Crezul Adventiștilor de Ziua a Șaptea Reformiști

Printre punc­te­le care-i dis­ting pe Adventiștii de Ziua a Șaptea Reformiști de cele­lal­te gru­pări reli­gi­oa­se ar putea fi enu­me­ra­te urmă­toa­re­le:

Crezul Adventiștilor de Ziua a Șaptea Reformiști

Crezul Adventiștilor de Ziua a Șaptea Reformiști

1. Așteaptă reve­ni­rea lui Hristos în curând, ceea ce îi face să se înțe­lea­gă ca stră­ini și călă­tori pe acest pământ, în cău­ta­rea unei patrii mai bune, adi­că a unei patrii cerești. (Evrei 11:16).

2. Păzesc cele zece porunci ale lui Dumnezeu, inclu­siv cele dis­pre­țu­i­te de res­tul lumii creș­ti­ne (ex. porun­ca a IV-a și a VI-a).

3. Nu pres­tea­ză ser­vi­ciu mili­tar com­ba­tant, fiind­că aceas­ta con­tra­vi­ne porun­cii lui Dumnezeu și prin­ci­pi­i­lor de inter­națio­na­lism și fra­ter­ni­ta­te învă­ța­te și exem­pli­fi­ca­te în via­ța lui Hristos, care ne-a învă­țat să nu opu­nem rezis­ten­ță ace­lo­ra care ne nedrep­tă­țesc și să ne rugăm pen­tru vră­j­ma­șii noș­tri, fiind­că toți oame­nii, indi­fe­rent de națio­na­li­ta­te, sunt frați. (Manifestăm în schimb dis­po­ni­bi­li­ta­tea de a pres­ta ori­ce for­mă de ser­vi­ciu uti­li­tar alter­na­tiv în folo­sul soci­e­tă­ții).

4. Nu efec­tu­ea­ză nici un fel de mun­că fizi­că sau inte­lec­tu­a­lă secu­la­ră în zile­le de sâm­bă­tă, decât atunci când nevo­ia o cere pen­tru sal­va­rea de vieți ome­nești sau ali­na­rea sufe­rin­țe­lor unor bol­navi. Deci, adul­ții nu merg la ser­vi­ciu și copi­ii nu merg la școa­lă și nu sus­țin exa­me­ne în zile­le de sâm­bă­tă.

5. Nu folo­sesc alco­ol, tut­un, dro­guri și nici un fel de car­ne sau alte pro­du­se vătă­mă­toa­re cor­pu­lui, care tre­bu­ie să fie păs­trat curat fiind­că este „tem­plul Duhului Sfânt”.

6. Nu accep­tă divor­țul și recă­să­to­ria, con­for­mân­du-se prin­ci­pi­u­lui biblic care sus­ți­ne căsă­to­ria ca o legă­tu­ră pe care numai moar­tea une­ia din păr­ți o poa­te des­fa­ce. Abia după dece­sul unu­ia din par­te­neri celă­lalt este liber să se recă­să­to­reas­că.

7. Nu fac poli­ti­că și nu se aso­ci­a­ză miș­că­rii ecu­me­ni­ce.

8. Nu accep­tă moda excen­tri­că, pur­ta­rea de biju­te­rii, ci pro­mo­vea­ză ide­a­luri de modes­tie, decen­ță, bună cuvi­in­ță și mora­li­ta­te.

9. Nu cred în nemu­ri­rea sufle­tu­lui, ci cred că moar­tea este un somn – așa cum a spus Mântuitorul – și că mor­ții nu știu nimic până la ziua învi­e­rii când vor învia și își vor pri­mi fie­ca­re răs­pla­ta pen­tru fap­te­le pe care le-au făcut cât au fost în trup. Deci nu cred că mor­ții merg în cer sau în iad în momen­tul dece­su­lui, nici în pur­ga­to­riu, ci cred că ei rămân incon­ști­enți până la ziua învi­e­rii. În con­se­cin­ță adven­tiș­tii refor­miști nu prac­ti­că cul­tul mor­ți­lor cu pomeni, paras­ta­se, rugă­ciuni pen­tru morți, aprin­de­rea de lumâ­nări etc., ci cred că via­ța aceas­ta este sin­gu­ra șan­să de a-și dezvol­ta un carac­ter accep­tat de Dumnezeu, după moar­te nema­ie­xis­tând nici o șan­să de a repa­ra ceea ce s-a lăsat nefă­cut în tim­pul vie­ții.

10. Nu cred că iadul este veș­nic, ci cred că el va dura doar până când toți păcă­to­șii și dia­vo­lul vor fi nimi­ciți.

11. Nu se închi­nă la icoa­ne, chi­puri cio­pli­te și nu-și fac sem­nul cru­cii.

12. Promovează doar muzi­ca cu ade­vă­rat creș­ti­nă și nu accep­tă alte ten­din­țe în muzi­că, pe care le con­si­de­ră o pro­fa­na­re la adre­sa lui Dumnezeu.

13. Nu prac­ti­că bote­zul noi­lor năs­cuți, con­si­de­rând că aces­ta este un act care nece­si­tă matu­ri­ta­te și res­pon­sa­bi­li­ta­te, motiv pen­tru care admi­nis­trea­ză cere­mo­n­ia bote­zu­lui doar per­soa­ne­lor care au ajuns la vâr­sta când să poa­tă înțe­le­ge sem­ni­fi­ca­ția aces­tu­ia.

14. Sfânta Cină se admi­nis­trea­ză cu pâi­ne nedos­pi­tă și vin nefer­men­tat, în urma cere­mo­n­i­a­lu­lui spă­lă­rii picioa­re­lor între mem­bri, după exem­plul Domnului Isus.

15. Nu cred în mân­tu­i­rea prin fap­te, ci doar prin meri­te­le Domnului Isus Hristos care a murit pen­tru păca­te­le noas­tre, jert­fa Sa fiind sin­gu­rul merit accep­ta­bil îna­in­tea lui Dumnezeu. De ace­ea își con­cen­trea­ză aten­ția asu­pra jert­fei Mântuitorului și a nepri­hă­ni­rii Lui pe care o pri­mim în dar fără nici un merit al nos­tru, iar fap­te­le cre­din­ței (prin­tre care se numă­ră și păzi­rea porun­ci­lor lui Dumnezeu în tota­li­ta­tea lor) sunt con­si­de­ra­te a fi doar rodul con­ver­ti­rii veri­ta­bi­le și nici­de­cum pre­țul în schim­bul căru­ia Dumnezeu ne-ar da mân­tu­i­rea.

Mântuirea este darul neme­ri­tat al lui Dumnezeu pe care noi putem doar să-l accep­tăm și să-I fim recu­nos­că­tori pen­tru aceas­ta, ale­gând să-I pre­dăm Lui via­ța noas­tră, ca trans­for­mați prin Duhul Lui să putem trăi o via­ță de ade­vă­rați copii ai Săi, până când Domnul Isus va reve­ni și ne va lua la Sine.