Meniu

Campus AZS-MR

  • Începutul construcțiilor, 2010
    La începutul lunii aprilie au demarat lucrările de construcții la Campus-ul AZS-MR, care este programat să găzduiască sesiunea de delegați a Conferinței Generale din vara anului 2011.
    S-au organizat dormitoarele, bucătăria și sala de mese pentru muncitori, precum și un loc de baie pentru aceștia.
    După lucrările de trasare a clădirii s-au început săpăturile pentru fundații, s-au [...]

Farul Speranței TV

Subscrieți RSS!

Vizitatori

Valid XHTML 1.0 Transitional

Valid CSS!



Absolvirea promoţiei 2007-2009 a Institutului Misionar Emanuel

Sâmbătă, 2 ianuarie 2010 a avut loc absolvirea promoţiei 2007-2009 a Institutului Misionar Emanuel. În prezenţa fraţilor D. Sureshkumar şi P. Balbach, preşedintele şi respectiv secretarul Conferinţei Generale, precum şi a numeroşilor fraţi şi surori din ţară şi străinătate, veniţi să participe la adunarea de tineret şi la festivitatea de absolvire, cei 37 de absolvenţi au prezentat un program mişcător, în care cântările de cor au fost alternate cu alocuţiuni, poezii şi experienţe din timpul şcolii.
Plini de emoţie şi sentimente oarecum contradictorii, în care bucuria absolvirii era combinată cu regretul despărţirii de colegi, de şcoală şi de cursuri, absolvenţii acestei promoţii au mulţumit lui Dumnezeu atât pentru învăţăturile primite şi cunoştinţele acumulate, cât şi pentru părtăşia avută în această perioadă şi pentru prieteniile închegate pentru tot restul vieţii.
Şi colegii lor din promoţia următoare au regretat despărţirea de fraţii lor „mai mari”, luându-şi rămas bun de la ei cu o floare şi un mic cadou care să le reamintească de momentele frumoase petrecute împreună.
În final a avut loc predarea simbolică a cheii către tânăra generaţie de învăţăcei, aceştia urându-le „veteranilor” binecuvântarea şi călăuzirea lui Dumnezeu în toate activităţile lor misionare spre slava Numelui Său.
Emoţionant a fost şi momentul în care întreaga asistenţă s-a angajat să se roage pentru izbânda eforturilor tinerilor misionari, pentru care acest sfârşit înseamnă totodată şi un început, o nouă etapă a experienţei lor cu Dumnezeu.
Sperând ca experienţa şi cunoştinţele acumulate pe toată durata studiului să facă din ei nişte buni misionari pentru Domnul, fiecare în locul în care-şi va desfăşura activitatea, nu ne rămâne decât să-i purtăm mai departe în rugăciunile noastre, ca, prin ajutorul Domnului, munca lor să fie una roditoare şi încununată de succes.