Pe voi înșivă încercați-vă — Vremea cercetării tale

Pe voi înși­vă încercați-vă
Seria: „Vremea cer­ce­tă­rii tale” – Tabără pen­tru tineri ce a avut loc între 18–21 apri­lie 2014.
Prezintă: Adrian Fînaru

Sinopsis:

Pe voi înșivă încercați-vă

„Pe voi înși­vă încer­ca­ţi-vă dacă sun­teți în cre­din­ță. Pe voi înși­vă cer­cați-vă…” 2 Corinteni 13: 5

Când se uită în oglin­dă, băie­ții se văd mai mari decât sunt în realitate.

Cunoașterea de sine este cea mai mare cunoaș­te­re. Adevărata înțe­le­ge­re de sine con­du­ce la o umi­lin­ță care va des­chi­de calea prin care Domnul va dezvol­ta min­tea, va mode­la și dis­ci­pli­na carac­te­rul. CT 419 (1913)

Un neam de oameni…

Este un neam de oameni care se cre­de curat, și totuși, nu este spă­lat de înti­nă­ciu­nea lui. Proverbele 30: 12

Este într-ade­văr trist să fii lip­sit de daru­ri­le Duhului lui Dumnezeu; dar este o situ­a­ţie şi mai teri­bi­lă să fii lip­sit de spi­ri­tu­a­li­ta­te şi de Hristos şi, în ace­la­şi timp, să încerci să te jus­ti­fici, spu­nân­du-le celor care sunt alar­ma­ţi pen­tru tine că nu ai nevo­ie de teme­ri­le și mila lor. Teribilă este pute­rea autoa­mă­gi­rii asu­pra min­ții uma­ne! 4T 88 (1876)

Păcatele care sunt incu­ra­bi­le și aproa­pe în totul lip­si­te de spe­ran­ță sunt mân­dria per­so­na­lă și greşi­ta ima­gi­ne de sine. Acestea sunt obs­ta­co­le­le în calea dezvol­tă­rii. 7T 199, 200 (1902)

De ce avem nevo­ie de cunoaș­te­re de sine?

Devenind bine fami­li­a­ri­zați cu noi înși­ne, și apoi com­binând cu harul lui Dumnezeu o hotă­râre fer­mă din par­tea noas­tră, putem deve­ni înving­ă­tori, și per­fecți în toa­te lucru­ri­le. AG 225.4

Cine își ascun­de fără­de­le­gi­le, nu pro­pă­șeș­te, dar cine le măr­tu­ri­seș­te și se lasă de ele, capă­tă îndu­ra­re. Proverbele 28: 13

Tu ești omul acela!

David a zis lui Natan: „Am păcă­tu­it împo­tri­va Domnului!” Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iar­tă păca­tul…, nu vei muri. 2 Samuel 12: 13

Mijloace:

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucră­tor, mai tăie­tor decât ori­ce sabie cu două tăi­șuri: pătrun­de până aco­lo că des­par­te sufle­tul și duhul, înche­ie­tu­ri­le și mădu­va, jude­că sim­ți­ri­le și gân­du­ri­le ini­mii. Evrei 4:12

Este ade­vă­rat că ori­ce pedeap­să, deo­cam­da­tă pare o pri­ci­nă de întris­ta­re, și nu de bucu­rie; dar mai pe urmă adu­ce celor ce au tre­cut prin școa­la ei, roa­da dătă­toa­re de pace a nepri­hă­ni­rii. Evrei 12: 11

Cunoașterea de sine poa­te pro­du­ce două ati­tu­dini distincte:

1. Căci fără­de­le­gi­le noas­tre sunt mul­te îna­in­tea Ta, şi păca­te­le noas­tre măr­tu­ri­sesc împo­tri­va noas­tră; fără­de­le­gi­le noas­tre sunt cu noi, şi ne cunoa­ş­tem nele­giu­i­ri­le noas­tre. Isaia 59: 12

Știu, în ade­văr, că nimic bun nu locu­ieș­te în mine… Romani 7: 18

2. Şi cu toa­te aces­tea, tu zici: Da, sunt nevi­no­vat! Să se întoar­că acum mânia Lui de la mine!‘ Iată, Mă voi cer­ta cu tine, pen­tru că zici: N‑am păcă­tu­it! Ieremia 2: 35

Concluzie:

Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaș­te-mi ini­ma! Încearcă-mă, și cunoaș­te-mi gân­du­ri­le! Vezi dacă sunt pe o cale rea, și du-mă pe calea veș­ni­ci­ei! Psalmi 139:23, 24