Vești din Eden, centrul de sănătate din Breaza
Vești din Eden… despre Eden
Eden – ce ne sugerează acest cuvânt? Ne gândim, desigur la grădina de vis pierdută prin păcat de părinţii noștri, însufleţiţi de speranţa redobândirii ei.
Eden – cuvânt ceresc, loc plăcut, încântător, rai, paradis.
Eden – cuvântul ce impulsionează inimile disperate ale multor suflete deznădăjduite sau suferinde redându-le încrederea, o licărire a credinţei, a speranţei că acolo vor reuşi să redirecţioneze traiectoria unei situaţii disperate, scăpate de sub control.
Eden – un loc în care nădăjduim că vom găsi pacea mult dorită, un loc unde toţi se aşteaptă să scape de suferinţă sau de povara ce le apasă sufletul.
Şi totuşi, pentru noi, cei de la Eden, acest loc ascunde în el, dincolo de zâmbetele şi buna dispoziţie pe care ne străduim să le împărţim pacienţilor, osteneală, lipsuri, descurajare şi multe, multe teste de răbdare. Dar peste toate, apare din când în când, ca o rază de speranţă printre norii învolburaţi, o experienţă frumoasă, o mărturisire relatată într‑o cuvântare de rămas bun ce ne ajută să ne evaluăm activitatea, să ne testăm utilitatea. Nu de puţine ori, însă, rezultatele întârzie să ne motiveze, după cum tratamentele naturale îşi fac mai greu efectul, nu acţionează rapid ca un anestezic modern. Şi totuşi, uneori, adunăm în mănunchiul nostru de amintiri câteva mărturii ale pacienţilor, pe care suntem dornici să le împărtăşim fraţilor noștri, celor care înalţă rugăciuni pentru noi şi pentru cei ce poposesc la Eden.
Experiențe din Eden
Au trecut nişte ani de la prima internare a domnului P. Încerca, să scape de patima alcoolului, care pusese stăpânire pe viaţa lui.
Reuşise să renunţe la ţigară în urma unei experienţe neplăcute ce‑l marcase cu câteva luni înainte, când petrecuse ceva timp în zăpadă, nefiind în stare să se ridice din cauza ebrietăţii. Acceptase propunerea familiei ca ultimă încercare de a birui viciul. În plus, îşi dorea să scape şi de surplusul de kilograme.
A dovedit, încă de la început, o voinţă puternică, aşa încât a hotărât să prelungească cura de sucuri de la 3 la 10 zile, iar la sfârşitul seriei de tratament reuşise să nu mai consume alcool şi să scadă în greutate 8 kg, ceea ce însemna dublu faţă de cât sperase iniţial.
Încântat de rezultate, dornic să-şi salveze viaţa, ca mulţi alţi pacienţi care părăsesc Edenul, s‑a hotărât să continue şi acasă dieta vegetariană, iar pentru a‑i fi mai uşor a început să fie el însuşi instructorul celor din casa lui pentru ca şi ei să cunoască beneficiile unui stil de alimentaţie sănătos.
După aproximativ 3 luni de la plecare a dorit să telefoneze pentru a ne ține la curent cu progresul realizat: slăbise încă alte kilograme, mâncase vegetarian şi nu mai consumase deloc alcool. Vestea despre perseverenţa lui şi despre rezultatul obţinut a fost îmbucurătoare pentru noi, cei care îl ajutasem să înţeleagă valoarea abstinenţei, cei care înălţasem rugăciuni cu şi pentru el.
A fost în repetate rânduri pacient, şi la ultima internare avea să povestească pe îndelete o impresionantă experienţă decisivă din viaţa lui:
„Când am venit prima oară aici eram bolnav, aveam datorii şi mă luptam cu alcoolul. Aici am reuşit să slăbesc, analizele erau bune şi am hotărât să nu mai beau. După ce am plecat am tranzacţionat o afacere în valoare de 15.000 Euro, la care câştigul meu ar fi fost de 8.000 Euro. Convenisem asupra tranzacţiei şi consemnasem detaliile într-un contract pe care urma să‑l semnăm împreună cu partenerul meu de afaceri şi eram extrem de mulţumit. Şi partenerul meu era la fel de satisfăcut ca şi mine şi, ca urmare, mi‑a sugerat să mergem la un restaurant să mâncăm, să bem ceva, şi apoi să îl semnăm. Aici am simţit că ispita mă pândeşte. Ceva nu era bine… Hotărâsem să nu mai beau, dar acum, a nu accepta oferta ar fi însemnat să pierd contractul… Am cumpănit: ce se întâmplă cu mine dacă încep din nou? Şi totuşi, dacă nu acceptam urma să-mi pierd câştigul de 8000 Euro, chiar în momentul în care aveam destule datorii şi mare nevoie de bani. În mintea mea se ducea o luptă. Dar dacă o iau de la capăt cu viciul în urma acestei tranzacţii? Nu ar fi viaţa mea compromisă? Atunci am luat hotărârea definitivă. I‑am spus că renunţ la contract, nu merg. Nu înţelegea, se mira… Mi-am păstrat totuşi poziţia şi am pierdut contractul… Clientul meu şi‑a găsit pe altcineva cu care să încheie afacerea, pentru 30.000 Euro.
A fost un moment de răscruce… Am pierdut mult, dar am simţit că Dumnezeu m‑a binecuvântat mai mult după aceea. Băutura nu mai face parte din viaţa mea. În plus, am reuşit să îmi plătesc datoriile şi să şi economisesc, pe deasupra. Ştiu că Dumnezeu m‑a ajutat” – şi‑a încheiat el minunata experienţă.
***
Doamna M., o pacientă de vârsta a treia, supraponderală şi cu alte multiple probleme de sănătate, se programase pentru o cură de tratament la insistenţele copiilor dumneaei care o sfătuiau să slăbească. Fără să calculeze cât cheltuise pentru mâncarea care îi îngreunase trupul şi îi afectase sănătatea, nemulţumită de suma pe care trebuia s‑o achite pentru cazarea, mâncarea, tratamentul, consultaţiile şi investigaţiile medicale pentru perioada celor două săptămâni, doamna se arătase sceptică de la bun început.
Nefiind sigură că va suporta regimul de sucuri, neştiind exact cât va rămâne la noi, era îngrijorată să plătească de la început tot sejurul. De aceea, am convenit să achite eşalonat banii pentru tratament, după cum hotărăşte să-şi prelungească şederea. A acceptat propunerea şi s‑a mai liniştit, oarecum. Am asigurat‑o că va putea suporta regimul, că poate să ne comunice zilnic cum se simte şi că tratamentul ţine cont permanent de starea ei de sănătate.
În cea de a doua zi de cură cu sucuri, senzaţia de foame îi influenţa puternic atitudinea şi într-un moment de furie s‑a îndreptat către bucătărie şi a început să-şi reverse mânia asupra personalului printr-un potop de injurii şi vorbe de reproş pentru „cura de dezintoxicare” pentru care era nevoită să sufere foamea pe banii ei, într-un centru unde venise cu iluzia că „va călca pe covoare persane”, după exprimarea exactă a dumneaei. „Tornada” de cuvinte a venit ca un duş rece peste bucătăresele asudate de muncă şi aburul din bucătărie, dar au reuşit să facă faţă situaţiei, răspunzând cu amabilitate şi asigurând‑o pe pacienta nemulţumită că îi va fi ajustat meniul în aşa fel încât să suporte mai uşor senzaţia de foame.
După câteva zile de tratament, doamna devenise mai senină, mai relaxată. Începuse să aibă încredere în cei ce se îngrijeau de sănătatea ei, renunţase la mai mult de jumătate din medicamentele pe care le folosea la internare şi starea de bine era net vizibilă. Era dispusă să povestească din viaţa personală, din viaţa familiei. La una din vizitele de dimineaţă ale medicilor a povestit despre fiul ei, călugăr la o mănăstire ortodoxă unde „14 persoane aud voci şi primesc mesaje credibile de la Dumnezeu”. A urmat o dezbatere mai lungă cu privire la ceea ce se întâmplă la mănăstirea despre care povestea cu atâta entuziasm şi medicii au reuşit prin câteva argumente retorice să‑i sugereze subiecte de meditaţie.
Experienţa care o impresionase în mod deosebit era cazul unei mame care venise să ceară călugărilor înzestraţi cu puteri supranaturale să afle despre starea fiului ei ucis. Duhovnicul i‑a transmis mesajul că băiatul se află într-un loc frumos, plin cu verdeaţă şi că experimentează o stare de bine, dar face apel la mama lui să ridice piatra de peste el, care îi apasă greu pieptul. Femeia interpretase că fiul mort era nemulţumit că fusese depus într-un cavou. Deşi puţin interesat de subiect, presat de timpul în care şi alţi pacienţi aşteptau vizita, medicul a întrebat‑o:
– Nu vi se pare, totuşi că există o contradicţie în cele două propoziţii despre care călugărul pretindea că sunt revelatoare? Întâi spunea că îi era bine, că era pe o câmpie, după care era sub lespedea prea grea. Unde era până la urmă?
Această întrebare era dincolo de ceea ce gândise ea până atunci. Nu şi‑o pusese până atunci. Era uimită. Se pare că dorea să cunoască mai multe despre noi şi înţelegerea noastră deoarece era consecventă în participarea la programele de dimineaţă şi de seară. Îi plăcea ceea ce auzea. Începea să-şi schimbe impresia, începea să-şi contureze o altă părere. Era impresionată de amabilitatea personalului, de devotamentul cu care fiecare îşi îndeplineşte sarcina de serviciu. Era copleşită de pacea care‑i inundase sufletul la Eden.
La programul special de rămas bun, cuvintele de apreciere, de mulţumire şi recunoştinţă pentru serviciile oferite şi pentru timpul petrecut în mijlocul nostru curgeau din inimă; dintr‑o altă inimă, o inimă veselă, o inimă plină de pace. Pacienta noastră avea să ducă cu ea gânduri bune.
***
Un pacient mai vechi, a revenit după 2 ani împreună cu trei dintre membrii familiei lui pentru a petrece doar câteva zile împreună cu noi. Dorea ca şi soţia lui să cunoască cele ce se fac la Eden, să guste din delicatesele culinare deosebite de la mesele noastre. Au participat toți cu respect la programele de rugăciune, iar la plecare domnul a notat în Jurnalul Pacientului:
„O experienţă plăcută,… care ne‑a ajutat să ne regăsim liniştea… Ne vom reîntoarce ori de câte ori vom avea ocazia” şi, „Sper să revin aici cât de curând cu inima împăcată.„
***
Un alt pacient nota:
„M‑au făcut să simt că, cu credinţa în Domnul, viaţa poate fi mai bună şi mai frumoasă din toate punctele de vedere.
Fundaţia Eden este pentru mine un loc unde m‑am simţit și mă simt bine şi sper, dacă Domnul vrea, să ajung din nou în viitorul apropiat. Sigur că acum, ca un membru al marii familii Eden, am să încerc să vă scriu din timp în timp, aşa cum i‑am promis și domnului Doctor Valerian. Mulţumesc mult pentru felul cald, sincer şi prietenos în care m‑aţi tratat, tot personalul de la centru…
…am învăţat că laptele de soia se poate face în casă, că din gluten pot face „şniţele şi mici vegetarieni”, la ceilalți nu m‑am mai gândit de ceva vreme… Toate astea nu‑s puţin lucru, nu?” (F.S.)
***
O altă pacientă, tânără, consemna:
„Am învăţat că fără credinţă în Dumnezeu şi fără o gândire pozitivă nicio terapie nu-şi va împlini scopul. Am învăţat să nu amestec niciodată legumele şi fructele la aceeaşi masă pentru că dăunează digestiei. Am învăţat să gătesc pateu de soia. Am învăţat să zâmbesc mai des, să mă rog, să mănânc mai sănătos, să meditez, să ascult mai atent.” (V.S.)
Pentru mulţi dintre noi unele lucruri sunt de la sine înţelese, le luăm ca valori implicite, fără să fim conştienţi cât de mari sunt obstacolele în calea celor care caută ceva mai bun, o schimbare în viaţa lor sau pacea… De multe ori avem impresia că lucrurile sunt bune pentru că e datoria lor să fie aşa, şi nu preţuim cu adevărat valoarea unui cămin liniştit, în care părinţii nu consumă alcool, nu fumează, ci se ghidează după Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru mulţi însă aceste lucruri sunt idealuri spre care ţintesc, care le solicită eforturile, pentru care luptă greu… Devenim conştienţi de aceste lucruri în discuţiile pe care le avem cu pacienţii noştri, în experienţele de viaţă pe care le aflăm. Şi astfel preţuim mai mult Adevărul pe care Dumnezeu ni l‑a încredinţat, cel care ne‑a condus spre o viaţă mai bună, ne‑a oferit o fărâmă din pacea cerului.
A consemnat personalul de la Eden
Pagina web a sanatoriului Eden: Centrul de sănătate și medicină preventivă Eden
