Lecția școlii de Sabat — Rugăciunea

     Ce mare pri­vi­le­giu avem de a veni în rugă­ciu­ne îna­in­tea lui Dumnezeu,
Tatăl nos­tru. Uneori se poa­te să nu fim capa­bili să ne punem jos pe genunchi
pen­tru a ne ruga Lui în mod for­mal, totuși chiar și așa putem comu­ni­ca cu
El. Cel care știe cum să îngri­jeas­că de noi într-un mod atât de abu­n­dent încât
între­ce tot ce putem cere sau gân­di noi, va auzi și va răs­pun­de la rugă­ciu­ni­le
noas­tre, nu întot­dea­u­na după cum dorim noi, ci după cum vede El că e cel
mai bine. Când facem rugă­ciu­nea o pri­o­ri­ta­te și un obi­cei regu­lat, noi ne vom
îndrep­ta spre El pen­tru călă­u­zi­re într-un mod la fel de natu­ral pre­cum plan­ta
se întoar­ce spre soa­re. „Nicio rugă­ciu­ne sin­ce­ră nu este pier­du­tă. În mij­lo­cul
imnu­ri­lor coru­lui ceresc, Dumnezeu aude stri­gă­te­le celei mai sla­be fiin­țe uma­ne.
Noi ne revăr­săm dorin­ța ini­mii în cămă­ru­țe­le noas­tre, șop­tim o rugă­ciu­ne
mer­gând pe drum și cuvin­te­le noas­tre ajung la tro­nul Monarhului uni­ver­su­lui.
Ele pot fi nea­u­zi­te de vreo ure­che ome­neas­că, însă nu se pot stin­ge în tăce­re,
nici nu pot fi pier­du­te între acti­vi­tă­ți­le de afa­ceri care se des­fă­șoa­ră. Nimic
nu poa­te îne­ca dorin­ța sufle­tu­lui. Ea se ridi­că pes­te gălă­gia stră­zii, dea­su­pra
con­fu­zi­ei mul­ți­mii, spre cur­ți­le cerești. Dumnezeu este Cel căru­ia îi vor­bim,
și rugă­ciu­nea noas­tră este auzită.”—Parabolele Domnului, p. 174 (engl.) (rom.
cap. 14, „Nu va face Dumnezeu drep­ta­te alor Săi?”).

 

Pentru a des­căr­ca Lecția, dă cli­ck pe ima­gi­ne!