William Miller și Mișcarea Adventistă

În urma stu­di­e­rii cu aten­ție și inte­res a Sfintelor Scripturi și a pro­fe­ți­i­lor pe care aces­tea le con­ți­neau și des­pre care cre­dea că Dumnezeu le-a dat oame­ni­lor cu sco­pul ca să fie înțe­le­se și să le slu­jeas­că drept reper pe calea cre­din­ței, un fer­mi­er ame­ri­can, pe nume William Miller, a ajuns în anul 1818 la con­clu­zia că mult aștep­ta­ta reve­ni­re a Mântuitorului urma să aibă loc după două­zeci și cinci de ani.

William Miller și Mișcarea Adventistă până în anul 1844

William Miller și Mișcarea Adventistă

Această con­clu­zie a lui se înte­me­ia pe pro­fe­ția din Daniel 8:14 în care se spu­nea: „Până vor tre­ce două mii trei sute de seri și dimi­neți; apoi sfân­tul locaș va fi cură­țit.” Folosindu-se de prin­ci­pi­ul echi­va­len­ței zi pro­fe­ti­că – an lite­ral, care se regă­seș­te și în Numeri 14:34 și Ezechiel 4:6, el a con­si­de­rat că dacă ar putea găsi punc­tul de înce­pe­re al aces­tei peri­oa­de de 2300 de ani, ar putea afla cu ușu­rin­ță momen­tul cură­ți­rii sfân­tu­lui locaș, prin care înțe­le­gea reve­ni­rea Domnului Isus și cură­ți­rea pămân­tu­lui prin foc la a doua Sa veni­re. Dovezi în favoa­rea aces­tei ipo­te­ze a găsit și în capi­to­lul 8 din car­tea lui Daniel, unde se men­țio­nea­ză de mai mul­te ori fap­tul că pro­fe­ția din care făcea par­te aceas­tă vede­nie se refe­rea la vre­mea sfâr­și­tu­lui: „Fii cu lua­re amin­te, fiul omu­lui, căci vede­nia pri­veș­te vre­mea sfâr­și­tu­lui!” (Daniel 8:17).

„Apoi mi-a zis: „Iată, îți arăt ce se va întâm­pla la vre­mea de apoi a mâni­ei, căci vede­nia aceas­ta pri­veș­te vre­mea sfâr­și­tu­lui.” (Daniel 8:19) „Iar vede­nia cu seri­le și dimi­ne­ți­le, de care a fost vor­ba este ade­vă­ra­tă. Tu pece­tlu­ieș­te vede­nia aceas­ta căci este cu pri­vi­re la niș­te vremi înde­păr­ta­te.” (Daniel 8:26).

Studiind mai depar­te cu aten­ție car­tea pro­fe­tu­lui Daniel, în cău­ta­rea momen­tu­lui de înce­put al aces­tei peri­oa­de, el a ajuns să înțe­lea­gă că expli­ca­ți­i­le din capi­to­lul 9 al căr­ții lui Daniel se refe­reau tot la vede­nia din capi­to­lul 8, care-l impre­sio­na­se atât de mult pe pro­fet încât aces­ta a stat leși­nat și bol­nav mai mul­te zile (Daniel 8:27). La măr­tu­ri­si­ri­le și rugă­ciu­nea lui, Dumnezeu îi răs­pun­de tri­mițân­du-l pe înge­rul Gabriel să-i lămu­reas­că vede­nia pe care o avu­se­se îna­in­te și care este des­cri­să în capi­to­lul 8: „…pe când vor­beam eu încă în rugă­ciu­nea mea, a venit repe­de în zbor iute, omul Gavriil pe care-l văzu­sem mai îna­in­te într-o vede­nie și m-a atins în cli­pa când se adu­cea jert­fa de sea­ră. El m-a învă­țat, a stat de vor­bă cu mine și mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ți lumi­nez min­tea. Când ai înce­put tu să te rogi, a ieșit cuvân­tul și eu vin să ți-l ves­tesc; căci tu ești prea iubit și scump. Ia amin­te dar la cuvân­tul aces­ta și înțe­le­ge vede­nia!” (Daniel 9:21–23).

În con­ti­nu­a­rea expu­ne­rii sale, înge­rul îl infor­mea­ză pe Daniel că șap­te­zeci de săp­tămâni (adi­că 490 de zile pro­fe­ti­ce sau 490 de ani) fuse­se­ră hotă­râ­te asu­pra popo­ru­lui său și a cetă­ții sfin­te, după care enu­me­ră mai mul­te eve­ni­men­te ce aveau să aibă loc în acel inter­val. Constatând că ter­me­nul ori­gi­nal tra­dus aici prin “a fi hotă­rât” avea și sen­sul de “tăi­at”, “pus deo­par­te” din­tr-o peri­oa­dă mai mare și ținând cont de fap­tul că expli­ca­ți­i­le se refe­ră la viziu­nea din capi­to­lul pre­ce­dent, William Miller a ajuns la con­clu­zia că acești 490 de ani erau par­te din cei 2300 de ani din viziu­nea ce-i fuse­se pre­zen­ta­tă și că ambe­le peri­oa­de aveau ace­lași moment de înce­put: darea porun­cii pen­tru zidi­rea din nou a Ierusalimului, care a avut loc în for­ma ei fina­lă și com­ple­tă în anul 457 î. Hr.

El a înțe­les ast­fel acest ver­set, deo­a­re­ce în toa­tă car­tea lui Daniel n-a putut găsi nici o refe­ri­re la vre­un alt moment de înce­put al peri­oa­dei pro­fe­ti­ce și fiind­că a înțe­les că cei 490 de ani con­sti­tu­iau o par­te din cei 2300 și pen­tru că pro­fe­ți­i­le refe­ri­toa­re la Mesia, inter­pre­ta­te ast­fel, se împli­ni­se­ră per­fect în lumi­na aces­tui cal­cul. „Să știi dar și să înțe­legi că de la darea porun­cii pen­tru zidi­rea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor tre­ce șap­te săp­tămâni și șai­zeci și două de săp­tămâni; stră­zi­le vor fi repa­ra­te și zidul, chiar în vre­muri de necaz. După aces­te șai­zeci și două de săp­tămâni, Unsul va fi stâr­pit și nu va avea nimic… El va face un legământ trai­nic cu mulți timp de o săp­tămâ­nă, dar la jumă­ta­tea săp­tămâ­nii va face să înce­te­ze jert­fa și darul de mân­ca­re și pe ari­pa urâ­ciu­ni­lor ido­lești va veni unul care pus­ti­eș­te până va cădea asu­pra celui pus­ti­it pră­pă­dul hotă­rât.” (Daniel 9:25–27).

Împlinirea tutu­ror aces­tor pro­fe­ții, care poa­te fi veri­fi­ca­tă în isto­rie, i-a con­fir­mat că prin­ci­pi­ul lui de cal­cul era corect: După 7 săp­tămâni pro­fe­ti­ce (49 ani) tem­plul a fost rezi­dit, iar după alte 62 de săp­tămâni pro­fe­ti­ce (434 ani), în anul 27 d. Hr. Isus Hristos a fost bote­zat, pri­mind titlul de Mesia, sau Unsul. Odată cu acest moment, înce­pea și a șap­te­ze­cea săp­tămâ­nă și tot­o­da­tă ulti­ma alo­ca­tă ca timp de har spe­cial pen­tru popo­rul iudeu. La mij­lo­cul aces­tei săp­tămâni, în anul 31 d. Hr. Mesia a fost răs­tig­nit, însă iude­ii au mai bene­fi­ci­at de un timp spe­cial de har până când și-au pece­tlu­it soar­ta ca popor, prin omorârea dia­co­nu­lui Ștefan cu pie­tre în anul 34 d. Hr. Până atunci uce­ni­cii avu­se­se­ră porun­ca să pre­di­ce în spe­cial iude­i­lor pe Mesia, însă înce­pând din acel timp ei s-au îndrep­tat cu pre­di­lec­ție spre alte popoa­re cu ves­tea bună a mân­tu­i­rii. Dar din peri­oa­da sta­bi­li­tă de 2300 de ani până la cură­ți­rea sfân­tu­lui locaș, mai rămă­se­se­ră încă 1810 ani, care aveau să se înche­ie pe 22 octom­brie 1844.

Așa se face că William Miller și adep­ții lui ajun­se­se­ră să cre­a­dă că la acea dată urma să vină Isus a doua oară, ceea ce a dat naș­te­re la o mare acțiu­ne de aver­ti­za­re și pre­gă­ti­re în vede­rea aces­tui eve­ni­ment. O mare mul­ți­me de oameni au dat cre­za­re aces­tei inter­pre­tări a pro­fe­ți­ei și se pre­gă­teau să-L întâm­pi­ne pe Mântuitorul în toam­na anu­lui 1844. Aceștia au pri­mit nume­le de adven­tiști, adi­că de aștep­tă­tori ai lui Hristos.