Meniu

Campus AZS-MR

  • Tabără de copii, 22-26 august 2010
    În perioada 22-26 august, Campusul AZSMR din Porumbacu s-a dovedit a fi din nou o gazdă ospitalieră pentru aproximativ 40 de copii, care s-au bucurat în cadrul taberei organizate de drumeţii, cursuri, jocuri, relaxare şi foc de tabără. Cei mai mulţi s-au întors acasă cu impresii bune şi amintiri frumoase, dar şi cu dorinţa de a fi nelipsiţi de [...]
    Citeşte în continuare...  

Lecţii biblice

Farul Speranței TV

Subscrieți RSS!

Vizitatori

Valid XHTML 1.0 Transitional

Valid CSS!

Ştiri Tabără de tineret la Poienița din Ocoliș, 10-12 septembrie 2010

“Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” Apocalipsa 22:12.

Sub acest generic, se va desfășura în Conferința Ardealul de Nord o Tabără de Tineret, în perioada 10-12 septembrie 2010. Locul ales pentru aceasta este complexul Poienița din Ocoliș, localitate aflată la distanța de 5 km de municipiul Baia Mare, in direcția Groși- Târgu-Lăpuș, județul Maramureș.

Cazarea se face în cabane cu două și trei camere, cu grup sanitar propriu. Prețul cazării este de 20 RON/persoană/noapte.

Programul include:
-studiu pe tema inspirată din generic;
-program de laudă, cântări, poezii, experiențe;
-studiu: Marea Luptă: cap. 14: Reformatorii englezi de mai târziu;
-activități recreative;
-discuții pe grupe, pe diverse teme, în interesul tinerilor.
Mai mult…

Ştiri Tabără de tineret la Sătic, 3-5 septembrie 2010

În perioada 3-5 septembrie 2010 va fi organizată o tabără a AZȘMR sub genericul:

“Fiecare găsește ceea ce caută”

„Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire” Iov 22:21

Din program:
- prezentări de teme
- discuții libere cu subiecte care sunt de actualitate pentru tineri
- consiliere pentru tineri,etc.,
- drumeții și alte activități recreative în mijlocul naturi departe de zgomotul orașelor
- foc de tabără și o mare surpriza,etc.

Locație și modalități de acces:
Sătic este situat în jud Brașov, într-o frumoasă și pitorească zonă montană.
Transportul rutier se face pe DN 73(Câmpulung Muscel-Brașov), de unde se va urma spre Sătic. De la Câmpulung Muscel la Sătic sunt aprox 35 km ,iar de la Brașov la Sătic distanța este de aprox 42 km. Cea mai apropiată stație CFR este în Brașov sau Câmpulung Muscel. Mai mult…

Ştiri Tabără de tineret la Făgăraș, 2-4 aprilie 2010

În data de 2-4 aprilie 2010 a avut loc la Făgăraș o adunare națională de tineret. La această întrunire au participat, împreună cu studenții școlii misionare prezenți la cursuri, tineri din întreaga țară, cât și persoane mai în vârstă. Am avut bucuria de a-i avea în mijlocul nostru pe frații Walter Lukic – care a predat și la Școala Misionară și Eli Tenorio – reprezentantul Departamentului de Tineret al Conferinței Generale; și nu în ultimul rând, Oaspetele Cel mai însemnat… Dumnezeu, care a revărsat bogate binecuvântări peste copiii Săi.
Studiul prezentat de fratele Lukic a evidențiat nevoia nașterii din nou în viața noastră, modul în care putem avea această experiență fericită și o relație personală cu Isus. Într-o altă temă s-a conturat imaginea unei familii evlavioase și, în mod special, cum se poate dezvolta, sub călăuzirea lui Dumnezeu, o astfel de calitate în familie. De asemenea s-au prezentat câteva puncte esențiale pentru atingerea scopului divin în această instituție.
La rândul său, fratele Eli Tenorio a abordat două subiecte semnificative pentru viața unui creștin: „Isus face diferența”, iar cel de-al doilea „Călătorind spre stele cu Isus”. În cadrul celei de-a doua teme am „călătorit” prin spațiu, înțelegând în mică parte maiestatea și puterea lui Dumnezeu, Creatorul și Tatăl nostru. În inimile celor ce au asistat la această prezentare s-a întărit dorința de a face o reformă în viață pentru ca la revenirea Domnului Isus să aibă parte de „moștenirea sfinților în lumină”, de acele „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit”.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste mijloace ale harului pe care le pune la dispoziție pentru întărirea și desăvârșirea noastră.

Sami Negruț

Ştiri Program de laudă la Bucov, 20 februarie 2010

Mulțumiri lui Dumnezeu pentru o după amiază binecuvântată, în Comunitatea Bucov! Copiii și tineriii comunității au slăvit Numele Lui Dumnezeu prin cântec, poezie și prezentarea Cuvântului Evangheliei într-un program de laudă, sub genericul “Hristos, pe care nu L-am cunoscut.” Programul a reunit pe lângă frații localnici, participarea comunităților învecinate, precum și a numeroșilor vizitatori din alte biserici. Cu toții ne-am amintit din nou de minunata și felurita dragoste a lui Dumnezeu care ne-a răscumpărat! A Lui fie gloria, în vecii vecilor!

Ştiri Proiectul Geneva

Pentru această vară s-a demarat ceea ce a fost numit “Proiectul Geneva”, iniţiat de Conferința Generală, prin fr. P. Lausevic. Dacă doreşti să te implici, citeşte documentele ataşate unde vei găsi detaliile referitoare la ce presupune acest proiect.

Tot aici, vei găsi şi formularul de înscriere care trebuie completat nu mai târziu de 31 martie 2010.

Întrucât acesta este un proiect internaţional, documentele ataşate aici le găseşti în mai multe limbi (inclusiv în original) accesând www.asjmr.fr/prive/genevaproject

Roagă-te şi hotărăşte în consecinţă.

Ela