oa­dei pro­fe­tice și fi­indcă a în­țe­les că cei 490 de ani con­sti­tu­iau o parte din cei 2300 și pen­tru că pro­fe­ți­ile re­fe­ri­toare la Mesia, in­ter­pre­tate ast­fel, se îm­pli­ni­seră per­fect în lu­mina aces­tui cal­cul. „Să știi dar și să în­țe­legi că de la da­rea po­run­cii pen­tru zi­di­rea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece șapte săp­tămâni și șai­zeci și două de săp­tămâni; stră­zile vor fi re­pa­rate și zi­dul, chiar în vre­muri de ne­caz. După aceste șai­zeci și două de săp­tămâni, Unsul va fi stâr­pit și nu va avea ni­mic… El va face un le­gământ trai­nic cu mulți timp de o săp­tămână, dar la ju­mă­ta­tea săp­tămâ­nii va face să în­ce­teze jertfa și da­rul de mân­care și pe aripa urâ­ciu­ni­lor ido­lești va veni unul care pus­ti­ește până va că­dea asu­pra ce­lui pus­tiit pră­pă­dul ho­tă­rât.” (Daniel 9:25-27).

Împlinirea tu­tu­ror aces­tor pro­fe­ții, care poate fi ve­ri­fi­cată în is­to­rie, i-a con­fir­mat că prin­ci­piul lui de cal­cul era co­rect: După 7 săp­tămâni pro­fe­tice (49 ani) tem­plul a fost re­zi­dit, iar după alte 62 de săp­tămâni pro­fe­tice (434 ani), în anul 27 d. Hr. Isus Hristos a fost bo­te­zat, pri­mind ti­tlul de Mesia, sau Unsul. Odată cu acest mo­ment, în­ce­pea și a șap­te­ze­cea săp­tămână și tot­o­dată ul­tima alo­cată ca timp de har spe­cial pen­tru po­po­rul iu­deu. La mij­lo­cul aces­tei săp­tămâni, în anul 31 d. Hr. Mesia a fost răs­tig­nit, însă iu­deii au mai be­ne­fi­ciat de un timp spe­cial de har până când și-au pe­ce­tluit soarta ca po­por, prin omorârea dia­co­nu­lui Ștefan cu pie­tre în anul 34 d. Hr. Până atunci uce­ni­cii avu­se­seră po­runca să pre­dice în spe­cial iu­de­i­lor pe Mesia, însă în­ce­pând din acel timp ei s-au în­drep­tat cu pre­di­lec­ție spre alte po­poare cu ves­tea bună a mân­tu­i­rii. Dar din pe­ri­oada sta­bi­lită de 2300 de ani până la cu­ră­ți­rea sfân­tu­lui lo­caș, mai ră­mă­se­seră încă 1810 ani, care aveau să se în­cheie pe 22 oc­tom­brie 1844.

Așa se face că William Miller și adep­ții lui ajun­se­seră să cre­adă că la acea dată urma să vină Isus a doua oară, ceea ce a dat naș­tere la o mare ac­țiune de aver­ti­zare și pre­gă­tire în ve­de­rea aces­tui eve­ni­ment. O mare mul­țime de oa­meni au dat cre­zare aces­tei in­ter­pre­tări a pro­fe­ției și se pre­gă­teau să-L în­tâm­pine pe Mântuitorul în toamna anu­lui 1844. Aceștia au pri­mit nu­mele de ad­ven­tiști, adică de aș­tep­tă­tori ai lui Hristos.