Crezul Adventiștilor de Ziua a Șaptea Reformiști

Printre punc­tele care-i dis­ting pe Adventiștii de Ziua a Șaptea Reformiști de ce­le­lalte gru­pări re­li­gi­oase ar pu­tea fi enu­me­rate ur­mă­toa­rele:

Crezul Adventiștilor de Ziua a Șaptea Reformiști

Crezul Adventiștilor de Ziua a Șaptea Reformiști

1. Așteaptă re­ve­ni­rea lui Hristos în cu­rând, ceea ce îi face să se în­țe­leagă ca stră­ini și că­lă­tori pe acest pământ, în că­u­ta­rea unei pa­trii mai bune, adică a unei pa­trii ce­rești. (Evrei 11:16).

2. Păzesc cele zece po­runci ale lui Dumnezeu, in­clu­siv cele dis­pre­țu­ite de res­tul lu­mii creș­tine (ex. po­runca a IV-a și a VI-a).

3. Nu pres­tează ser­vi­ciu mi­li­tar com­ba­tant, fi­indcă aceasta con­tra­vine po­run­cii lui Dumnezeu și prin­ci­pi­i­lor de in­ter­națio­na­lism și fra­ter­ni­tate în­vă­țate și exem­pli­fi­cate în viața lui Hristos, care ne-a în­vă­țat să nu opu­nem re­zis­tență ace­lora care ne ne­drep­tă­țesc și să ne ru­găm pen­tru vră­j­ma­șii noș­tri, fi­indcă toți oa­me­nii, in­di­fe­rent de na­țio­na­li­tate, sunt frați. (Manifestăm în schimb dis­po­ni­bi­li­ta­tea de a presta orice formă de ser­vi­ciu uti­li­tar al­ter­na­tiv în fo­lo­sul so­ci­e­tă­ții).

4. Nu efec­tu­ează nici un fel de muncă fi­zică sau in­te­lec­tu­ală se­cu­lară în zi­lele de sâm­bătă, de­cât atunci când ne­voia o cere pen­tru sal­va­rea de vieți ome­nești sau ali­na­rea su­fe­rin­țe­lor unor bol­navi. Deci, adul­ții nu merg la ser­vi­ciu și co­piii nu merg la școală și nu sus­țin exa­mene în zi­lele de sâm­bătă.

5. Nu fo­lo­sesc al­cool, tutun, dro­guri și nici un fel de carne sau alte pro­duse vă­tă­mă­toare cor­pu­lui, care tre­buie să fie păs­trat cu­rat fi­indcă este „tem­plul Duhului Sfânt”.

6. Nu ac­ceptă di­vor­țul și re­că­să­to­ria, conformându-se prin­ci­pi­u­lui bi­blic care sus­ține că­să­to­ria ca o le­gă­tură pe care nu­mai moar­tea uneia din părți o poate des­face. Abia după de­ce­sul unuia din par­te­neri ce­lă­lalt este li­ber să se re­că­să­to­rească.

7. Nu fac po­li­tică și nu se aso­ci­ază miș­că­rii ecu­me­nice.

8. Nu ac­ceptă moda ex­cen­trică, pur­ta­rea de bi­ju­te­rii, ci pro­mo­vează ide­a­luri de mo­des­tie, de­cență, bună cu­vi­ință și mo­ra­li­tate.

9. Nu cred în ne­mu­ri­rea su­fle­tu­lui, ci cred că moar­tea este un somn – așa cum a spus Mântuitorul – și că mor­ții nu știu ni­mic până la ziua în­vi­e­rii când vor în­via și își vor primi fi­e­care răs­plata pen­tru fap­tele pe care le-au fă­cut cât au fost în trup. Deci nu cred că mor­ții merg în cer sau în iad în mo­men­tul de­ce­su­lui, nici în pur­ga­to­riu, ci cred că ei rămân in­con­ști­enți până la ziua în­vi­e­rii. În con­se­cință ad­ven­tiș­tii re­for­miști nu prac­tică cul­tul mor­ți­lor cu po­meni, pa­ras­tase, ru­gă­ciuni pen­tru morți, aprin­de­rea de lu­mâ­nări etc., ci cred că viața aceasta este sin­gura șansă de a-și dezvolta un ca­rac­ter ac­cep­tat de Dumnezeu, după moarte ne­ma­ie­xis­tând nici o șansă de a re­para ceea ce s-a lă­sat ne­fă­cut în tim­pul vie­ții.

10. Nu cred că ia­dul este veș­nic, ci cred că el va dura doar până când toți pă­că­to­șii și di­a­vo­lul vor fi ni­mi­ciți.

11. Nu se în­chină la icoane, chi­puri cio­plite și nu-și fac sem­nul cru­cii.

12. Promovează doar mu­zica cu ade­vă­rat creș­tină și nu ac­ceptă alte ten­dințe în mu­zică, pe care le con­si­deră o pro­fa­nare la adresa lui Dumnezeu.

13. Nu prac­tică bo­te­zul no­i­lor năs­cuți, con­si­de­rând că acesta este un act care ne­ce­sită ma­tu­ri­tate și res­pon­sa­bi­li­tate, mo­tiv pen­tru care ad­mi­nis­trează ce­re­mo­nia bo­te­zu­lui doar per­soa­ne­lor care au ajuns la vâr­sta când să poată în­țe­lege sem­ni­fi­ca­ția aces­tuia.

14. Sfânta Cină se ad­mi­nis­trează cu pâine ne­dos­pită și vin ne­fer­men­tat, în urma ce­re­mo­n­i­a­lu­lui spă­lă­rii pi­cioa­re­lor în­tre mem­bri, după exem­plul Domnului Isus.

15. Nu cred în mân­tu­i­rea prin fapte, ci doar prin me­ri­tele Domnului Isus Hristos care a mu­rit pen­tru pă­ca­tele noas­tre, jertfa Sa fi­ind sin­gu­rul me­rit ac­cep­ta­bil îna­in­tea lui Dumnezeu. De aceea își con­cen­trează aten­ția asu­pra jert­fei Mântuitorului și a ne­pri­hă­ni­rii Lui pe care o pri­mim în dar fără nici un me­rit al nos­tru, iar fap­tele cre­din­ței (prin­tre care se nu­mără și păzi­rea po­run­ci­lor lui Dumnezeu în to­ta­li­ta­tea lor) sunt con­si­de­rate a fi doar ro­dul con­ver­ti­rii ve­ri­ta­bile și nici­de­cum pre­țul în schim­bul că­ruia Dumnezeu ne-ar da mân­tu­i­rea.

Mântuirea este da­rul ne­me­ri­tat al lui Dumnezeu pe care noi pu­tem doar să-l ac­cep­tăm și să-I fim re­cu­nos­că­tori pen­tru aceasta, ale­gând să-I pre­dăm Lui viața noas­tră, ca trans­for­mați prin Duhul Lui să pu­tem trăi o viață de ade­vă­rați co­pii ai Săi, până când Domnul Isus va re­veni și ne va lua la Sine.