Vești din Eden, centrul de sănătate din Breaza

Vești din Eden… despre Eden

Vești din Eden, centrul de sănătate și medicină preventivă din Breaza

Eden – ce ne su­ge­rează acest cu­vânt? Ne gân­dim, de­si­gur la gră­dina de vis pier­dută prin pă­cat de pă­rinţii noș­tri, în­su­fleţiţi de spe­ranţa re­do­bân­di­rii ei.

Eden – cu­vânt ce­resc, loc plă­cut, în­cân­tă­tor, rai, pa­ra­dis.

Eden – cu­vân­tul ce im­pul­sio­nează ini­mile dis­pe­rate ale mul­tor su­flete dez­nă­dăj­du­ite sau su­fe­rinde redându-le în­cre­de­rea, o li­că­rire a cre­dinţei, a spe­ranţei că acolo vor re­uşi să re­di­re­cţio­neze tra­iec­to­ria unei si­tu­a­ţii dis­pe­rate, scă­pate de sub con­trol.

Eden – un loc în care nă­dăj­duim că vom găsi pa­cea mult do­rită, un loc unde toţi se aş­teaptă să scape de su­fe­rinţă sau de po­vara ce le apasă su­fle­tul.

Şi to­tuşi, pen­tru noi, cei de la Eden, acest loc as­cunde în el, din­colo de zâm­be­tele şi buna dis­po­zi­ţie pe care ne stră­duim să le îm­pă­rţim pa­cienţi­lor, os­te­ne­ală, lip­suri, des­cu­ra­jare şi multe, multe teste de răb­dare. Dar peste toate, apare din când în când, ca o rază de spe­ranţă prin­tre no­rii în­vol­bu­raţi, o ex­pe­rienţă fru­moasă, o măr­tu­ri­sire re­la­tată într-o cu­vân­tare de ră­mas bun ce ne ajută să ne eva­luăm ac­ti­vi­ta­tea, să ne tes­tăm uti­li­ta­tea. Nu de pu­ţine ori, însă, re­zul­ta­tele în­târ­zie să ne mo­ti­veze, după cum tra­ta­men­tele na­tu­rale îşi fac mai greu efec­tul, nu acţio­nează ra­pid ca un ane­ste­zic mo­dern. Şi to­tuşi, une­ori, adu­năm în mă­nu­n­chiul nos­tru de amin­tiri câ­teva măr­tu­rii ale pa­cienţi­lor, pe care sun­tem dor­nici să le îm­păr­tă­şim fra­ţi­lor noș­tri, ce­lor care îna­lţă ru­gă­ciuni pen­tru noi şi pen­tru cei ce po­po­sesc la Eden.

Experiențe din Eden

Au tre­cut nişte ani de la prima in­ter­nare a dom­nu­lui P. Încerca, să scape de pa­tima al­co­o­lu­lui, care pu­sese stă­pâ­nire pe vi­aţa lui.

Reuşise să re­nu­nţe la ţi­gară în urma unei ex­pe­rienţe ne­plă­cute ce-l mar­case cu câ­teva luni îna­inte, când pe­tre­cuse ceva timp în ză­padă, ne­fi­ind în stare să se ri­dice din ca­uza ebri­e­tă­ţii. Acceptase pro­pu­ne­rea fa­mi­liei ca ul­timă în­cer­care de a bi­rui vi­ciul. În plus, îşi do­rea să scape şi de sur­plu­sul de ki­lo­grame.

A do­ve­dit, încă de la în­ce­put, o vo­inţă pu­ter­nică, aşa în­cât a ho­tă­rât să pre­lun­gească cura de su­curi de la 3 la 10 zile, iar la sfârşi­tul se­riei de tra­ta­ment re­u­şise să nu mai con­sume al­cool şi să scadă în gre­u­tate 8 kg, ceea ce în­semna dublu faţă de cât spe­rase ini­ţial.

Încântat de re­zul­tate, dor­nic să-şi sal­veze vi­aţa, ca mulţi alţi pa­cienţi care pă­ră­sesc Edenul, s-a ho­tă­rât să con­ti­nue şi acasă di­eta ve­ge­ta­ri­ană, iar pen­tru a-i fi mai uşor a în­ce­put să fie el în­suşi in­struc­to­rul ce­lor din casa lui pen­tru ca şi ei să cu­noască be­ne­fi­ci­ile unui stil de ali­men­ta­ţie să­nă­tos.

După apro­xi­ma­tiv 3 luni de la ple­care a do­rit să te­le­fo­neze pen­tru a ne ține la cu­rent cu pro­gre­sul re­a­li­zat: slă­bise încă alte ki­lo­grame, mân­case ve­ge­ta­rian şi nu mai con­su­mase de­loc al­cool. Vestea des­pre per­se­ve­renţa lui şi des­pre re­zul­ta­tul obţi­nut a fost îm­bu­cu­ră­toare pen­tru noi, cei care îl aju­ta­sem să înţe­leagă va­loa­rea abs­ti­nenţei, cei care înă­lţa­sem ru­gă­ciuni cu şi pen­tru el.

A fost în re­pe­tate rân­duri pa­cient, şi la ul­tima in­ter­nare avea să po­ves­tească pe în­de­lete o im­pre­sio­nantă ex­pe­rienţă de­ci­sivă din vi­aţa lui:

„Când am ve­nit prima oară aici eram bol­nav, aveam da­to­rii şi mă lup­tam cu al­co­o­lul. Aici am re­u­şit să slă­besc, ana­li­zele erau bune şi am ho­tă­rât să nu mai beau. După ce am ple­cat am tranza­cţio­nat o afa­cere în va­loare de 15.000 Euro, la care câş­ti­gul meu ar fi fost de 8.000 Euro. Convenisem asu­pra tranza­cţiei şi con­sem­na­sem de­ta­li­ile într-un con­tract pe care urma să-l sem­năm îm­pre­ună cu par­te­ne­rul meu de afa­ceri şi eram ex­trem de mulţu­mit. Şi par­te­ne­rul meu era la fel de sa­tis­fă­cut ca şi mine şi, ca ur­mare, mi-a su­ge­rat să mer­gem la un res­ta­u­rant să mân­căm, să bem ceva, şi apoi să îl sem­năm. Aici am si­mţit că is­pita mă pân­deşte. Ceva nu era bine… Hotărâsem să nu mai beau, dar acum, a nu ac­cepta oferta ar fi în­sem­nat să pierd con­trac­tul… Am cum­pă­nit: ce se în­tâm­plă cu mine dacă în­cep din nou? Şi to­tuşi, dacă nu ac­cep­tam urma să-mi pierd câş­ti­gul de 8000 Euro, chiar în mo­men­tul în care aveam des­tule da­to­rii şi mare ne­voie de bani. În min­tea mea se du­cea o luptă. Dar dacă o iau de la ca­păt cu vi­ciul în urma aces­tei tranza­cţii? Nu ar fi vi­aţa mea com­pro­misă? Atunci am luat ho­tă­rârea de­fi­ni­tivă. I-am spus că re­nunţ la con­tract, nu merg. Nu înţe­le­gea, se mira… Mi-am păs­trat to­tuşi po­zi­ţia şi am pier­dut con­trac­tul… Clientul meu şi-a gă­sit pe alt­ci­neva cu care să în­cheie afa­ce­rea, pen­tru 30.000 Euro.

A fost un mo­ment de răs­cruce… Am pier­dut mult, dar am si­mţit că Dumnezeu m-a bi­ne­cu­vân­tat mai mult după aceea. Băutura nu mai face parte din vi­aţa mea. În plus, am re­u­şit să îmi plă­tesc da­to­ri­ile şi să şi eco­no­mi­sesc, pe dea­su­pra. Ştiu că Dumnezeu m-a aju­tat” – şi-a în­che­iat el mi­nu­nata ex­pe­rienţă.

***

Vești din Eden, centrul de sănătate și medicină preventivă din Breaza

Doamna M., o pa­cientă de vâr­sta a treia, su­pra­pon­de­rală şi cu alte mul­ti­ple pro­bleme de să­nă­tate, se pro­gra­mase pen­tru o cură de tra­ta­ment la in­sis­tenţele co­pi­i­lor dum­neaei care o sfă­tu­iau să slă­bească. Fără să cal­cu­leze cât chel­tu­ise pen­tru mân­ca­rea care îi în­gre­u­nase tru­pul şi îi afec­tase să­nă­ta­tea, ne­mulţu­mită de suma pe care tre­buia s-o achite pen­tru ca­za­rea, mân­ca­rea, tra­ta­men­tul, con­sul­ta­ţi­ile şi in­ves­ti­ga­ţi­ile me­di­cale pen­tru pe­ri­oada ce­lor două săp­tămâni, doamna se ară­tase scep­tică de la bun în­ce­put.

Nefiind si­gură că va su­porta re­gi­mul de su­curi, neş­ti­ind exact cât va rămâne la noi, era în­gri­jo­rată să plă­tească de la în­ce­put tot se­ju­rul. De aceea, am con­ve­nit să achite eşa­lo­nat ba­nii pen­tru tra­ta­ment, după cum ho­tă­ră­şte să-şi pre­lun­gească şe­de­rea. A ac­cep­tat pro­pu­ne­rea şi s-a mai li­ni­ş­tit, oa­re­cum. Am asigurat-o că va pu­tea su­porta re­gi­mul, că poate să ne co­mu­nice zil­nic cum se simte şi că tra­ta­men­tul ţine cont per­ma­nent de sta­rea ei de să­nă­tate.

În cea de a doua zi de cură cu su­curi, sen­za­ţia de foame îi in­flu­enţa pu­ter­nic ati­tu­di­nea şi într-un mo­ment de fu­rie s-a în­drep­tat că­tre bu­că­tă­rie şi a în­ce­put să-şi re­verse mâ­nia asu­pra per­so­na­lu­lui printr-un po­top de in­ju­rii şi vorbe de re­proş pen­tru „cura de dez­in­to­xi­care” pen­tru care era ne­vo­ită să su­fere foa­mea pe ba­nii ei, într-un cen­tru unde ve­nise cu ilu­zia că „va călca pe co­voare per­sane”, după ex­pri­ma­rea exactă a dum­neaei. „Tornada” de cu­vinte a ve­nit ca un duş rece peste bu­că­tă­re­sele asu­date de muncă şi abu­rul din bu­că­tă­rie, dar au re­u­şit să facă faţă si­tu­a­ţiei, răs­pun­zând cu ama­bi­li­tate şi asigurând-o pe pa­cienta ne­mulţu­mită că îi va fi ajus­tat me­niul în aşa fel în­cât să su­porte mai uşor sen­za­ţia de foame.

După câ­teva zile de tra­ta­ment, doamna de­ve­nise mai se­nină, mai re­la­xată. Începuse să aibă în­cre­dere în cei ce se în­gri­jeau de să­nă­ta­tea ei, re­nu­nţase la mai mult de ju­mă­tate din me­di­ca­men­tele pe care le fo­lo­sea la in­ter­nare şi sta­rea de bine era net vi­zi­bilă. Era dis­pusă să po­ves­tească din vi­aţa per­so­nală, din vi­aţa fa­mi­liei. La una din vi­zi­tele de di­mi­neaţă ale me­di­ci­lor a po­ves­tit des­pre fiul ei, că­lu­găr la o mă­năs­tire or­to­doxă unde „14 per­soane aud voci şi pri­mesc me­saje cre­di­bile de la Dumnezeu”. A ur­mat o dez­ba­tere mai lungă cu pri­vire la ceea ce se în­tâm­plă la mă­năs­ti­rea des­pre care po­ves­tea cu atâta en­tu­zi­asm şi me­di­cii au re­u­şit prin câ­teva ar­gu­mente re­torice să-i su­ge­reze su­biecte de me­di­ta­ţie.

Experienţa care o im­pre­sio­nase în mod de­o­se­bit era ca­zul unei mame care ve­nise să ceară că­lu­gă­ri­lor în­zes­traţi cu pu­teri su­pra­na­tu­rale să afle des­pre sta­rea fi­u­lui ei ucis. Duhovnicul i-a trans­mis me­sa­jul că bă­i­a­tul se află într-un loc fru­mos, plin cu ver­deaţă şi că ex­pe­ri­men­tează o stare de bine, dar face apel la mama lui să ri­dice pia­tra de peste el, care îi apasă greu piep­tul. Femeia in­ter­pre­tase că fiul mort era ne­mulţu­mit că fu­sese de­pus într-un ca­vou. Deşi pu­ţin in­te­re­sat de su­biect, pre­sat de tim­pul în care şi alţi pa­cienţi aş­tep­tau vi­zita, me­di­cul a întrebat-o:

– Nu vi se pare, to­tuşi că există o con­tra­di­cţie în cele două pro­po­zi­ţii des­pre care că­lu­gă­rul pre­tin­dea că sunt re­ve­la­toare? Întâi spu­nea că îi era bine, că era pe o câm­pie, după care era sub les­pe­dea prea grea. Unde era până la urmă?

Această în­tre­bare era din­colo de ceea ce gân­dise ea până atunci. Nu şi-o pu­sese până atunci. Era ui­mită. Se pare că do­rea să cu­noască mai multe des­pre noi şi înţe­le­ge­rea noas­tră de­o­a­rece era con­sec­ventă în par­ti­ci­pa­rea la pro­gra­mele de di­mi­neaţă şi de seară. Îi plă­cea ceea ce au­zea. Începea să-şi schimbe im­pre­sia, în­ce­pea să-şi con­tu­reze o altă pă­rere. Era im­pre­sio­nată de ama­bi­li­ta­tea per­so­na­lu­lui, de de­vo­ta­men­tul cu care fi­e­care îşi în­de­pli­neşte sar­cina de ser­vi­ciu. Era co­pleşită de pa­cea care-i inun­dase su­fle­tul la Eden.

La pro­gra­mul spe­cial de ră­mas bun, cu­vin­tele de apre­ci­ere, de mulţu­mire şi re­cu­noş­tinţă pen­tru ser­vi­ci­ile ofe­rite şi pen­tru tim­pul pe­tre­cut în mij­lo­cul nos­tru cur­geau din inimă; dintr-o altă inimă, o inimă ve­selă, o inimă plină de pace. Pacienta noas­tră avea să ducă cu ea gân­duri bune.

***

Un pa­cient mai vechi, a re­ve­nit după 2 ani îm­pre­ună cu trei din­tre mem­brii fa­mi­liei lui pen­tru a pe­trece doar câ­teva zile îm­pre­ună cu noi. Dorea ca şi soţia lui să cu­noască cele ce se fac la Eden, să guste din de­li­ca­te­sele culi­nare de­o­se­bite de la me­sele noas­tre. Au par­ti­ci­pat toți cu res­pect la pro­gra­mele de ru­gă­ciune, iar la ple­care dom­nul a no­tat în Jurnalul Pacientului:

„O ex­pe­rienţă plă­cută,… care ne-a aju­tat să ne re­gă­sim li­ni­ş­tea… Ne vom re­în­toarce ori de câte ori vom avea oca­zia” şi, „Sper să re­vin aici cât de cu­rând cu inima îm­pă­cată.„

***

Un alt pa­cient nota:

Sanatoriul Eden, seria iulie-august 2014

„M-au fă­cut să simt că, cu cre­dinţa în Domnul, vi­aţa poate fi mai bună şi mai fru­moasă din toate punc­tele de ve­dere.

Fundaţia Eden este pen­tru mine un loc unde m-am si­mţit și mă simt bine şi sper, dacă Domnul vrea, să ajung din nou în vi­i­to­rul apro­piat. Sigur că acum, ca un mem­bru al ma­rii fa­mi­lii Eden, am să în­cerc să vă scriu din timp în timp, aşa cum i-am pro­mis și dom­nu­lui Doctor Valerian. Mulţumesc mult pen­tru fe­lul cald, sin­cer şi pri­e­te­nos în care m-aţi tra­tat, tot per­so­na­lul de la cen­tru…

…am în­vă­ţat că lap­tele de soia se poate face în casă, că din glu­ten pot face „şni­ţele şi mici ve­ge­ta­rieni”, la cei­lalți nu m-am mai gân­dit de ceva vreme… Toate as­tea nu-s pu­ţin lu­cru, nu?” (F.S.)

***

O altă pa­cientă, tâ­nără, con­semna:

„Am în­vă­ţat că fără cre­dinţă în Dumnezeu şi fără o gân­dire po­zi­tivă nicio te­ra­pie nu-şi va îm­plini sco­pul. Am în­vă­ţat să nu ames­tec nici­o­dată le­gu­mele şi fruc­tele la ace­eaşi masă pen­tru că dă­u­nează di­ges­tiei. Am în­vă­ţat să gă­tesc pa­teu de soia. Am în­vă­ţat să zâm­besc mai des, să mă rog, să mă­nânc mai să­nă­tos, să me­di­tez, să as­cult mai atent.” (V.S.)

Pentru mulţi din­tre noi unele lu­cruri sunt de la sine înţe­lese, le luăm ca va­lori im­pli­cite, fără să fim conş­ti­enţi cât de mari sunt obs­ta­co­lele în ca­lea ce­lor care ca­ută ceva mai bun, o schim­bare în vi­aţa lor sau pa­cea… De multe ori avem im­pre­sia că lu­cru­rile sunt bune pen­tru că e da­to­ria lor să fie aşa, şi nu preţuim cu ade­vă­rat va­loa­rea unui că­min li­ni­ş­tit, în care pă­rinţii nu con­sumă al­cool, nu fu­mează, ci se ghi­dează după Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru mulţi însă aceste lu­cruri sunt ide­a­luri spre care ţin­tesc, care le so­li­cită efor­tu­rile, pen­tru care luptă greu… Devenim conş­ti­enţi de aceste lu­cruri în dis­cu­ţi­ile pe care le avem cu pa­cienţii noş­tri, în ex­pe­rienţele de vi­aţă pe care le aflăm. Şi ast­fel preţuim mai mult Adevărul pe care Dumnezeu ni l-a în­cre­dinţat, cel care ne-a con­dus spre o vi­aţă mai bună, ne-a ofe­rit o fă­râmă din pa­cea ce­ru­lui.

A con­sem­nat per­so­na­lul de la Eden

Pagina web a sa­na­to­ri­u­lui Eden: Centrul de să­nă­tate și me­di­cină pre­ven­tivă Eden